Bank guarantee demand for payment exceeding expiration date and lacking formal requirements under ICC Publication 758 and Article 2321 Civil Code

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 24 octombrie 2016 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2016, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Brăila prin Consiliul Judeţean Brăila a chemat în judecată pe pârâta A. S.A., solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 978.163,38 RON reprezentând garanţia de bună execuţie nr. GI/37260 din 17.01.2012, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1350 C. civ. şi art. 194 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 2729 din 4 iulie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Brăila prin Consiliul Judeţean Brăila a declarat apel, care, prin deciziei civile nr. 153A din 29 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respins ca nefondat.

În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ JUDEŢUL BRĂILA PRIN CONSILIUL JUDEŢEAN BRĂILA a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 153A din 29 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

În argumentarea cererii de recurs, susţine, în esenţă, că, instanţa de apel, în mod greşit, a respins apelul formulat de reclamantă, având în vedere că, în considerentele hotărârii, s-a reţinut aceeaşi motivare ca a instanţei de fond, cu aceeaşi interpretare greşită a unor reguli de drept, aplicabile prezentei cauze.

Astfel, consideră instanţa de apel, în pronunţarea hotărârii a apreciat, în mod eronat, prevederile Publicaţiei 758 a Camerei de Comerţ Internaţional de la Paris, în sensul că acestea prevăd un anumit formalism al cererii de plată în cazul scrisorii de garanţie de bună execuţie.

Aceasta întrucât, în Publicaţia 758 a Camerei de Comerţ Internaţională de la Paris nu se prevede obligaţia, potrivit căreia cererea de plată trebuie să respecte un anumit "formalism", cum în mod greşit a reţinut instanţa de apel, ci singura condiţie pentru valabilitatea acesteia este să indice nerespectarea obligaţiilor contractuale pentru care s-a constituit garanţia.

Totodată, apreciază recurenta, instanţa de apel, a pronunţat decizia recurată, cu aplicarea greşită a normelor de drept material, având în vedere că, potrivit art. 2321 C. civ., scrisoarea de garanţie nu reprezintă un instrument independent de contract, aşa cum a reţinut aceasta, ci un angajament al emitentului, la solicitarea ordonatorului, în considerarea unui raport obligaţional preexistent, în prezenta cauză acest raport fiind identificat prin contractul de lucrări nr. x/2011.

În conformitate cu art. 9 alin. (9).1 din contractul de lucrări nr. x/2011:

"Executantul se obligă să constituie garanţia de bună execuţie a contractului în cuantum de 10% din valoarea fără TVA a contractului, respectiv suma de 978.163,38 RON pentru o perioada de 50 luni şi 14 zile de la data constituirii.

Garanţia de bună execuţie se constituie prin scrisoarea de garanţie bancară de bună execuţie.

Prelungirea termenului de execuţie a contractului, prin act adiţional, atrage în mod corespunzător prelungirea perioadei de valabilitate a garanţiei de bună execuţie."

Din interpretarea prevederilor legislaţiei în vigoare, care reglementează scrisoarea de garanţie bancară şi a definiţiei acesteia, respectiv a caracterelor juridice, rezultă în mod evident, că instanţa de apel, în mod eronat, a constatat a fi legalăşi temeinică hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti, potrivit căreia recurenta nu a formulat o cererea de plată care să respecte un anumit formalism.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, prevederile Publicaţiei 758 a Camerei de Comerţ Internaţional de la Paris prevăd că banca nu poate refuza plata decât în cazul în care se constată o fraudă sau un abuz din partea beneficiarului.

Precizează că S.C. B. S.R.L. Bucureşti nu înţelege nici la acest moment să îşi îndeplinească obligaţiile contractuale, în sensul de a preda Cartea Tehnică a imobilului, necesară la recepţionarea lucrării şi finalizarea acesteia.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimata-pârâtă A. S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 19 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului întocmit în cauză.

Prin încheierea din 20 septembrie 2019, constatându-se că recursul reclamantei este admisibil în principiu şi că sunt întrunite dispoziţiile art. 493 alin. (7) Cod procedurăcivilă, s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului declarat de reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ JUDEŢUL BRĂILA PRIN CONSILIUL JUDEŢEAN BRĂILA, la 8 noiembrie 2019, cu citarea părţilor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, ţinând cont şi de apărările formulate de intimata-pârâtă prin întâmpinare, constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ JUDEŢUL BRĂILA PRIN CONSILIUL JUDEŢEAN BRĂILA nu este fondat, pentru considerentele care urmează:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate de recurenta-reclamantă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ JUDEŢUL BRĂILA PRIN CONSILIUL JUDEŢEAN BRĂILA, casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, însă, în cauza de faţă, acest motiv de recurs nu-şi găseşte incidenţa pentru considerentele care urmează.

În speţă, litigiul dintre părţi a fost generat, în principal, de modul de interpretare a clauzelor cuprinse în Scrisoarea de Garanţie de bună execuţie nr. GI/37260 din 17.01.2012 a cărei valabilitate a fost prelungită până la data de 14.05.2016 prin Amendamentul nr. 1/02.03.2015.

Pe parcursul întregului proces, reclamanta a contestat închiderea dosarului de către intimata - pârâtă A. S.A., susţinând că prin notificările trimise şi-a îndeplinit întocmai obligaţiile stabilite în sarcina sa prin scrisoarea de garanţie, iar Notificarea din 28.04.2016, completată la data de 09.05.2016, respectă cerinţele scrisorii de garanţie pentru a fi calificată drept cerere de plată.

Camera Internaţională de Comerţ de la Paris a emis succesiv publicaţii care au încercat să uniformizeze practica bancară, iar Publicaţia 758 din 2010 - intitulată Reguli uniforme privind garanţiile la cerere, reprezintă un document care nu abrogă pe cele anterioare (Publicaţiile nr. 325 - "Regulile Uniforme pentru Garanţii" şi nr. 458 - "Reguli Uniforme pentru Garanţiile la Cerere"), ci le actualizează adaptându-le actualelor condiţii.

Urmare a Legii nr. 287/2009 privind noul C. civ., Legea nr. 60/2012 privind aprobarea O.U.G. nr. 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009, scrisoarea de garanţie este reglementată în legislaţia română în noul C. civ., Cartea a V-a - Despre obligaţii, Titlul X - Garanţii personale, Capitolul III - Garanţii autonome - art. 2321.

Conform alin. (1) al textului legal menţionat, scrisoarea de garanţie este angajamentul irevocabil şi necondiţionat prin care o persoană, denumită emitent, se obligă, la solicitarea unei persoane denumită ordonator, în considerarea unui raport obligaţional preexistent, dar independent de acesta, să plătească o sumă de bani unei terţe persoane, denumită beneficiar în conformitate cu termenii angajamentului asumat, iar potrivit alin. (7) al aceluiaşi articol: dacă în textul scrisorii de garanţie nu se prevede altfel, aceasta produce efecte de la data emiterii ei şi îşi încetează de drept valabilitatea la expirarea termenului stipulat (...).

Astfel, contrar susţinerilor recurentei, caracterul autonom rezultă chiar din definiţia scrisorii de garanţie bancară, art. 2321 C. civ. stipulând expres că aceasta este emisă:

"în considerarea unui raport obligaţional preexistent, dar independent de acesta".

Scrisorile de garanţie bancare la cerere impun obligativitatea de plată a băncii. Dacă o bancă primeşte o garanţie la cerere, iar datele completate corespund cu termenii garanţiei, banca este obligată să o plătească beneficiarului.

Cu toate acestea, obligaţiile băncii emitente se sting la expirarea scrisorii de garanţie.

Astfel, în mod greşit recurenta pretinde că banca poate refuza plata doar în situaţia în care se constată o fraudă sau un abuz din partea beneficiarului, întrucât banca poate refuza şi atunci când cererea de executare a garanţiei a fost formulată peste termenul de valabilitate al scrisorii de garanţie.

Prin urmare, în lipsa unei cereri neechivoce de plată a garanţiei nr. GI/37260 din 17.01.2012, astfel cum a fost modificată prin Amendamentul nr. 1/02.03.2015, instanţa de apel, în acord cu soluţia pronunţată de prima instanţă, a constatat în mod legal că intimata - pârâtă A. S.A. a închis dosarul ca urmare a expirării perioadei de valabilitate a scrisorii de garanţie.

Este indiscutabil faptul că instanţa de apel poate să-şi însuşească motivarea primei instanţe, dacă situaţia de fapt şi apărările înaintea ei au rămas neschimbate, cum este cazul în speţă. Aceasta întrucât efectul devolutiv al apelului nu face să dispară hotărârea apelată, ci numai dă apelantului dreptul de a repune în discuţie faptele, instanţa de apel fiind obligată la rândul său, în caz de reformare, să motiveze împrejurările ce au determinat-o să schimbe soluţia primei instanţe, ceea ce în cauză nu s-a dispus.

Apelul, prin efectul său devolutiv, repunând în discuţie chestiunea judecată la prima instanţă, a permis instanţei de control judiciar să concluzioneze că, în speţă, reclamantă nu a solicitat plata în cadrul garanţiei, ci blocarea garanţiei de bună execuţie motivat de neexecutarea contractului de lucrări, solicitarea intimatei în sensul determinării obiectului cererii fiind în acord cu prevederile legale.

Scrisoarea de garanţie este supusă Regulilor Uniforme pentru Garanţii la Cerere, Publicaţia 758 a Camerei de Comerţ Internaţional de la Paris, iar potrivit art. 2 din URDG cererea de plată reprezintă un document semnat de către beneficiar prin care se cerere plata în cadrul unei garanţii; cererea de plată conformă reprezintă cererea de plată care întruneşte cerinţele unei prezentări conforme, iar prezentarea conformă este o prezentare care este în concordanţă cu termenii şi condiţiile garanţiei şi cu regulile URDG în măsura în care sunt în concordanţă cu acei termeni şi condiţii şi cu standardele internaţionale de practică privind garanţiile la cerere.

În speţă, în cuprinsul scrisorii de garanţie s-a menţionat în mod expres că solicitarea/cererea de plată trebuie să includă semnăturile care angajează legal Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Brăila, situaţie în care, s-au solicitat relaţii suplimentare referitoare la semnatarul Notificării.

În atare situaţie, s-a constatat că Notificarea din 28.04.2016 emisă de reclamanta nu respectă conţinutul scrisorii de garanţie şi Regulile Uniforme pentru Garanţii la Cerere, Publicaţia 758 a Camerei de Comerţ Internaţional de la Paris pentru a putea fi calificată drept o cerere de plată conformă.

Notificarea transmisă intimatei la 09.05.2016 nu a putut fi calificată drept o cerere de plată conformă, de vreme ce s-a solicitat reducerea valorii garanţiei de bună execuţie de la suma de 978.163,38 RON până la suma de 293.449 motivat de faptul că nu a fost realizată recepţia lucrărilor şi nu a fost încheiat procesul-verbal de recepţie.

De altfel, recurenta nu se poate prevala de faptul că Publicaţia 758 a Camerei de Comerţ Internaţional de la Paris nu prevede existenţa unui formalism al cererii de plată a garanţiei, în condiţiile în care în speţă nu a existat o cerere de plată, dat fiind că solicitarea de blocare a garanţiei de bună execuţie, precum şi notificarea privind reducerea valorii garanţiei de bună execuţie nu pot echivala cu o cerere efectivă de plată.

De asemenea, formularea unei cereri neconforme cu privire la care se solicită explicaţii suplimentare nu prelungeşte perioada de valabilitate a scrisorii, aspect reţinut corect şi de instanţa de apel.

Aşa fiind, sunt lipsite de relevanţă susţinerile recurentei vizând stadiul lucrărilor, iar invocarea prevederilor contractului încheiat între recurentă şi executantul lucrărilor nu-şi găsesc justificarea, întrucât, în virtutea caracterului autonom al scrisorii de garanţie, valabilitatea acesteia nu este determinată de modul şi de stadiul de executare al lucrărilor, iar termenul până la care banca îşi asumă angajamentul de plată este specificat chiar în cadrul scrisorii de garanţie.

În acest context, s-a reţinut cu justeţe că reclamanta confundă garanţia de bună execuţie (în sensul de negotium) cu scrisoarea de garanţie (în sensul de instrumentum), întrucât, potrivit art. 2321 C. civ., scrisoarea de garanţie este un instrument independent de contractul de lucrări încheiat între reclamantă şi executantul lucrărilor ce fac obiectul contractului nr. x/2011, iar valabilitatea scrisorii de garanţie încetează la data expirării termenului stipulat în cuprinsul acesteia.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi invocat de recurentă, instanţa de apel dând o corectă eficienţă prevederilor art. 2321 C. civ., respectiv Regulilor Uniforme pentru Garanţii la Cerere, Publicaţia 758 a Camerei de Comerţ Internaţional de la Paris, aplicabile cauzei, decizia atacată fiind la adăpost de orice critică, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ JUDEŢUL BRĂILA prin CONSILIUL JUDEŢEAN BRĂILA împotriva deciziei civile nr. 153A din 29 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ JUDEŢUL BRĂILA PRIN CONSILIUL JUDEŢEAN BRĂILA împotriva deciziei civile nr. 153A din 29 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2019.