Cassation admissibility limits in civil liability for illegal electricity disconnection and res judicata

Asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia II-a civilă, sub nr. x/2017, la 2 mai 2017, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. Cez Vânzare S.A., la plata sumei de 250.000 euro, reprezentând despăgubiri morale privind prejudiciul cauzat prin întreruperea furnizării energiei electrice în perioada 3 noiembrie 2015 - 3 martie 2016.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1357 alin. (1) şi art. 1358 C. civ. privind răspunderea civilă delictuală şi ale Legii nr. 123/2012.

Prin sentinţa nr. 103 din 02 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2017, s-a respins ca nefondată cererea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. Cez Vânzare S.A.

Împotriva sentinţei nr. 103 din 02 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, a declarat apel reclamantul A., prin care a solicitat desfiinţarea sentinţei atacate şi admiterea cererii de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 468/2018 din 29 martie 2018, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 103 din 02.10.2017, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. Cez Vânzare S.A. A schimbat sentinţa, în sensul că a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei S.C. Cez Vânzare S.A. A fost obligată pârâta să plătească 20.000 RON daune morale către reclamant şi 850 RON cheltuieli de judecată.

La 26 aprilie 2018, reclamantul A. a formulat recurs împotriva deciziei nr. 468/2018 din 29 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, prin care a solicitat admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate în sensul majorării cuantumului daunelor morale acordate de către instanţa de apel.

Prin cererea de recurs au fost invocate motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticile formulate vizând doar cuantumul daunelor morale acordate, în sensul că instanţa de apel a apreciat greşit acest cuantum al despăgubirilor, pentru perioada de 120 de zile, în care familia recurentului compusă din 4 membri a trăit în condiţii improprii vieţii civilizate la bloc, fără curent electric pe timp de iarnă.

La 2 mai 2018, pârâta S.C. Cez Vânzare S.A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 468/2018 din 29 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi rejudecând, să fie respins apelul declarat de reclamant ca netemeinic şi nelegal.

Recursul pârâtei a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de pct. 7 al art. 488 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel a pronunţat o soluţie cu încălcarea autorităţii de lucru judecat, întrucât instanţele judecătoreşti s-au pronunţat definitiv şi irevocabil în sensul că societatea pârâtă a acţionat în conformitate cu prevederile legale şi contractuale prin respingerea cererii formulate de către reclamant prin care a solicitat reluarea furnizării energiei electrice.

Arată că soluţia instanţei de apel cuprinde şi elemente contradictorii, având în vedere că se susţine că nu s-ar fi respectat prevederile art. 152 alin. (1) lit. c) şi e) din H.G. nr. 1007/2004, în condiţiile în care s-a făcut dovada că s-a emis un preaviz care a fost primit de către reclamant şi deconectarea s-a realizat pentru neplata contravalorii energiei electrice prevăzute în preaviz.

Consideră ca instanţa de apel nu a analizat întregul material probator depus la dosar, în sensul ca nu a făcut nicio trimitere la expertizele efectuate în dosarul nr. x/2015 înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj şi în dosarul penal nr. x/2013, singurele dosare în care s-au efectuat expertize judiciare în specialitatea contabilitate privind situaţia financiară a reclamantului A. la data deconectării, expertize din care a reieşit faptul că la data deconectării din 12.02.2013, consumatorul înregistra debite deconectabile care au stat la baza emiterii preavizului x/28.01.2013.

Astfel, consideră că instanţa de apel, în mod eronat, a analizat deconectările anterioare datei de 12.02.2013, având în vedere că instanţele s-au pronunţat pe perioadele respective care nu au legătură cu prezenta speţă, instanţa de apel trebuind să se raporteze doar la deconectarea din 12.02.2013.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine, în esenţă, că instanţa de apel în mod netemeinic şi nelegal a admis cererea reclamantului A., în condiţiile în care societatea pârâta a acţionat în conformitate cu prevederile legale şi contractuale.

Susţine că nu exista niciun document sau sentinţa judecătorească prin care să se reţină faptul că facturile emise de societatea recurentă aferente serviciului de energie electrică care au stat la baza emiterii preavizului nr. x/28.01.2013, pentru locul de consum al reclamantului, sunt nelegal sau nejustificat emise.

Prin urmare, apreciază că instanţa de apel a reţinut eronat că reclamantul A. ar fi achitat valoarea de 47,10 RON la data de 27.12.2012, în condiţiile în care din rapoartele de expertiză efectuate în cauzele menţionate a rezultat că la momentul debranşării din 12.02.2013, reclamantul nu achitase debitul către pârâtă în cuantum de 47,10 RON, reprezentând contravaloare energie electrică ce trebuia achitată până la data scadentă de 26.12.2012. Astfel, rezultă reaua credinţă a reclamantului care afirmă că acel consum ar fi "ipotetic" în condiţiile în care la data deconectării (12.02.2013) indexul contorului era de 2267, deci cu mult mai mare decât indexul care a stat la baza facturii pentru care s-a realizat preavizarea şi respectiv deconectarea.

La locul de consum situat în localitatea Motru, strada x nr. 6, apartament 9, judeţul Gorj, cod loc consum x aferent codului de client x (casnic) s-a furnizat energie electrică în baza contractului de furnizare a energiei electrice nr. x/30.10.2002, contract emis în conformitate cu contractul-cadru, aprobat prin Decizia ANRE nr. 57/1999 actualizată.

În raport de concluziile rapoartelor de expertiză în specialitatea contabilitate rezultă faptul că deconectarea locului de consum a intervenit în mod justificat, aspect faţă de care în cadrul dosarului penal nr. x/2013 organele de cercetare penală au dispus clasarea cauzei.

Recurenta-pârâtă arată că instanţa de apel a reţinut în mod eronat că societatea pârâtă nu ar fi operat în contabilitate stornări la care ar fi aplicat penalităţi de întârziere în condiţiile în care, din expertizele contabile efectuate atât în litigiul civil nr. 228/95/2015, cât şi în dosarul penal nr. x/2013, rezultă faptul că pentru locul de consum în cauza clientul înregistra debite şi, în mod neîntemeiat a făcut trimitere la soluţia pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2015, în condiţiile în care aceasta nu era definitivă. Totodată, în mod greşit, instanţa de apel face o reanaliză a soluţiilor pronunţate în dosarul nr. x/2012, în condiţiile în care în speţă este vorba de o deconectare ulterioară, respectiv cea din 12.02.2013.

Mai arată şi faptul că, deşi reclamantul recunoaşte că a primit preavizul, acesta cu rea intenţie a refuzat să achite debitele menţionate în acesta, fiind singurul în culpă pentru deconectarea locului de consum. Preavizul Notificare nr. x/28.01.2013 reprezintă un document justificativ, un mijloc de probă cu privire la debitele restante înregistrate de către reclamant la o anumită dată, precum şi cu privire la faptul că pârâta a adus la cunoştinţă reclamantului debitele restante şi consecinţele care decurg din neachitarea acestora, conform prevederilor legale şi contractuale.

Consideră că prin soluţia pronunţată, instanţa de apel face abstracţie şi de prevederile art. 156 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004, conform căruia consumatorul avea obligaţia să achite sumele stabilite de furnizorul de energie electrică, iar dacă ulterior se constată că sumele nu ar fi fost calculate corect urma să se restituie diferenţa cu dobânzile aferente.

Instanţa de apel nu a avut în vedere nici faptul că aceste aspecte erau lămurite prin soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului nr. x/2013, prin care s-a respins cererea reclamantului de reconectare la reţeaua de energie electrică a imobilului în cauză.

Arată că instanţa de apel nu a avut în vedere la soluţionarea cauzei prevederile art. 152 alin. (1) lit. a), c) şi e), art. 200 alin. (1) lit. b) şi alin. (5) din H.G. nr. 1007/2004, precum şi dispoziţiile art. 11 din Contractul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin Decizia ANRE nr. 57/1999.

Recurenta-pârâtă mai susţine şi faptul că instanţa de apel a reţinut în mod eronat că deconectarea s-ar fi realizat înainte de termenul de 45 de zile având în vedere că aceasta se raportează la zile lucrătoare în condiţiile în care în contract prevederile se raportează la zile calendaristice. Astfel, între data emiterii preavizului şi data deconectării a trecut o perioadă de 14 zile şi nu 11 zile, astfel la data deconectării se depăşise termenul de 45 de zile de la data scadenţei inclusiv a facturii x/09.11.2012.

În condiţiile în care instanţele au stabilit definitiv şi irevocabil că societatea pârâtă a acţionat în conformitate cu prevederile legale nu se poate pune problema existenţei unei fapte ilicite.

În concluzie, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel a dispus neîntemeiat plata de către societatea pârâtă a unor daune în cuantum de 20.000 RON, în condiţiile în care aceasta a acţionat în limitele legale şi contractuale şi nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu, legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi culpa sau vinovăţia societăţii pârâte.

Totodată, susţine că instanţa de apel a făcut o analiză trunchiată a prevederilor legale, în condiţiile în care art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 123/2012 prevede că, consumatorul are dreptul să primească despăgubiri de la furnizor conform prevederilor contractuale, iar art. 9 din contract nu prevede o obligaţie de a despăgubi în situaţia unei deconectări neîntemeiate.

Prin urmare, solicită instanţei de recurs să observe faptul că nu există în contract o obligaţie de despăgubire în ceea ce priveşte o aşa-zisă deconectare neîntemeiată.

Menţionează prevederile art. 156 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004, conform cărora consumatorul avea obligaţia să achite sumele stabilite de furnizorul de energie electrică, iar dacă ulterior se constată că sumele nu ar fi fost calculate corect urma să se restituie diferenţa cu dobânzile aferente. Astfel, consideră că instanţa de apel a făcut abstracţie de obligaţia consumatorului de a achita sumele restante stabilite de către furnizor.

În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate, arată că acestea nu sunt dovedite, nici în ceea ce priveşte materialitatea lor, nici în ceea ce priveşte întinderea lor.

Recurentul-reclamant A. a depus întâmpinare la recursul declarat de pârâtă, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Recurenta-pârâtă Cez Vânzare S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamant, ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 26 februarie 2019, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor şi s-a dispus comunicarea acestuia, prin raport reţinându-se nulitatea recursului declarat de recurentul-reclamant şi admisibilitatea recursului declarat de recurenta-pârâtă.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor a fost comunicat părţilor la 15 martie 2019, conform dovezilor aflate la dosar, iar recurentul-reclamant a depus un punct de vedere la raport pe aspectul nulităţii cererii sale de recurs.

Prin încheierea completului de filtru din 24 septembrie 2019, s-a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. CEZ VÂNZARE S.A. împotriva deciziei nr. 468/2018 din 29 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, fiind fixat termen de judecată la 12 noiembrie 2019, în şedinţă publică, cu citarea părţilor şi a fost admisă excepţia nulităţii recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva aceleiaşi decizii.

În motivarea acestei soluţii, în ceea ce priveşte recursul declarat de către reclamant, s-a reţinut că, deşi au fost invocate motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticile formulate au vizat doar majorarea cuantumului daunelor morale acordate de instanţa de apel. Constatând că recurentul-reclamant nu a formulat critici care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1)-(8) C. proc. civ., iar în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a admis excepţia nulităţii recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 468/2018 din 29 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Prin urmare, la termenul de astăzi, 12 noiembrie 2019, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A., reţinând următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Astfel, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţa are obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Este de amintit că, instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, în sensul unei reevaluări a situaţiei de fapt.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate nu pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

În speţă, se constată că în dezvoltarea motivelor de recurs principala critică a recurentului vizează cuantumul daunelor morale acordate de către instanţa de apel, pe care îl consideră neîndestulător, având în vedere perioada lungă de 120 de zile, fără curent electric, critică ce vizează aspecte de netemeinicie şi care nu poate fi examinată prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., invocate de către recurent.

În speţă, nu se poate considera că afirmaţiile recurentului din cuprinsul cererii de recurs privind nemulţumirea acestuia faţă de daunele morale acordate reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Aceste cerinţe trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentaţii juridice a nelegalităţii hotărârii, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţa de apel în legătură cu dispoziţiile legale menţionate, instanţa de recurs neputându-se substitui părţii, în sensul de a completa deductiv argumentaţia căii de atac.

Criticile recurentului-reclamant nu pot fi încadrate din oficiu în condiţiile art. 489 alin. (2), (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., nefiind identificate nici motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

Reţinând că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, recursul nu este motivat în raport cu cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurentul-reclamant nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 468/2018 din 29 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Analizând recursul formulat de pârâta S.C. CEZ VÂNZARE S.A., Înalta Curte reţine că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Deşi recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., susţinerile referitoare la încălcarea autorităţii de lucru judecat potrivit cărora, în mod eronat instanţa de apel a analizat deconectările anterioare datei de 12.02.2013, având în vedere ca instanţele judecătoreşti au stabilit că deconectarea locului de consum pe perioadele respective s-a efectuat în limitele legale şi contractuale, se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Aşadar, prin aceasta critică se invocă faptul că instanţa de apel a reţinut în mod greşit incidenţa efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat (puterea de lucru judecat) în sensul prevăzut de textul art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care vizează modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit într-un al doilea proces ce are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Legiuitorul a recunoscut prin art. 431 alin. (2) C. proc. civ. autoritate de lucru judecat şi considerentelor decizorii, adică acelora care conţin soluţii asupra unor puncte litigioase ale procesului de aşa manieră încât doar felul în care au fost aduse în faţa judecăţii (pe cale de apărare ori ca aspecte prealabile cercetării fondului) face ca astfel de soluţii să nu se regăsească în dispozitiv.

Aşadar, trebuie recunoscut că intră în autoritate de lucru judecat, alături de dispozitivul care tranşează litigiul, şi motivele care susţin soluţia (considerentele decisive), precum şi motivele care conţin ele însele soluţii pe aspectele litigioase invocate de părţi şi supuse dezbaterii acestora (considerentele decizorii).

Prin urmare, instanţa învestită cu soluţionarea unei cereri are obligaţia de a respecta chestiunile litigioase care au fost deja tranşate printr-o altă hotărâre, înzestrată cu putere de lucru judecat, situaţie în care nu mai poate face evaluări proprii asupra acestei chestiuni, ci ea constituie premisa demonstrată de la care trebuie să pornească şi pe care nu o poate ignora.

Prin acţiunea formulată, reclamantul A. a solicitat, în temeiul răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1357 alin. (1) şi art. 1358 C. civ., obligarea pârâtei S.C. Cez Vânzare S.A. la plata sumei de 250.000 euro, reprezentând despăgubiri morale privind prejudiciul cauzat prin întreruperea furnizării energiei electrice în perioada 3 noiembrie 2015 - 3 martie 2016.

Or, aşa cum în mod corect a statuat instanţa de apel, în litigiile purtate între părţi după data de 12.02.2013, ce au format obiectul dosarelor nr. x/2012, nr. y/2015, nr. z/2015 şi nr. 4902/263/2016 aflate pe rolul Judecătoriei Motru, Tribunalului Gorj şi Curţii de Apel Craiova, prin hotărârile pronunţate în aceste dosare s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat că sumele menţionate în preavizul-notificare nr. x/28.01.2013 nu erau datorate de reclamantul A., precum şi faptul că nu s-au respectat prevederile art. 152 alin. (1) lit. a), c) şi e) din H.G. nr. 1007/2004.

Pe cale de consecinţă, în mod corect a reţinut instanţa de apel, pornind de la considerentele hotărârilor pronunţate în dosarele menţionate anterior, că prin debranşarea ilegală a locuinţei reclamantului de la reţeaua de furnizare a energiei electrice, s-a făcut dovada existenţei unei fapte ilicite a pârâtei S.C. Cez Vânzare S.A., săvârşită cu vinovăţie, prin lipsirea reclamantului şi familiei acestuia, în sezonul rece, de energia electrică pe care era obligată să o furnizeze conform contractului nr. x/30.10.2002, de natură a prejudicia drepturile şi interesele legitime ale acestuia şi familiei sale, şi pentru perioada 03.11.2015-03.03.2016, ce face parte din intervalul 11.02.2013-23.11.2016, în care pârâta i-a întrerupt furnizarea energiei electrice.

Referitor la criticile recurentei-pârâte întemeiate pe o pretinsă autoritate de lucru judecat sub aspect pozitiv a hotărârii irevocabile pronunţate în dosarul nr. x/2013, în mod corect instanţa de apel a remarcat faptul că o cerere a reclamantului de obligare a pârâtei la reconectarea locului de consum fusese respinsă pentru insuficienţa dovezilor, însă în litigiile soluţionate ulterior s-a constatat, în urma administrării unui probatoriu complet, că debranşarea locuinţei reclamantului de la reţeaua electrică a fost nelegală.

Astfel, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, raportat la situaţia de fapt reţinută de către instanţa de apel, ce nu mai poate face obiectul cenzurii instanţei de recurs raportat la motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., se poate observa că în speţă s-a făcut dovada existenţei unei fapte ilicite a pârâtei, iar asupra acestei dezlegări s-a statuat cu autoritate de lucru judecat.

Înalta Curte va înlătura ca nefondate şi criticile recurentei-pârâte întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Argumentele subsumate acestui motiv de casare, în mare parte, sunt unele care în mod evident tind a determina o reevaluare a probelor, în special a înscrisurilor şi unor rapoarte de expertiză judiciară în specialitatea contabilitate efectuate în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Gorj şi în dosarul penal nr. x/2013, şi la restabilirea situaţiei de fapt în parametri care să reliefeze faptul că deconectarea locului de consum din 12.02.2013 a intervenit în mod justificat.

Or, o astfel de reevaluare a probelor este incompatibilă cu judecata în etapa recursului, în această cale de atac fiind posibil a fi analizate exclusiv aspecte care interesează legalitatea hotărârilor supuse controlului judiciar.

Totodată, contrar susţinerilor recurentei, aşa cum în mod corect a constatat şi instanţa de apel, ceea ce s-a reţinut în dosarul nr. x/2013 a fost că acţiunea având ca obiect reconectarea locuinţei reclamantului nu a fost dovedită, în lipsa unei expertize care să verifice multitudinea de acte contabile depuse de părţi la dosar.

Nu pot fi reţinute nici criticile privind încălcarea sau aplicarea greşită a prevederilor Regulamentului de furnizare a energiei electrice, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004, Contractului de furnizare a energiei electrice, aprobat prin Decizia ANRE nr. 57/1999 şi Legii nr. 123/2012.

Astfel cum s-a arătat anterior, în mod legal curtea de apel a constatat că prin deciziile pronunţate în litigiile purtate de părţi s-a statuat cu autoritate de lucru judecat faptul că nu s-au respectat prevederile art. 152 alin. (1) lit. a), c) şi e) din H.G. nr. 1007/2004, stabilindu-se culpa pârâtei S.C. Cez Vânzare S.A. pentru debranşarea nelegală a locuinţei reclamantului de la reţeaua electrică.

Readucând în dezbaterea judiciară aceste aspecte, recurenta-pârâtă ignoră efectele pe care le produce autoritatea de lucru judecat a dezlegărilor jurisdicţionale definitive, fiind vorba de maniera în care se repercutează efectul pozitiv al lucrului judecat, în sensul că statuările definitive ale unei hotărâri judecătoreşti se impun deopotrivă, părţilor şi instanţelor ulterioare, care nu pot ignora efectele unei judecăţi anterioare, care a tranşat definitiv un aspect al litigiului, fără posibilitatea de a fi contrazisă.

Prin raportare la situaţia de fapt reţinută prin decizia recurată, anume aceea că reclamantul a suferit un prejudiciu moral ca urmare a faptei ilicite a pârâtei de a debranşa nelegal locuinţa acestuia de la reţeaua de energie electrică, apare ca fiind corect făcută aplicarea normelor care permit angajarea răspunderii civile delictuale şi acordarea de daune morale pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.

Recurenta-pârâtă a mai criticat decizia instanţei de apel în sensul că, în speţă, ar fi incidentă răspunderea civilă contractuală, iar nu delictuală, întrucât se solicită despăgubiri morale ca urmare a încălcării unor obligaţii stabilite în baza contractului de furnizare a energiei electrice nr. x din 30 octombrie 2002, obligaţii asumate prin înţelegerea dintre părţi, iar în raport cu prevederile art. 9 şi 11 din acest contract, furnizorul nu şi-a asumat o obligaţie de despăgubire pentru cazul deconectării neîntemeiate.

Această susţinere a recurentei, care pune în discuţie temeiul juridic al acţiunii, nu va fi analizată în prezenta cale extraordinară de atac, având în vedere că a fost invocată omisso medio direct în recurs, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

În prezenta cauză, recurenta-pârâtă avea posibilitatea de a invoca această apărare atât în faţa primei instanţe, cât şi prin întâmpinarea formulată în apel, însă pârâta s-a limitat la apărările privind lipsa faptei ilicite, a legăturii de cauzalitate şi nedovedirea prejudiciului moral afirmat, fără a ridica în faţa instanţelor devolutive aspecte întemeiate pe natura contractuală a raportului juridic dedus judecăţii şi pe limitările convenţionale ale răspunderii furnizorului de energie electrică.

Pentru toate considerentele prezentate, având în vedere şi dispoziţiile legale invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. CEZ VÂNZARE S.A. împotriva deciziei nr. 468/2018 din 29 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 468/2018 din 29 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. CEZ VÂNZARE S.A. împotriva deciziei nr. 468/2018 din 29 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 noiembrie 2019.