Effect of judicial installment payment plans on liability for statutory penalty interest for late payment

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată sub nr. x/2016, la data de 20.12.2016, pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Constanţa, prin Primar, obligarea acestuia la plata următoarelor sume: 16.186.707,24 RON, cu titlu de dobândă legală penalizatoare aferentă debitului în cuantum de 61.236.178,454 RON, calculată pentru perioada cuprinsă între data achitării primei tranşe de plată (19.12.2013) şi datele achitării tranşelor de plată doi, trei şi patru; 901.119,99 RON, cu titlu de dobândă legală penalizatoare aferentă debitului în cuantum de 2.703.397 RON, calculată pentru perioada cuprinsă între data emiterii somaţiei de plată (13.06.2013) şi data plăţii debitului; 4.020.295,26 RON, cu titlu de dobândă legală penalizatoare aferentă debitului de 12.061.351 RON, calculată pentru perioada cuprinsă între data emiterii somaţiei de plată (13.06.2013) şi data plăţii debitului, conform dispoziţiilor art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011.

În subsidiar, a solicitat următoarele sume: 9.960.861,33 RON, cu titlu de dobândă legală penalizatoare aferentă debitului în cuantum de 61.236.178,454 RON, calculată pentru perioada cuprinsă între data achitării primei tranşe de plată (19.12.2013) şi datele achitării tranşelor de plată doi, trei şi patru; 561.602,95 RON, cu titlu de dobândă legală penalizatoare aferentă debitului în cuantum de 2.703.397 RON, calculată pentru perioada cuprinsă între data emiterii somaţiei de plată (13.06.2013) şi data plăţii debitului; 2.505.621,75 RON, cu titlu de dobândă legală penalizatoare aferentă debitului de 12.061.351 RON, calculată pentru perioada cuprinsă între data emiterii somaţiei de plată (13.06.2013) şi data plăţii debitului, conform dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

În al doilea subsidiar, a solicitat următoarele sume: 3.735.015,42 RON, cu titlu de dobândă legală penalizatoare aferentă debitului în cuantum de 61.236.178,454 RON, calculată pentru perioada cuprinsă între data achitării primei tranşe de plată (19.12.2013) şi datele achitării tranşelor de plată doi, trei şi patru; 240.898,60 RON, cu titlu de dobândă legală penalizatoare aferentă debitului în cuantum de 2.703.397 RON, calculată pentru perioada cuprinsă între data emiterii somaţiei de plată (13.06.2013) şi data plăţii debitului; 1.074.782,03 RON, cu titlu de dobândă legală penalizatoare aferentă debitului de 12.061.351 RON, calculată pentru perioada cuprinsă între data emiterii somaţiei de plată (13.06.2013) şi data plăţii debitului, conform dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 13/2011.

Prin sentinţa civilă nr. 1204/04 iulie 2017, Tribunalul Constanţa a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL CONSTANŢA PRIN PRIMAR; a obligat pârâtul MUNICIPIUL CONSTANŢA, prin primar, la plata în favoarea reclamantei S.C. A. S.R.L. a următoarelor sume:

- 16.186.707,24 RON, cu titlu de dobândă legală penalizatoare aferentă debitului în cuantum de 61.236.178,454 RON, calculată pentru perioada cuprinsă între data achitării primei tranşe de plată (19.12.2013) şi datele achitării tranşelor de plată doi (20.12.2014), trei (20.12.2015) şi patru (08.12.2016);

- 901.119,99 RON, cu titlu de dobândă legală penalizatoare aferentă debitului în cuantum de 2.703.397 RON, calculată pentru perioada cuprinsă între data emiterii somaţiei de plată (13.06.2013) şi data plăţii debitului (06.10.2016);

- 4.020.295,26 RON, cu titlu de dobândă legală penalizatoare aferentă debitului de 12.061.351 RON, calculată pentru perioada cuprinsă între data emiterii somaţiei de plată (13.06.2013) şi data plăţii debitului (06.10.2016);

- 75.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina reclamantei.

A obligat pârâtul MUNICIPIUL CONSTANŢA, prin primar, la plata către stat a sumei de 139.686 RON, reprezentând diferenţă taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei soluţii, dar şi a încheierii din 20.06.2017, a declarat apel pârâtul Municipiul Constanţa prin Primar, solicitând, în principal, admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinţei apelate şi a încheierii pronunţate în data de 20.06.2017, în sensul respingerii tuturor pretenţiilor intimatei-reclamante şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 216 din 25 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul MUNICIPIUL CONSTANŢA PRIN PRIMAR împotriva sentinţei civile nr. 1204/04 iulie 2017, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2016.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul Constanţa prin Primar, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, în vederea administrării probei cu expertiza contabilă, în vederea aplicării corecte a normelor de procedură şi a celor de drept material, cu obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

În cadrul memoriului conţinând motivele de recurs, recurenta-reclamantă a invocat incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, circumscris motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a invocat încălcarea unor reguli de procedură referitoare la încuviinţarea şi administrarea probelor, precum şi a celor referitoare la contradictorialitate şi la dreptul la apărare, încălcare ce atrage sancţiunea nulităţii.

Sub acest aspect, recurenta a arătat că, prin încheierea din data de 16.04.2018, instanţa de apel, revenind asupra probei cu expertiza contabila solicitată de apelantul pârât, a respins-o, după ce, în prealabil, prin aceeaşi încheiere, urmare a deliberării, a încuviinţat proba cu expertiză propusă de apelantul - pârât, în privinţa obiectivelor nr. 2 şi nr. 3 - indicate în însuşi cuprinsul cererii de apel, în cadrul solicitării de încuviinţare şi administrare a acestei probe.

Consideră recurentul că, în raport de dispoziţiile art. 259 C. proc. civ., soluţia de revenire asupra probei cu expertiza contabilă de către instanţa de apel este nelegală, în condiţiile în care lipsa de necesitate în administrarea probei nu a rezultat din faptul administrării altor probe de către instanţa, în speţă nefiind incidentă situaţia reglementată de art. 259 C. proc. civ.

Consideră recurentul că instanţa de apel nici nu şi-a motivat decizia de revenire asupra probei cu expertiza contabila pe lipsa de necesitate in administrarea acestei probe (necesitate asupra căreia a statuat la momentul încuviinţării probei), ci exclusiv în raport de precizările apărătorului intimatei-reclamante şi de împrejurarea că recurentul nu a răspuns adresei înaintate de instanţă, prin care i s-a pus în vedere sa precizeze dacă înţelege să conteste sumele menţionate în anexe.

Recurentul precizează că soluţia de revenire asupra probei cu expertiza contabilă de către instanţa de apel este nelegală, în condiţiile în care, contrar dispoziţiilor art. 259 C. proc. civ., instanţa nu a pus această împrejurare în discuţia părţilor, deşi era obligată în acest sens, instanţa încălcând astfel principiul contradictorialităţii.

Următoarea critică, subsumată motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizează faptul că hotărârea pronunţată este nelegală, în condiţiile în care, contrar art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanţa de apel nu a expus motivele ce au stat la baza respingerii apărărilor invocate în cerere referitor la inexistenţa condiţiilor răspunderii civile delictuale, ca urmare a respectării termenelor de scadenţă stabilite prin decizia nr. 1517/13.12.2017 a Curţii de Apel Constanţa şi a plăţii conform eşalonării tranşelor/ratelor aferente debitului principal stabilite de instanţă.

În aceste condiţii, recurentul consideră că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil şi i s-a cauzat o vătămare procesuală, care nu poate fi înlăturată decât prin casarea în totalitate a hotărârii atacate şi trimiterea spre rejudecare a acţiunii pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul invocă faptul că hotărârea instanţei de apel este nelegală, în condiţiile în care s-a reţinut obligarea sa la plata unor sume reprezentând dobânda legală penalizatoare în temeiul art. 3 alin. (2)1 din O.G. nr. 13/2001, text normativ ce a intrat în vigoare abia la data de 05.04.2013, prin art. 20 din Legea nr. 72/2013, şi care nu era în vigoare nici la momentul semnării contractelor de concesiune, nici la momentul pronunţării şi rămânerii irevocabile a titlului executoriu ori a formării dosarului execuţional şi emiterii somaţiilor de plată şi nici la momentul eşalonării sumelor din titlul executoriu, prin decizia civilă nr. 1517/13.12.2012 a Curţii de Apel Constanţa.

Consideră recurentul că, în aceste condiţii, hotărârea apelată este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 din vechiul C. civ., art. 6 Noul C. civ. şi art. 15 din Constituţia României, precum şi cu încălcarea art. 21 din Legea nr. 72/2013.

Astfel, se arată, însăşi Legea nr. 72/2013, care a introdus alin. (2) în cadrul art. 3 din O.G. nr. 13/2011, precizează în mod expres că dispoziţiile acestei legi, cu excepţia prevederilor art. 15, nu sunt aplicabile obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţile contractante înainte de data intrării în vigoare a evocatei legi.

O altă critică de nelegalitate, subsumată aceluiaşi motiv de casare, vizează faptul că hotărârea recurată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, în condiţiile în care O.G. nr. 13/2011 nu poate să fie aplicabilă cauzei de faţă în raport de faptul că temeiul juridic al acţiunii nu este un contract comercial, care să aibă ca obiect furnizarea de bunuri sau prestarea de servicii de către intimata reclamantă.

În susţinerea acestei critici recurentul redă dispoziţiile pe care le consideră relevante din O.G. nr. /2011, care reglementează dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, din Legea nr. 72 din 28 martie 2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante, făcând, totodată, referiri la Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16.02.2011.

Consideră recurentul că, pentru ipoteza în care instanţa va aprecia că este aplicabilă cauzei O.G. nr. 13/2001, hotărârea recurată este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 3 din acest act normativ, în sensul că în mod greşit s-a apreciat de către instanţă că dobânda care se cuvine reclamantei este cea reglementată de dispoziţiile art. 3 alin. (2)1, în speţă putând fi acordată, cel mult, dobânda legală remuneratorie reglementată de dispoziţiile art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 13/2011, astfel cum au dispus şi instanţele în cadrul dosarului nr. x/2014

Recurentul - pârât reiterează în cadrul recursului şi susţinerile privitoare la faptul că, atât timp cât s-a dispus eşalonarea la plata a debitului, nu pot fi calculate niciun fel de accesorii (şi cu atât mai puţin dobânzi penalizatoare), tocmai datorita naturii eşalonării, de sprijin/termen de gratie pentru debitorul a cărui datorie este eşalonată, întrucât nu s-ar putea reţine existenţa unei fapte ilicite.

Intimata-reclamantă S.C. B. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, precizând că o parte din critici au fost invocate în recurs omisso medio.

Astfel, s-a arătat că motivele de recurs referitoare la inaplicabilitatea O.G nr. 13/2001 în raporturile substanţiale dintre părţi, respectiv la acordarea dobânzii moratorii prevăzute de art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 13/2001, sunt inadmisibile, în raport cu art. 488 alin. (2) din C. proc. civ.

Devoluţiunea instanţei de apel nu a fost una totală, ci a fost limitată la cele două apărări de fond care fuseseră invocate şi în faţa primei instanţe: faptul că pârâta nu trebuia să achite niciuna dintre dobânzile solicitate, întrucât a beneficiat de decizia de eşalonare judiciară nr. 1517/2012 şi a achitat tranşele de plată până la sfârşitul fiecărui an, precum şi împrejurarea că nu ar trebui să plătească dobânzile pentru că a achitat aceleaşi pretenţii cu titlu de dobândă în cadrul contravalorii stadiilor de execuţie ale lucrării de infrastructură.

Intimata - reclamantă a precizat că a învestit instanţa de judecată cu două categorii de dobânzi: prima este cea aferentă tranşelor de plată numerele 2 - 4 din creanţa aferentă stadiului I de execuţie al lucrărilor de infrastructură publică din Zona Faleza Nord, iar cea de-a doua este aferentă stadiului II de execuţie al lucrărilor de infrastructură publică din Zona Faleza Nord, precum şi din stadiul I al lucrărilor de infrastructură publică din Zona Mihai Eminescu, distincţia fiind importantă pentru că numai în cazul primei categorii de dobânzi s-a invocat problema efectelor deciziei de eşalonare judiciară nr. 1517/2012, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în timp ce pentru a doua categorie s-a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că decizia de eşalonare judiciară nu afectează decât creanţa aferentă primului stadiu de execuţie al lucrărilor din Zona Faleza Nord, nu şi pe celelalte.

În subsidiar, cu privire la motivele de recurs subsumate art. 488 pct. 8 C. proc. civ., intimata arată că în cadrul dosarului nr. x/2014, ce a avut ca obiect acordarea primei tranşe de plată din creanţa decurgând din stadiul I de execuţie al lucrărilor de infrastructură publică din Zona Faleza Nord, s-a reţinut irevocabil aplicabilitatea O.G. nr. 13/2011 şi, independent de acest aspect, nu prezintă nicio relevanţă izvorul debitului principal, ori data naşterii titlului executoriu, ci datele scadenţelor obligaţiei de plată, toate ulterioare intrării în vigoare a O.G. nr. 13/2011.

În cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor concluzionând că recursul este admisibil,

Prin încheierea din data de 15 februarie 2019, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Ambele părţi şi-au exprimat în mod expres acordul ca recursul să fie soluţionat în completul de filtru, fără citarea părţilor.

Analizând recursul formulat de recurentul-pârât MUNICIPIUL CONSTANŢA - PRIN PRIMAR, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl constată nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care recurentul - pârât a invocat încălcarea unor reguli de procedură referitoare la încuviinţarea şi administrarea probelor, precum şi a celor referitoare la contradictorialitate şi la dreptul la apărare, încălcare ce ar atrage sancţiunea nulităţii, Înalta Curte reţine că, prin încheierea din data de 16.04.2018, instanţa de apel a revenit asupra probei cu expertiza contabilă solicitată de apelantul pârât, după ce, prin aceeaşi încheiere, încuviinţase proba cu expertiză în privinţa obiectivelor nr. 2 şi nr. 3 indicate în conţinutul cererii de apel.

Contrar susţinerilor recurentului, aceasta încheiere cu caracter preparator este legală, în raport cu dispoziţiile art. 259 C. proc. civ. sau cu exigenţele unui proces echitabil, impuse de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în condiţiile în care instanţa de apel a motivat încheierea prin care a revenit asupra administrării probei încuviinţate anterior, arătând raţiunea pentru care administrarea probei nu mai apare ca necesară, utilă soluţionării cauzei.

Împrejurarea că iniţiativa revenirii asupra probei a aparţinut părţii adverse, respectiv intimatei - reclamante, sau faptul că instanţa de apel a primit argumentul invocat de partea care a solicitat revenirea asupra probei anterior încuviinţate, acela că apelantul - pârât nu a răspuns adresei înaintate de instanţă, prin care i se pusese în vedere să precizeze dacă înţelege să conteste sumele menţionate în anexele aflate la pag. 23-25, vol. I, nu pot fi considerate contrare sensului şi scopului dispoziţiilor art. 259 C. proc. civ., acelea de a evita prelungirea nejustificată a judecăţii, instanţei de apel putându-i-se reproşa, cel mult, o evaluare iniţială incompletă a caracterului necesar al probei cu expertiza contabilă pentru soluţionarea apelului.

Încuviinţarea unei probe are loc după dezbateri contradictorii, printr-o încheiere cu caracter preparatoriu, care nu leagă instanţa, ceea ce înseamnă că aceasta poate reveni asupra probei încuviinţate ori de câte ori apreciază că administrarea acesteia nu mai este utilă cauzei, avându-se în vedere probele deja administrate sau, ca în cauza de faţă, aspectul necontestării sumelor menţionate în anexele la cererea de chemare în judecată.

Acest aspect relevat de intimata - reclamantă şi, totodată, solicitarea de revenire asupra probei cu expertiza contabilă au fost discutate în şedinţa publică din data de 16.04.2018, potrivit tezei finale a art. 259 C. proc. civ., termen de judecată pentru care apelantul - pârât a fost legal citat, principiul contradictorialităţii fiind respectat de instanţa de apel.

Nefondată este şi critica subsumată motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care se invocă de către recurent faptul că hotărârea pronunţată este nelegală în condiţiile în care, contrar art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanţa de apel nu a expus motivele ce au stat la baza respingerii apărărilor invocate în cerere referitor la inexistenţa condiţiilor răspunderii civile delictuale, ca urmare a respectării termenelor de scadenţă stabilite prin decizia nr. 1517/13.12.2017 a Curţii de Apel Constanţa şi a plăţii conform eşalonării tranşelor/ratelor aferente debitului principal stabilite de instanţă.

Din examinarea deciziei recurate, rezultă că instanţa de apel a răspuns acestui motiv de apel, expunând în mod detaliat argumentele pentru care a apreciat că executarea cu întârziere a obligaţiei de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă debitorul a respectat termenele de eşalonare a plăţii debitului principal, fixate prin decizia nr. 1517/13.12.2017 a Curţii de Apel Constanţa.

În acest sens, s-a reţinut în decizia atacată că "exigibilitatea creanţei nu este afectată de eşalonarea plăţii dispusă printr-o hotărâre judecătorească, deoarece trebuie raportată la data de la care hotărârea judecătorească devine titlu executoriu. Acest mod de executare este apt doar să confere debitorului dreptul de a face plăţi parţiale şi succesive şi să stabilească în sarcina creditorului obligaţia de a nu continua executarea silită, nefiind în măsură a împiedica dreptul persoanei vizate de a solicita repararea integrala a prejudiciului prin acordarea de daune-interese."

"În ceea ce priveşte condiţia existentei unui prejudiciu se constata că este evident faptul ca prin executarea eşalonata a obligaţiei de plata creditorul a suferit un prejudiciu. În cazul in care o suma de bani nu este plătita la scadenta, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui sa dovedească vreun prejudiciu.

Cât priveşte existenţa unei fapte ilicite, săvârşite cu vinovăţie, în sensul dispoziţiilor legale ce instituie răspunderea civilă, aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitor a sumelor de bani stabilite prin titlul executoriu. Fapta îmbrăcă forma ilicitului civil, deoarece, în analiza îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale în circumstanţele date, nu se poate reţine că Decizia judecătorească de eşalonare reprezintă un caz fortuit care să răstoarne prezumţia relativă de culpă a debitorului în executarea obligaţiei, întrucât acestui element îi lipsesc două caracteristici esenţiale, şi anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului şi faptul că măsura de eşalonare a procedurii de executare a fost solicitată chiar de debitor, iar nu de un terţ."

Aşadar, rezultă cu evidenţă că instanţa de apel a procedat la un examen efectiv, real şi consistent al argumentelor aduse de parte, respectând obligaţia de motivare a hotărârii pronunţate, ca parte integranta a garanţiilor date de art. 6 par. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Trecând la examinarea criticilor subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte observă că recurentul a avut în vedere pronunţarea hotărârii atacate cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material sub două aspecte distincte.

Astfel, a fost invocat, mai întâi, faptul că hotărârea instanţei de apel este nelegală, în condiţiile în care s-a reţinut obligarea sa la plata unor sume reprezentând dobânda legală penalizatoare în temeiul art. 3 alin. (2)1 din O.G. nr. 13/2001, text normativ ce a intrat în vigoare abia la data de 05.04.2013, prin art. 20 din Legea nr. 72/2013, şi care nu era aplicabil nici la momentul semnării contractelor de concesiune, nici la momentul pronunţării şi rămânerii irevocabile a titlului executoriu ori a formării dosarului execuţional şi emiterii somaţiilor de plată şi nici la momentul eşalonării sumelor din titlul executoriu, prin decizia civilă nr. 1517/13.12.2012 a Curţii de Apel Constanta. S-a susţinut că însăşi Legea nr. 72/2013, care a introdus alin. (2) în cadrul art. 3 din O.G. nr. 13/2011, precizează în mod expres că dispoziţiile acestei legi, cu excepţia prevederilor art. 15, nu sunt aplicabile obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţile contractante înainte de data intrării în vigoare a evocatei legi.

Totodată, în subsidiar, pentru ipoteza în care instanţa va aprecia ca este aplicabilă cauzei O.G. nr. 13/2001, recurentul a arătat că hotărârea recurată este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 3 din acest act normativ, în sensul că în mod greşit s-a apreciat de către instanţă că dobânda care se cuvine reclamantei este cea reglementată de dispoziţiile art. 3 alin. (2)1, în speţă putând fi acordată, cel mult, dobânda legală remuneratorie reglementată de dispoziţiile art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 13/2011, astfel cum au dispus şi instanţele în cadrul dosarului nr. x/2014

Sub aspectele de nelegalitate mai sus redate, Înalta Curte urmează a primi apărarea invocata de intimata - reclamanta, prin întâmpinare, privitoare la faptul că apelantul - pârât Municipiul Constanţa nu a dedus judecăţii instanţei de apel nicio critica privitoare la aplicarea retroactivă de către prima instanţă a O.G. nr. 13/2011 ori la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 3 din acest act normativ, aceste chestiuni fiind aduse în discuţie pentru prima dată în recurs.

Recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanţei anterioare, şi care, implicit au fost cuprinse în motivele de apel, în situaţia în care atât apelul cât şi recursul sunt exercitate de aceeaşi parte iar soluţia primei instanţe a fost menţinută în apel. Aceasta este una din aplicaţiile principiului legalităţii căilor de atac şi se explică prin aceea că, faţă de efectul devolutiv al apelului, limitat la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost supuse judecăţii şi în apel, care trebuie să se încadreze în motivele de casare prescrise de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, în raport cu prevederile art. 488 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora "motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor", criticile invocate în recurs omisso medio nu pot fi analizate.

Cât priveşte critica prin care recurentul învederează neîndeplinirea în cauză a condiţiilor legale pentru acordarea dobânzii penalizatoare, reiterând susţinerile din apel referitoare la faptul ca nu suntem in situaţia nerespectării obligaţiei de plată a obligaţiilor băneşti la scadenţă, întrucât Municipiul Constanţa şi-a îndeplinit întocmai obligaţiile de plată a sumelor de bani la scadenta, astfel cum au fost eşalonate prin decizia civila nr. 1517/13.12.2012 a Curţii de Apel Constanta, Înalta Curte constată legalitatea deciziei recurate, soluţia pronunţată fiind în acord cu jurisprudenţa instanţei supreme (ÎCCJ - complet RIL - Decizia nr. 2/2014; ÎCCJ, secţia a II-a civilă, Decizia nr. 758 din 9 martie 2015).

Pretenţiile deduse judecăţii îşi au izvorul în principiul reparării integrale a prejudiciului, care face ca, în cazul executării cu întârziere a obligaţiei de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligaţiei, daunele-interese sub forma dobânzii legale să fie datorate fără a se face dovada unui prejudiciu şi fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.

Suspendarea executării silite a obligaţiei de plată, acordarea unui termen de graţie, respectiv eşalonarea plăţii datoriei nu reprezintă cauze exoneratoare de răspundere în ceea ce priveşte plata dobânzii legale, pentru că acestea nu înlătură dreptul creditorului la repararea integrală a prejudiciului suferit prin întârzierea în executarea obligaţiei.

Acest mod de executare eşalonat, consfinţit printr-o hotărâre judecătorească, este apt doar să confere debitorului dreptul de a face plăţi parţiale şi succesive şi să stabilească în sarcina creditorului obligaţia de a nu continua executarea silită, nefiind în măsură a înlătura dreptul creditorului de a solicita repararea integrala a prejudiciului prin acordarea de daune-interese pentru plata cu întârziere de către debitor a sumelor de bani stabilite prin titlul executoriu, daune care îmbracă forma beneficiului nerealizat şi care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.

Având în vedere considerentele mai sus expuse şi constatând că prin criticile recurentului nu se relevă nicio încălcare a dispoziţiilor legale de natură să impună casarea soluţiei adoptate, Înalta Curte urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul, ca nefondat.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va fi obligat recurentul - pârât la plata către intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L. suma de 7735 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariul pentru plata avocatului).

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât MUNICIPIUL CONSTANŢA - PRIN PRIMAR împotriva deciziei civile nr. 216 din 25 aprilie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a civilă.

Obligă pe recurentul pârât la plata către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a sumei de 7735 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2019.