Currency risk clauses in consumer credit: insufficiency of cassation grounds due to failure to identify violated material law

Şedinţa publică din data de 1 octombrie 2019

Deliberând asupra recursului de faţă, constată şi reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 7 septembrie 2016 sub nr. x/2016, reclamantul A. le-a chemat în judecată pe pârâtele B. S.A. şi C. - prin D. S.A., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:

- constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar prevăzută în capitolul VI - Rambursarea - pct. 6.1, raportat la pct. 2.4 din capitolul II - Obiectul şi durata contractului de credit, din contactul de credit încheiat şi eliminarea acesteia;

- stabilizarea cursului de schimb CHF - LEU la momentul încheierii şi semnării contractului, respectiv 5 februarie 2008, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului, 1 CHF = 2.237 RON, conform arhivei B.N.R. curs valutar, cotaţia francului elveţian afişată la 5 februarie 2008;

- obligarea pârâtei la plata sumei încasate în plus cu titlu de diferenţă de curs valutar, faţă de stabilizarea cursului de schimb valutar CHF - LEU la data contractării în echivalent RON, în funcţie de cursul oficial LEU - CHF stabilit de B.N.R., la data plăţii efective, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume, dobândă ce urmează să fie calculată de la data plăţii şi până la data achitării efective a acestuia;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 193/2000, Legii nr. 296/2004, Legii nr. 289/2004, O.G. nr. 21/1992, O.U.G. nr. 50/2010, Directivele 93/13/C.E.E., Directiva 2008/48/C.E.

Prin sentinţa civilă nr. 2156 din 30 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016 s-a respins cererea formulată de reclamant.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamantul A., care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 393/A din 19 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

A fost obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.323,74 RON.

În esenţă, în considerentele acestei decizii, instanţa de apel a validat soluţia de respingere a cererii, reţinută prin sentinţa apelată, însă nu întrucât s-ar fi probat comportamentul conform al profesionistului, ci pentru că, deşi consumatorul a dorit continuarea raportului juridic în cazul în care se probează ilicitul contractual, raportat la clauza de risc valutar acest lucru nu este posibil. La 3 aprilie 2018, reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 393/A din 19 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea în tot a deciziei recurate şi, rejudecându-se pe fond litigiul, să fie admisă cererea de chemare în judecată.

Critica de nelegalitate invocată de recurent vizează faptul că instanţa de apel a verificat caracterul abuziv al clauzelor ce formează obiectul litigiului doar sub un singur aspect, şi anume acela al excluderii prevăzute de art. 1 alin. (2) din Directiva 93/13.

Reclamantul a învederat că, pentru a stabili dacă o clauză contractuală este exclusă din domeniul de aplicare al Directivei 93/13, revine instanţei naţionale sarcina să verifice dacă această clauză reflectă prevederile din dreptul naţional care se aplică între părţile contractante independent de alegerea lor sau pe cele care sunt de natură supletivă.

S-a arătat că instanţa de apel nu a interpretat în litera legii principiul nominalismului monetar, oferind o interpretare plasată în afara sferei pe care a avut-o în vedere legiuitorul la redactarea prevederilor legale invocate.

În accepţiunea recurentului, banca avea obligaţia de a asigura o anumită protecţie a consumatorului împotriva supraîndatorării, prin mecanisme contractuale specifice.

În cazul consumatorilor care obţin venituri în moneda naţională, riscul de credit trebuia evaluat în mod conform de către profesionist şi prin raportare la riscul valutar. Calitatea produsului bancar din perspectiva costurilor sale este indisolubil legată de analiza corespunzătoare şi obiectivă a criteriilor de eligibilitate în ceea ce-l priveşte pe consumatorul care face parte din categoria debitorilor excluşi de la protecţia naturală.

Astfel, banca trebuie să se asigure în etapa precontractuală asupra faptului că premisele necesare şi avute în vedere pentru eliberarea creditului pot să subziste pe toată durata derulării contractului.

Asimetria informaţională între bancă şi consumator nu poate fi contestată, iar profesionistul trebuie să valorifice acest avantaj cu responsabilitate.

Reclamantul a mai arătat că fluctuaţiile previzibile ale cursului trebuie inventariate de către societatea bancară, iar rezultatele sale se impun a fi notificate expres consumatorului şi, în acelaşi timp, avute în vedere la determinarea gradului de îndatorare acceptat de debitor şi stabilit în funcţie de veniturile obţinute în moneda naţională la data constituirii dosarului de creditare.

Absenţa unei astfel de expertize constituie, în opinia reclamantului, sursa dezechilibrului contractual din care rezultă, de altfel, supraîndatorarea debitorului.

Recurentul a susţinut că, în speţă, se impunea stipularea unei clauze de indexare monetară în contractele încheiate cu consumatorii, sub rezerva ca aceasta să aibă un conţinut transparent atât în privinţa etalonului avut în vedere, cât şi în privinţa mecanismului prin care operează schimbul valutar.

Prin urmare, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate, iar pe fondul cauzei, în urma rejudecării, să fie admisă cererea de chemare în judecată sub toate capetele de cerere şi criticile invocate. Totodată, s-a solicitat să se constate ca fiind întrunite cumulativ condiţiile implementate de dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.

În acest sens, s-a învederat că reclamantul a acţionat de pe o poziţie inegală, în raport cu operatorul financiar-bancar, contractul de credit încheiat fiind unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, iar consumatorul neavând posibilitatea de a negocia nicio clauză din contract.

De asemenea, s-a precizat că întregul act juridic a fost impus reclamantului în forma respectivă de către bancă, motiv pentru care instanţa naţională poate să aprecieze asupra caracterului abuziv al clauzelor stipulate din contactul perfectat.

De asemenea, invocând aplicarea art. 6 din Legea nr. 193/2000, ca urmare a constatării caracterului abuziv al clauzelor prevăzute în contract, cu privire la care s-a solicitat acest lucru, recurentul a cerut să se dispună derularea în continuare a contractului cu excluderea efectelor produse de reglementarea abuzivă.

La 23 iulie 2018, intimatele-pârâte B. S.A. şi C. au depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, raportat la dispoziţiile art. 457, coroborat cu art. 27 C. proc. civ.

Totodată, intimatele au invocat şi excepţia nulităţii recursului, solicitând admiterea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1), coroborat cu art. 489 alin. (2) şi art. 176 C. proc. civ.

Prin rezoluţia aflată la dosar, Înalta Curte a stabilit că recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 29 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013.

Magistratul-asistent a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, potrivit art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 12 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă s-a dispus comunicarea raportului către părţi, cu menţiunea că acestea pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă părţile nu au înţeles să îşi exercite acest drept.

În cauză s-a stabilit termen pentru examinarea recursului la 1 octombrie 2019.

Înalta Curte a luat în examinare excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului asupra cărora, în conformitate cu prevederile art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 C. proc. civ. a reţinut următoarele:

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de către intimatele-pârâte B. S.A. şi C., Înalta Curte o va respinge pentru următoarele considerente:

Argumentele intimatelor-pârâte invocate în susţinerea excepţiei inadmisibilităţii recursului nu pot fi reţinute, având în vedere că prin decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial la 3 ianuarie 2019 s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 C. proc. civ., în interpretarea dată prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În condiţiile în care s-a statuat că este neconstituţional art. 27 C. proc. civ., astfel cum a fost interpretat prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, admisibilitatea căii de atac a recursului se determină prin raportare la cele statuate de Curtea Constituţională prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017.

Cu privire la excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte a reţinut următoarele:

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi Cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în vigoare la data demarării litigiului, prevăd că, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., anulează sau respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Din analiza dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului de recurs este sancţionată cu nulitatea cererii de recurs.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare, în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Astfel, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea şi evaluarea probelor administrate în cauză, în vederea stabilirii situaţiei de fapt, rămân în atribuţia exclusivă a instanţelor de fond, ca instanţe devolutive.

În raport cu aceste considerente, se constată că, deşi formal a fost invocat motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile din cererea de recurs vizează aspecte ce ţin de netemeinicia hotărârii atacate, iar nu de nelegalitatea acesteia.

În prima partea a recursului, recurentul-reclamant a contestat chestiuni de fapt, respectiv atitudinea băncii prealabil semnării contractului de credit, în sensul că aceasta nu i-a oferit informaţii complete, corecte şi precise cu privire la creditul în CHF acordat şi nu i-au fost prezentate riscurile unui astfel de contract.

În realitate, modul în care a fost construită această critică nesocoteşte caracterul de cale extraordinară de atac a recursului, în care nu pot fi deduse judecăţii şi analizate aspecte care vizează netemeinicia hotărârii atacate, motiv pentru care aceste vor fi înlăturate.

Recurentul-reclamant şi-a încadrat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care se referă la situaţia în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Din această perspectivă, se constată că recurentul nu a indicat normele de drept material care ar fi fost încălcate sau aplicate greşit.

Mai mult decât atât, verificând motivele de recurs dezvoltate de recurent, instanţa de recurs reţine că acestea nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În a doua parte a cererii de recurs, reclamantul a invocat dezechilibrul contractual care a condus la supraîndatorarea sa, acesta acţionând de pe o poziţie inegală în raport cu operatorul financiar-bancar, contractul de credit fiind unui de adeziune.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant reia susţinerile prezentate anterior în faţa instanţelor de fond şi asupra cărora acestea s-au pronunţat, fără a aduce în concret vreo critică nouă deciziei recurate, ce reprezintă fundamentarea petitului cererii, motivele invocate neavând legătură cu motivarea instanţei de apel.

Recurentul nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată şi care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, invocarea de către recurent a art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este una formală, având în vedere că nu a fost dezvoltat un raţionament critic al hotărârii pronunţate în apel, cu trimitere la textele de lege care ar fi fost încălcate sau aplicate în mod greşit cu ocazia soluţionării apelului.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurentul nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să atragă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimatele-pârâte B. S.A. şi C..

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 393/A din 19 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 octombrie 2019.