Jurisdiction over public procurement constating documents: administrative vs. civil competence under Law 98/2016

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată şi reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la 25 ianuarie 2019 sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României - Camera Deputaţilor, a solicitat anularea documentului constatator ca fiind nelegal şi netemeinic şi constatarea neîndeplinirii condiţiilor legale pentru excluderea sa din procedurile de achiziţii viitoare, document întocmit de achizitor în urma încheierii contractului de furnizare având ca obiect vânzarea, livrarea şi implementarea unui sistem informatic pentru gestiunea activităţilor economico-administrative.

Prin sentinţa civilă nr. 260 din 12 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia Civilă.

În motivarea acestei sentinţe, instanţa a reţinut că obiectul litigiului priveşte analizarea legalităţii documentului constatator nr. x, emis la 17 ianuarie 2019 în conformitate cu prevederile art. 166 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică/acordurilor cadru din Legea nr. 98/2016, respectiv stabilirea dacă contractul nr. x/1096 din 24 octombrie 2018 semnat între cele două părţi a încetat sau nu din culpa reclamantei.

Prin urmare, s-a apreciat că acţiunea reclamantei vizează o cerere privind executarea unui contract încheiat în urma unei proceduri de atribuire, respectiv rezilierea contractului, fiind incidente dispoziţiile art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016.

Totodată, s-a constatat că, în speţă, trebuie avută în vedere competenţa instanţei stabilită prin lege, iar nu cea stabilită printr-un act administrativ cu caracter normativ, cum este H.G. nr. 925/2006 şi H.G. nr. 395/2016, actele administrative neputând nici adăuga la lege şi nici modifica prevederile acesteia, conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000.

Mai mult, instanţa a reţinut că dispoziţiile Legii nr. 101/2016 au caracter de lege specială în materia contractelor de achiziţii publice faţă de legea generală a contenciosului administrativ.

Prin sentinţa civilă nr. 2349 din 22 august 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia propriei necompetenţe materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal. S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia. A fost suspendată judecata cauzei până la soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

În considerentele acestei sentinţe, instanţa a reţinut că prin cererea de chemare în judecată A. S.R.L. a contestat un document constatator emis de o autoritate publică centrală în executarea unui contract de achiziţie publică. În acest context, s-a apreciat că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă aparţine, conform art. 166 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice din 2 iunie 2016, aprobate prin H.G. nr. 395/2016, corelate cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

Instanţa a mai constatat că, în urma modificării competenţei de soluţionare a cererilor care decurg din executarea contractelor administrative, realizată prin Legea nr. 212/2018, nu se poate considera că s-a modificat şi competenţa de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva documentelor constatatoare, câtă vreme Legea nr. 212/2018 nu conţine dispoziţii de abrogare implicită.

De asemenea, instanţa a reţinut că nu se poate constata existenţa unui conflict între prevederile art. 166 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice din 2 iunie 2016, aprobate prin H.G. nr. 395/2016 şi cele ale art. 53 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016, astfel încât să devină incidente normele de soluţionare a conflictului între norme juridice cu forţă diferită, câtă vreme normele în discuţie au sfere de reglementare distincte, între acestea existând un raport de tipul normă generală - normă specială, prin art. 166 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice din 2 iunie 2016, aprobate prin H.G. nr. 395/2016 corelat cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conferindu-se instanţelor de contencios administrativ competenţa de a soluţiona un anumit tip de litigii cu caracter special, respectiv cele referitoare la contestarea documentelor constatatoare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 2 septembrie 2019.

Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constată că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 135 C. proc. civ., întrucât două instanţe s-au declarat deopotrivă şi reciproc necompetente să judece litigiul şi urmează a pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Instanţa reţine că obiectul litigiului îl reprezintă solicitarea reclamantei A. S.R.L. de anulare a unui document constatator final, emis de pârâtul Parlamentul României - Camera Deputaţilor în calitate de autoritate contractantă, după finalizarea raportului juridic izvorât din contractul administrativ, dreptul de a contesta acest document fiind anume prevăzut de dispoziţiile art. 166 alin. (4) din H.G. nr. 395/2016.

Sub aspectul obiectului dosarului, Înalta Curte constată că, în speţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a reţinut în mod greşit că litigiul ar viza o cerere privind executarea unui contract încheiat în urma unei proceduri de atribuire, respectiv rezilierea contractului, instanţa supremă apreciind că executarea contractului administrativ încheiat de părţile litigante este evocată de către reclamant ca argument în susţinerea cererii de constatare a caracterului nelegal al documentului constatator şi nu poate fi socotită drept obiect propriu zis al litigiului.

Raportat la obiectul litigiului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 166 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice din 2 iunie 2016, aprobate prin H.G. nr. 395/2016, text legal care prevede că "documentele constatatoare emise de către autoritatea contractantă (…) pot fi contestate în justiţie potrivit Legii contenciosului administrativ" şi constată că art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabileşte că "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de (…) autorităţile publice centrale (…) se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel".

Aceste dispoziţii legale conferă instanţelor de contencios administrativ competenţa de a soluţiona un anumit tip de litigii, cu caracter special, respectiv cele referitoare la atacarea în justiţie a documentelor constatatoare, astfel încât aplicabilitatea acestora nu poate fi înlăturată, astfel cum propune curtea de apel, pe calea conflictului între norme juridice de forţă diferită, ci dimpotrivă, este atrasă în baza principiului de drept specialia generalibus derogant.

Prin urmare, faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 noiembrie 2019.