Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1562/2019 AI generated

Abusiveness of foreign currency loan clauses and improper characterization of cassation grounds as unreasonableness instead of illegality

Case Number Decizia nr. 1562/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant bank's objection of inadmissibility and annulled the plaintiff consumer's appeal in cassation without further review, thereby leaving the Court of Appeal’s 2018 decision intact, which had maintained the first instance ruling finding abusive character in specific clauses regarding interest rate revision but rejecting the consumer's claims for the removal of processing and administration fees and the freezing of the currency exchange rate. The dispute arose from a loan contract denominated in a foreign currency, where the consumer challenged multiple clauses—including processing fees, administration fees, variable interest rate mechanisms, and currency risk allocation—as abusive under consumer protection laws, seeking their removal, repayment of overcharged sums, and stabilization of the exchange rate at the signing date. The Supreme Court determined that the appeal was subject to annulment under the Code of Civil Procedure because the petitioner’s arguments, despite formally invoking the violation of material law provisions, substantively constituted new claims of unreasonableness and requests for re-evaluation of facts, such as the application of the imprevisio doctrine and currency freezing, which are outside the jurisdiction of the cassation court and must be raised before lower instances.

Legislator headnote

AI generated

art. 451 C. proc. civ, art. 196 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 208 C. proc. civ, art. 27 C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ; Abusiveness of foreign currency loan clauses and improper characterization of cassation grounds as unreasonableness instead of illegality: obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în raport cu dispoziţiile art. 451 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
annulment of contract foreign law banking law grounds for cassation consumer contract repayment of loan

Cited Legislation

AI generated
art. 451 C. proc. civ
obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în raport cu dispoziţiile art. 451 C. proc. civ.
art. 196 C. proc. civ
194, art. 196 C. proc. civ., O.U.G.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În cuprinsul recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
art. 208 C. proc. civ
Recurenta a învederat că atât reclamanta, cât şi pârâta au declarat apel şi niciuna nu a formulat întâmpinare, fiind, potrivit art. 208 C. proc. civ., decăzute din dreptul de a formula apărări şi de a invoca excepţii.
art. 27 C. proc. civ
52/18.06.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la interpretarea art. 27 C. proc. civ.
art. 488 C. proc. civ
În subsidiar, intimata-pârâtă a invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât motivele invocate de recurentă nu se încadrează în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., cu atât mai puţin în ipoteza art.
art. 483 C. proc. civ
În aceste condiţii, recurenta a solicitat instanţei supreme să analizeze admisibilitatea recursului în raport cu dispoziţiile art. 483 C. proc. civ.
art. 29 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013
Prin rezoluţia aflată la dosar, Înalta Curte a stabilit că recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 29 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 1 octombrie 2019

Deliberând asupra recursului, constată şi reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 5 august 2016 sub nr. x/2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat următoarele:

1. să se constate caracterul abuziv al clauzei contractuale de la art. 3.5 din contractul de credit nr. x din 11 mai 2007, cu privire la comisionul de procesare (acordare) în cuantum de 2,2 %, plătit la prima tragere şi calculat la valoarea creditului şi, în consecinţă, să se dispună eliminarea acestei clauze abuzive din contract şi restituirea sumei de 3.414 CHF, achitată cu acest titlu;

2. să se constate caracterul abuziv al clauzei contractuale de la art. 3.7 din contractul de credit, cu privire la perceperea unui comision de administrare de 0,15% pe lună, aplicabil la sold, eliminarea acestei clauze abuzive din contract şi restituirea sumei achitate cu acest titlu, de la data semnării contractului şi până la ultima plată efectuată cu acest titlu;

3. să se constate caracterul abuziv al clauzei contractuale de la art. 3.3 din contractul de credit,cu privire la revizuirea ratei dobânzii, conform căreia rata dobânzii este revizuibilă, banca putând modifica valoarea acesteia în funcţie de evoluţia pieţei financiare sau de politica de credite a băncii, urmând să aducă la cunoştinţa împrumutatului noua rată a dobânzii. S-a solicitat eliminarea acestei clauze abuzive din contract, stabilirea marjei fixe a băncii prin formula generală de calcul dobânda iniţială - LIBOR de la data semnării contractului de credit şi, întrucât se impune restituirea sumelor de bani percepute în plus, în situaţia în care în urma expertizei contabile ce urmează a fi efectuată va rezulta o diferenţă între dobânda percepută de bancă potrivit acestei clauze contractuale abuzive şi dobânda aplicată conform formulei corecte de calcul, să se dispună restituirea sumei achitate cu acest titlu;

4. să se constate caracterul abuziv al clauzei contractuale de la art. 3.4 din contractul de credit cu privire la rata dobânzii majorate, calculată conform condiţiilor prevăzute în contract şi restituirea sumelor de bani percepute în plus, în situaţia în care în urma expertizei contabile ce urmează a fi efectuată în cauză va rezulta o diferenţă;

5. să se constate caracterul abuziv al clauzei de risc valutar, prevăzută la art. 4.1 din contractul de credit şi, pe cale de consecinţă, să se dispună eliminarea acesteia;

6. obligarea pârâtei la stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF/RON la momentul semnării contractului (2,0011 RON la 11 mai 2007), curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului de credit;

7. obligarea pârâtei la restituirea diferenţelor încasate peste cursul valutar de la momentul semnării contractului, ca efect al constatării nulităţii absolute a clauzei de risc valutar;

8. obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, calculate pentru sumele ce urmează a fi restituite, de la data plăţii lor şi până la data achitării efective a debitului;

9. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în raport cu dispoziţiile art. 451 C. proc. civ.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 194, art. 196 C. proc. civ., O.U.G. nr. 50/2008, Legea nr. 193/2000, Directiva nr. 93/13/CEE, O.U.G. nr. 21/1992, C. civ.

La 19 septembrie 2016, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare, prin care a evaluat fiecare capăt al cererii.

Astfel, capătul 1 privind comisionul de acordare a fost evaluat la suma de 4.460,64 RON (3.414 CHF); capătul 2 privind comisionul de administrare a fost cuantificat la suma de 93.500,29 RON (22.755 CHF); capătul 3 privind dobânda variabilă cuantificat la suma de 96.808,04 RON (23.560 CHF); capătul 4 cu privire la dobânda penalizatoare evaluat la 2.054 RON (500 CHF); capetele 5 şi 6 sunt neevaluabile în bani; capătul 7 având ca obiect restituirea diferenţelor încasate de pârâtă a fost evaluat la suma de 343.794,27 RON; capătul 8 al cererii având ca obiect dobânda legală a fost cuantificat la suma 51.804,37 RON.

Raportat la valoarea estimată a obiectului cererii de 540.616,94 RON, reclamanta a apreciat că Tribunalul Bucureşti este competent să soluţioneze cererea de chemare în judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 664 din 27 februarie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor cuprinse la art. 3.5 referitoare la comisionul de procesare, art. 3.7 referitoare la comisionul de administrare, art. 3.3 referitoare la sintagma "evoluţia pieţei financiare sau politica de credite a băncii".

S-a dispus restituirea sumelor percepute cu titlu de comision de acordare şi comision de administrare, precum şi dobânda legală aferentă acestor comisioane, de la momentul perceperii până la restituirea efectivă. S-au respins celelalte cereri ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta A. şi pârâta B. S.A., care au fost soluţionate prin decizia nr. 229/2018 din 1 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în sensul respingerii ca nefondat a apelului declarat de reclamantă şi admiterii apelului declarat de pârâtă.

A fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul respingerii ca neîntemeiate şi a capetelor de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor cuprinse la art. 3.5 şi art. 3.7 din contractul de credit şi cererilor accesorii privind eliminarea acestora din contract şi restituirea sumelor achitate cu acest titlu, precum şi dobânda legală aferentă.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 1.552,58 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

La 13 iulie 2018, reclamanta A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 229/2018 din 1 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

În cuprinsul recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Recurenta a susţinut că instanţele au dreptul să examineze caracterul abuziv al clauzelor privind preţul chiar dacă acestea sunt redactate în mod clar şi inteligibil; însă, cu atât mai mult, instanţele au acest drept, fiind chiar obligate să analizeze caracterul abuziv atunci când clauzele nu sunt redactate într-un limbaj clar şi inteligibil.

S-a mai învederat că instanţa de apel nu a făcut o analiză asupra caracterului clar şi inteligibil al clauzei de la art. 2.4 din contract în ceea ce priveşte consecinţele economice ale acesteia, din punct de vedere al producerii unui dezechilibru vădit şi semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorilor, situaţie ce pune în discuţie buna-credinţă a băncii la încheierea contractului, cu privire la clauza respectivă.

În accepţiunea recurentei, rolul instanţei de judecată este acela de a pune în balanţă pe de o parte principiul forţei obligatorii a contractului, care este un principiu fundamental al dreptului privat, iar pe de altă parte principiul bunei-credinţe şi cel al protecţiei consumatorilor, ca parte contractantă vulnerabilă şi susceptibilă de a fi supusă unor abuzuri, instanţa trebuind să intervină atunci când echilibrul dintre aceste principii este rupt.

Recurenta-reclamantă a subliniat că orice modificare în privinţa drepturilor consumatorului este obligatorie atât pentru contractele de credit ce vor fi încheiate, dar şi pentru cele în vigoare, în afara excepţiilor prevăzute expres.

Recurenta a mai criticat decizia instanţei de apel şi din perspectiva faptului că în speţă clauza de risc valutar constituie o clauză abuzivă, întrucât reclamanţii, în calitate de consumatori, nu au avut posibilitatea reală de a negocia conţinutul acesteia, fiind constrânşi, prin natura redactării contractului de credit, la acceptarea acesteia astfel cum a fost prestabilită.

Întrucât s-au schimbat împrejurările avute în vedere de părţi la momentul încheierii contractului, iar efectele actului juridic au ajuns să fie altele decât cele pe care părţile au înţeles să le stabilească, reclamanta a apreciat că se impune revizuirea efectelor contractului în temeiul teoriei impreviziunii care, odată cu intrarea în vigoare a noului C. civ. beneficiază de o reglementare cu caracter general, care constituie o transpunere legislativă a soluţiilor conturate în practică.

Prin urmare, recurenta-reclamantă a solicitat obligarea intimatei la îngheţarea în moneda naţională a plăţilor creditului acordat, la cursul de schimb CHF/RON de la momentul semnării contratului, pe considerente de practică a instanţelor comunitare şi pe considerente de legislaţie internă în materia dreptului consumatorului şi a dreptului civil, soluţie echitabilă în accepţiunea recurentei, pe deplin justificată şi în concordanţă cu finalitatea Directivei 93/13.

Recurenta a învederat că atât reclamanta, cât şi pârâta au declarat apel şi niciuna nu a formulat întâmpinare, fiind, potrivit art. 208 C. proc. civ., decăzute din dreptul de a formula apărări şi de a invoca excepţii.

În acest sens, s-a subliniat că instanţa de apel a respins apelul reclamantei, pe apărări şi excepţii care nu au fost invocate de către pârâtă, nu au fost de ordine publică absolută şi nu au fost invocate de către instanţă din oficiu.

Mai mult decât atât, s-a învederat că, nefiind excepţii de ordine publică, nu se puteau invoca decât prin întâmpinare, de către B. S.A. Totodată, excepţiile de ordine publică nu puteau fi invocate în orice stare a pricinii şi nici de instanţă din oficiu.

Prin urmare, recurenta a solicitat să se constate nelegalitatea deciziei recurate, fiind încălcate dispoziţiile art. 208, art. 245 şi următoarele C. proc. civ.

În accepţiunea recurentei, consecinţa încălcării acestor acte normative a fost aceea că instanţa de apel a analizat cereri şi excepţii străine de cauza dedusă judecăţii, care nu au fost invocate de părţi, nefiind nici excepţii absolute pentru a putea fi invocate de către instanţă din oficiu.

S-a subliniat că instanţa de apel a dat o hotărâre conformă cu alte hotărâri depuse de către B. S.A. ca anexă la cererea lor de apel, iar instanţa a analizat contracte şi probleme de drept din alte dosare decât cele deduse judecăţii. Această împrejurare a produs o vătămare reclamantei care nu poate fi reparată decât prin casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

La 10 septembrie 2018, intimata-pârâtă B. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului raportat la valoarea litigiului care se află sub pragul de 1.000.000 RON, decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, decizia nr. 52/18.06.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la interpretarea art. 27 C. proc. civ.

În subsidiar, intimata-pârâtă a invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât motivele invocate de recurentă nu se încadrează în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., cu atât mai puţin în ipoteza art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 18 septembrie 2018, recurenta-reclamantă A. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiilor şi apărărilor invocate de intimată.

Cu privire la inadmisibilitatea recursului, s-a învederat că, în speţă, căile de atac sunt cele menţionate în lege, iar nu cele trecute în hotărârea judecătorească.

În aceste condiţii, recurenta a solicitat instanţei supreme să analizeze admisibilitatea recursului în raport cu dispoziţiile art. 483 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, reclamanta a solicitat respingerea acesteia, întrucât, contrar susţinerilor intimatei, motivele invocate prin cererea de recurs au fost ridicate în faţa instanţelor de fond şi au fost respinse, cu încălcarea unor norme juridice de drept material.

Prin rezoluţia aflată la dosar, Înalta Curte a stabilit că recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 29 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013.

Magistratul-asistent a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, potrivit art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 12 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă s-a dispus comunicarea raportului către părţi, cu menţiunea că acestea pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă părţile nu au înţeles să îşi exercite acest drept.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la 1 octombrie 2019.

Înalta Curte a luat în examinare excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului, asupra cărora, în conformitate cu prevederile art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 C. proc. civ. reţine următoarele:

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de către intimata-pârâtă, Înalta Curte o va respinge pentru următoarele considerente:

Argumentele intimatei-pârâte B. S.A. invocate în susţinerea excepţiei inadmisibilităţii recursului nu pot fi reţinute, având în vedere că prin decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial la 3 ianuarie 2019, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 C. proc. civ., în interpretarea dată prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În condiţiile în care s-a statuat că este neconstituţional art. 27 C. proc. civ., astfel cum a fost interpretat prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, admisibilitatea căii de atac a recursului este determinată prin raportare la cele statuate de Curtea Constituţională prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017.

Cu privire la excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte a reţinut următoarele:

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi Cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în vigoare la data demarării litigiului, prevăd că, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., anulează sau respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Din analiza dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiează şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului de recurs este sancţionată cu nulitatea cererii de recurs.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare, în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Astfel, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea şi evaluarea probelor administrate în cauză, în vederea stabilirii situaţiei de fapt, rămân în atribuţia exclusivă a instanţelor de fond, ca instanţe devolutive.

În raport cu aceste considerente, se constată că, deşi formal a fost invocat motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile din cererea de recurs vizează aspecte ce ţin de netemeinicia hotărârii atacate, iar nu de nelegalitatea acesteia.

În prima partea a recursului, recurenta-reclamantă a evocat istoricul litigiului, respectiv solicitările din cererea de chemare în judecată, soluţiile pronunţate în cauză şi aspectele reţinute de către instanţele de fond, după care recurenta a făcut aprecieri cu privire la caracterul clar şi inteligibil al clauzelor din contract ce au fost contestate în cauză, invocându-se neanalizarea acestor împrejurări de către instanţa de apel.

În continuare, recurenta-reclamantă a învederat că în cauză este necesară revizuirea efectelor contractului în temeiul teoriei impreviziunii.

În realitate, modul în care au fost construite aceste critici nesocoteşte caracterul de cale extraordinară de atac a recursului, în care nu pot fi deduse judecăţii şi analizate aspecte care vizează netemeinicia hotărârii atacate, motiv pentru care va fi înlăturate.

Recurenta-reclamantă şi-a încadrat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care se referă la situaţia în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Din această perspectivă, se constată că recurenta, deşi a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 208 şi 245 şi următoarele din C. proc. civ., nu a arătat în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate sub acest aspect, simplele afirmaţii potrivit cărora instanţa de apel ar fi analizat cereri şi excepţii străine de cauza dedusă judecăţii, care nu au fost invocate de părţi, fără a arăta în concret la ce excepţii se referă, nu pot conduce la concluzia că aceste critici sunt de nelegalitate, în cauză nefiind dovedită încălcarea normelor de drept material, astfel cum impune norma legală invocată.

Mai mult decât atât, verificând motivele de recurs dezvoltate de recurentă, instanţa de recurs reţine că acestea nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În a doua parte a cererii de recurs, reclamanta a solicitat îngheţarea cursului de schimb CHF - LEU la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă reia susţinerile prezentate anterior în faţa instanţelor de fond şi asupra cărora acestea s-au pronunţat, fără a aduce în concret vreo critică nouă deciziei recurate, ce reprezintă fundamentarea petitului cererii, motivele invocate neavând legătură cu motivarea specifică a instanţei de apel.

Totodată, Înalta Curte constată că, deşi aparent se invocă critici de nelegalitate referitoare la clauza de risc valutar, teoria impreviziunii, îngheţarea cursului de schimb valutar, în realitate recurenta urmăreşte ca instanţa de recurs să procedeze la o verificare a modului în care instanţa de apel a făcut aprecieri asupra situaţiei de fapt reţinute în cauză. Prin urmare, se poate conchide că recurenta nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată şi care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, invocarea de către recurentă a art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este una formală, nefiind formulate critici de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în dispoziţiile legale invocate de parte.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta nu s-a conformat obligaţiei reglementată de dispoziţiile art. 488 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică, care să atragă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă B. S.A..

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 229/2018 din 1 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 octombrie 2019.