Jurisdictional conflict between specialized civil sections: primacy of functional competence over procedural specialization in sanitation service disputes

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată şi reţine următoarele.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Giurgiu, secţia Civilă la 17 martie 2017 sub nr. x/2017, reclamanta S.C. Administraţia Domeniului Public şi Privat Giurgiu S.A. - prin administrator judiciar A. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 56 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de salubrizare de care a beneficiat în perioada noiembrie 2011 - februarie 2012.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a prestat pentru pârâtă servicii de salubrizare, în baza contractului nr. x/2011, servicii pentru care a emis facturi fiscale în cuantum de 56 RON, învederând instanţei că aceasta reprezintă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă. Totodată, aceasta a precizat că pârâta nu şi-a executat obligaţia născută din acest contract, respectiv aceea de a achita contravaloarea acestor servicii.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1350 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 2934 din 9 iunie 2017, Judecătoria Giurgiu, secţia Civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată din oficiu şi, în consecinţă, a respins ca prescrisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta S.C. Administraţia Domeniului Public şi Privat Giurgiu S.A. - prin administrator judiciar A., care a fost respins prin decizia civilă nr. 63 din 29 ianuarie 2018, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia Civilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. Administraţia Domeniului Public şi Privat Giurgiu S.A. - prin administrator judiciar A..

Prin decizia civilă nr. 264 din 5 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu Minori şi Familie a fost declinată competenţa materială de soluţionare a cererii de recurs în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin decizia nr. 3434 din 19 septembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Cauza a fost reînregistrată sub acelaşi nr. unic la 11 ianuarie 2019, iar prin încheierea nr. 11 R din 12 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu Minori şi Familie a declinat competenţa funcţională de soluţionare a recursului în favoarea secţiei a V-a sau a VI-a Civile a Curţii de Apel Bucureşti.

În motivarea acestei încheieri, instanţa a reţinut că, raportat la obiectul litigiului, respectiv obligarea pârâtei la plata contravalorii serviciilor de salubrizare aferente perioadei noiembrie 2011 - februarie 2012, acesta se află în legătură indisolubilă cu activitatea comercială desfăşurată de reclamantă, pretenţiile deduse judecăţii derivând din pretinsa neexecutare a unui contract de prestări de servicii de către cocontractant. Prin urmare, s-a constatat că obiectul dosarului este susceptibil de încadrare în categoria cererilor reglementate de prevederile art. 226 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 71/2011, astfel încât, din punct de vedere funcţional, s-a apreciat că în speţă competenţa aparţine secţiei a V-a sau a VI-a Civile a Curţii de Apel Bucureşti - complet specializat în materia litigiilor cu profesioniştii.

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, instanţă care, prin încheierea nr. 32 din 18 iulie 2019, a admis excepţia necompetenţei material procesuale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a. Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

În considerentele acestei încheieri, instanţa a reţinut că, în raport cu dispoziţiile art. 494, art. 130 alin. (2) C. proc. civ. şi decizia nr. 17/2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.

În acest sens, s-a reţinut că, în cauză, prin neinvocarea excepţiei de necompetenţă materială procesuală la primul termen de judecată în recurs, respectiv 5 iunie 2018, secţia a III-a a Curţii de Apel Bucureşti a devenit exclusiv competentă să judece recursul cu care a fost învestită. Totodată, s-a apreciat că în acel moment oricare altă secţie, chiar competentă potrivit regulilor generale, a pierdut această prerogativă, iar faptul că la primul termen de judecată în recurs Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei către Înalta Curte nu contrazice această concluzie.

Prin urmare, s-a constatat că secţia a III-a Civilă a Curţii de Apel Bucureşti, din punct de vedere al competenţei material procesuale, nu s-a considerat necompetentă, din moment ce s-a pronunţat asupra unui incident.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie _ secţia a II-a Civilă la 26 iulie 2019.

Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constată că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 135 C. proc. civ., întrucât două secţii ale aceleiaşi curţi de apel s-au declarat deopotrivă şi reciproc necompetente să judece litigiul şi va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pentru următoarele considerente:

Prevederile art. 136 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc că dispoziţiile prezentei secţiuni privitoare la excepţia de necompetenţă şi la conflictul de competenţă se aplică prin asemănare şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti, care se pronunţă prin încheiere.

Sintetizând, se constată că prin acţiunea formulată reclamanta S.C. Administraţia Domeniului Public şi Privat Giurgiu S.A. - prin administrator judiciar A. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 56 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de salubrizare de care a beneficiat în perioada noiembrie 2011 - februarie 2012, servicii prestate în temeiul contractului nr. x/2011.

Cu titlu preliminar, instanţa supremă constată că hotărârile pronunţate în primă instanţă şi în apel au fost date de către secţiile civile ale Judecătoriei Giurgiu şi Tribunalului Giurgiu.

Pentru a fi respectat principiul specializării instanţelor, în recurs competentă să soluţioneze calea extraordinară de atac este instanţa superioară celei care a pronunţat hotărârea recurată, respectiv secţia a VI-a Civilă a Curţii de Apel Bucureşti, iar nu secţia a III-a Civilă şi pentru cauze cu Minori şi Familie.

Înalta Curte apreciază că, din perspectiva competenţei funcţionale speciale, prezentul litigiu nu implică aspecte care să atragă competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a III-a Civile şi pentru cauze cu Minori şi Familie a Curţii de Apel Bucureşti, întrucât el are la bază pretenţii rezultate din pretinsa neexecutare a unui contract de prestări-servicii de către cocontractant, astfel încât litigiul poate fi circumscris tipurilor de cauze prevăzute exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, astfel cum s-a statuat prin decizia nr. 18/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii.

Din punctul de vedere al momentului la care excepţia s-a invocat, nu poate fi primită abordarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, instanţa supremă constatând că secţia a III-a Civilă a aceleiaşi curţi de apel a invocat excepţia cu respectarea dispoziţiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Aşa cum s-a statuat în decizia nr. 18/2016 şi în decizia nr. 17/2018, ambele pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii, în cadrul competenţei materiale trebuie distins între competenţa materială funcţională, care vizează atribuţiile jurisdicţionale ce revin fiecărei categorii de instanţe şi competenţa materială procesuală, care se stabileşte în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecăţii, reţinându-se că i se subsumează competenţei materiale procesuale şi competenţa specializată.

Potrivit dezlegării date prin decizia nr. 17/2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat este de ordine publică. A fortiori, se poate conchide că necompetenţa materială procesuală este în întregul ei de ordine publică, caz în care, potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., ea trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.

Revenind la speţa dedusă judecăţii, se constată că excepţia a fost invocată la primul termen de judecată la care s-a stabilit competenţa materială funcţională în soluţionarea recursului în favoarea curţii de apel, moment prealabil căruia nu se putea invoca excepţia necompetenţei materiale procesuale.

Instanţa supremă apreciază că, în concursul dintre regulile privind competenţa materială funcţională şi cele privind competenţa materială procesuală, prevalează analiza competenţei materiale funcţionale, care are rolul de a determina pe verticală care dintre instanţele de judecată este competentă în soluţionarea cauzei, pentru ca abia apoi să se ia în analiză care dintre secţiile/completele de la nivelul respectivei instanţe este competentă pe orizontală în soluţionarea respectivei cauze.

Urmând acest raţionament, faţă de dinamica litigiului de faţă se constată că secţia a III-a Civilă a Curţii de Apel Bucureşti a invocat excepţia de necompetenţă materială procesuală cu respectarea dispoziţiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ. şi, cum specializarea secţiei a VI-a Civile a aceleiaşi curţi de apel nu formează motiv de dispută referitor la obiectul sau natura cauzei potrivit art. 226 din Legea nr. 71/2011, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 noiembrie 2019.