Late payment damages on judicial titles: penalty interest vs. negative inflation offset and mandatory binding effect of prior appellate legal interpretations

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, la 30.05.2014, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Argeş, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta la plata sumei de 500.000 RON, cu titlu de despăgubiri, actualizate cu indicele inflaţiei şi dobânda penalizatoare aferentă perioadei 17.08.2011 - 27.05.2014, pentru plata cu întârziere a sumei de 1.362.522,29 RON.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1535, art. 1073, art. 1084 şi art. 1088 C. civ., O.G. nr. 13/2001, Directiva 35/CE.

Prin Sentinţa civilă nr. 296/2015 din 29 septembrie 2015, Tribunalul Argeş, secţia civilă, a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu Casa de Asigurări de Sănătate Argeş şi a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 181.321,85 RON, reprezentând despăgubiri pentru plata cu întârziere a sumei de 1.362.522,29 RON, calculate pentru perioada 21.05.2013 - 27.05.2014.

Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, prin Decizia civilă nr. 1139/2016 din 9 mai 2016, a admis apelurile declarate atât de reclamantă cât şi de pârâtă, a anulat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile civilă nr. 1139/2016 din 9 mai 2016 formulată de petenta SC A. SRL a fost respinsă prin încheierea din 3 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă, sub nr. x/2014*.

În rejudecare, Tribunalul Argeş, secţia civilă, prin Sentinţa civilă nr. 445/2016 din 9 noiembrie 2016, a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la plata sumei de 73.334,33 RON, cu titlu de despăgubiri, reprezentate de actualizarea cu indicele de inflaţie şi dobânda penalizatoare aferente sumei de 1.362.522,29 RON, calculate pentru perioada 21.05.2013 - 31.10.2013 şi a sumei de 331.029,29 RON, calculate pentru perioada 01.11.2013 - 23.12.2013.

De asemenea, pârâta a mai fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în toate ciclurile procesuale, reprezentând onorariu expert şi onorariu avocaţial.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin decizia pronunţată, Curtea de Apel Piteşti a dezlegat anumite probleme de drept, care sunt obligatorii pentru judecătorul fondului. Astfel, s-a reţinut că instanţa de apel a stabilit faptul că raporturile juridice dintre părţi sunt de natură civilă, intrând sub incidenţa dispoziţiilor art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011, dobânda datorată de debitor pentru neîndeplinirea obligaţiei la scadenţă fiind dobânda penalizatoare.

De asemenea, Curtea de Apel a stabilit că dobânda şi actualizarea erau datorate de la data de 21.05.2013, defalcat pe fiecare sumă achitată, până la data achitării efective, având în vedere că prin ordinul de plată din 31.10.2013 pârâta a achitat suma de 1.031.500 RON, iar prin ordinul de plată din 23.12.2013, a achitat diferenţa de 331.029,29 RON.

Judecând în aceste limite, prima instanţă a stabilit, în baza raportului de expertiză efectuat în cauză că, pentru perioada 21.05.2013 - 31.10.2013, dobânda penalizatoare aferentă sumei neachitate este de 77.607,78 RON, iar pentru perioada 01.11.2013 - 23.12.2013, dobânda datorată la suma rămasă neachitată (de 331.029.,29 RON) este de 5670,58 RON.

În ceea ce priveşte actualizarea, prima instanţă a ţinut seama de faptul că, potrivit expertizei, în perioada 21.05.2013 - 31.10.2013, aceasta a fost de 11.036,43 RON, iar pentru perioada 01.11.2013 - 23.12.2013, de 1.092,40 RON.

Cu privire la cheltuielile de judecată, instanţa a reţinut, pe de o parte că acţiunea nu a fost admisă în totalitate, iar pe de altă parte că, raportat la activitatea efectiv desfăşurată de apărători şi la complexitatea cauzei, se justifică obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 2000 RON, din care 600 RON onorariu expert şi 1.400 RON onorariu avocaţial, în toate ciclurile procesuale.

Prin încheierea din 12 iunie 2017, Curtea de apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a trimis cauza spre soluţionarea apelurilor declarate de ambele părţi împotriva Sentinţei civile nr. 445/2016 din 9 noiembrie 2016 a Tribunalului Argeş, secţia civilă, Curţii de Apel Târgu Mureş, urmare a strămutării dispuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin Încheierea nr. 958 din 8 iunie 2017.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2014*.

Prin încheierea din 12 septembrie 2017, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a dispus scoaterea de pe rol a cauzei şi trimiterea pricinii în favoarea secţiei I civile a aceleiaşi instanţe, dosarul fiind înregistrat sub nr. x/2014.

Prin Decizia nr. 350/A din 05 octombrie 2017, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, a admis apelul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 445/2016 din 9 noiembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, în Dosarul nr. x/2014, pe care a schimbat-o, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 84.370,78 RON cu titlu de despăgubiri, reprezentând actualizare în raport cu indicele de inflaţie şi dobândă penalizatoare, aferente sumei de 1.362.522,29 RON, calculate pentru perioada 21.05.2013-31.10.2013 şi sumei de 331.029,29 RON, calculate pentru perioada 01.11.2013-23.12.2013 şi suma de 3.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în toate ciclurile procesuale, reprezentând onorariu expert şi onorariu avocaţial.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate; a fost obligată intimata Casa de Asigurări de Sănătate Argeş la plata către apelanta SC A. SRL a sumei de 5.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel şi a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Argeş, împotriva aceleiaşi hotărâri.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că între părţi au existat raporturi juridice, în baza unui contract încheiat (x/P/27.02.2007), Casa de Asigurări de Sănătate Argeş fiind obligată într-un litigiu anterior (Sentinţa civilă nr. 254/2009 a Tribunalului Argeş, definitivă prin Decizia civilă nr. 67/A/2010 a Curţii de Apel Piteşti, irevocabilă prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4830/2011), la plata către reclamantă a sumei de 1.582.719 RON.

Întrucât plata acestei sume s-a efectuat cu întârziere, într-un alt litigiu (Sentinţa comercială nr. 6063 din 18.06.2012 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin Decizia civilă nr. 1336 din 21.05.2013 a Tribunalului Argeş) s-a dispus obligarea pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate Argeş la plata sumei de 1.362.522,29 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare şi actualizare.

Nici această sumă nu a fost achitată de bunăvoie, motiv pentru care reclamanta a declanşat executarea silită, astfel că prin ordinul de plată din 31.10.2013 s-a achitat suma de 1.031.500 RON, iar prin ordinul de plată din 23.12.2013, diferenţa de 331.029,29 RON.

Instanţa de apel, prin Decizia nr. 1139 din 09 mai 2016 a anulat hotărârea pronunţată de Tribunalul Argeş, şi a dispus rejudecarea cauzei, trasând însă anumite limite.

Astfel, instanţa a calificat contractul încheiat între părţi ca fiind o convenţie civilă şi a stabilit că deşi raporturile juridice dintre părţi au natură juridică civilă, potrivit art. 52 alin. (5) din Legea nr. 95/2006, sunt raporturi dintre un profesionist (furnizorul de servicii medicale) şi autoritatea contractantă (casa de asigurări de sănătate), intrând sub incidenţa dispoziţiilor art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011, dobânda datorată de debitoare pentru neîndeplinirea obligaţiei la scadenţă fiind dobânda penalizatoare.

Totodată, instanţa de apel a mai stabilit că trebuie să se aibă în vedere achitarea debitului prin cele două ordine de plată, astfel că dobânda penalizatoare trebuie calculată de la data de 21.05.2013, defalcat pe fiecare sumă până la data achitării efective a acesteia prin ordinele de plată menţionate.

În rejudecare, prima instanţă a ţinut seama de îndrumările instanţei de control judiciar, constatând în mod legal că, faţă de dispoziţiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., acestea sunt obligatorii pentru judecătorul fondului.

Curtea de Apel Piteşti a stabilit, în mod neechivoc, faptul că data scadenţei pentru plata sumei de 1.362.522,29 RON este 21.03.2013, data pronunţării Deciziei civile nr. 1336 din 21 mai 2013 a Tribunalului Argeş.

Prin această decizie, instanţa de recurs a modificat în parte sentinţa atacată şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma totală de 1.362.522,29 RON. Prin urmare, acesta a fost momentul la care creanţa reclamantei a devenit certă, lichidă şi exigibilă, aceasta fiind data de la care pârâta datorează dobânda penalizatoare şi actualizarea cu rata inflaţiei. Susţinerile apelantei reclamante în sensul că data de la care ar fi trebuit calculate aceste despăgubiri ar fi 18.06.2012, data pronunţării hotărârii de către prima instanţă în litigiul respectiv, nu poate fi primită, pentru că Judecătoria Piteşti stabilise o altă sumă, respectiv 1.819.497,7 RON, iar hotărârea a fost modificată în calea de atac.

În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 1497 din C. civ., aceasta nu poate fi primită, întrucât decizia instanţei de apel nu face obiectul controlului judiciar, iar dezlegările date în cuprinsul acesteia de către instanţa de apel sunt obligatorii potrivit art. 480 alin. (3) C. proc. civ.. Astfel, instanţa a stabilit în mod clar faptul că dobânda penalizatoare se calculează până la data la care s-a efectuat plata cu cele două ordine de plată, iar nu până la data de 27.04.2014, când a fost eliberată suma de către executorul judecătoresc.

Curtea reţine că perioada pentru care pârâta datorează atât dobânzi penalizatoare cât şi actualizare este aceeaşi, respectiv de la data la care creanţa a devenit certă, lichidă şi exigibilă, şi anume 21.05.2013, până la data la care s-a achitat debitul cu cele două ordine de plată.

În ceea ce priveşte critica referitoare la suma stabilită de prima instanţă, Curtea constată că sunt nefondate susţinerile apelantei în sensul că în cuprinsul hotărârii nu s-ar preciza din ce se compune suma de 73.334,33 RON. Tribunalul a explicat din ce se compune această sumă, prin trimitere la expertiza tehnică de specialitate efectuată în cauză.

În ceea ce priveşte actualizarea, prima instanţă a ţinut seama de faptul că potrivit expertizei în perioada 21.05.2013 - 31.10.2013, aceasta a fost de -11.036,43 RON, iar pentru perioada 01.11.2013 - 23.12.2013 de 1092,40 RON.

Prin urmare, instanţa a indicat în hotărâre din ce este compusă suma stabilită, însă Curtea constată că apelul reclamantei este întemeiat sub aspectul modului de calcul din perspectiva diminuării dobânzii penalizatoare cu inflaţia negativă de 11.036,43 RON constatată pentru perioada 21.05.2013 - 31.10.2013.

Dobânda reprezintă o sancţiune pentru neexecutarea sau executarea cu întârziere a obligaţiei de plată, iar actualizarea cu indicele de inflaţie reprezintă valoarea reală a obligaţiei băneşti la data efectuării plăţii, respectiv daune compensatorii, astfel că ele se cumulează.

Sub nicio formă nu este posibilă diminuarea cuantumului dobânzilor pentru considerentul că într-o perioadă de timp inflaţia a fost negativă, ci, într-o atare ipoteză pentru perioada în discuţie, creditorului nu i se cuvine nicio sumă cu titlu de actualizare cu indicele de inflaţie, constatându-se că nu a suferit un prejudiciu în perioada în care inflaţia a fost negativă.

Prin urmare, în mod nelegal, prima instanţă a diminuat cuantumul sumei datorate cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a plăţii cu întârziere a creanţei. Suma ce se cuvine reclamantei este de 84.370,78 RON, compusă din: dobânda penalizatoare aferentă sumei de 1.362.522,29 RON, în cuantum de 77.607,78 RON, pentru perioada 21.05.2013 - 31.10.2013, dobânda penalizatoare aferentă sumei de 331.029,29 RON, în cuantum de 5670,58 RON, pentru perioada 01.11.2013 - 23.12.2013, actualizare cu indicele de inflaţie a sumei de 1.362.522,29 pentru perioada 21.05.2013 - 31.10.2013, în cuantum de 0 RON şi actualizarea cu indicele de inflaţie a sumei de 332.029,29 RON, pentru perioada 01.11.2013 - 23.12.2013, în cuantum de 1092,40 RON.

Având în vedere dispoziţiile art. 453 C. proc. civ., faţă de proporţia în care s-a admis acţiunea reclamantei, s-a majorat cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de prima instanţă de la 2000 RON, la 3500 RON.

În ceea ce priveşte apelul pârâtei, Curtea constată că prin Decizia civilă nr. 1139 din 09 mai 2016 a Curţii de Apel Piteşti s-a stabilit că reclamantei i se cuvin dobânzi penalizatoare. Instanţa de apel a dezlegat această chestiune de drept, cu efect obligatoriu pentru judecătorul fondului, motiv pentru care această chestiune nu mai poate face obiectul controlului judiciar.

În acest context, instanţa reţine că nu s-au calculat dobânzi la dobânzi, nefiind întemeiate nici susţinerile pârâtei referitoare la încălcarea dreptului comunitar, a Directivei 35/CE/2000 sau a celor statuate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene prin hotărârea pronunţată în cauza C-336/13P/2015, întrucât, creanţa reclamantei a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească, nemaiavând relevanţă din ce este compusă. Pârâta datora în baza acestei hotărâri, care constituie titlu executoriu, suma de 1.362.522,29 RON cu titlu de despăgubiri, sumă pe care a achitat-o cu întârziere, situaţie în care se impune repararea prejudiciului cauzat reclamantei.

Fiind în culpă procesuală, pârâta Casa de Asigurări de Sănătate este obligată, în temeiul dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ. la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel de reclamantă în sumă de 5500 RON.

Împotriva acestei decizii, ambele părţi au declarat recurs.

Recursul reclamantei SC A. SRL a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru judecarea apelului.

În motivarea recursului, reclamanta a susţinut că instanţa de apel ar fi încălcat prevederile art. 7208 C. proc. civ. 1865, reţinând eronat că dobânda penalizatoare se datorează de la 21 mai 2013, data pronunţării Deciziei nr. 1336/2013 a Tribunalului Argeş.

Recurenta a mai susţinut că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 1497 C. civ., deoarece în mod eronat a reţinut că data la care s-a achitat debitul este data celor două ordine de plată, respectiv OP nr. x/31.10.2013 şi OP nr. x/24.12.2013.

O altă critică se referă la autoritatea de lucru judecat privind perioada pentru care se acordă actualizarea cu indicele de inflaţie aferentă debitului principal de 1.362.522,29 RON, solicitată în raport de Decizia nr. 1139/2016 a Curţii de Apel Piteşti, recurenta susţinând că perioada pentru care se datorează actualizarea cu rata inflaţiei este 17.08.2011 - 27.05.2014. Or, instanţa de apel a reţinut că data de la care s-ar datora actualizarea cu rata inflaţiei este data de 21.05.2013, până la data la care s-a achitat debitul.

Recurenta a mai susţinut că instanţa de apel a dat o interpretare greşită dispoziţiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ., întrucât greşit a reţinut că prin Decizia nr. 1139/2016 a Curţii de Apel Piteşti s-ar fi stabilit că dobânda penalizatoare se calculează până la data la care s-au efectuat plata, iar nu până la data de 27.04.2014, contrar prevederilor art. 1497 C. civ., potrivit cu care dacă plata se face prin virament bancar, data plăţii este aceea la care contul creditorului a fost alimentat cu suma de bani ce a făcut obiectul plăţii.

Recursul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care s-a solicitat admiterea acestuia şi casarea deciziei recurate, fiind dezvoltate următoarele critici:

Prin admiterea pretenţiilor reclamantei, instanţa de apel ar fi încălcat normele de drept material, deoarece nu a luat în calcul inflaţia negativă în suma de 11.036,43 RON, apreciind că în această situaţie nu este posibilă diminuarea cumulului dobânzilor şi fără a indica vreo normă de drept în acest sens.

Totodată, la soluţionarea cauzei, instanţa de apel nu a ţinut cont în mod prioritar de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi nu a luat în calcul izvorul sumei solicitate de reclamantă şi componentele acesteia.

Recurenta a mai susţinut că instanţa de apel nu i-a analizat susţinerile formulate la termenul din 5 octombrie 2017, prin care a învederat faptul că acţiunea a fost formulată prin administratorul judiciar, deci atunci când reclamanta se afla în procedura insolvenţei, iar creditorii s-au înscris în tabelul de creanţe, context în care reclamanta nu poate invoca repararea prejudiciului.

Ultima critică se referă la modalitatea de soluţionare a excepţiei autorităţii de lucru judecat prin latura pozitivă, invocată de pârâtă. Instanţa de apel în mod nelegal reţine că prin Decizia nr. 1139/2016 a Curţii de Apel Piteşti s-a stabilit că pârâta datorează dobânzi penalizatoare, fiind raporturi între un profesionist şi o autoritate contractantă. Instanţa de apel trebuia să stabilească situaţia de fapt şi de drept, conform apărărilor pârâtei privitoare la faptul că aceasta decontează servicii medicale şi nu desfăşoară activităţi cu scop lucrativ, astfel încât să îi fie aplicabilă dobânda penalizatoare, conform art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2001.

Recurenta-pârâtă a depus întâmpinare la recursul declarate de reclamantă, solicitând respingerea acestuia ca nefondat, întrucât motivele invocate nu se încadrează în sfera controlului de legalitate instituit prin art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare la recursul pârâtei, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 18 aprilie 2018, Înalta Curte a analizat raportul întocmit în cauză şi s-a dispus comunicarea acestuia, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Ambele părţi au formulat punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 17 septembrie 2019, Înalta Curte a respins excepţiile netimbrării recursului reclamantului şi nulităţii recursului pârâtei, fiind admise în principiu recursurile declarate în cauză şi s-a stabilit termen de judecată la 19 noiembrie 2019, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Înalta Curte a luat în examinare recursurile, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, urmând să le respingă pentru următoarele considerente:

I. Recurenta-reclamantă îşi întemeiază recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cu care hotărârea poate fi casată, dacă a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, dispoziţii legale care nu sunt incidente, recursul neputând fi admis pentru acest motiv.

Recurenta-reclamantă susţine, pe de o parte că instanţa de apel ar fi nesocotit dispoziţiile art. 7208 C. proc. civ. 1865, potrivit cu care hotărârile în materie comercială pronunţate în primă instanţă sunt executorii, astfel încât data de la care ar fi trebuit calculate despăgubirile datorate de pârâtă ar fi fost 18 iunie 2012, respectiv data pronunţării Sentinţei nr. 6063 a Judecătoriei Piteşti şi nu 21 mai 2013, când s-a pronunţat în calea de atac, din acelaşi litigiu, Decizia civilă nr. 1336 a Tribunalului Argeş.

Pe de altă parte, se invocă încălcarea dispoziţiilor art. 1497 C. civ., privind data plăţii prin virament bancar, cu ignorarea de către instanţa de apel a faptului că data la care pârâta a achitat debitul datorat reclamantei nu a coincis cu data emiterii ordinelor de plată. De asemenea, suspendarea executării silite nu ar putea constitui o cauză de exonerare pentru plata actualizării şi a dobânzii legale.

Cu referire la obiectul litigiului, se constată că priveşte pretenţiile recurentei-reclamante împotriva pârâtei (debitoare), reprezentând actualizarea cu rata inflaţiei şi dobânzile aferente perioadei 17 august 2011 -27 mai 2014, pentru executarea cu întârziere a obligaţiei de plată a debitelor stabilite în sarcina pârâtei prin Sentinţa nr. 6063 din 18 iunie 2012 a Judecătoriei Piteşti, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1336 din 21 mai 2013, pronunţată de Tribunalul Argeş, prin ordinele de plată din 31 octombrie 2013 şi 23 decembrie 2013, în cursul procedurii de executare silită.

Instanţa a admis apelul reclamantei şi a schimbat hotărârea primei instanţe, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 84.370,78 RON cu titlu de despăgubiri reprezentând actualizarea în raport cu indicele de inflaţie şi dobânda penalizatoare aferente sumei de 1.362.522,29 RON, calculate pentru perioada 21 mai 2013 - 31 octombrie 2013 şi a sumei de 331.029,29 RON, calculate pentru perioada 1 noiembrie 2013 - 23 decembrie 2013.

Motivele de apel ale reclamantei privind revizuirea modului în care au fost stabilite despăgubirile, sub aspectul reperelor temporale, întrucât nu s-ar fi avut în vedere dispoziţiile art. 7208 C. proc. civ. 1865 şi ale art. 1497 C. civ., au fost în mod corect înlăturate.

Instanţa de apel a reţinut că se impuneau, în rejudecarea cauzei, îndrumările primei instanţe de control judiciar, faţă de dispoziţiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., având caracter obligatoriu.

Astfel, prin Decizia civilă nr. 1139 din 9 mai 2016, pronunţată în primul ciclu procesual de Curtea de Apel Piteşti, s-a stabilit că data scadenţei pentru plata debitului de 1.362.522,29 RON este 21 mai 2013, data pronunţării titlului executoriu, respectiv a Deciziei civile nr. 1336/2013, prin care a fost modificată sentinţa primei instanţe, dată la care creanţa reclamantei a devenit certă, lichidă şi exigibilă.

Prin aceeaşi decizie, s-a statuat jurisdicţional că la stabilirea despăgubirilor deduse judecăţii trebuie să se aibă în vedere data achitării efective a debitului prin ordinele de plată din 31 octombrie 2013 şi 23 decembrie 2013.

Potrivit dispoziţiilor art. 480 alin. (3) teza finală din C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel este obligatorie pentru judecătorii fondului.

În mod corect instanţa de apel a constatat existenţa unei dezlegări jurisdicţionale în interiorul aceluiaşi proces, care nu mai oferea posibilitatea unei repuneri în discuţie, astfel încât a adoptat rezolvarea în drept stabilită anterior, prin hotărâre definitivă.

Instanţa de control judiciar are obligaţia de a verifica activitatea de judecată a instanţei ce a pronunţat hotărârea atacată cu privire la interpretarea, aplicarea şi respectarea legii şi de a restabili legalitatea, însă în cauză modalitatea în care prima instanţă de control judiciar, prin hotărâre definitivă, a dat dezlegare acestui aspect litigios, se impunea ulterior instanţelor devolutive, fără posibilitatea de a fi contrazis în rejudecarea cauzei, prin raportare la dispoziţiile art. 1497 C. civ. ori ale art. 7208 C. proc. civ. 1865.

Din această perspectivă, precum şi din perspectiva criticilor aduse hotărârii recurate, Înalta Curte reţine că aceasta a fost pronunţată în temeiul dispoziţiilor legale aplicabile speţei.

Recurenta-reclamantă mai susţine şi că instanţa de apel ar fi trebuit să valorifice autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 1139 din 9 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, care operează în ce priveşte actualizarea cu rata inflaţiei, pentru perioada 17 august 2011 - 27 mai 2014, motiv de recurs încadrat în dispoziţiile art. 488 pct. 7 C. proc. civ.

Potrivit art. 432 C. proc. civ., instanţele au obligaţia de a ţine cont atât de aspectul pozitiv, cât şi de aspectul negativ al autorităţii de lucru judecat, încălcarea autorităţii de lucru judecat fiind un motiv de ordine publică. Instituirea acestui motiv de casare urmăreşte scopul de a împiedica o nouă judecată asupra a ceea ce deja s-a judecat, cât şi eventuala apariţie a unor hotărâri contradictorii, pentru a se asigura respectarea securităţii juridice în privinţa hotărârii judecătoreşti definitive.

Prin Decizia nr. 1139 din 9 mai 2016 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, au fost admise apelurile formulate de reclamantul A. SRL şi de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Argeş împotriva Sentinţei civile nr. 296 din 29 septembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, care a fost anulată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.

Motivele reţinute prin decizia menţionată anterior, în legătură cu nulitatea sentinţei apelate, au constat în necercetarea, atât a fondului cauzei, în raport cu data la care s-au efectuat, în mod eşalonat, plăţile de către pârâtă, cât şi a apărărilor acesteia, fiind circumscrise, deci, soluţiei de admitere a apelului declarat de pârâtă.

Singurul motiv pentru care a fost admis şi apelul reclamantei a fost necesitatea unei soluţionări unitare a cauzei.

Urmare a admiterii în parte a acţiunii, prin calea de atac devolutivă, reclamanta criticase sentinţa numai sub aspectul respingerii pretenţiilor solicitate pentru plata cu întârziere a debitului de 1.362.522,29 RON, constând în dobânzi şi actualizări cu indicele de inflaţie, aferente perioadei 17 august 2011 - 27 mai 2014, motiv de apel ce nu a fost validat de instanţa de control judiciar, care nu a procedat la schimbarea sentinţei şi la admiterea acţiunii reclamantei în integralitate, soluţia de anulare a sentinţei şi de trimitere a cauzei spre rejudecare având ca efect reluarea judecăţii în primă instanţă.

În cuprinsul considerentelor care conţineau dezlegările definitive date de instanţa de apel problemelor de drept deduse judecăţii, având caracterul unor îndrumări obligatorii în rejudecarea cauzei, s-a reţinut într-un sens contrar solicitărilor apelantei-reclamante.

La stabilirea de către instanţa fondului a cuantumului daunelor-interese urma să se aibă în vedere că dobânzile penalizatoare cu privire la plata cu întârziere a aceluiaşi debit pentru care se solicitase şi actualizarea cu rata inflaţiei, trebuie achitate începând de la 21 mai 2013, până la data achitării efective prin cele două ordine de plată din 31 octombrie 2013 şi 23 decembrie 2013, statuare obligatorie, în virtutea dispoziţiilor imperative ale art. 480 alin. (3) din C. proc. civ.

Prin urmare, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, prin Decizia nr. 1139 din 9 mai 2016 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, chiar dacă s-a admis apelul reclamantei, nu s-a statuat cu autoritate de lucru judecat asupra actualizării debitului cu indicele inflaţiei pentru perioada 17 august 2011 - 27 mai 2014, cum se solicitase prin acţiune, astfel încât să nu mai poată fi repusă în discuţie această chestiune în ciclul procesual următor şi să rămână câştigată definitiv cauzei.

Nefiind cazul unei autorităţi de lucru judecat în interiorul aceluiaşi proces, nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., în lipsa unui temei legal recursul reclamantei neputând fi admis.

II. Cu privire la recursul pârâtei, aceasta îşi întemeiază criticile aduse hotărârii recurate pe prevederile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

Primul motiv de nelegalitate invocat de pârâtă priveşte soluţionarea dată apelului reclamantei. Recurenta critică înlăturarea inflaţiei negative, în sumă de 11.036,43 RON, din calculul pretenţiilor reclamantei, cu consecinţa schimbării soluţiei primei instanţe şi a majorării despăgubirilor la plata cărora a fost obligată pârâta, pentru prejudiciul suferit de reclamanta-creditoare, prin plata cu întârziere a creanţei.

Nu este întemeiată apărarea recurentei-reclamante, formulată prin întâmpinare, că acest motiv de recurs ar fi fost invocat omisso medio. Recurenta-pârâtă urmăreşte, pe această cale, combaterea raţiunii pentru care, prin hotărârea recurată, instanţa, admiţând apelul reclamantei, a schimbat sentinţa primei instanţe. Nu a fost, deci, încălcată regula potrivit cu care motivele de recurs nu pot fi primite decât dacă nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului, ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

Recurenta-pârâtă nu dezvoltă în argumentarea acestui motiv de casare critici privind încălcarea sau aplicarea eronată a normelor sau principiilor de drept substanţial incidente prin raportare la situaţia de fapt stabilită în cauză, rezumându-se să susţină că deflaţia, ca şi inflaţia, produce anumite consecinţe economice.

Recurenta face trimitere la unul dintre obiectivele expertizei contabile privind stabilirea prejudiciului, prin însumarea valorilor dobânzii penalizatoare, obiectiv stabilit în considerarea petitelor cererii de chemare în judecată, fără a se demonstra relevanţa în raport de conţinutul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., de strictă interpretare.

Recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel nu şi-ar fi motivat în drept soluţia privind cuantumul dobânzii stabilite fără a se lua în calcul şi inflaţia negativă, motiv circumscris unei insuficiente motivări a hotărârii, prevăzut de alt temei legal, respectiv de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Verificând hotărârea atacată cu recurs, prin prisma respectării cerinţelor legale de indicare a motivelor de drept care au format convingerea instanţei, Înalta Curte constată că, în ce priveşte apelul reclamantei, au fost luate în considerare în mod corespunzător argumentele părţilor în litigiu.

Instanţa de apel şi-a motivat soluţia pornind de la dreptul creditorului la repararea integrală a prejudiciului suferit din faptul neexecutării (art. 1531 C. civ.) şi natura juridică diferită a dobânzilor, de daune moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată, faţă de actualizarea sumei executate cu rata inflaţiei, care reprezintă valoarea reală a obligaţiei băneşti la data efectuării plăţii, respectiv daune compensatorii.

În conformitate cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea cuprinde motivele de drept pe care se întemeiază soluţia, criticile recurentei-pârâte urmând a fi înlăturate.

Folosind un raţionament logic, care explică soluţia pronunţată, de schimbare a sentinţei primei instanţe, pornind de la natura juridică diferită a daunelor-interese, instanţa de apel motivează că nu era posibilă diminuarea cuantumului dobânzilor pentru considerentul că într-o perioadă de timp inflaţia ar fi fost negativă şi, deci, pentru perioada respectivă, nu i se cuvenea creditorului nicio sumă cu titlu de actualizare cu indicele de inflaţie.

Motivarea în drept a hotărârii nu trebuie înţeleasă în sensul unei limitări la indicarea textelor de lege, ci cuprinde argumentele legale şi raţionamentele logico-juridice din cuprinsul considerentelor ce fundamentează soluţia pronunţată.

În cauză, Înalta Curte constată că instanţa de apel a determinat erorile imputate instanţei fondului şi şi-a justificat pe deplin şi coerent soluţia de admitere a apelului reclamantei.

Mai trebuie precizat şi că în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului, astfel încât ceea ce poate constitui obiectul judecăţii, este exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel, potrivit motivelor de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşa fiind, criticile recurentei-pârâte care vizează aprecierea deflaţiei ori cele privitoare la concluziile expertizei contabile din dosar, privind situaţia de fapt, aprecierea/interpretarea probelor administrate nu pot fi supuse analizei instanţei de recurs, în lipsa unei precizări asupra greşitei aplicări a legii, neputând fi încadrate în motivele de recurs.

În legătură cu soluţionarea apelului propriu, circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine încălcarea Directivei 35/CE/2000 şi a jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, fiind menţionată hotărârea pronunţată în cauza C-336/13P/2015, privind obligarea raportării dobânzilor moratorii exclusiv la cuantumul principal al creanţei rezultat din contract, cu consecinţa că debitul de 1.362.522,29 RON având natura unor despăgubiri nu ar putea produce, la rândul său, alte dobânzi.

Se reţine că debitul de 1.362.522,29 RON stabilit în sarcina recurentei-pârâte prin Sentinţa civilă nr. 6063 din 18 iunie 2012, definitivă prin Decizia civilă nr. 1336 din 21 mai 2013 era format din daune-interese pentru neexecutarea unei alte obligaţii de plată, respectiv a creanţei în valoare de 1.582.719 RON, stabilită prin Decizia nr. 67/A/2010 a Curţii de Apel Piteşti, irevocabilă prin Decizia nr. 4830/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în legătură cu executarea contractului nr. x din 27 februarie 2007, încheiat de părţile în litigiu.

Recurenta a invocat aceleaşi argumente şi în apelul soluţionat în ciclul procesual anterior, prin decizie definitivă.

Astfel, s-a susţinut că nu erau aplicabile speţei nici Directiva 35/2000 privind constatarea întârzierii la plată în tranzacţii comerciale şi nici Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European şi a Consiliului, deoarece relaţiile cu furnizorii de servicii medicale sunt de natură civilă.

Aceste argumente au primit o soluţionare în cuprinsul Deciziei civile nr. 1139 din 9 mai 2016 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă. Această instanţă a reţinut că, deşi, raporturile dintre părţi sunt de natură civilă, sunt raporturi între un profesionist (furnizorul de servicii medicale) şi autoritatea contractantă (casa de asigurări de sănătate), aşa încât intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011. În aceste condiţii, dobânda datorată de debitor obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiilor respective la scadenţă este dobânda penalizatoare.

Mai mult decât atât, s-a reţinut prin decizia antereferită şi că această dobândă penalizatoare trebuia achitată de la data de 21 mai 2013, validând raţionamentul primei instanţe privind data de la care pârâta datorează dobânzi moratorii, stabilind în plus necesitatea unui calcul defalcat, până la data achitării efective prin ordinele de plată din 31 octombrie 2013 şi 23 decembrie 2013.

Prin urmare, modalitatea în care această instanţă a dat dezlegare aspectului litigios privind plata dobânzilor se impunea fără posibilitatea de a fi contrazisă în rejudecare.

Problema obligaţiei de plată a dobânzilor în sarcina pârâtei nu mai putea fi repusă în discuţie ulterior, nici prin prisma unor noi argumente.

Cu privire la obligaţia de aplicare a dreptului Uniunii Europene, prin Hotărârea Kapferer C-234/04 (parag. 21), se reţine prioritatea principiului "res judicata":

"Dreptul Uniunii nu impune unei instanţe naţionale să lase neaplicate normele interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei decizii, chiar dacă o astfel de neaplicare i-ar permite instanţei naţionale să remedieze o încălcare a dreptului Uniunii prin decizia în discuţie."

Este de menţionat şi Decizia nr. 2/2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, jurisprudenţă obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial nr. 411/3.06.2014, în temeiul art. 517 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cu care executarea cu întârziere a obligaţiei de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligaţiei a cărei încălcare a fost sancţionată prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlul executoriu ar fi fost sau nu un contract.

În cazul executării cu întârziere a obligaţiei de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual sau delictual al obligaţiei, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează fără a se face dovada unui prejudiciu, şi fără ca principiul reparaţiei integrale a prejudiciului (art. 1084 C. civ. 1864, respectiv art. 1531 C. civ. 2009) să poată fi nesocotit.

Un alt motiv circumscris art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. priveşte nesocotirea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 41 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, potrivit cu care nici o dobândă, majorare ori penalitate de orice fel, nu va putea fi adăugată creanţelor născute anterior datei deschiderii procedurii. Acest argument este ridicat în sensul greşitei soluţionări a cauzei sub aspectul obligării pârâtei la plata unor drepturi accesorii către reclamanta aflată în procedura insolvenţei.

În legătură cu omisiunea acestui argument, se reţine că decizia instanţei de apel a corespuns obligaţiei instanţei devolutive de control judiciar de a explica soluţionarea dată în calea de atac, prin expunerea argumentelor fundamentale, care, prin conţinutul lor, erau susceptibile de a influenţa soluţia.

Prin urmare, nu se poate reţine ca un motiv valid de casare lipsa unui răspuns prin considerente la un argument care nu era esenţial, neavând caracterul unui motiv de ordine publică şi care nu fusese invocat, în limitele procedurale, prin apel.

Dispoziţiile speciale ale art. 41 din Legea nr. 85/2006 sunt de strictă interpretare şi se referă la creanţele asupra patrimoniului debitoarei, care se înscriu în tabelul definitiv al creditorilor din procedura insolvenţei, în timp ce litigiul avea cu totul altă premisă, fiind declanşat, potrivit dispoziţiilor de drept comun, de către debitorul în insolvenţă, în calitatea acestuia de creditor, titular al unui drept de despăgubire asupra pârâtei debitoare, în cadrul raportului juridic obligaţional dedus judecăţii.

Un alt motiv de recurs priveşte constatarea instanţei de apel că s-ar fi stabilit cu autoritate de lucru judecat obligaţia de plată a dobânzii penalizatoare, fiind raporturi între un profesionist şi o autoritate contractantă. Potrivit recurentei, această chestiune poate face în continuare obiectul controlului judiciar. În acest sens, se invocă autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri, Decizia civilă nr. 1253/2008, prin care s-a stabilit caracterul civil al litigiului finalizat prin Sentinţa civilă nr. 254/2009 a Tribunalului Argeş, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 4830 din 6 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2009, al cărui obiect l-a constituit creanţa principală în sumă de 1.582.719,51 RON, motiv de recurs circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.

În opinia recurentei, statuările cu autoritate de lucru judecat privind dobânzile penalizatoare în sarcina pârâtei ale Deciziei civile nr. 1139/2016 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, ar putea fi, totuşi, reevaluate prin raportare la dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 95/2006 şi ale art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, în virtutea faptului că natura civilă a relaţiilor contractuale dintre Casa de Asigurări de Sănătate Argeş şi A. SRL au fost desluşite printr-o hotărâre judecătorească definitivă, fiind de neacceptat în opinia sa, că într-un proces care vizează obţinerea unei sume cu caracter accesoriu faţă de debitul principal să se stabilească contrariul.

Nici acest motiv de recurs nu poate fi primit, constatându-se că ceea ce a statuat instanţa cu autoritate de lucru judecat în cadrul aceluiaşi litigiu, prin Decizia civilă nr. 1139/2016 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, este incidenţa dispoziţiilor art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011 şi faptul că pârâta datorează dobânda penalizatoare, natura civilă a contractului dintre părţi şi a raporturilor juridice dintre acestea fiind recunoscută expres, sens în care au fost indicate dispoziţiile art. 52 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi art. 255 din acelaşi act normativ.

În măsura în care hotărârile judecătoreşti erau potrivnice şi Decizia civilă nr. 1139/2016 ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârii indicate de recurentă, pronunţată între părţi într-un alt dosar, aceasta avea la dispoziţie revizuirea prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de recurs neputându-se substitui unei instanţe de revizuire.

Recurenta invocă şi aplicarea greşită a prevederilor Legii nr. 72/2013 în ce priveşte dobânda penalizatoare, respectiv că ar fi fost ignorate dispoziţiile art. 21 din acest act normativ, potrivit cu care dispoziţiile legii nu sunt aplicabile obligaţiilor de plată rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi autorităţile contractante înainte de intrarea în vigoare a legii.

Şi aceste critici circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. urmează a fi înlăturate, întrucât ignoră obiectul litigiului. Astfel, nu a format obiectul judecăţii actualizarea creanţei în sumă de 1.582.719,51 RON, rezultată din contractul nr. x din 27 februarie 2007, încheiat de părţi înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 72/2013, ci acţiunea vizează repararea prejudiciului cauzat reclamantei prin achitarea cu întârziere a sumei de 1.362.522,29 RON despăgubiri stabilite printr-o hotărâre judecătorească executorie, dispoziţiile art. 21 nefiind incidente.

Un ultim motiv de recurs priveşte majorarea cheltuielilor de judecată în sarcina pârâtei pentru toate ciclurile procesuale, la suma de 3500 RON.

În legătură cu această cerere accesorie, pârâta invocă dispoziţiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., în sensul că instanţa de apel nu ar fi evaluat şi munca îndeplinită de avocatul părţii adverse, limitându-se la aprecierea valorii pretenţiilor admise.

Dispoziţiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. menţionate de recurenta-pârâtă instituie facultatea instanţei de a proceda la reducerea, chiar şi din oficiu a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţional în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.

Proporţionalitatea onorariului avocaţial cu valoarea ori complexitatea cauzei şi cu munca prestată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, lăsată la aprecierea instanţelor de fond. Or, prin intermediul motivelor de casare nu se poate critica decât neconformitatea hotărârii recurate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, acest ultim motiv de recurs al recurentei-pârâte, prin care se critică modalitatea în care instanţa de apel s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocatului, va fi înlăturat, întrucât nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamantul A. SRL şi de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Argeş împotriva Deciziei nr. 350/A din 5 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 noiembrie 2019.

GGC - GV