Revindication of vehicles and counterclaim for land occupation: appeal annulled for non-payment of judicial stamp duty

Din examinarea lucrărilor din dosar, se constată următoarele:

1. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara la 30 iunie 2016 sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanţei obligarea pârâtului la predarea următoarelor autoturisme:

1.1 Autotractor x, serie şasiu x, serie motor x, cu număr de înmatriculare x, preţ 9.000 Euro, conform contractului din 16 decembrie 2008;

1.2 x, serie şasiu x, serie motor x, cu număr de înmatriculare x, preţ 8.000 Euro, conform contractului din 16 decembrie 2008;

1.3 Autotractor x, serie şasiu x, serie motor x, cu număr de înmatriculare x, preţ 9.000 Euro, conform contractului din 16 decembrie 2008;

1.4 Autotractor x, serie şasiu x, serie motor x, cu număr de înmatriculare x, preţ 8.500 Euro, conform contractului din 16 decembrie 2008;

1.5 x, serie şasiu x, serie motor x, cu număr de înmatriculare x, preţ 5.000 Euro, conform contractului din 16 decembrie 2008;

1.6 x, serie şasiu x, cu număr de înmatriculare x, preţ 5.000 Euro, conform contractului din 16 decembrie 2008;

1.7. x, serie şasiu x, cu număr de înmatriculare x, preţ 5.000 Euro, conform contractului din 16 decembrie 2008;

1.8 Autotractor x, serie şasiu x, serie motor x cu număr de înmatriculare x, preţ 8.000 Euro, conform contractului din 16 decembrie 2008;

1.9 Autotractor x, serie şasiu x, serie motor x cu număr de înmatriculare x, preţ 7.000 Euro, conform contractului din 16 decembrie 2008;

1.10 x, serie şasiu x, cu număr de înmatriculare x, preţ 5.000 Euro, conform contractului din 16 decembrie 2008;

1.11. x, serie şasiu x, cu număr de înmatriculare x, preţ 5.000 Euro, conform contractului din 16 decembrie 2008.

În cazul în care aceste autoturisme nu mai există, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata contravalorii acestor bunuri, cu cheltuieli de judecată.

La 20 iulie 2017, reclamantul a indicat valoarea în RON a autovehiculelor menţionate mai sus, a căror cuantum cumulat este de 293.446 RON, potrivit înscrisului de la dosarul Judecătoriei Timişoara.

Pârâtul B. a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat obligarea reclamantului A. la plata echivalentului lipsei de folosinţă a spaţiului ocupat de autovehiculele proprietatea acestuia, apreciat la suma de 60.000 RON.

2. Prin sentinţa civilă nr. 451 din 12 ianuarie 2017, Judecătoria Timişoara a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Timiş.

3. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă, la 13 februarie 2017 sub nr. x/2016.

4. Prin sentinţa civilă nr. 1306/PI din 4 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., precum şi cererea reconvenţională formulată de pârâtul B..

5. Apelul declarat de reclamantul A. împotriva acestei sentinţe civile a fost respins, prin decizia nr. 28 din 21 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

6. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac şi casarea deciziei.

În motivarea recursului s-a susţinut că hotărârea instanţei de apel este greşită, iar raţionamentul care a stat la baza acesteia este lipsit de temei juridic şi logic.

Instanţa de a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 563, art. 10 şi art. 248 C. proc. civ., respectiv a dispoziţiilor art. 555 C. civ.

În principal, s-a susţinut de către recurentul-reclamant că a făcut dovada apartenenţei dreptului de proprietate asupra bunurilor revendicate şi că aceste bunuri puse la dispoziţia tatălui pârâtului au fost identificate după mult timp ca depozitate în Timişoara, str. x. 5, în afara oraşului, în incinta unui imobil deţinut şi administrat de pârât.

Mai mult, instanţa nu a avut în vedere poziţia procesuală a pârâtului, care contrar celor reţinute de către instanţă, şi-a asumat paza juridică a acestor bunuri atunci când a formulat cererea reconvenţională şi a solicitat echivalentul lipsei de folosinţă a terenului pe care sunt depozitate autovehiculele reclamantului.

Raportul juridic dedus judecăţii a fost corect stabilit, cadrul procesual fiind în raport de situaţia dedusă judecăţii corect identificată de reclamant.

Neintroducerea în cauză a proprietarului tabular al terenului, societatea comercială deţinută şi administrată de pârât, nu poate constitui temei al respingerii cererii atât timp cât aceste bunuri au ajuns a fi depozitate în acel spaţiu la dispoziţia pârâtului, paza juridică a lor fiind asigurată şi agreată de pârât ca unic decident în ceea ce priveşte situaţia acestor mijloace de transport.

Pentru aceste mijloace de transport, pârâtul a formulat pretenţii în nume personal, sens în care şi-a asumat această calitate procesuală, astfel că temeiurile în baza cărora instanţa a respins acţiunea reclamantului au fost greşit aplicate în cauză.

Contrar celor reţinute de instanţă, în temeiul art. 555 C. civ., reclamantul are dreptul de a se bucura de prerogativele dreptului său de proprietate asupra bunurilor aflate la dispoziţia juridică pârâtului, actele şi faptele pârâtului împiedicând practic ca reclamantul să intre în posesia acestor bunuri.

7. Intimatul-pârât B., prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate, ca fiind temeinică şi legală, susţinând în principal că acţiunea reclamantului este nedovedită şi că acesta a făcut simple afirmaţii cu privire la starea de fapt.

8. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din 19 martie 2019, a fost analizat raportul întocmit în cauză şi s-a dispus comunicarea acestuia potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În cauză nu s-a depus punct de vedere la raport.

9. Înalta Curte a luat în examinare excepţia netimbrării recursului, în temeiul art. 248 C. proc. civ., constituită în complet de filtru, şi a reţinut următoarele:

Prin rezoluţia de primire a recursului declarat de reclamantul A. s-a constatat că cererea de recurs nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 486 alin. (2) C. proc. civ., neavând anexată dovada achitării taxei judiciare de timbru, sens în care s-a stabilit în sarcina acestuia, în baza art. 24 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013, obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum în de 3.269,74 RON, calculată la valoarea pretenţiilor contestate.

În aceste condiţii, prin adresa comunicată recurentului-reclamant la 30 mai 2018, conform dovezii de înmânare aflate la dosar, potrivit art. XVII alin. (3), raportat la art. XV alin. (2) din Legea nr. 2/2013, i s-a pus în vedere complinirea lipsei cererii de recurs anterior menţionate, obligaţie căreia acesta nu s-a conformat.

Având în vedere că până la termenul din 5 noiembrie 2019 recurentul-reclamant nu a achitat taxa judiciară de timbru, recursul va fi anulat ca netimbrat pentru considerentele ce succed:

Prin art. 1 din O.U.G nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se datorează atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice şi se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.

Dispoziţiile art. 32 din O.U.G nr. 80/2013 prevăd că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în prima instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, sub sancţiunea nulităţii.

Conform dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G nr. 80/2013, dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., respectiv sub sancţiunea anulării cererii, obligaţia de a timbra cererea şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.

În speţă, se constată că recursul declarat de reclamantul A. nu a fost timbrat anticipat şi că acesta nu s-a conformat obligaţiei stabilite în sarcina sa, deşi i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, aşa cum rezultă din dovada de înmânare aflată la dosar.

De asemenea, se constată că în cauză nu operează scutirea legală - personală sau în considerarea obiectului - de la obligaţia timbrării.

Prin urmare, faţă de cele ce preced, precum şi pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor, instanţa este obligată a examina cererile cu care este sesizată prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Or, în cauză aceste cerinţe se constată a nu fi îndeplinite, aşa încât Înalta Curte urmează să facă aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 486 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., raportat la art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 28 din 21 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 noiembrie 2019.