Passive standing of third-party payer under tripartite payment undertaking assuming debt settlement

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 1 august 2016 sub nr. x/2016, reclamanta A. S.A. prin administrator special şi prin administrator judiciar B., a chemat în judecată pârâtele C. S.R.L. şi D. S.R.L., solicitând ca, pe calea ordonanţei de plată:

- să fie obligate debitoarele, în solidar, la plata sumei de 249.014,63 RON, reprezentând contravaloarea facturilor ataşate cererii de chemare în judecată, emise de reclamantă în temeiul Contractului-cadru de Prestări Servicii de Tipar nr. 380 din 12 decembrie 2013 încheiat cu debitoarea D. S.R.L.;

- să fie obligate debitoarele, în solidar, la plata penalităţilor de întârziere în suma de 198.641,25 RON aferente debitului principal, calculate conform art. 9.1 din Contract, începând cu data scadentei obligaţiei de plată pentru debitul principal şi până la data de 5 mai 2016 şi, în continuare, până la data plăţii efective a debitului principal.

Cererea, în forma sa iniţială, a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1014 din C. proc. civ., art. 1166 din C. civ. şi ale art. 115 din Legea nr. 85/2014.

La termenul din data de 7 octombrie 2016, creditoarea şi-a modificat cererea de emitere unei ordonanţe de plată într-o acţiune de drept comun.

La termenul din data de 16 decembrie 2016, Tribunalul a disjuns cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., aceasta fiind înregistrată sub nr. dosar x/2016

Prin sentinţa civilă nr. 35 din data de 13 ianuarie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, fiind respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A. S.A. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR B., solicitând:

- în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare pentru soluţionarea pe fond a cauzei, în vederea respectării dublului grad de jurisdicţie;

- în subsidiar, în cazul în care se reţine spre soluţionare cauza pe fond, admiterea, în tot, a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, completată şi precizată.

Prin decizia nr. 1701/2017 din 26 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.A. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR B..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-reclamantă A. S.A. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR B., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi a sentinţei pronunţate de instanţa de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

A apreciat că sunt îndeplinite condiţiile art. 497 raportat la art. 480 alin. (3) C. proc. civ., întrucât, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului.

Pe fond, a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost aceasta a fost formulată, precizată şi completată.

A solicitat obligarea intimatei-pârâte la suportarea cheltuielilor de judecată.

În cadrul memoriului conţinând motivele de recurs, recurenta-reclamantă a invocat faptul că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1270, 1350 alin. (1), (15)99 şi 1600 C. civ., fiind incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, a susţinut că, în raport cu normele de drept material anterior evocate, instanţa învestită cu soluţionarea apelului a respins în mod nelegal calea de atac formulată de către recurenta - reclamantă.

A precizat că temeiul juridic al cererii de chemare în judecată este răspunderea contractuală a intimatei-pârâte, recurenta-reclamantă întemeindu-şi pretenţiile pe o convenţie perfect valabilă şi asumată prin semnătură de către intimata-pârâtă C. S.R.L. (Convenţia - Angajament de plată din data de 26 martie 2015), ale cărei prevederi produc efecte juridice, în sensul că intimata-pârâtă şi-a asumat obligaţia de a efectua plata sumelor datorate de societatea D. S.R.L recurentei-reclamante, până la concurenţa debitului.

În acest context, a considerat că în mod greşit a apreciat instanţa de apel că prin semnarea Convenţiei - Angajament de plată din data de 26 martie 2015, intimata-pârâtă nu şi-a asumat faţă de recurenta-pârâtă nicio obligaţie de plată a sumelor de bani datorate în temeiul Contractului - cadru de Prestări Servicii de Tipar nr. 380 din 12 decembrie 2013 încheiat cu debitoarea D. S.R.L.

Dimpotrivă, recurenta-reclamantă a susţinut că, în temeiul forţei obligatorii a Convenţiei anterior menţionate, intimata-pârâtă şi-a asumat obligaţia de a plăti, direct către recurentă, începând cu data de 26 martie 2015, sumele datorate de societatea D. S.R.L., acesta fiind, de altfel, scopul semnării Convenţiei.

Făcând trimitere la conţinutul clauzelor din Convenţie, a arătat că acestea au determinat preluarea de către intimata-pârâtă a datoriei D. S.R.L., prin înlocuirea debitorului iniţial al raportului juridic obligaţional, în scopul liberării acestui debitor şi asigurării efectuării plăţii sumelor datorate de acesta, în vederea stingerii debitelor rezultate prin prestarea serviciilor tipografice în baza Contractului-cadru de Prestări Servicii de Tipar nr. 380 din 12 decembrie 2013.

În măsura în care s-ar considera că, prin semnarea Convenţiei, intimata - pârâtă nu şi-a asumat obligaţii de plată faţă de recurenta-reclamantă, a apreciat că s-ar nesocoti dispoziţiile care reglementează forţa obligatorie a contractului şi cele care reglementează preluarea de datorie, lipsind de efecte Convenţia.

Totodată, a subliniat că intimata-pârâtă avea cunoştinţă de existenţa debitului rezultat ca urmare a prestării de servicii tipografice în baza Contractului-cadru menţionat, acest aspect fiind menţionat expres în Convenţia - Angajament de plată, semnată de către intimata-pârâtă.

În consecinţă, a susţinut că intimata-pârâtă are calitate procesuală pasivă, Convenţia - Angajament de plată din data de 26 martie 2015 având forţă obligatorie între părţile semnatare, conform prevederilor art. 1270 C. civ.

Intimata-pârâtă C. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului formulat, ca fiind nefondat.

A precizat că, în situaţia în care Înalta Curte va admite recursul şi va trece peste excepţia lipsei calităţii procesual-pasive, solicită reţinerea cauzei în vederea judecării şi respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit la data de 8 mai 2018 raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor concluzionând că recursul este inadmisibil, în raport cu împrejurarea că acţiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul instanţei de judecată la data de 1 august 2016, înainte de publicarea în Monitorul Oficial a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, fiind aplicabil, la acea dată, textul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în forma în vigoare la data introducerii acţiunii, potrivit căruia nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON.

Prin încheierea din data de 9 mai 2018, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Ulterior, prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 21 noiembrie 2018, judecata cauzei a fost suspendată, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., până la soluţionarea dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă.

Prin încheierea de şedinţă din data de 4 octombrie 2019, Înalta Curte a repus cauza pe rol, a admis în principiu recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 1701/2017 din 26 octombrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, fixând termen pentru judecarea recursului la data de 22 noiembrie 2019, cu citarea părţilor.

Analizând recursul formulat de recurenta-reclamantă A. S.A. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR B., în conformitate cu dispoziţiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl constată fondat, pentru următoarele considerente:

Prealabil, se constată că instanţele de fond şi, respectiv, de apel, nu au analizat fondul cererii de chemare în judecată, astfel că în cauză nu există putere de lucru judecat cu privire la situaţia de fapt conturată asupra fondului cauzei, din considerentele instanţei de apel rezultând că analiza înscrisurilor depuse la dosar a vizat strict soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de intimata-pârâtă, prin întâmpinare, în cursul judecăţii în faţa primei instanţe.

Recurenta-reclamantă invocă, în cadrul recursului formulat, motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., considerând că au fost încălcate şi aplicate greşit dispoziţiile art. 1270, 1350 alin. (1), (15)99 şi 1600 C. civ.

Cu toate aceste, Înalta Curte apreciază, în raport cu dezvoltarea criticilor formulate prin cererea de recurs, că argumentele invocate se circumscriu motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât aspectele învederate se referă, în realitate, la greşita rezolvare de către instanţa de apel a chestiunii procedurale privind calitatea procesuală pasivă, urmare a menţinerii soluţiei primei instanţe.

Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar, disjunsă din dosarul nr. x/2016 al primei instanţe, are ca obiect solicitarea recurentei-reclamante A. S.A. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR B. de obligare a intimatei-pârâte C. S.R.L. la plata sumei de 249.014,63 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de recurenta-reclamantă în temeiul Contractului-cadru de Prestări Servicii de Tipar nr. 380 din 12 decembrie 2013 încheiat cu D. S.R.L. (denumit în continuare "Contractul"), precum şi la plata penalităţilor de întârziere aferente debitului principal.

Cererea de chemare în judecată are în vedere angajarea răspunderii contractuale a intimatei-pârâte C. S.R.L., în raport cu prevederile din Contract, dar şi din Convenţia - Angajament de plată din data de 26 martie 2015 (denumită în continuare "Convenţia").

În legătură cu critica formulată în cadrul recursului de faţă, Înalta Curte constată că, astfel cum rezultă din conţinutul Convenţiei încheiate între recurenta-reclamantă, în calitate de creditor, debitorul iniţial D. S.R.L. şi intimata-pârâtă, părţile au convenit, motivat de dubla calitate a societăţii D. S.R.L., de debitor al recurentei-reclamante, conform Contractului şi, totodată, de creditor al intimatei-pârâte, în baza "Contractului de Intermediere nr. x/12.12.2013/04.01.2013" (Preambulul Convenţiei) ca, începând cu data de 26 martie 2015 (art. 1 din Convenţie), "în vederea stingerii debitelor produse ca urmare a prestărilor de servicii tipografice" în baza Contractului, intimata-pârâtă să achite sumele datorate societăţii D. S.R.L. direct către recurenta-reclamantă (art. 1 din Convenţie), până la concurenţa debitului înregistrat de debitorul iniţial către recurenta-reclamantă (art. 2 din Convenţie).

Scopul concret al acestei operaţiuni este determinat cu claritate în art. 3 din Convenţie, unde cele trei părţi au inserat acordul creditorului A. S.A. la această modalitate de plată şi, totodată, au convenit că plăţile se vor efectua de către intimata-pârâtă D. S.R.L., în vederea stingerii debitului înregistrat de D. S.R.L. faţă de A. S.A. (în temeiul Contractului-cadru de Prestări Servicii de Tipar nr. 380 din 12 decembrie 2013), pe de o parte, precum şi a debitului intimatei - pârâte către D. S.R.L. (în temeiul Contractului de intermediere nr. x/12.12.2012).

Aşadar, contrar celor reţinute de instanţa de apel, nu se poate susţine că prin această Convenţie pârâta C. S.R.L. nu şi-ar fi asumat nicio obligaţie faţă de recurenta-reclamantă şi nici că nu ar fi consimţit să plătească datoria pe care D. S.R.L. o avea faţă de A. S.A. în temeiul Contractului, până la concurenţa debitului înregistrat de debitorul iniţial către recurenta-reclamantă, întrucât din clauzele Convenţiei, anterior evocate, rezultă, cu evidenţă, contrariul.

Nu doar că intimata-pârâtă a consimţit să facă aceste plăţi, aspect precizat clar în art. 1 şi 3 din Convenţie, ci, prin semnarea Convenţiei, intimata-pârâtă şi-a asumat faţă de recurenta - reclamantă obligaţia de a plăti direct către recurentă sumele datorate creditoarei D. S.R.L., în limita datoriei pe care aceasta din urmă o avea către recurenta A. S.A., care a consimţind la această modalitate de executare a obligaţiei.

Mecanismul juridic ales de părţile Convenţiei şi raporturile juridice născute între acestea sunt asemănătoare unei popriri, iar C. civ. reglementează, cu caracter general, posibilitatea plăţii făcute de un terţ ("de orice persoană interesată"), condiţiile şi efectele acesteia, astfel că nu se poate aprecia, în raport şi cu dispoziţiile art. 1279 şi 1350 alin. (1) din C. civ., că înţelegerea celor trei părţi, materializată prin încheierea Convenţiei, nu a fost de natură să dea naştere unei obligaţii de plată în sarcina intimatei - pârâte.

Înalta Curte apreciază ca nefiind relevant argumentul instanţei de apel, în sensul că, faţă de creditoarea A. S.A., ar fi rămas obligat, în continuare, debitorul iniţial, întrucât un asemenea raţionament nu exclude concluzia rezultată din simpla lectură a actului juridic tripartit semnat la data de 26 martie 2013, anume aceea că intimata-pârâtă a consimţit să achite sumele pe care le datora societăţii D. S.R.L. direct către recurenta-reclamantă (art. 1 din Convenţie), până la concurenţa creditului înregistrat de recurenta-reclamantă, în vederea stingerii propriilor debite către D. S.R.L., iar creditoarea A. S.A. a consimţit la această modalitate de executare a obligaţiei iniţiale.

Aspectul referitor la liberarea sau nu a debitoarei iniţiale D. S.R.L. vizează fondul raportului obligaţional dintre aceasta şi recurenta din prezenta speţă, care va fi însă dezlegat în cadrul dosarului nr. x/2016, din care a fost disjunsă cauza de faţă, esenţială pentru dezlegarea problemei calităţii procesual pasive în speţa dedusă judecăţii fiind exclusiv situaţia intimatei-pârâte şi raporturile sale cu recurenta-reclamantă.

Dimpotrivă, cât timp obligaţia de plată către recurenta-reclamantă a sumelor datorate de D. S.R.L. a fost asumată, în mod cert, de către intimata-pârâtă, astfel cum reiese din clauzele Convenţiei, C. S.R.L. are calitate procesuală pasivă în raportul juridic obligaţional dedus judecăţii.

În concluzie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază întemeiate criticile analizate, circumscrise cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. şi, în temeiul dispoziţiilor art. 496 şi 497 din C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., va admite recursul formulat, va casa în totalitate decizia recurată şi sentinţa civilă nr. 35 din 13 ianuarie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR B. împotriva deciziei civile nr. 1701/2017 din 26 octombrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează decizia recurată şi sentinţa civilă nr. 35 din 13 ianuarie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2019.