Scope of cassation review: inadmissibility of factual re-evaluation and contract qualification in civil appeals

Şedinţa publică din data de 5 noiembrie 2019

Deliberând asupra cererii de recurs, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă la 21 martie 2011 sub nr. x/2011, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtelor S.C. B. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L. la plata următoarelor sume:

- 70.676,3750 RON reprezentând 95% din valoarea facturii nr. x din 9 aprilie 2010, din care s-a dedus suma de 846,9750 reprezentând 30% din garanţia de 5% aferentă avansului;

- 70.676,3750 RON cu titlu de penalităţi de întârziere aferente facturii fiscale de mai sus, calculate prin aplicarea cotei procentuale de 0,5%, adică 357,6167 RON pe zi de întârziere, de la data scadenţei - 18 aprilie 2010 - trecând mai mult de 200 zile;

- 2.635,0660 RON reprezentând cota de 70% din garanţia de bună - execuţie de 5% aferentă facturii nr. x din 9 aprilie 2010;

- 2.635,0660 RON penalităţi de întârziere aferente facturii fiscale nr. x din 9 aprilie 2010 până la concurenţa debitului, calculate prin aplicarea cotei procentuale de 0,5%, adică 13,1753 RON pe zi de întârziere, de la data scadenţei - 13 august 2010 - trecând mai mult de 200 zile;

- 42.827,90 RON reprezentând 95% din valoarea facturii nr. x din 13 august 2010;

- 42.827,90 RON penalităţi de întârziere aferente facturii nr. x din 13 august 2010 până la concurenţa debitului, calculate prin aplicarea cotei procentuale de 0,5%, adică 214,1395 RON pe zi de întârziere, de la data scadenţei - 22 august 2010 - trecând mai mult de 200 zile;

- 1.577,87 RON reprezentând cota de 70% din garanţia de 5% aferentă facturii nr. x din 13 august 2010;

- 1.577,87 RON cu titlu de penalităţi de întârziere aferente facturii x din 13 august 2010 până la concurenţa debitului, calculate prin aplicarea cotei procentuale de 0,5%, adică 7,8893 RON pe zi de întârziere, de la data scadenţei - 22 august 2010 - trecând mai mult de 200 zile.

A solicitat cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 969, art. 970 şi art. 1066 din C. civ. de la 1864.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta S.C. B. S.R.L. a invocat excepţia lipsei propriei calităţii procesuale pasive, motivat de faptul că, în speţă, contractul de prestări servicii nr. x din 18 decembrie 2009 a fost cesionat către co-pârâta S.C. B. S.R.L., situaţie de altfel reţinută şi de către reclamantă.

Pârâta S.C. B. S.R.L. a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională.

Prin întâmpinare a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a copârâte S.C. B. S.R.L. în considerarea aceleiaşi cesiuni a contractului nr. x din 18 decembrie 2009. De asemenea, a făcut apărări pe fondul cererii de chemare în judecată, solicitând în esenţă respingerea acesteia ca nefondată.

Pe calea cererii reconvenţionale formulate la 18 mai 2011, pârâta S.C. B. S.R.L. a solicitat rezilierea contractului de prestări-servicii nr. x din 18 decembrie 2009, obligarea reclamantei la plata sumei de 50.000 RON reprezentând evaluarea provizorie a reparaţiilor necesare şi utile în vederea remedierii deficienţelor datorate modului defectuos în care instalaţiile sanitare au fost executate şi montate, precum şi a efectelor prejudiciabile a acestor deficienţe, obligarea aceleiaşi reclamante la plata daunelor interese pentru lipsa de folosinţă a camerelor de hotel unde s-au constatat deficienţele, cu cheltuieli de judecată.

Faţă de promovarea cererii reconvenţionale, reclamanta a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, susţinând că pârâta a indicat că viciile au fost descoperite la 11 octombrie 2010, potrivit adresei nr. x, dată la care s-a născut dreptul la acţiune, termen de la care începe să curgă termenul de prescripţie de 6 luni de zile prevăzut de art. 5 din Decretul nr. 167/1958, împlinit astfel la 11 aprilie 2011, termen de prescripţie aplicabil şi penalităţilor de întârziere conform principiului accesoriul urmează soarta principalului.

Prin încheierea interlocutorie din 5 octombrie 2011, în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (2) C. proc. civ., excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. B. S.R.L., respectiv prescripţiei dreptului material la acţiune au fost unite cu fondul cauzei.

La solicitarea pârâtelor s-au încuviinţat proba cu expertiza tehnică în construcţii, precum şi proba cu expertiză cu caracter mixt - în instalaţii construcţii şi în specializarea construcţii civile, fiind efectuată şi o contraexpertiză în acelaşi sens.

Prin sentinţa civilă nr. 708 din 23 martie 2016, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. B. S.R.L. şi, în consecinţă, a respins acţiunea promovată împotriva acestei pârâte ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ca nefondată în ceea ce priveşte cererea reconvenţională, a respins ca nefondată acţiunea principală, a admis în parte cererea reconvenţională şi a dispus rezilierea contractului de prestări-servicii nr. x/2009, aşa cum a fost modificat prin contractul de cesiune parţială încheiat la 29 iunie 2010.

Totodată, a obligat-o pe reclamantă la plata către pârâta S.C. B. S.R.L. a sumei de 16.387 RON reprezentând contravaloarea remedierilor lucrărilor de instalaţii, precum şi a lucrărilor necesare şi utile.

Prima instanţă a respins ca nefondat capătul de cerere referitor la contravaloarea lipsei de folosinţă, a respins ca nefondată cererea de majorare a onorariului, cerere formulată de experţii C. şi D. şi a obligat-o pe reclamantă la plata sumei de 9.594 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, către pârâta S.C. B. S.R.L.

În considerentele acestei sentinţe, prima instanţă a reţinut că reclamanta a formulat acţiune în pretenţii împotriva pârâtelor S.C. B. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L., acţiune ce are ca fundament juridic contractul de prestări-servicii nr. x din 18 decembrie 2010, încheiat iniţial între reclamantă şi pârâta S.C. B. S.R.L., potrivit căruia reclamanta, în calitate de executant, s-a obligat să execute instalaţii termice, sanitare, refacere coloane, derivaţii şi obiecte sanitare la 130 băi din hotelul E. - Sucursala Eforie Nord, materialele fiind puse la dispoziţie de către beneficiarul S.C. B. S.R.L. la un preţ contractual de 158.168 RON exclusiv T.V.A.

Ulterior, ca urmare a unor alte raporturi contractuale existente între cele două pârâte, contractul a făcut obiectul unei cesiuni parţiale, potrivit căreia o parte din convenţie a fost cedată de către S.C. B. S.R.L. în favoarea S.C. B. S.R.L., respectiv doar execuţia lucrărilor de instalaţii, de la aceeaşi dată fiind transmise către cesionar drepturile şi obligaţiile ce decurg din contractual de prestări-servicii nr. x din 18 decembrie 2010 în limita părţii de contract cesionată.

S-a apreciat că acest contract de cesiune are valenţele juridice ale unei delegaţii perfecte, iar, în raport cu efectele juridice ale acesteia, s-a constatat că acţiunea îndreptată împotriva pârâtei S.C. B. S.R.L. nu se justifică prin prisma legitimării procesuale pasive.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu referire la cererea reconvenţională, în sensul obligării reclamantei la plata lucrărilor necesare şi utile pentru remedierea viciilor ascunse a efectelor acestor deficienţe şi a daunelor-interese generate de existenţa unor vicii ascunse a lucrării prestate, prima instanţă a reţinut că cererea promovată la 18 mai 2011 se situează în interiorul termenului de prescripţie special prevăzut la art. 5 din Decretul nr. 167/1958, întrucât prescripţia a început să curgă, în esenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 din acelaşi decret.

Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că operează pe deplin excepţia de neexecutare a contractului, invocată de pârâta S.C. B. S.R.L., având ca fundament probator expertizele F., expertize cu specializarea în instalaţii, care confirmă o executare necorespunzătoare şi suficient de importantă, care să atragă atât rezilierea contractului, cât şi plata de daune-interese în raport cu opţiunea părţii care nu se află în culpă, respectiv a pârâtei S.C. B. S.R.L.

Prin urmare, s-a constatat că nu pot fi însuşite concluziile raportului de expertiză instrumentat de expertul D., cât timp aceasta nu realizează o identificare a deficienţelor şi dă valenţă absolută concluziilor expertizei întocmite de expertul parte al reclamantei, ignorând pe de o parte în totalitate cele două expertize întocmite de experţii F., dar şi faptul că însăşi reclamanta a recunoscut existenţa unor deficienţe pe care de altfel pretinde că le-a şi remediat.

Având în vedere concluziile experţilor, cărora instanţa le-a dat prevalenţă probatorie şi reţinând în sarcina reclamantei o executare necorespunzătoare şi imputabilă, s-a constatat că aceasta nu este îndreptăţită la a solicita despăgubirile din cadrul acţiunii principale, sens în care a respins demersul judiciar ca nefondat.

Prin prisma conduitei culpabile a reclamantei, instanţa a dispus rezilierea contractului de presări-servicii nr. x/2009, aşa cum a fost modificat prin contractul de cesiune parţială încheiat la 29 iunie 2010.

În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, prima instanţă a dat, de asemenea, eficienţă evaluării efectuate de expertul C. în suplimentul III din 12 martie 2014, cât şi evaluării efectuate de expertul G., rezultând o sumă de 16.387 RON cu titlu de contravaloare a remedierilor lucrărilor de instalaţii şi a lucrărilor necesare şi utile, sumă compusă din 10.087 RON, reprezentând lucrări executate necorespunzător şi 6.300 RON, valoare reţinută ca imputabilă reclamantei cu titlu de contravaloare lucrări de construcţii necesare şi utile în 42 băi.

S-a considerat că nu poate fi reţinută valoarea solicitată de reclamantă, respectiv cea de 50.000 RON, cât timp pârâta S.C. B. S.R.L. a solicitat în cadrul concluziilor scrise fructificarea evaluărilor efectuate de experţii arătaţi mai sus, iar pe de altă parte nu s-a probat cu alte mijloace de probă că alta ar fi valoarea lucrărilor de remediere, fie ele necesare sau utile, fie executate necorespunzător.

Cât priveşte lipsa de folosinţă estimată de pârâta S.C. B. S.R.L. la suma de 20.000 RON, în absenţa unui minim criteriu obiectiv de evaluare prima instanţă a respins capătul de cerere ca nefondat, cât timp nu s-a probat la ce s-a raportat lipsa de folosinţă solicitată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâta S.C. B. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 630/2018 din 5 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva acestei sentinţe.

S-a admis în parte apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 708 din 23 martie 2016, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, care a fost schimbată în parte, în sensul admiterii acţiunii principale şi obligării pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 235.434,4 RON în favoarea reclamantei S.C A. S.R.L., reprezentând debit şi penalităţi de întârziere.

A fost respins ca nefondat capătul din cererea reconvenţională având ca obiect rezilierea contractului de prestări-servicii nr. x/2009.

Au fost păstrate celelalte dispoziţii ale hotărârii şi s-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de părţi în fond şi apel.

În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut că interpretarea dată de către prima instanţă contractului de cesiune încheiat între cele două pârâte este una corectă, în sensul că cesiunea şi-a produs efectele pe deplin câtă vreme a fost acceptată de părţi, reclamanta facturând în mod direct către pârâta S.C. B. S.R.L. contravaloarea lucrărilor efectuate, iar, în lipsa instituţiei juridice a cesiunii de datorie în reglementarea C. civ. de la 1864, aplicabil în cauză, s-a apreciat că devin incidente condiţiile instituţiei juridice celei mai apropiate, respectiv ale delegaţiei.

Referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, raportat la cererea reconvenţională, s-a constatat că executantul şi-a asumat o obligaţie de garanţie a lucrărilor pentru o perioadă de 12 luni de la predarea lucrărilor executate, deficienţele constatate urmând să fie remediate de către executant la solicitarea beneficiarului, iar formularea cererii reconvenţionale la 18 mai 2011 s-a situat în interiorul termenului de garanţie stabilit de părţi.

Pe fondul cererii principale şi al cererii reconvenţionale, instanţa de apel a reţinut că în speţă nu s-a susţinut că reclamanta nu şi-ar fi îndeplinit obligaţia asumată prin contract, ci s-a afirmat că, urmare a unei execuţii necorespunzătoare pentru unele dintre obiectele sanitare montate, pârâta B. a suferit un prejudiciu determinat de inundarea etajelor inferioare şi de imposibilitatea desfăşurării activităţii comerciale.

Totodată, s-a constatat că din ansamblul probator administrat în cauză a rezultat că, pentru prejudiciul pretins de pârâtă, există o culpă partajată între beneficiar, executant şi constructor, acesta din urmă nefiind parte în proces.

Având în vedere valoarea lucrărilor executate necorespunzător, respectiv 10.087 RON şi ţinând seama de valoarea totală a contractului de 158.168 RON exclusiv T.V.A., instanţa de apel a apreciat că neexecutarea este suficientă pentru a justifica rezilierea contractului.

Instanţa de apel a apreciat că deficienţele constatate nu echivalează cu neîndeplinirea obligaţiei contractuale, obligaţie care a fost executată în totalitate, ci reprezintă eventual o executare necorespunzătoare, care dă dreptul reclamantei reconveniente la daune interese pentru prejudiciul cauzat. Mai mult, prin rezilierea contractului, reclamantei i se neagă dreptul la contravaloarea lucrărilor executate în mod corespunzător, dat fiind că experţii au confirmat faptul că se află în litigiu doar 67 de băi din cele 130 care au făcut obiectul contractului.

În raport de cele arătate, instanţa de apel a constatat că reclamanta are dreptul, în temeiul art. 969 şi 1073 C. civ. de la 1864, la plata contravalorii lucrărilor executate, conform celor solicitate prin cererea de chemare în judecată, iar în conformitate cu art. 9.1.1 din contract pârâta datorează penalităţi în valoare de 0,5% pentru întârzierea la plată, penalităţi limitate la nivelul debitului.

Pârâta S.C. B. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 630/2018 din 5 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea în tot a hotărârii recurate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a judecat cauza şi s-a pronunţat în temeiul dispoziţiilor art. 480 C. proc. civ., având în vedere că normele procedurale în temeiul cărora trebuia soluţionat apelul erau cele prevăzute de vechiul C. proc. civ., raportat la data introducerii acţiunii. În consecinţă, s-a apreciat că, prin hotărârea pronunţată, instanţa a nesocotit formele de procedură prevăzute la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea care intervine în acest caz fiind cea a nulităţii.

Motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează lipsa motivării instanţei de apel cu privire la motivul din cererea de apel referitor la evaluarea prejudiciului în raport cu calculul efectuat în expertiza tehnică în construcţii depusă la 17 mai 2017.

În acest sens, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de apel nu a analizat solicitarea sa de a se verifica temeinicia cererii reconvenţionale prin raportare la evaluarea din expertiza administrată în apel, care a rămas definitivă.

Prin urmare, recurenta a subliniat că au fost încălcate dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care impun prezentarea considerentelor pentru care anumite cereri ale părţilor au fost respinse sau parţial admise, lipsa motivării echivalând cu o nesoluţionare pe fond a acestora.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, respectiv contractul de prestări-servicii nr. x din 18 decembrie 2009.

În esenţă, recurenta a învederat că, în speţă, contractul de prestări-servicii este unul cu executare succesivă, care trebuia calificat drept unul de antrepriză, neavând importanţă caracterul însemnat al neexecutării obligaţiilor. În continuare, recurenta face o comparaţie între contractul cu executare succesivă şi cel cu executare uno ictu.

S-a mai arătat că instanţa de apel a respins capătul de cerere privind rezilierea contractului, deoarece, în temeiul dispoziţiilor art. 1021 C. civ., rezilierea/rezoluţiunea poate fi dispusă ca sancţiune pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor contractuale, iar o astfel de sancţiune poate fi dispusă doar dacă neexecutarea este însemnată, adică este determinantă pentru existenţa contractului.

Considerând caracterul însemnat al neexecutarii obligaţiei contractate ca o condiţie premisă pentru rezilierea contractului dintre părţi, deşi această premisă nu se aplică convenţiilor cu executare succesivă, recurenta a precizat că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecaţii, pronunţând astfel o soluţie vădit nelegală.

Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a fost invocat în contextul în care instanţa de recurs ar aprecia că nu este întemeiat cel de-al treilea motiv de nelegalitate cu privire la caracterul însemnat al neexecutării obligaţiilor contractuale.

Recurenta-pârâtă a susţinut că evaluarea corectă a prejudiciului în baza criteriilor stabilite prin expertiza depusă la 17 mai 2017 ducea la verificarea legalităţii aplicării art. 1021 C. civ., în sensul stabilirii sau nu a caracterului însemnat al neexecutării culpabile a obligaţiilor de către reclamanta A..

În opinia recurentei, caracterul însemnat putea fi raportat la numărul de camere cu probleme, iar nu la valoarea prejudiciului prin referire la preţul contractului.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. şi intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. au depus la dosar întâmpinări, prin care au solicitat în esenţă respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei recurate ca fiind legală, având în vedere că instanţa de apel a analizat şi a răspuns în mod corect tuturor criticilor formulate în calea ordinară de atac.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat şi cheltuieli de judecată în cuantum de 2000 RON, ataşând înscrisuri justificative în acest sens.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi ale temeiurilor de drept invocate, apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Recurenta-pârâta S.C. B. S.R.L. şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a soluţionat cauza conform noului C. proc. civ., cu toate că, raportat la data promovării cererii de chemare în judecată, erau incidente vechile dispoziţii din C. proc. civ.

Potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., decizia recurată este susceptibilă de casare atunci când a fost pronunţată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că: "actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităţilor prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie".

În speţă, se constată că instanţa de apel a indicat într-adevăr în cuprinsul considerentelor că soluţia este pronunţată în conformitate cu dispoziţiile art. 480 C. proc. civ., iar nu în temeiul art. 296 din vechiul C. proc. civ.

Analizând această critică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată însă că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare, având în vedere că nu este vorba despre un caz de nulitate absolută, necondiţionată, care să fie expres prevăzută în Legea nr. 76/2012 în secţiunea referitoare la situaţiile tranzitorii şi de punere în aplicare a noului C. proc. civ.

În acest caz, era necesar ca partea care invocă această neregularitate procedurală să dovedească vătămarea care i s-a produs. O astfel de dovadă nu a fost făcută în speţă.

În esenţă, prevederile art. 480 C. proc. civ. reprezintă o preluare a art. 296 şi art. 297 din vechiul C. proc. civ., astfel încât nu se poate reţine incidenţa în cauză a unei nulităţi necondiţionate doar în condiţiile indicării improprii a unui text din noua procedură, dar care îşi are corespondent în vechea procedură şi nici nu se poate invoca, doar în considerarea acestei menţiuni izolate şi doar pentru acest argument că judecata în întregul ei a fost realizată în apel după o reglementare procedurală necorespunzătoare.

Pentru a fi incident cazul de casare prevăzut la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă trebuia să facă dovada unei vătămări care să conducă la nulitatea actului îndeplinit cu nerespectarea formelor legale, lucru care nu s-a întâmplat în cauză.

În plus, Înalta Curte apreciază că menţiunea privind articolul din noul C. proc. civ. reprezintă o eroare de redactare, întrucât este o menţiune izolată la temeiul de drept procesual, aceleaşi argumente urmând a fi avute în vedere şi cu privire la temeiul de drept consemnat de către vicepreşedintele curţii de apel care a semnat în locul unui membru al completului de judecată şi care nu aluat parte efectivă la judecata apelului.

Critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează aspecte contradictorii ce ţin de caracterul devolutiv al cauzei, susţinându-se în acest sens că pârâta S.C. B. S.R.L. şi-a limitat pretenţiile la suma de 50.000 RON, iar în cadrul concluziilor orale formulate a precizat cuantumul pretenţiilor şi criteriul de calcul al acestora, trimiţând instanţa la devizele generate de expertul H. în raportul de expertiză depus la termenul din 17 mai 2017. Recurenta-pârâtă a mai arătat că instanţa de apel nu a analizat temeinicia cererii reconvenţionale prin raportare la evaluarea din expertiza administrată în apel.

Dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează ca motiv de recurs ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi au condus la soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta şi care o susţin.

Examinând motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că în realitate acesta nu se circumscrie ipotezei lipsei motivelor, nici celei ale caracterului contradictoriu al argumentelor şi nici celei a lipsei de legătură dintre argumnete şi natura cauzi.

În realitate, apreciază instanţa supremă, se invocă aspecte referitoare la aprecierea dată unui înscris, cu privire la evaluarea prejudiciului prin raportare la calculul efectuat în cuprinsul raportului de expertiza tehnică în construcţii, care nu reprezintă critici de nelegalitate, recurenta-pârâtă aducând în discuţie şi tinzând ca instanţa de recurs să procedeze la o verificare a modului în care instanţa de apel a făcut aprecieri asupra probelor sau a evaluat ansamblul probator, ceea ce nu este permis în acest cadru procesual, pentru că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare, în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că motivul de recurs referitor la verificarea temeiniciei cererii reconvenţionale prin raportare la evaluarea din raportul de expertiză vizează, în realitate, interpretarea unei probe, aspect care nu se încadrează în controlul de legalitate, calea de atac a recursului neavând caracter devolutiv care să permită reanalizarea situaţiei de fapt ori reaprecierea probelor sau a modului de administrare a acestora.

În ceea ce priveşte criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. referitoare la calificarea contractului de prestări servicii nr. x din 18 decembrie 2009 ca fiind unul de antrepriză, Înalta Curte constată că acestea au fost formulate direct în faţa instanţei de recurs, fără a fi puse în dezbaterea părţilor în cadrul apelului, astfel încât se apreciază că acestea sunt invocate omisso medio, motiv pentru care nu pot fi luate în analiză în recurs.

Ultimul motiv de recurs invocat de recurenta-pârâtă, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează aplicarea greşită a prevederilor art. 969 şi a dispoziţiilor art. 1020 - 1021 din vechiul C. civ., cu privire la evaluarea prejudiciului.

În acest sens, recurenta a susţinut că, în speţă, caracterul însemnat al prejudiciului trebuia raportat la numărul de camere cu probleme.

Înalta Curte constată că aceste critici, încadrate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se referă la stabilirea situaţiei de fapt şi la interpretarea probatoriului, motiv pentru care, potrivit dispoziţiilor legale care reglementează calea de atac extraordinară a recursului, nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală, reprezentând în realitate aspecte legate de temeinicia hotărârii şi nu de nelegalitatea acesteia.

Astfel, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea şi evaluarea probelor administrate în cauză, în vederea stabilirii situaţiei de fapt, rămân în atribuţia exclusivă a instanţelor de fond, ca instanţe devolutive.

Înalta Curte constată că motivele încadrate pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. au fost invocate cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a se reconsidera concludenţa lor în ceea ce priveşte evaluarea prejudiciului, aspect ce nu este permis în această fază procesuală.

În consecinţă, faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L.

Întrucât recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. a căzut în pretenţii, în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., aceasta va fi obligată să plătească intimatei-reclamante S.C. A. S.R.L. cheltuielile de judecată efectuate în acest stadiu al litigiului şi dovedite prin factura şi chitanţa nr. x din 21 octombrie 2019, aflate la dosarul acestei instanţe, cheltuieli în sumă de 2000 RON, reprezentând onorariu avocaţial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 630/2018 din 5 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Obligă pe recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. să achite intimatei-reclamante S.C. A. S.R.L. suma de 2000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 noiembrie 2019.