Reiteration of procedural suspension request in appeal: res judicata inapplicable to temporary interlocutory orders and deviation from devolutive effect

Asupra recursului de faţă, constată şi reţine următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 25 noiembrie 2014 sub nr. x/2014, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. şi C.., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să autorizeze retragerea reclamantei din calitatea de asociat în cadrul B. S.R.L.; să o oblige pe pârâta B. S.R.L. la plata drepturilor care i se cuvin reclamantei, ca urmare a retragerii din calitatea de asociat a societăţii; să procedeze la dizolvarea societăţii B. S.R.L..

În drept, au fost invocate prevederile art. 226 alin. (1) lit. c) şi alin. (3), art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990.

2. Prin sentinţa civilă nr. 1901 din 16 aprilie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost admisă cererea formulată de reclamanta A. şi încuviinţată retragerea acesteia din societatea B. S.R.L., urmând ca societatea să-şi continue existenţa sub forma societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic, respectiv C.., prin reprezentant legal D..

Totodată, s-a acordat termen în vederea continuării judecării celorlalte cereri formulate de reclamantă la 28 mai 2015.

Prin încheierea din 3 septembrie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a luat act de renunţarea la capătul de cerere privind dizolvarea societăţii.

Prin încheierea din 23 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respinsă cererea formulată de pârâta B. S.R.L. privind suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

3. Prin sentinţa civilă nr. 2735/2017 din 5 iulie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea precizată a reclamantei A. şi a obligat-o pe pârâta B. S.R.L. să plătească reclamantei suma de 409.017 RON, cu titlu de drepturi civile cuvenite pentru părţile civile, precum şi suma de 10.745,17 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinţei civile nr. 2735/2017 din 5 iulie 2017 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respinsă de către aceeaşi instanţă prin încheierea din 13 octombrie 2017.

5. Împotriva sentinţei civile nr. 2735 din 5 iulie 2017 şi încheierii din 31 martie 2017, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă au declarat apeluri reclamanta A. şi pârâtele B. S.R.L., C..

6. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă la 12 martie 2018, pârâta B. S.R.L. a solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea dosarului nr. x/2016, aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, conform dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

7. Prin încheierea din 12 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost admisă cererea de suspendare a judecării cauzei, iar în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a fost suspendată judecata apelurilor până la soluţionarea definitivă a cauzei înregistrate sub nr. x/2016, aflată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

8. Împotriva acestei încheieri, reclamanta A. a declarat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea încheierii atacate.

În motivarea recursului, s-a susţinut că soluţia de admitere a cererii de suspendare a judecării cauzei, dispusă prin încheierea din 12 martie 2018 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost dată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a încheierii din 23 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, prin care s-a respins aceeaşi cerere de suspendare.

Sub acest aspect, s-a arătat că soluţia de respingere a cererii de suspendare a judecării cauzei din 23 iunie 2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă se bucură de autoritate de lucru judecat, conform art. 430 alin. (1) C. proc. civ., ca urmare a neexercitării vreunei căi de atac împotriva acesteia.

Prin urmare, în cadrul dosarului de apel nu mai pot fi reiterate discuţiile cu privire la aceeaşi cerere de suspendare şi, cu atât mai mult, nu poate fi dispusă suspendarea, întrucât ar echivala cu nesocotirea efectelor obligatorii ale unei hotărâri judecătoreşti definitive.

Prin admiterea cererii de suspendare a judecării cauzei, instanţa de apel a încălcat limitele efectului devolutiv ale apelurilor formulate în cauză, întrucât împotriva încheierii din 23 iunie 2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă niciuna dintre părţi nu a declarat apel.

Astfel, în condiţiile în care vreuna dintre părţi ar fi fost nemulţumită de soluţia de respingere a cererii de suspendare a judecării cauzei, dată prin încheierea din 23 iunie 2017, partea era obligată să declare apel, astfel cum rezultă din interpretarea art. 466 alin. (4) C. proc. civ.

Acelaşi incident procedural nu poate fi adus, din nou, în faţa instanţei de apel decât pe calea apelului, nu prin formularea unei simple cereri invocate la un termen de judecată.

Măsura suspendării judecării cauzei nu se impune prin raportare la obiectul cererilor de apel, mai precis la cadrul procesual dedus judecăţii în faţa instanţei de apel.

Faţă de împrejurarea că într-un alt dosar se încearcă rezoluţiunea unui act juridic, prin care reclamanta ar fi dobândit o anumită cotă de participare la capitalul social, măsura suspendării judecării prezentului litigiu nu se justifică, întrucât soluţia ce urmează a fi pronunţată în respectiva cauză nu influenţează decizia din prezentul litigiu.

În aceste condiţii, nu sunt îndeplinite prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât pentru a se dispune suspendarea judecării cauzei în baza acestei norme se impune existenţa unei legături între soluţia ce urmează a fi dată în dosarul suspendat şi dosarul faţă de care se dispune suspendarea. Or, o astfel de legătură nu există.

Măsura suspendării judecării cauzei nu se impune nici prin raportare la stadiul procesual şi la circumstanţele concrete ale acesteia.

Astfel, ponderea de 20% nu mai formează obiectul judecăţii, întrucât aceasta a fost stabilită prin sentinţa civilă nr. 1901 din 16 aprilie 2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, hotărâre ce a rămas definitivă prin neapelare şi care se bucură de autoritate de lucru judecat.

Recurenta-reclamantă a mai susţinut că nu există posibilitatea legală ca o instanţă judecătorească să autorizeze retragerea din calitatea de asociat al unei societăţi fără a dispune şi cu privire la cota de participare beneficii şi pierderi. În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 226 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

Cererea privind suspendarea judecării cauzei a fost formulată exclusiv în scopul tergiversării cauzei, cu rea-credinţă şi cu nesocotirea prevederilor art. 12 alin. (1) C. proc. civ., aspect ce rezultă şi din acţiunile judiciare al pârâtelor.

Pentru argumentele expuse, s-a solicitat admiterea recursului.

9. Intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, susţinând că nu poate fi reţinută autoritatea de lucru judecat, întrucât încheierea recurată este o încheiere premergătoare, care nu leagă instanţa şi asupra căreia se poate reveni în cursul procesului.

S-a mai susţinut că este neîntemeiată critica vizând încălcarea limitelor efectului devolutiv al apelului, deoarece în discuţie se află o nouă cerere de suspendare a judecării cauzei formulată în alte condiţii şi nicidecum aceeaşi cerere. Mai mult, instanţa nu este legată de încheierile cu caracter preparatoriu, ci numai de cele cu caracter interlocutoriu.

Astfel, nu este exclusă posibilitatea formulării unei noi cereri de suspendare în faţa instanţei de fond sau de apel.

Nu pot fi reţinute nici criticile vizând faptul că măsura suspendării judecării cauzei nu se impune prin raportare la obiectul cererilor de apel, la cadrul procesual dedus judecăţii, stadiul procesual al cauzei şi circumstanţele concrete ale acesteia, precum şi cea referitoare la aşa-zisa tergiversare a cauzei.

Sub acest aspect, s-a arătat în principal de către intimata-pârâtă, existenţa legăturii între cele două pricini şi că este neîntemeiată susţinerea recurentei-reclamante, potrivit căreia prin hotărârea primei instanţe privitoare la retragerea din societate a reclamantei s-ar fi stabilit o cotă de 20% din capitalul social al societăţii.

În final, s-a susţinut că soluţia ce urmează a fi pronunţată în cauza care face obiectul dosarului aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti are o influenţă covârşitoare asupra prezentului litigiu, cuantumul sumei ce urmează a fi achitată fiind de 4.400 de ori mai mic, respectiv 92,95 RON în loc de 409.017 RON.

10. Intimata-pârâtă C.. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, în considerarea următoarelor argumente:

În materia suspendării judecării cauzei reglementată de art. 413 alin. (1) C. proc. civ. nu poate opera autoritatea de lucru judecat, întrucât dispoziţiile procedurale nu interzic formularea unei astfel de solicitări în faţa instanţei de fond, respectiv de apel, fiind astfel permisă reiterarea acesteia.

Chestiunea litigioasă care a condus la adoptarea măsurii suspendării judecării prezentei cauze poartă asupra procentului cotei de participare în societate ce îi revine reclamantei, astfel că soluţia din dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti are o înrâurire asupra acestuia, având în vedere că instanţa de apel urmează a analiza dacă pârâtele au fost obligate în mod corect sau nu să îi achite reclamantei 20% din contravaloarea părţilor sociale.

11. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 4 decembrie 2018 s-a dispus comunicarea raportului potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părţile nu au depus punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 14 mai 2019 a fost admis în principiu recursul declarat în cauză, fiind stabilit termen de judecată la 19 noiembrie 2019 în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

12. Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Chestiunea litigioasă supusă analizei vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca urmare a încălcării autorităţii de lucru judecat, a limitelor efectelor apelului devolutiv, precum şi neîndeplinirea condiţiei referitoare la relaţia de interdependenţă dintre prezentul litigiu şi dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

O primă chestiune supusă analizei vizează încălcarea autorităţii de lucru judecat a încheierii din 23 iunie 2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care s-a respins cererea de suspendare a judecării cauzei întemeiată pe art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., prin prisma căreia se invocă şi o nesocotire a limitelor efectelor apelului devolutiv. Criticile nu pot fi reţinute.

Suspendarea judecării cauzei reprezintă un incident procedural care se soluţionează de instanţa în faţa cărei se invocă, astfel cum prevede art. 124 alin. (2) C. proc. civ., instanţa pronunţând o hotărâre ale cărei efecte sunt temporare, câtă vreme dispoziţiile art. 413 alin. (3) C. proc. civ. prevăd posibilitatea ca instanţa care a dispus măsura suspendării să revină motivat asupra acesteia.

În privinţa acestui tip de încheieri dispoziţiile art. 430 alin. (1) C. proc. civ., care fac trimitere şi la incidentele procedurale, sunt doar aparent aplicabile, tocmai în considerarea caracterului vremelnic al măsurii dispuse.

În egală măsură, trebuie subliniat că dispoziţiile art. 413 - 415 C. proc. civ. nu prevăd interdicţia reiterării cererii de suspendare în cazul în care aceasta a fost respinsă, chiar şi definitiv, nici în faţa aceleiaşi instanţe şi nici în cadrul altui ciclu procesual, revenind instanţei în faţa căreia cererea a fost formulată din nou să facă propria evaluare a condiţiilor suspendării în contextul în care primei încheieri legea nu îi ataşează expres efectul lucrului judecat şi, pentru argumentele anterior expuse, instanţa supremă a apreciat că nici nu i se poate ataşa un astfel de efect.

În cauză, instanţa de apel, sesizată cu soluţionarea cererii de suspendare reglementată de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a fost chemată să aprecieze asupra suspendării facultative, prin cercetarea cerinţelor legale referitoare la dezlegarea pricinii cu care a fost învestită şi dacă soluţia din prezentul litigiu depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept ce face obiectul unei alte judecăţi, şi nicidecum cu cenzurarea legalităţii soluţiei date în primă instanţă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că nu poate fi reţinută o eventuală încălcare a limitelor efectului devolutiv determinat de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă.

Ca urmare, legat de aceste două prime critici din recurs instanţa supremă apreciază că nu poate fi reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 7 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte critica privind soluţia de admitere a cererii de suspendare, prin prisma căreia se invocă neîndeplinirea cerinţelor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că aceasta trebuie evaluată tot din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât norma pretins greşit aplicată este una de procedură, reglementând incidentul procedural al suspendării facultative a judecăţii.

Instanţa supremă apreciază că nici această critică nu poate fi reţinută.

Suspendarea cursului judecăţii unui proces în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. poate fi dispusă de instanţă, când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept ce face obiectul unei alte judecăţi.

Măsura suspendării judecării cauzei, în raport cu textul de lege evocat, este de natură să preîntâmpine pronunţarea unei hotărâri contradictorii ori susceptibile de reformare sau de retractare, deoarece judecata pentru a cărei soluţionare definitivă se cere suspendarea se constituie într-o chestiune prejudicială în cauza în care se invocă incidentul suspendării facultative.

Contrar susţinerilor recurentei, condiţia vizând relaţia de interdependenţă dintre prezentul litigiu şi dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti este îndeplinită, iar măsura suspendării judecării cauzei dispusă de către instanţa de apel prin încheierea 12 martie 2018 în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., este temeinică şi legală.

La analiza oportunităţii luării măsurii de suspendare, instanţa de apel a avut în vedere relaţia de interdependenţă dintre cele două cauze, ce rezultă din rezolvarea judiciară a diferendului din perspectiva procentului cotei de participare în societate ce îi revine reclamantei la B. S.R.L..

În cauză, astfel cum reiese din cererea de chemare în judecată, reclamanta solicită plata contravalorii părţilor sociale deţinute în procent de 20% la capitalul social al pârâtei B. S.R.L., respectiv 4.339 părţi sociale, ca urmare a retragerii sale din societate.

Litigiul ce face obiectul dosarului nr. x/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti vizează acţiunea în rezoluţiune a contractului de cesiune părţi sociale autentificat sub nr. x din 21 ianuarie 2002 de B.N.P. E. şi F., prin care reclamanta A. a dobândit cele 4.399 de părţi sociale la capitalul social al B. S.R.L. de la C..

Măsurile legale ce se vor adopta în cadrul dosarului nr. x/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti influenţează soluţionarea prezentului litigiu sub aspectul cuantumului pretenţiilor solicitate de către reclamantă prin cel de al doilea petit al cererii de chemare în judecată, ce are ca obiect obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata drepturilor ce i se cuvin reclamantei din cota de participare la capitalul social.

Aşadar, determinarea câtimii procentului părţilor sociale deţinute de reclamantă la capitalul social al pârâtei B. S.R.L. are relevanţă în prezenta cauză, iar constatarea incidenţei dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. de către instanţa de apel este de natură să preîntâmpine pronunţarea unei hotărâri contradictorii ori susceptibile de reformare sau retractare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă.

Cheltuielile de judecată solicitate de intimatele-pârâte, efectuate în această etapă procesuală urmează a fi evaluate de instanţa de apel în ansamblul cheltuielilor judiciare ale pricinii, ca urmare a caracterului accesoriu al acestei cereri faţă de cererea principală dedusă judecăţii şi în raport de soluţia pronunţată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de şedinţă din 12 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2014.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 noiembrie 2019.