Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2034/2019 AI generated

Cassation appeal limited to illegality under Art. 488(1)(8) CPP; re-litigation of factual findings and evidence inadmissible

Case Number Decizia nr. 2034/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the appeal on the merits (recurs), leaving the Court of Appeal’s decision intact, in which the debtor had prevailed in part by having the claim for one invoice (200,000 RON) dismissed while the judgment for the second invoice (97,208.68 RON) was maintained. The dispute involved a commercial claim by a creditor company, acting through its judicial administrator, against a debtor company for the payment of two outstanding invoices for services rendered, where the creditor challenged the appellate court’s partial dismissal based on alleged errors in fact-finding and the relevance of the invoices to the final project acceptance. The Supreme Court held that the appeal was inadmissible because the grounds did not constitute "illegality" under Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code; specifically, the appellant’s arguments focused on the incorrect assessment of evidence and the merits of the factual situation, which are outside the scope of a non-devolutive cassation appeal that only reviews legal errors. Consequently, the court annulled the appeal for failing to substantiate a valid legal basis, thereby upholding the appellate decision that partially rejected the creditor's claim.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 489 alin. (3) C. proc. civ; Cassation appeal limited to illegality under Art. 488(1)(8) CPP; re-litigation of factual findings and evidence inadmissible: Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. SPRL a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1122 din 17 mai 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Keywords

AI generated
grounds for cassation limits of judicial review article of civil procedure partial claim commercial litigation factual grounds

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 8 aprilie 2016 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. SPRL a chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.R.L., solicitând instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 297.208,68 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor menţionate în facturile restante, respectiv factura fiscală nr. x din 26.06.2015, în valoare de 200.000 RON şi factura fiscală nr. x din 29.06.2015, în valoare de 97.208.68 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 7667 din 7 decembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar B. SPRL, în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., a fost obligată pârâta la plata sumei de 200.000 RON reprezentând contravaloarea serviciilor aferente facturii fiscale nr. x din 26.06.2015 şi a sumei de 97.208,68 RON reprezentând contravaloarea serviciilor aferente facturii fiscale nr. x din 29.06.2015.

Prin decizia civilă nr. 1122 din 17 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a admis apelul formulat de apelanta - pârâtă C. S.R.L. prin administrator judiciar D. împotriva sentinţei civile nr. 7667/07.12.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a civilă.

A fost schimbată în parte sentinţa atacată, în sensul că s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar B. SPRL, în contradictoriu pârâta C. S.R.L. prin administrator judiciar D. SPRL; s-a respins cererea reclamantei referitoare la obligarea pârâtei la plata sumei de 200.000 RON reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. x/26.06.2015; s-a menţinut dispoziţia din sentinţa apelată referitoare la obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 97.208,68 RON reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. x/29.06.2015.

Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. SPRL a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1122 din 17 mai 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

În argumentarea motivului de casare invocat, recurenta a susţinut, în esenţă, că soluţia de schimbare în parte a sentinţei apelate este nelegală şi netemeinică, întrucât ambele facturi au fost semnate de primire, iar fiecare factură în parte are un centralizator anexat, care a fost întocmit cu acordul societăţii debitoare, apoi verificat şi semnat de şeful de şantier.

A arătat recurenta că în motivarea hotărârii, instanţa de apel înţelege să facă trimitere la acordul de asociere încheiat între cele două societăţi, inclusiv la actul adiţional încheiat în cursul anului 2015, dar aceste acte nu influenţează plata celor două facturi, iar menţiunea cu privire la predarea documentelor financiar-contabile aferente proiectului nu influenţează restul de plată privind contravaloarea producţiei 2014-2015 şi nu se impune recepţia finală a lucrărilor pentru o astfel de plată.

Menţionează că cele două facturi emise nu au fost şi nu sunt condiţionate de finalizarea proiectului "Extindere reţele canalizare în oraşul Comarnic" şi indiferent de întocmirea sau nu a decontului final, a procesului-verbal de terminare a lucrărilor sau a procesului-verbal de predare-primire, emiterea celor două facturi nu este condiţionată de vreun act încheiat între cele două părţi.

Solicită admiterea recursului, schimbarea în parte a deciziei recurate, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată.

Intimata-pârâtă C. S.R.L. prin administrator special E. a depus întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului, ca inadmisibil, întrucât motivele invocate nu se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi în subsidiar, ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii şi a reiterat argumentele dezvoltate prin cererea de recurs.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 5 februarie 2019, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. SPRL a depus punct de vedere la raportul întocmit în cauză.

Preliminar, deşi intimata-pârâtă a invocat prin întâmpinare excepţia inadmisibilităţii recursului, se constată că, în realitate, se pune în discuţie excepţia nulităţii acestuia, întrucât intimata a susţinut că argumentele din cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. SPRL, astfel cum acestea au fost circumscrise temeiului de drept invocat (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, în raport cu reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Se constată că reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. SPRL a invocat formal în susţinerea recursului său dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menţionat.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Este de amintit că instanţa de apel, în cadrul caracterului devolutiv al apelului, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Se observă că recurenta a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând doar aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport de stabilirea situaţiei de fapt reţinută în cauză.

De altfel, întreaga construcţie a recursului reclamantei vizează exclusiv greşita stabilire a situaţiei de fapt, ceea ce nu poate face obiectul controlului în această fază procesuală, motivul de nelegalitate instituit de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. fiind invocat cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor (facturi, procese-verbale etc.), ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile menţionate, obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

În considerarea celor ce preced, constatând că argumentele recurentei nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. SPRL împotriva deciziei civile nr. 1122 din 17 mai 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. SPRL împotriva deciziei civile nr. 1122 din 17 mai 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2019.