Contractual damages claim and mandatory pre-litigation conciliation procedure validity

Şedinţa publică din data de 5 noiembrie 2019

Deliberând asupra recursului, a constatat următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă la 27 ianuarie 2012 sub nr. x/2012, reclamanta S.C. Mamaia S.A. a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumelor de 1.626.506 RON şi de 1.715.360 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat societăţii în urma încheierii contractelor de vânzare-cumpărare nr. x din 12 august 2008 şi nr. 385 din 2 martie 2009. A solicitat plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtul A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia prematurităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7201 alin. (3) C. proc. civ. şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţia în valoare de 1.626.506 RON, întrucât termenul de prescripţie de 3 ani s-a împlinit la 12 august 2011.

Prin sentinţa civilă nr. 1306 din 3 aprilie 2012, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă s-a admis excepţia inadmisibilităţii dedusă din prevederile art. 7201 C. proc. civ. şi, prin urmare, s-a respins acţiunea reclamantei S.C. Mamaia S.A. ca inadmisibilă.

Această sentinţă a fost anulată prin decizia nr. 103 din 2 iulie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, cauza fiind trimisă spre rejudecare primei instanţe. În motivarea acestei sentinţe, instanţa de apel a reţinut că în cauză s-a efectuat procedura de conciliere, invitaţia fiind lansată pentru 12 decembrie 2011, când pârâtul a solicitat amânarea întâlnirii la 11 decembrie 2011, fără ca ulterior să-şi exprime un punct de vedere asupra pretenţiilor reclamantei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul A., care a fost respins prin decizia nr. 379 din 5 februarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 1875 din 14 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă în rejudecare în dosarul nr. x/2012 s-a respins ca nefondată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei.

S-a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. Mamaia S.A., în sensul obligării pârâtului A. la plata sumei de 3.341.866 RON cu titlu de prejudiciu.

Totodată, a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 38.520 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul A., care a fost admis prin decizia civilă nr. 469/2018 din 3 octombrie 2018, pronunţată Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în sensul schimbării în parte a sentinţei apelate, cu consecinţa respingerii ca nefondată a cererii de chemare în judecată.

A fost menţinută dispoziţia privind prescripţia dreptului la acţiune.

Această hotărâre nu conţine considerentele, astfel cum impune art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât la 23 martie 2019 a intervenit decesul doamnei judecător B., iar doamna judecător C., membru al completului de judecată, a fost eliberată din funcţie ca urmare a pensionării la 1 noiembrie 2018.

Recurenta-reclamantă S.C. Mamaia S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 469/2018 din 3 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., solicitându-se admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate, cu consecinţa reluării judecăţii.

În motivarea recursului s-a susţinut că decizia recurată nu conţine motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei de apel cu privire la soluţia pronunţată în cauză.

Totodată, s-a învederat că, în situaţia în care instanţa de apel şi-a însuşit în totalitate cererile şi mijloacele de apărare invocate de apelant prin cererea de apel formulată, aceasta trebuia să indice, pentru respectarea cerinţelor prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., propriile motive de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, aratându-se atât motivele pentru care s-au admis, cat şi cele pentru care s-au înlăturat argumentele şi cererile tuturor participanţilor la proces.

Recurenta a solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea acestui recurs.

Analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi ale temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte a reţinut următoarele:

Recurenta-reclamantă a criticat decizia civilă nr. 469/2018 din 3 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal din perspectiva faptului că instanţa de apel nu a motivat decizia atacată, în sensul prezentării considerentelor de fapt şi de drept care să susţină soluţia pronunţată în cauză.

Această critică de nelegalitate formulată de recurenta-reclamantă se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 7 din C. proc. civ., care reglementează ca motiv de recurs situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

Verificând decizia recurată, Înalta Curte constată că aceasta nu cuprinde o analiză cu privire la criticile invocate în apel, motivarea instanţei de prim control judiciar lipsind în totalitate, având în vedere că, ulterior pronunţării deciziei, la 23 martie 2019 a intervenit decesul doamnei judecător B., iar doamna judecător C., membru al completului de judecată, a fost eliberată din funcţie ca urmare a pensionării la 1 noiembrie 2018.

Considerentele expuse mai sus impun concluzia că este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea se dă în numele legii şi trebuie să cuprindă, printre alte menţiuni, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părţilor de a fi în mod real ascultate, adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt. Obligaţia de motivare impune o apreciere întotdeauna ataşată de natura cauzei, de circumstanţele acesteia, stilul judiciar şi tipologia actului de justiţie.

Această concluzie se impune, deoarece numai printr-o motivare clară şi precisă, din care să rezulte justeţea soluţiei pronunţate, se poate înlătura arbitrariul şi se poate efectua controlul judiciar.

În speţă, Înalta Curte constată că decizia instanţei de apel nu îndeplineşte aceste cerinţe, deoarece nu a fost motivată, astfel încât, coroborat cu principiile şi regulile de drept substanţial şi procesual, să conducă în mod logic la soluţia pronunţată şi să permită realizarea controlului judiciar.

În considerarea celor ce preced, în temeiul art. 304 pct. 7 coroborat cu art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte, apreciind că instanţa de apel, în lipsa motivării deciziei pronunţate, nu a intrat în cercetarea fondului, făcând imposibilă exercitarea controlului judiciar, urmează să admită recursul declarat de reclamanta S.C. Mamaia S.A. împotriva deciziei civile nr. 469/2018 din 3 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o va casa şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţei.

Având în vedere soluţia de admitere a recursului şi de casare a deciziei atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, cheltuielile de judecată solicitate de recurenta-reclamantă S.C. Mamaia S.A. urmează a fi evaluate de instanţa de rejudecare, în ansamblul cheltuielilor judiciare ale litigiului, ca urmare a caracterului accesoriu al acestei cereri faţă de cererea principală dedusă judecăţii şi în raport cu soluţia pronunţată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. Mamaia S.A. împotriva deciziei civile nr.,469/2018 din 3 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 noiembrie 2019.