Res judicata conflict between civil reorganization confirmation and criminal fraud judgment: inapplicability of revision due to lack of triple identity

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Pin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 4 octombrie 2016 sub dosar nr. x/2015, revizuenţii A. S.P.R.L. prin lichidator C.I.I. B. şi C. au solicitat retractarea sentinţei penale nr. 662/F din 11 decembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2012, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., aceasta fiind potrivnică sentinţei nr. 7482 din 24 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a Comercială.

Revizuenţii motivează că sunt îndeplinite condiţiile revizuirii, întrucât hotărârea a cărei anulare se solicită a fost pronunţată asupra fondului procesului penal, respectiv pe latura civilă, hotărârile definitive sunt potrivnice şi cea de-a doua hotărâre definitivă încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, respectiv a sentinţei nr. 7482 din 24 noiembrie 2010, confirmată prin decizia comercială nr. 1037 R din 10 iunie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Comercială, atât în ceea ce priveşte dispozitivul acesteia, cât şi considerentele sale.

Potrivit revizuenţilor, ambele procese au fost soluţionate pe baza aceleiaşi situaţii factuale, însă instanţa penală care a pronunţat hotărârea supusă căii extraordinare de atac a dat o altă interpretare şi a nesocotit cele stabilite cu autoritate de lucru judecat de către judecătorul sindic.

În timp ce prima hotărâre civilă definitivă statuează că trebuie achitată creditoarei D. suma de 21.066.905,50 RON, din care 14.044.604 RON în semestrul al III-lea al perioadei de reorganizare, iar suma de 7.022.301,83 RON în semestrul al VI-lea al perioadei de reorganizare, în baza căreia s-a achitat suma de 14.044.603,67 RON, planul de reorganizare şi plata efectuată nu au fost desfiinţate prin hotărâre definitivă penală.

Cu toate acestea, revizuenţii au fost obligaţi, în solidar cu ceilalţi inculpaţi la plata sumei de 20.475.578,18 RON către E. S.A., ca urmare a faptului că a fost admisă creanţa acestei creditoare în tabel ca pură şi simplă.

În aprecierea revizuienţilor, reexaminarea cauzei efectuată în cadrul dosarului penal a reprezentat un veritabil apel deghizat împotriva soluţiei definitive pronunţate de instanţa civilă, în condiţiile în care nu s-a formulat nicio contestaţie în legătură cu plata sumei de 21.066.905,5 RON către creditoarea D., nici după soluţionarea recursului împotriva sentinţei de confirmare a planului de reorganizare şi nici până la plata la 5 septembrie 2011, a sumei de 14.044.603,67 RON.

În opinia revizuenţilor, se aduce atingere securităţii juridice şi se încalcă jurisprudenţa CEDO, prin repunerea în discuţie a concluziilor asupra creanţei pure şi simple de către Parchet, la 3 ani după admiterea în tabelul de creanţe şi la 2 ani de la confirmarea planului de reorganizare şi efectuarea primei tranşe din plată.

Revizuienţii invocă şi necesitatea aplicării prioritare a art. 6 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului şi a art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, a art. 6 din Tratatul Uniunii Europene privind principiul securităţii juridice, aşa cum a fost statuat prin jurisprudenţa CEDO şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, cu consecinţa soluţionării cauzei în virtutea acestor acte normative, urmând a fi înlăturate dispoziţiile privind revizuirea din C. proc. civ. cuprinse în art. 322 pct. 7.

Prin încheierea nr. 1570 din 22 septembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a scos cauza de pe rol şi a trimis-o spre competentă soluţionare secţiei a II-a Civile.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă sub nr. x/2015*.

Prin încheierea din 14 februarie 2017, a fost dispusă suspendarea judecării cauzei, până la soluţionarea sesizării Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a C. proc. civ. şi a art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, respinse prin decizia nr. 195/2019 a instanţei de contencios constituţional.

Analizând revizuirea în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte o va respinge, pentru următoarele considerente:

Cu prioritate, sub aspectul admisibilităţii, se reţine că revizuirea vizează o decizie a instanţei penale care a evocat fondul în privinţa laturii civile a procesului penal.

Cererea de revizuire a fost formulată în condiţiile art. 452 alin. (2) din C. proc. pen., potrivit cu care revizuirea hotărârii judecătoreşti penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă, poate fi cerută numai în faţa instanţei civile, potrivit C. proc. civ.

Revizuenţii şi-au întemeiat calea extraordinară de atac pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, susţinând că sentinţa penală nr. 662/F din 11 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinţei nr. 7482 din 24 noiembrie 2010, definitivă prin decizia comercială nr. 1037 R din 10 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Comercială.

Astfel, scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia.

Pentru această ipoteză legală, trebuie îndeplinite următoarele condiţii cumulative: să fie vorba despre hotărâri definitive contradictorii formulate în acelaşi litigiu, presupune existenţa unei triple identităţi de părţi, obiect şi cauză, hotărârile respective să fi fost pronunţate în procese sau dosare diferite, iar în al doilea proces să nu fi fost invocată excepţia autorităţii de lucru judecat sau chiar dacă a fost invocată, să nu se fi discutat.

Dintre aceste cerinţe nu sunt îndeplinite nici cea referitoare la identitatea de părţi, obiect şi cauză şi nici condiţia privind neinvocarea în al doilea litigiu a autorităţii de lucru judecat.

Prin prima hotărâre, respectiv sentinţa nr. 7482 din 24 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a Comercială, definitivă prin decizia comercială nr. 1037 R din 10 iunie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Comercială, judecătorul sindic a infirmat planul de reorganizare propus de societatea debitoare aflată în procedura insolvenţei E. S.A..

Prin hotărârea supusă revizuirii, sentinţa penală nr. 662 F din 11 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă, inculpaţii A. SPRL, C., F. şi G., iar în baza art. 14 C. proc. pen. a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă E. S.A. şi au fost obligaţi revizuenţii, alături de ceilalţi inculpaţi, la plata în solidar către partea civilă E. S.A. a sumei de 20.475,578,18 RON.

În temeiul art. 348 C. proc. pen., au fost desfiinţate parţial următoarele înscrisuri: completarea la tabelul preliminar cuprinzând creanţele înregistrate împotriva averii debitoarei E. S.A., tabelul definitiv al creanţelor împotriva averii debitoarei E. S.A. şi lista creditorilor prevăzută de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 a E. S.A., în sensul înlăturării din înscrisuri a creanţei aparţinând creditoarei D..

Hotărârea supusă revizuirii asupra laturii sale civile a fost pronunţată într-un proces penal, în cadrul căruia s-a reţinut, în sarcina revizuenţilor înscrierea în cadrul procedurii de reorganizare judiciară a debitoarei E. S.A., în tabelul preliminar a unei creanţe ca o creanţă pură şi simplă, deşi aceasta era afectată de o condiţie suspensivă neîndeplinită, ceea ce a avut drept consecinţă plata către creditoarea D. a unei tranşe de peste 3 milioane Euro (14.044.603 RON) la data de 5 septembrie 2011.

Instanţa penală a reţinut că prejudiciul cauzat prin plata parţială a acestei creanţe s-a produs în patrimoniul societăţii debitoare aflate în reorganizare, care a achitat o sumă de bani nedatorată şi care a fost vătămată prin faptele inculpaţilor, chiar dacă includerea în tabelul creanţelor s-a făcut în principal în frauda creditorilor.

Autoritatea de lucru judecat constituie un efect esenţial al hotărârii judecătoreşti care determină stingerea litigiului, astfel încât să nu mai poată fi readus în faţa instanţei ulterior, într-un proces care ar avea legătură cu ceea ce s-a tranşat jurisdicţional.

Art. 1201 C. civ. de la 1864 prevede că o persoană nu poate sta într-o nouă judecată în aceeaşi calitate, ca titulară a aceloraşi drepturi şi obligaţii dintr-un raport juridic dedus judecăţii.

Dacă prin prima hotărâre definitivă pronunţată în procedura insolvenţei, judecătorul sindic a procedat la confirmarea planului de reorganizare al debitoarei E. S.A., prin sentinţa penală supusă revizuirii s-a soluţionat acţiunea civilă alăturată celei de natură penală, stabilindu-se despăgubirile datorate de revizuenţi şi de ceilalţi inculpaţi debitoarei E. S.A., nefiind îndeplinite niciuna dintre condiţiile privind tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

În acelaşi timp, dispozitivele celor două hotărâri nu sunt în situaţia de a nu se putea concilia, prin hotărârea penală nefiind luată nicio măsură cu privire la planul de reorganizare.

Susţinerile revizuenţilor că s-ar fi reţinut de către judecătorul sindic, prin considerente cu autoritate de lucru judecat, natura creanţelor şi ordinea de prioritate, sunt lipsite de fundament, din moment ce acestea se stabilesc cu caracter definitiv în etapele premergătoare ale procedurii de insolvenţă, odată cu înscrierea în tabelul preliminar şi în tabelul definitiv al creditorilor.

Statuările jurisprudenţiale ale judecătorului sindic se limitează la obiectul învestirii sale, respectiv confirmarea planului de reorganizare a societăţii aflate în procedura insolvenţei sub aspectul condiţiilor de legalitate, a aprecierii şanselor de redresare a societăţii debitoare şi a validării programului de plăţi a creanţelor, astfel cum au fost înscrise în tabel, nefiind, în mod evident, analizată ca atare activitatea administratorului judiciar sub aspectul unei eventuale răspunderi faţă de debitoare.

În acelaşi timp, instanţa penală, prin considerentele hotărârii a cărei revizuire se solicită, reţine că:

"planul de reorganizare, programul de plăţi şi calificarea creanţei D., lista creditorilor reprezintă chestiuni prealabile în procesul penal, potrivit art. 44 C. pen., stabilite cu autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale prin hotărârea pronunţată de judecătorul sindic. Însă, această apărare nu poate fi reţinută, confirmarea de către judecătorul sindic a actelor emise în cursul procedurii insolvenţei nu poate fi privită ca o chestiune prealabilă ce are autoritate de lucru judecat şi care exclude supunerea actelor respective cenzurii instanţei penale".

Prin urmare autoritatea lucrului judecat a hotărârii pronunţate de judecătorul sindic, în sensul confirmării planului de reorganizare, a fost invocată şi instanţa penală a analizat această apărare, soluţia fiind confirmată în controlul judiciar efectuat prin decizia penală nr. 248/A din 2 iulie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.

În consecinţă, instanţa de revizuire învestită cu soluţionarea cererii întemeiate pe art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. nu ar putea încălca, la rândul său, autoritatea de lucru judecat a hotărârii a cărei anulare se solicită în cauză şi aceeaşi apărare nu mai poate fi, deci, reiterată, pe calea revizuirii.

Potrivit art. 453 alin. (2) C. proc. pen., revizuirea cerută instanţei civile nu poate viza decât latura civilă a cauzei.

Latura civilă în procesul penal vizează acordarea daunelor suferite de persoana vătămată (în speţă intimata-debitoare în insolvenţă E. SA), urmare a săvârşirii unei infracţiuni.

Or, în cuprinsul cererii de revizuire s-au formulat motive care doar aparent şi indirect privesc latura civilă, în realitate criticile concentrându-se asupra modului în care instanţa a soluţionat latura penală, relevant în acest sens fiind şi exemplul selectat din jurisprudenţa CEDO în argumentarea căii de atac, respectiv Hotărârea din 21 octombrie 2014, pronunţată în Cauza Lungu şi alţii împotriva României. În această hotărâre se reţine că "derularea simultan şi în paralel a două proceduri independente pentru aceleaşi fapte care a determinat secţia penală a curţii de apel să ajungă la o nouă apreciere a faptei respective, radical opusă hotărârii anterioare a secţiei comerciale a aceleiaşi curţi de apel, a adus atingere prejudiciului securităţii juridice (mutatis mutandis, Cauza Siegle)".

Dispoziţiile legale menţionate fiind de strictă interpretare şi aplicare, motivele care nu privesc latura civilă, ci modul în care instanţa penală a analizat situaţia de fapt în cadrul acţiunii penale, respectiv clauzele contractului de licenţă-invenţie nr. 634 din 30 iulie 2007 - temeiul declaraţiei de creanţă înscrise fraudulos în tabelul creditorilor - excedează limitele învestirii instanţei civile şi nu pot forma obiectul analizei Înaltei Curţi.

Revizuenţii invocă excepţia de neconvenţionalitate, respectiv prevalenţa textelor din Convenţia europeană a drepturilor omului, drept raţiune pentru înlăturarea aplicării dispoziţiilor art. 327 pct. 7 din C. proc. civ., considerate a intra în conflict cu normele din Convenţie, care nu poate fi reţinută, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 20 din Constituţie, dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor trebuie interpretate şi aplicate în concordanţă cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu pactele şi tratatele la care România este parte, iar în caz de neconcordanţă între pactele şi tratatele prevăzute la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte şi legăturile interne au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

Principiul securităţii juridice invocat de revizuenţi în argumentarea revizuirii, exprimă, în esenţă, necesitatea unei protecţii a cetăţenilor împotriva unei insecurităţi pe care chiar dreptul o creează sau doar riscă să o creeze.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că acest principiu face parte din ordinea juridică europeană şi trebuie respectat de statele membre atunci când acestea îşi exercită prerogativele conferite de directivele europene şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa în mod constant importanţa respectării principiului securităţii juridice, inerent în mod necesar atât dreptului Convenţiei, cât şi dreptului Uniunii Europene.

Una dintre obligaţiile care decurg din respectarea acestui principiu este respectarea regulii "res judicata". Astfel, soluţia definitivă a unei instanţe judecătoreşti nu poate fi repusă în discuţie ulterior, iar procesul soluţionat definitiv nu mai poate fi redeschis pentru a se proceda la o nouă examinare a cauzei.

Revizuenţii reclamă încălcarea dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenţia Europeană şi solicită soluţionarea revizuirii prin aplicarea în mod direct a prevederilor Convenţiei CEDO, înlăturându-se dispoziţiile din C. proc. civ. în materia revizuirii, care nu ar fi în concordanţă cu Convenţia, potrivit prevederilor art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut în jurisprudenţa sa (e.g. Cauza Dumitru Popescu contra României - Hotărârea din 26 aprilie 2007) că "prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale fac parte integrantă din ordinea juridică internă a statelor semnatare, aspect care implică pentru judecătorul naţional obligaţia de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională".

Revizuirea hotărârii pronunţate asupra laturii civile în procesul penal este exercitată, potrivit dispoziţiilor din C. proc. civ., în cazurile strict şi limitativ prevăzute de legiuitor, având caracterul unei căi extraordinare de atac.

Revizuenţii nu au fost împiedicaţi de a apela la instanţa judecătorească, de a-şi promova calea extraordinară de atac prevăzută de lege şi de a se prevala de garanţiile procesuale care caracterizează un proces echitabil.

Posibilitatea exercitării şi examinării efective a căii de atac întemeiate de revizuenţi pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. reprezintă o garanţie în plus, în sensul corectării unei posibile erori judiciare, determinate de nerespectarea regulii privind "res judicata", în concordanţă cu imperativele dreptului la un proces echitabil. Faptul că motivele invocate în cauză nu se încadrează în condiţiile prevăzute de legiuitor pentru admiterea revizuirii nu poate constitui un argument în sensul unei neconvenţionalităţi a textului legal antereferit.

"Securitatea juridică presupune respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, adică a caracterului definitiv al hotărârii judecătoreşti. În temeiul acestui principiu nicio parte nu este autorizată să solicite revizuirea unei hotărâri definitive şi executorii numai cu scopul de a obţine o reexaminare a cauzei şi o nouă hotărâre în ceea ce o priveşte. (…) Controlul nu trebuie să devină un apel mascat şi simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere asupra temei nu este un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se pot face derogări de la acest principiu decât atunci când motive substanţiale şi imperioase o impun", (în acest sens, a se vedea Cauza S.C. H. S.A. şi Munteanu contra României - Hotărârea din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 605 din 23 august 2012).

Prin reglementarea cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situaţiilor în care judecându-se separat două sau mai multe cauze şi neobservându-se existenţa lucrului judecat, se ajunge la hotărâri potrivnice ale căror dispozitive nu se pot concilia.

În cauză nu sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile mai sus relevate, astfel încât, Înalta Curte, constatând că hotărârile asupra cărora poartă cererea de revizuire nu se înscriu în ipoteza legală reglementată de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenţii A. S.P.R.L. prin lichidator C.I.I. B. şi C. împotriva sentinţei penale nr. 662/F din 11 decembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2012.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 19 noiembrie 2019.