Statute of limitations for post-handover possession damages: rejection of successive obligation theory and tacit recognition under Decree No. 167/1958

Şedinţa publică din data de 6 decembrie 2019

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 13 mai 2016 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civil, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Agenţia Naţională pentru Locuinţe, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti, Consiliul Judeţean Ilfov, Judeţul Ilfov, Oraşul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, Municipiul Bucuresti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, B. S.A., C. S.R.L., solicitând în principal obligarea pârâtei Agenţia Naţională pentru Locuinţe în temeiul raspunderii civile contractuale la plata sumei de 1.500 EURO pe lună (6.736,5 RON pe lună) pentru perioada cuprinsă între data de 11.05.2013 şi data introducerii cererii de chemare în judecată, în total suma provizorie de 54.000 EURO (242.514 RON) cu titlu de daune interese, constând în contravaloarea lipsei de folosinţă evaluată provizoriu de 1.300 EURO pe lună (5.838,30 RON), în sumă de 210.1778,80 RON pentru perioada 11.05.2013-11.05.2016, precum şi contravaloarea lipsei de folosinţă ce se va acumula până la data predării efective a locuinţei tip 15 din localitatea Voluntari, jud.

Ilfov, situată pe lotul x, numar cadastral x, CF nr. x, precum şi constând în daune morale în sumă de 200 EURO pe lună (898,2 RON) în sumă de 32.335,20 RON pentru perioada 11.05.2013-11.05.2016, precum şi daunele morale ce se vor acumula până la predarea efectivă a locuinţei arătate, şi în subsidiar obligarea pârâtei Agenţia Naţională pentru Locuinţe, întotdeauna în temeiul răspunderii civile contractuale, şi a pârâţilor Ministerul Dezvoltarii Regionale şi Turismului, Consiliul Local al sectorului 1 Bucuresti, sectorul 1 al Mun.

Bucureşti, Consiliul Judeţean Ilfov, Judeţul Ilfov, Orasul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, Mun. Bucureşti, Consiliul General al Mun. Bucureşti, B. S.A., C. S.R.L., în principal în temeiul răspunderii civile contractuale şi în subsidiar în temeiul răspunderii civile delictuale, în solidar sau în cote corespunzătoare culpei fiecăruia, la plata sumei de 1.500 EURO pe lună (6.736,5 RON pe lună) pentru perioada cuprinsă între data de 11.05.2013 şi data introducerii cererii de chemare în judecată, în total suma provizorie de 54.000 EURO (242.514 RON) cu titlu de daune interese, constând în contravaloarea lipsei de folosinţă evaluată provizoriu de 1.300 EURO pe lună (5.838,30 RON), în sumă de 210.1778,80 RON pentru perioada 11.05.2013-11.05.2016, precum şi contravaloarea lipsei de folosinţă ce se va acumula până la data predării efective a locuintei tip 15 din localitatea Voluntari jud.

Ilfov situată pe lotul x, număr cadastral x, CF nr. x, precum şi constând în daune morale în sumă de 200 EURO pe lună (898,2 RON) în sumă de 32.335,20 RON pentru perioada 11.05.2013-11.05.2016, precum şi daunele morale ce se vor acumula până la predarea efectivă a locuinţei arătate. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 20 aprilie 2017, Tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei în ceea ce priveşte acţiunea în raspundere civilă contractuală introdusă împotriva pârâtului Mun. Bucureşti, a admis excepţia prescripţiei extinctive în ceea ce priveşte acţiunea în răspundere civilă delictuală introdusă împotriva pârâtului Mun. Bucuresti, a constatat că nu mai este necesară cercetarea admisibilităţii în principiu a cererii de chemare în garanţie formulate de Mun. Bucureşti împotriva Oraşului Voluntari, Consiliului Local al Oraşului Voluntari, Judeţului Ilfov şi Consiliului Judeţean Ilfov, a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă invocată de pârâtul Consiliul Local al Orasului Voluntari faţă de cererea de chemare în judecată principală, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active în ceea ce priveşte acţiunea în raspundere civilă contractuală introdusă împotriva pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a respins ca neintemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ceea ce priveşte acţiunea în raspundere civilă delictuală introdusă împotriva pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii în ceea ce priveşte acţiunea în raspundere civilă delictuală introdusă împotriva pârâtului Ministerul Dezvoltarii Regionale şi Administraţiei Publice, a admis excepţia lipsei capacitatii procesuale de folosinţă a pârâtului Consiliul Judeţean Ilfov, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ceea ce priveşte acţiunea în raspundere civilă contractuală introdusă împotriva pârâtului jud.

Ilfov, a admis excepţia prescripţiei extinctive în ceea ce priveşte acţiunea în răspundere civilă delictuală introdusă împotriva pârâtului jud. Ilfov, a constatat că nu mai este necesară cercetarea admisibilităţii în principiu a cererii de chemare în garanţie formulate de Consiliul Judeţean Ilfov şi jud. Ilfov împotriva Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a respins ca neîntemeiată excepţia nulităţii parţiale a cererii invocată de pârâta C. S.R.L., a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei în ceea ce priveşte actiunea în răspundere civilă contractuală introdusă împotriva pârâtei C.

S.R.L., a respins ca neintemeiată excepţia lipsei calitatii procesuale pasive în ceea ce priveşte acţiunea în raspundere civilă delictuală introdusă împotriva pârâtei C. S.R.L., a admis excepţia prescripţiei extinctive în ceea ce priveşte acţiunea în raspundere civilă delictuală introdusă împotriva pârâtei C. S.R.L., a admis excepţia lipsei calitatii procesuale active în ceea ce priveşte acţiunea în raspundere civilă contractuală introdusă împotriva pârâtei B. S.A., a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active în ceea ce priveşte acţiunea în răspundere civilă contractuală introdusă împotriva pârâţilor Sectorul 1 al mun.

Bucureşti şi Consiliul Local al Sectorului 1 al mun. Bucureşti, a admis excepţia prescriptiei extinctive în ceea ce priveşte acţiunea în răspundere civilă delictuală introdusă împotriva pârâţilor Sectorul 1 al mun. Bucureşti şi Consiliul Local al Sectorului 1 al mun. Bucureşti, a constatat că nu mai este necesară cercetarea admisibilităţii în principiu a cererii de chemare în garanţie formulate de Sectorul 1 al mun. Bucureşti şi Consiliul Local al Sectorului 1 al mun. Bucureşti împotriva Municipiului Bucureşti şi Consilului General al Municipiului Bucureşti şi împotriva oraşului Voluntari şi Consiliului Local al oraşului Voluntari.

Prin încheierea din 18 mai 2017 Tribunalul Bucureşti a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă invocată de pârâtul Consiliul General al Mun. Bucureşti.

La termenul din 11 mai 2017 Tribunalul Bucureşti a invocat excepţia prescripţiei extinctive în ceea ce priveşte cererea formulată împotriva pârâtei Agenţia Naţională pentru Locuinţe, precum şi excepţia prescripţiei extinctive în ceea ce îi priveşte pe pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Oraşul Voluntari, B. S.A..

Prin sentinţa civilă nr. 2063/2017 din 25 mai 2017 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiate excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii invocate de reclamanta A.. A admis excepţia prescripţiei extinctive şi a respins ca prescrisă acţiunea în raspundere civilă contractuală formulată împotriva pârâtei Agenţia Naţională pentru Locuinţe. A respins acţiunea în răspundere civilă contractuală introdusă împotriva pârâtului Mun. Bucureşti, ca fiind introdusă de o persoană fară calitate procesuala activă şi a respins ca prescrisă acţiunea în raspundere civilă delictuală introdusă împotriva pârâtului Mun. Bucureşti. S-a respins ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală de folosinţă cererea formulată împotriva Consiliului Local al Oraşului Voluntari. S-a admis excepţia prescripţiei extinctive şi s-au respins ca prescrise acţiunea în răspundere civilă contractuală şi actiunea în răspundere civilă delictuală formulate împotriva pârâtului Oraşul Voluntari. S-a respins ca fiind introdusă de o persoană fară calitate procesuală activă acţiunea în răspundere civilă contractuală introdusă împotriva pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. S-a admis excepţia prescripţiei extinctive şi s-a respins ca prescrisă acţiunea în raspundere civilă delictuală formulată împotriva pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. S-a respins ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală de folosinţă cererea formulată împotriva Consiliului Judetean Ilfov. S-a respins ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă acţiunea în răspundere civilă contractuală introdusă împotriva pârâtului jud. Ilfov.

S-a respins ca prescrisă acţiunea în raspundere civilă delictuală introdusă împotriva pârâtului jud. Ilfov. S-a respins ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă acţiunea în răspundere civilă contractuală introdusă împotriva pârâtei C. S.R.L..

S-a respins ca prescrisă actiunea în răspundere civilă delictuală introdusă împotriva pârâtei C. S.R.L..

S-a respins ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă acţiunea în răspundere civilă contractuală introdusă împotriva pârâtei B. S.A..

S-a admis excepţia prescripţiei extinctive şi s-a respins ca prescrisă acţiunea în răspundere civilă delictuală formulată împotriva pârâtei B. S.A.. S-a respins ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă acţiunea în răspundere civilă contractuală introdusă împotriva pârâţilor Sectorul 1 al mun. Bucureşti şi Consiliul Local al Sectorului 1 al mun. Bucureşti.

S-a respins ca prescrisă acţiunea în răspundere civilă delictuală introdusă împotriva pârâţilor Sectorul 1 al mun. Bucureşti şi Consiliul Local al Sectorului 1 al mun. Bucureşti. S-a respins ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală de folosinţă cererea formulată împotriva Consiliului General al Mun. Bucureşti.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A., solicitând admiterea apelul, schimbarea încheierii interlocutorie din 20 aprilie 2017 şi a sentinţei civile nr. 2063/2017 din 25 mai 2017, admiterea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 526 din 8 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost admis apelul formulat de apelanta - reclamantă A..

A fost schimbată în parte încheierea din data de 20.04.2017 şi în parte sentinţa apelată şi în consecinţă:

S-a respins excepţia prescripţiei extinctive a acţiunii în răspundere contractuală formulată în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA NAŢIONALA PENTRU LOCUINŢE şi cu pârâtul ORAŞUL VOLUNTARI şi excepţia prescripţiei extinctive a acţiunii în răspundere delictuală formulată în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIU BUCUREŞTI, cu pârâtul ORAŞUL VOLUNTARI, cu pârâtul MINISTERUL DEZVOLTARII REGIONALE, ADMINISTRATIEI PUBLICE ŞI FONDURILOR EUROPENE, cu pârâtul JUDEŢUL ILFOV, cu pârâta C. S.R.L., cu pârâta B. S.A., cu pârâtul SECTOR 1 AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI şi cu pârâtul CONSILIU LOCAL AL SECTORULUI 1 AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, ca neîntemeiate.

A fost trimisă cauza spre continuarea judecăţii în aceste limite.

S-au menţinut în rest încheierea din data de 20.04.2017 şi sentinţa apelată.

În termen legal, împotriva acestei decizii, au declarat recurs pârâţii ORAŞUL VOLUNTARI PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1 BUCUREŞTI, SECTORUL 1 BUCUREŞTI, C. S.R.L., MUNICIPIUL BUCUREŞTI PRIN PRIMAR GENERAL, JUDEŢUL ILFOV - PRIN PREŞEDINTELE CONSILIULUI JUDEŢEAN şi AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE.

Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât ORAŞUL VOLUNTARI PRIN PRIMAR a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

În motivare, recurentul-pârât, susţine, în esenţă, că instanţa de apel a încălcat normele de drept material şi a reţinut în mod greşit faptul că obligaţiile pretinse nu sunt prescrise, atât în ceea ce priveşte răspunderea civilă delictuală precum şi în ceea ce priveşte răspunderea civilă contractuală.

Se arată că instanţa de control judiciar a făcut referire la art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958 (data de la care începe sa curgă termenul de prescripţie), reţinând în mod greşit data de la care se putea cunoaşte paguba şi pe cel care răspunde de ea, care era aceea a predării efective a imobilului, atât sub aspect contractual cât şi delictual, moment de la care partea era îndreptăţită să ceara despăgubiri.

În materia răspunderii civile delictuale, arată recurentul, prescripţia se calculează potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958, termenul începând să curgă de la data la care partea a cunoscut, sau ar fî trebuit să cunoască atât paguba, cât şi pe cel (cei) răspunzător(i) sau cel puţin prezumaţi a fi vinovaţi de producerea ei. Obligaţia de predare a imobilului (locuinţei) avea termen scadent la 16.10.2010 moment în raport de care recurentul consideră că a început să curgă termenul de prescripţie de 3 ani, termen ce s-a împlinit la data de 16.10.2013.

Apreciază că în mod greşit instanţa a reţinut că ne aflăm în prezenţa unor prestaţii succesive, şi că, în consecinţă, pentru fiecare lună curge câte un termen de prescripţie.

Raportarea pe care reclamanta a făcut-o, sub aspectul evaluării pretinsului prejudiciu, la contravaloarea lipsei de folosinţă calculată pe fiecare lună a condus instanţa la o concluzie greşită în sensul că ne aflăm în prezenţa unei obligaţii cu executare succesivă.

În ceea ce priveşte răspunderea civilă contractuală, în opinia recurentului-pârât, instanţa de apel a interpretat în mod greşit prevederile art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, reţinând că în speţă au avut loc acte de recunoaştere unilaterală, motiv pentru care dreptului material la acţiune nu s-a prescris.

Din înscrisurile la care face referire instanţa de apel nu se poate reţine faptul că Oraşul Voluntari a recunoscut, explicit sau implicit, dar neîndoielnic, dreptul intimatei-reclamante de a primi daune interese constând în contravaloarea lipsei de folosinţă sau daune morale, astfel cum au fost solicitate în prezenta cauză.

Aceste solicitări sunt distincte faţă de cererea beneficiarului de a-i fi predată locuinţa.

Aşa cum a arătat şi în faţa instanţei de apel, consideră că prescripţia curge de la momentul la care dreptul subiectiv al părţii care se pretinde a fi vătămată prin neexecutarea obligaţiei de către cealaltă parte, a fost încălcat.

În cazul de faţă dreptul material încălcat este dreptul la predarea locuinţei, care s-a născut la data de 16.10.2010 (2 ani de la emiterea Ordinului de începere a lucrărilor nr. 27550/16.10.2008) şi s-a stins la data de 16.10.2013 ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie de 3 ani stabilit de Decretul lege nr. 167/1958.

Consideră că pretenţiile pe care le are intimata-reclamantă, constând în despăgubiri ca urmare a neexecutării obligaţiei principale de predare a imobilului contractat de catre aceasta, reprezintă solicitarea obligării pârâţilor la executarea unei obligaţii accesorii (dreptul subiectiv principal constând în dreptul de a primi la cheie locuinţa contractată, drept căruia îi corespunde obligaţia principal corelativă de a fi obligaţi pârâţii de "a face" ceva, respectiv de a preda locuinţa la cheie reclamantei).

Recurenţii-pârâţi CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1 BUCUREŞTI şi SECTORUL 1 BUCUREŞTI au invocat în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţin, în esenţă, că decizia recurată nu este motivată şi cuprinde considerente contradictorii, neexistând un control de legalitate real şi complet al actelor şi al faptelor în raport de aceşti pârâţi, instanţa de apel depăşind, totodată, limitele învestirii, fiind încălcate dispoziţiile art. 22 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte incidenţa motivului de casare instituit de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., apreciază că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, prevăzute de dispoziitile art. 1 şi art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, potrivit cărora: dreptul la acţiune se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de către lege, iar potrivit art. 3 - termenul de prescripţie este de 3 ani.

Raportat la termenul de prescripţie de 3 ani, prevăzut de norma de drept menţionată, consideră că, instanţa de apel în mod greşit a respins excepţia prescripţiei extinctive a acţiunii formulată în contradictoriu cu pârâţii CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1 BUCUREŞTI şi SECTORUL 1 BUCUREŞTI, în condiţiile în care dreptul material la acţiune al apelantei era prescris, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond.

În ceea ce priveşte considerentele instanţei de apel cu privire la întreruperea termenului cursului de prescripţie, recurenţii apreciază că, în mod eronat, s-a reţinut procesul-verbal de predare - primire a locuinţei ca act care a întrerupt termenul de prescripţie.

Astfel, în mod greşit instanţa de apel a reţinut că, relaţiile contractuale au continuat prin realizarea lucrărilor de construcţie pentru casa la cheie de către constructor, menţionând că, procesul-verbal de predare - primire a locuinţei ca act sau fapt juridic a întrerupt termenului de prescripţie de 3 ani, prevăzut de legiuitor.

Prin urmare, nu sunt incidente dispoziţiile art. 16-17 din Decretul nr. 167/1958, neexistând nici un act întreruptiv al termenului de prescripţie.

De asemenea, în opinia recurenţilor-pârâţi, instanţa de control judiciar în mod greşit a apreciat că, în speţa de faţă, suntem în prezenţa obligaţiilor cu executare succesivă, în condiţiile în care, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, întrucât ne aflăm în situaţia existenţei unei obligaţii contractuale cu scadenţă unică, certă, prestabilită şi convenţională.

Învederează instanţei de recurs că în privinţa pârâţilor CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1 BUCUREŞTI şi SECTORUL 1 BUCUREŞTI nu se poate reţine o neexecutare a unei obligaţii contractuale în raport cu reclamanta, aceştia neavând calitatea de parte nici în contractul de construire, nici în contractul de mandat ori în contractul de antrepriză generală.

Prin urmare, recurenţii-pârâţi nu sunt şi nu puteau fi autorul vreunei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii intimatei-reclamante pentru a putea fi antrenată raspunderea lor civilă.

Solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. recurenta-pârâtă C. S.R.L. critică decizia atacată pentru nelegalitate, susţinând, în esenţă, că aceasta cuprinde motive contradictorii şi a fost pronunţată cu aplicarea şi interpretarea greşită a normelor de drept material privitoare la prescripţia extinctivă reglementată de Decretul nr. 167/1958.

Astfel, în contextul în care instanţa de apel a reţinut că nu există raporturi contractuale între C. şi reclamantă, dar, ulterior, s-au avut în vedere acte întreprinse în cadrul raporturilor contractuale ale reclamantei cu alte entităţi pentru a se soluţiona excepţia prescripţiei faţă de pârâtă C. S.R.L., recurenta consideră că motivarea deciziei atacate este contradictorie, devenind incident pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţine, în esenţă, interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 8, 12 şi 16 din Decretul nr. 167/1958.

Raţionamentul instanţei de apel privind pretinsul caracter continuu al faptei ilicite imputată de reclamantă este unul greşit, cu consecinţa aplicării improprii a dispoziţiilor art. 12 din Decretul nr. 167/1958 la situaţia de fapt din cauză; instanţa de apel făcând o confuzie între "faptă" şi "prejudiciu" ca elemente ale răspunderii civile.

Mai exact, instanţa de apel a confundat caracterul prestaţiei la care era îndreptăţită reclamanta (predarea locuinţei, cu racord la reţeaua de distribuţie de gaze naturale), care este o prestaţie unică, cu caracterul succesiv al daunelor solicitate de reclamantă, constând în lipsa de folosinţă a imobilului, care s-ar fi produs continuu, după termenul contractual de predare.

Or, este evident că neefectuarea unor lucrări la un termen se produce o singură dată, la un anumit moment, respectiv în ziua (la termenul) la care lucrările ar fi trebuit efectuate.

Împrejurarea că neexecutarea unei pretinse obligaţii având o scadenţă unică determină în patrimoniul creditorului obligaţiei un prejudiciu în fiecare lună nu atrage incidenţa prevederilor art. 12 din Decretul nr. 167/1958. Chiar dacă prejudiciul cerut de reclamantă ar fi considerat ca producând-se "succesiv", aceasta nu transformă pretinsa obligaţie neexecutată în "prestaţie succesivă".

Prin urmare, instanţa de apel a considerat în mod greşit că reclamanta ar suferi în mod succesiv mai multe prejudicii, confundând întinderea în timp a prejudiciului unic cu producerea mai multor prejudicii.

Totodată, apreciază că pentru reclamantă lipsa de folosinţă (prejudiciul) era clară şi cunoscută de la data când ar fi trebuit să îi fie predat imobilul, iar reclamanta o putea evalua, neavând nicio relevanţă, din punct de vedere al prescripţiei extinctive, că această lipsă de folosinţă (prejudiciu) se prelungeşte în timp.

Aşa fiind, instanţa de apel a interpretat şi aplicat în mod greşit prevederile art. 8 şi ale art. 12 din Decretul nr. 167/1958, drept pentru care nu poate fi menţinută soluţia pronunţată asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei.

Referitor la aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958, recurenta susţine că instanţa de apel a extins în mod nepermis efectul întreruptiv al prescripţiei asupra unor acte care nu îndeplineau condiţiile expres prevăzute de lege, apelând la o interpretare mai largă şi nepermisă a dispoziţiilor legale.

În ceea ce priveşte corespondenţa dintre C. şi ANL din 17.10.2011, la care instanţa de apel a făcut referire, arată că aceasta nu poate fi calificată drept un act întreruptiv de prescripţie, iar recunoaşterea are întotdeauna un caracter personal şi trebuie să fie dată în cunoştinţă de cauză.

Recurentul-pârât MUNICIPIUL BUCUREŞTI prin PRIMAR GENERAL a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o noua judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În opinia recurentului, decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, creând confuzie asupra raporturilor juridice dintre părţi, ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, apreciază ca fiind lipsită de relevanţă împrejurarea că urmările faptei ilicite afirmate se produc zi de zi din perspectiva momentului de început al cursului prescripţiei. Acest raţionament este justificat de faptul că nu vorbim despre prestaţii succesive, astfel încât dreptul la acţiune cu privire la fiecare din aceste prestaţii să se stingă printr-o prestaţie deosebită (art. 12 din Decretul nr. 167/1958).

Sub un alt aspect, greşita aplicare a normelor de drept material realizată de instanţa de apel rezidă din faptul că aceasta a reţinut în analiza cursului prescripţiei dreptului material incidenţa art. 16 din Decretul nr. 167/1958, respectiv întreruperea prescripţiei prin acte de recunoaştere unilaterală.

Or, pentru ca recunoaşterea să aibă efect întreruptiv trebuie să fie voluntară, neîndoielnică, pură, simplă şi făcută în termenul de prescripţie.

Arată că MUNICIPIUL BUCUREŞTI prin PRIMAR GENERAL nu a recunoscut în vreun fel că ar avea obligaţia de a plăti despăgubiri reclamantei pentru pretinsa neîndeplinire a obligaţiilor privind realizarea utilităţilor şi infrastructurii necesare utilizării imobilului.

Or, dreptul la despăgubiri este singurul drept la care instanţa de apel trebuia să se raporteze în analizarea incidenţei vreunei cauze de întrerupere a prescripţiei dreptului material la acţiune.

Recurentul-pârât JUDEŢUL ILFOV a precizat că înţelege să critice decizia instanţei de apel doar în ceea ce priveşte modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

În motivarea recursului, a susţinut, în esenţă, că nu exista nicio dispoziţie legală cuprinsă în Decretul nr. 167/1958 care să stabilească faptul că începutul termenului de prescripţie se calculează în funcţie de modul de producere al prejudiciului.

Din aceasta perspectivă, aprecierea instanţei că pentru fiecare zi de întârziere curge un nou termen de prescripţie prin raportare la aspectul că prejudiciul se produce succesiv este lipsită de fundament legal.

În speţă, nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, dat fiind faptul că nu suntem în prezenţa unor prestaţii succesive. Faptul că reclamanta a solicitat despăgubiri constând în lipsa de folosinţă pe perioade succesive de timp nu are ca efect schimbarea regulilor de calcul a termenelor de prescripţie.

Nu trebuie făcută confuzie între obligaţie cu executare succesivă şi prejudiciu pe de-o parte şi obligaţie succesivă şi faptă ilicită pe de altă parte.

Exista o distincţie clară între noţiunea de obligaţie cu executare succesivă şi cea de prejudiciu care se produce succesiv.

În speţă, obligaţia pretins încălcată este cea de predare a locuinţei, iar consecinţele încălcării acestei obligaţii sunt reprezentate de pretinsa lipsă de folosinţă lunară invocată de către reclamantă.

Prin urmare, aplicarea art. 12 din Decretul nr. 167/1958 nu poate fi justificată prin aprecierea faptului că prejudiciul se produce succesiv.

Prescripţia dreptului material la acţiune, apreciază recurentul, începe să curgă de la un moment unic, şi anume data la care locuinţa trebuia predată, indiferent la ce tip de acţiune ne referim (în răspundere contractuală sau delictuală).

Sub un alt aspect, consideră că instanţa de apel a aplicat în mod eronat dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958 referitoare la întreruperea cursului prescripţiei prin recunoaşterea dreptului, întrucât nu există niciun act întrerupător de prescripţie faţă de recurentul-pârât JUDEŢUL ILFOV.

În argumentarea recursului, pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a interpretat şi a aplicat greşit legea, respectiv dispoziţiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958, conform cărora:

"prescripţia se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie".

Astfel, pentru ca recunoaşterea să producă efect întreruptiv este necesar ca manifestarea de voinţă să privească dreptul a cărui acţiune se prescrie.

Cu alte cuvinte, pentru ca, în speţă, dreptul de a solicita despăgubiri constând în contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului, să nu se fi prescris, trebuie ca recunoaşterea făcută de ANL să vizeze pretenţiile solicitate de intimată.

A mai arătat recurenta că legea prevede în mod limitativ actele care întrerup prescripţia, acte care manifestă în mod clar şi neîndoielnic voinţa creditorului de a-şi executa dreptul său.

Or, din corespondenţa purtată între ANL şi celelalte părţi, susţine recurenta, nu se poate constata existenţa vreunui act/adresă care să determine "recunoaşterea" de către ANL de a plăti despăgubiri intimatei pentru nerealizarea utilităţilor, aşa cum greşit a reţinut instanţa de apel.

De asemenea, apreciază că pretinsa "recunoaştere" reţinută de instanţa de apel ar fi produs efect întreruptiv doar în cazul în care obiectul cererii de chemare în judecată ar fi fost obligarea la predarea imobilului, ceea ce nu este cazul.

Prin urmare, ANL nu a recunoscut în vreun fel că ar avea obligaţia de a plăti despăgubiri intimatei pentru neîndeplinirea obligaţiilor privind realizarea utilităţilor şi infrastructurii necesare utilizării imobilului, nefiind incidente prevederile art. 16 din Decretul nr. 167/1958.

Totodată, în opinia recurentei, în cauză nu suntem în prezenţa unor prestaţii succesive, întrucât realizarea unor lucrări reprezintă o obligaţie uno ictu, independent de durata necesară realizării acestora.

Aşa fiind şi având în vedere că dreptul la acţiune al intimatei s-a stins, nefiind exercitat în termenul general de prescripţie de 3 ani, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 1 din Decretul nr. 167/1958; că înscrisurile depuse nu indică o recunoaştere cu efect întreruptiv al prescripţiei, că la data de 15.07.2011, s-a încheiat procesul-verbal de predare-primire, care atestă finalizarea locuinţei, solicită instanţei admiterea recursului, modificarea deciziei civile nr. 526/08.03.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în sensul respingerii apelului şi menţinerii hotărârii din fond ca fiind temeinică şi legală.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare la recursurile formulate de pârâţii ORAŞUL VOLUNTARI PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1 BUCUREŞTI, SECTORUL 1 BUCUREŞTI, C. S.R.L., MUNICIPIUL BUCUREŞTI PRIN PRIMAR GENERAL şi JUDEŢUL ILFOV prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Recurenţii-pârâţi CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1 BUCUREŞTI, SECTORUL 1 BUCUREŞTI, C. S.R.L. au formulat răspunsuri la întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., soluţia preconizată fiind aceea de admisibilitate în principiu a recursurilor.

Prin încheierea din 16 noiembrie 2018 a fost încuviinţat în unanimitate raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenţii MUNICIPIUL BUCUREŞTI PRIN PRIMAR GENERAL, ORAŞUL VOLUNTARI PRIN PRIMAR, C. S.R.L. şi JUDEŢUL ILFOV au depus puncte de vedere la raport.

Intimata-reclamantă A. a depus punct de vedere la raportul întocmit, prin care a invocat excepţia netimbrării cererilor de recurs.

Prin încheierea din 5 aprilie 2019 a fost respinsă excepţia de netimbrare. Au fost admise în principiu recursurile declarate de recurenţii-pârâţi SECTORUL 1 BUCUREŞTI, ORAŞUL VOLUNTARI PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1 BUCUREŞTI, C. S.R.L., MUNICIPIUL BUCUREŞTI PRIN PRIMAR GENERAL, JUDEŢUL ILFOV - PRIN PREŞEDINTELE CONSILIULUI JUDEŢEAN, AGENTIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE împotriva deciziei nr. 526 din 8 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi a fost acordat termen pentru judecarea acestora.

Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte reţine caracterul fondat al recursurilor declarate de recurenţii ORAŞUL VOLUNTARI PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1 BUCUREŞTI, SECTORUL 1 BUCUREŞTI, C. S.R.L., MUNICIPIUL BUCUREŞTI PRIN PRIMAR GENERAL, JUDEŢUL ILFOV - PRIN PREŞEDINTELE CONSILIULUI JUDEŢEAN şi AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE, pentru următoarele considerente:

Art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. invocat de recurenţii-pârâţi CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1 BUCUREŞTI şi SECTORUL 1 BUCUREŞTI, C. S.R.L., MUNICIPIUL BUCUREŞTI PRIN PRIMAR GENERAL şi AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE vizează nemotivarea hotărârii, precum şi motivarea contradictorie, dar decizia atacată cuprinde elementele obligatorii prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., respectiv motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia respectivă.

De asemenea, criticile recurenţilor nu susţin contradictorialitatea sau motivarea străină de natura pricinii, ci vizează exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată.

De altfel, recurenta-pârâtă AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE a invocat formal art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., fără o dezvoltare corespunzătoare a motivului de nelegalitate expres şi limitativ reglementat de normele procedurale.

Un motiv de recurs comun, invocat de către toţi recurenţii-pârâţi este circumscris cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din perspectiva aplicării şi interpretării greşite a dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958, aspect ce a condus la o soluţionare greşită a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Se constată că, subsumat acestui motiv de casare, recursurile deduse judecăţii conţin, în parte, argumente asemănătoare, a căror analiză urmează a se efectua în mod unitar, cu consecinţa prezentării unor considerente comune asupra aceloraşi aspecte criticate.

Prin decizia ce face obiectul recursului, instanţa de apel a schimbat în parte hotărârea pronunţată în primă instanţă, reţinând greşita admitere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Începutul prescripţiei extinctive este reglementată în mod expres prin lege, neputând rămâne la latitudinea părţilor sau a instanţei.

În acest sens, legiuitorul stabileşte în art. 1 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958 că:

"orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripţiei este nulă".

Regula generală privind începutul prescripţiei dreptului material la acţiune are o consacrare legală cuprinsă în art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958. Conform acestei reguli, prescripţia extinctivă începe să curgă la data naşterii dreptului material la acţiune.

Intimata-reclamantă din speţă a exercitat împotriva recurenţilor-pârâţi o acţiune în răspundere civilă în principal contractuală, în subsidiar delictuală, prin care a solicitat obligarea acestora la plata unor despăgubiri pentru lipsirea de folosinţă a imobilului contractat şi a unor daune morale ca urmare a nerespectării termenului de finalizare a lucrărilor.

Este de necontestat că termenul de prescripţie aplicabil este cel general de 3 ani, prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 şi este calculat conform regulii prevăzute la art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, respectiv "de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea".

Această regulă de determinare a momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie este aplicabilă ori de câte ori se exercită o acţiune în răspundere civilă, indiferent de natura acesteia (contractuală sau delictuală).

În speţă, momentul de început al termenului de prescripţie este reprezentat de data de la care se putea cunoaşte paguba şi pe cel care răspunde de ea, care este acela al predării efective a imobilului (15 iulie 2011), moment de la care partea era îndreptăţită să ceară despăgubiri.

Astfel, de la acea dată, reclamanta a putut constata în mod nemijlocit că nu poate beneficia de folosinţa locuinţei şi, de asemenea, a putut observa consecinţele nepatrimoniale pe care faptul nepredării imobilului la cheie le-a produs asupra sa.

De la data predării imobilului, intimata-reclamantă trebuiau să cunoască existenţa pagubei ce îi este cauzată prin lipsirea de folosinţă a imobilului, cât şi entităţile ce pot fi ţinute răspunzătoare pentru repararea acestui prejudiciu, deoarece avea deplină cunoştinţă de cadrul contractual şi de raporturile juridice stabilite în vederea edificării imobilului.

Prin urmare, termenul de prescripţie a început să curgă la 15 iulie 2011, când a luat naştere şi dreptul la acţiune în temeiul art. 8 din Decretul nr. 167/1958 (aplicabil, în lipsa oricărei distincţii, în materie contractuală şi în materie delictuală), şi a curs neîntrerupt până la împlinirea sa trei ani mai târziu, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, cerere formulată la 13.05.2016.

Aceasta întrucât, în lipsa unei recunoaşteri neîndoielnice, pure şi simple a dreptului în sensul art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958 - cum este cazul în speţă - nu se poate reţine că ar fi intervenit întreruperea cursului prescripţiei.

În mod greşit, instanţa de apel a apreciat că ulterior acestui moment, al predării imobilului (15 iulie 2011) au avut loc în permanenţă acte de recunoaştere unilaterală în înţelesul art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, reţinând în acest sens corespondenţa purtată de ANL cu C., cu Primăria Oraşului Voluntari, cu Primăria Municipiului Bucureşti etc., că adresele menţionate anterior ca acte de recunoaştere relevă tocmai aspecte referitoare la dreptul beneficiarilor la utilităţi, la folosirea bunurilor în condiţii optime.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, pentru a avea o astfel de semnificaţie juridică, recurenţii-pârâţi ar fi trebuit, conform art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, să recunoască "dreptul a cărui acţiune se prescrie", respectiv dreptul reclamantei de a obţine plata de despăgubiri pentru daunele materiale şi morale invocate, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.

Împrejurarea că ulterior pârâţii ar fi purtat discuţii între ei cu referire chiar şi la executarea obligaţiilor asumate nu ar putea constitui o cauză de întrerupere a termenului de prescripţie al acţiunilor în despăgubire.

Ipoteza acceptării tacite cu valoare de recunoaştere a pretenţiilor şi efect întreruptiv asupra cursului prescripţiei, pe care o reţine instanţa de apel, nu poate fi, de asemenea, acceptată, deoarece, potrivit art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958, recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia nu poate fi decât expresă pentru a avea ca efect întreruperea cursului prescripţiei.

Prin urmare, acest termen de prescripţie era împlinit la data depunerii cererii de chemare în judecată, fără a fi incidente vreunul din cazurile de întrerupere a termenului de prescripţie dintre cele prevăzute la art. 16 din Decretul nr. 167/1958.

Nu în ultimul rând, este de menţionat că obligaţia de plată a despăgubirii este o obligaţie unică, fiind lipsită de relevanţă din perspectiva incidenţei art. 12 din Decretul nr. 167/1958 modalitatea în care intimata-reclamantă şi-a cuantificat despăgubirile solicitate.

În speţă, cum în mod corect au susţinut şi recurenţii-pârâţi, nu este vorba despre prestaţii succesive, astfel încât dreptul la acţiune cu privire la fiecare din aceste prestaţii să se distingă printr-o prescripţie deosebită.

Reclamanta a susţinut că pârâţii au săvârşit o faptă ilicită prin omisiunea de a îndeplini obligaţiile care ar fi creat condiţiile pentru predarea la cheie a imobilului contractat.

Or, împrejurarea că urmările faptei ilicite se produc în fiecare zi nu reprezintă relevanţă din perspectiva momentului de început al prescripţiei, întrucât nu este vorba de o faptă ilicită săvârşită cu caracter continuat în fiecare zi, ci de o faptă ilicită unică, care a dat naştere unui drept unic la despăgubire, ce s-a născut la momentul predării efective a imobilului, când, astfel cum s-a reţinut anterior, reclamanta a putut constata că nu poate beneficia de folosinţa locuinţei.

Prin urmare, constatând că este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 497 teza I din acelaşi act normativ, va admite recursurile declarate de recurenţii ORAŞUL VOLUNTARI PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1 BUCUREŞTI, SECTORUL 1 BUCUREŞTI, C. S.R.L., MUNICIPIUL BUCUREŞTI PRIN PRIMAR GENERAL, JUDEŢUL ILFOV - PRIN PREŞEDINTELE CONSILIULUI JUDEŢEAN şi AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE împotriva deciziei civile nr. 526 din 8 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

Cu prilejul rejudecării, instanţa de apel va ţine cont de problemele dezlegate prin decizia de casare, conform art. 501 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenţii ORAŞUL VOLUNTARI PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1 BUCUREŞTI, SECTORUL 1 BUCUREŞTI, C. S.R.L., MUNICIPIUL BUCUREŞTI PRIN PRIMAR GENERAL, JUDEŢUL ILFOV - PRIN PREŞEDINTELE CONSILIULUI JUDEŢEAN şi AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE împotriva deciziei civile nr. 526 din 8 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2019.