Jurisdictional conflict over administrative revocation of board member in state-owned registry under Law No. 109/2011

Şedinţa publică din data de 1 octombrie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal la 27 noiembrie 2018 sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apelor şi Pădurilor, Ministrul Apelor şi Pădurilor şi Regia Naţională B., în condiţiile art. 14, raportat la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

- suspendarea în parte a Ordinului nr. 904 din 17 septembrie 2018 al Ministrului Apelor şi Pădurilor, respectiv suspendarea tuturor menţiunilor din cuprinsul actului administrativ unilateral cu caracter individual mai sus menţionat, referitoare la reclamantul A. şi aplicabile acestuia, suspendare care să fie dispusă până la soluţionarea definitivă a capătului de cerere având ca obiect anularea în parte a aceluiaşi act administrativ unilateral cu caracter individual.

Pe fondul cauzei s-a solicitat:

- anularea în parte a Ordinului nr. 904 din 17 septembrie 2018 al Ministrului Apelor şi Pădurilor, respectiv anularea tuturor menţiunilor din cuprinsul actului administrativ unilateral cu caracter individual referitoare la reclamantul A. şi aplicabile acestuia.

Totodată, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta de rang 3 Regia Naţională a Pădurilor B. obligarea acesteia la plata către reclamant a tuturor drepturilor băneşti la care acesta ar fi fost îndreptăţit, respectiv pe care le-ar fi încasat în ipoteza în care nu s-ar fi dispus revocarea sa din calitatea de membru al Consiliului de Administraţie al Regiei Naţionale a Pădurilor B., drepturi calculate de la data pierderii calităţii din care a fost revocat şi până la reluarea efectivă a acestei calităţi, consecinţă a anulării Ordinului nr. 904 din 17 septembrie 2018 al Ministrului Apelor şi Pădurilor

A solicitat cheltuieli de judecată.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1), art. 14, art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pârâta Regia Naţională a Pădurilor B. a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat obligarea reclamantului A. la plata sumei de 258.432,63 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul pe care i l-a cauzat reclamantul prin încălcarea obligaţiilor sale privind concurenţa loială şi conflictul de interese.

Prin sentinţa civilă nr. 46 din 4 februarie 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea secţiei/secţiilor Tribunalului Bucureşti competente să soluţioneze litigiile între profesionişti.

În considerentele acestei sentinţe, instanţa a reţinut că dosarul are ca obiect solicitarea de anulare a Ordinului Ministerului Apelor şi Pădurilor nr. 904 din 17 septembrie 2018, act întemeiat pe dispoziţiile contractului de mandat nr. x din 22 iunie 2016, încheiat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor cu reclamantul, contract reglementat de Legea nr. 31/1990 şi de C. civ., astfel cum prevede art. 2 pct. 11 din O.U.G. nr. 109/2011.

Instanţa a constatat că Ordinul nr. 904 din 17 septembrie 2018 exprimă o manifestare de voinţă a Ministerului Apelor şi Pădurilor, în calitate de parte a contractului de mandat nr. x din 22 iunie 2016, contract care permite revocarea mandatului acordat reclamantului A. fără notificare prealabilă, fără motivare şi fără intervenţia instanţei de judecată şi care este supus dispoziţiilor dreptului comun şi legislaţiei care reglementează funcţionarea societăţilor şi raporturile dintre organele de conducere ale acestora, respectiv Legii nr. 31/1990.

În opinia instanţei, măsura revocării din funcţie, contestată de reclamant, nu a fost emisă în regim de putere publică, Ordinul Ministerului Apelor şi Pădurilor nr. 904 din 17 septembrie 2018 neavând caracterul unui act administrativ, ci al unui act care ţine strict de dreptul societăţilor, fără vreo legătură cu exercitarea unor prerogative constrângătoare excepţionale, specifice exclusiv actelor administrative. Revocarea reclamantului din funcţia deţinută s-a întemeiat exclusiv pe dispoziţiile contractului asumat prin semnătură de părţile litigante, părţi aflate în poziţie de egalitate juridică la semnarea contractului şi în exercitarea drepturilor conferite de acest act.

Totodată, instanţa a reţinut că dispoziţiile O.U.G. nr. 109/2011 nu reglementează o competenţă specială a instanţei de contencios administrativ în examinarea legalităţii actelor emise în temeiul acestui act normativ, iar natura juridică a contractului de mandat încheiat între părţi atrage competenţa altei instanţe, respectiv competenţa reglementată de dispoziţiile Legii nr. 31/1990, în condiţiile în care este în discuţie un litigiu privind raporturile dintre un membru al unui consiliu de administraţie al unei societăţi - Regia Naţională a Pădurilor B. şi autoritatea care deţine controlul acestei regii autonome, care este inclusă în categoria profesioniştilor.

Raportat la dispoziţiile 95 pct. 1 C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 63 din Legea nr. 31/1990, s-a reţinut că instanţa competentă să soluţioneze litigiul este Tribunalul Bucureşti, respectiv tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are sediul principal Regia Naţională a Pădurilor B. şi emitentul actului contestat - Ministerul Apelor şi Pădurilor.

De asemenea, s-a constatat că revine aceleiaşi instanţe şi competenţa de soluţionare a cererii reconvenţionale formulate de pârâta Regia Naţională a Pădurilor B., raportat la caracterul incidental al cererii reconvenţionale formulate de pârâtă, conform art. 30 alin. (6) C. proc. civ., cererea reconvenţională întemeindu-se tot pe dispoziţiile contractului de mandat, care este supus dispoziţiilor procedurale din Legea nr. 31/1990.

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/2019 la 28 februarie 2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti _Secţia a VI-a Civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 976 din 11 aprilie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a admis excepţia necompetentei materiale a acestei instanţe şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal. S-a constatat ivit conflictul negativ de competentă şi s-a dispus înaintarea dosarului pentru soluţionarea acestuia Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie.

În motivarea acestei sentinţe, instanţa a reţinut că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.

Tribunalul a constatat că pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor este o autoritate administrativă, acţionând în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes legitim public, motiv pentru care şi actele emise de aceasta sunt acte emise în regim de putere publică.

Instanţa a mai reţinut că ordinul contestat a fost emis în regim de putere publică de catre o autoritate publică, scopul emiterii sale constând în apărarea interesului public, respectiv revocarea unor persoane din conducerea B., instituţie aflată în subordinea Ministerului Apelor şi Pădurilor. Astfel, ordinul a fost emis în aplicarea dispoziţiilor legale incidente şi a condus la încetarea raporturilor juridice dintre reclamant şi pârâtă.

Prin urmare, s-a reţinut că, în speţă, contractul de mandat a fost încheiat în manifestarea interesului public, iar numirea şi revocarea unor membri ai conducerii în instituţii publice reprezintă o manifestare a puterii publice, fiind deci emise în regim de putere publică.

În plus, s-a constatat că respectivul contract de mandat este un act administrativ, având ca scop delegarea de atribuţii de administrare, iar potrivit art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 109/2011, contractele încheiate de autoritatea publică tutelară cu administratorii regiei autonome reprezintă anexe la actul administrativ de numire, astfel că cele două acte nu pot fi analizate decât împreună.

În fine, s-a mai reţinut că instanţa a fost învestită exclusiv cu cererea privind anularea Ordinului nr. 904, iar invocarea clauzelor contractului nu duce la calificarea cererii ca fiind o pretenţie legată de modul de executare a contractului, pentru a se stabili competenţa în favoarea instanţelor de drept comun. Prin urmare, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, tribunalul a reţinut că în cauză competenţa de soluţionare a litigiului revine Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 20 mai 2019, stabilindu-se termen de judecată la 1 octombrie 2019, când instanţa a hotărât următoarele:

Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constată că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 135 C. proc. civ., întrucât acesta s-a ivit între două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, astfel că va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Instanţa reţine că obiectul litigiului îl reprezintă cererea reclamantului A., formulată în contradictoriu cu pârâta Ministerul Apelor şi Pădurilor, prin Ministrul Apelor şi Pădurilor, în condiţiile art. 14 raportat la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea, respectiv anularea Ordinului nr. 904/2018 emis de Ministerul Apelor şi Pădurilor, prin care s-a dispus revocarea sa din calitatea de membru al consiliului de administraţie al B..

Raportat la obiectul litigiului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 3 din O.U.G. nr. 109/2011, potrivit cărora autoritatea publică tutelară are următoarele competenţe:

1. la regiile autonome:

a) să numească şi să revoce membrii consiliului de administraţie;

b) să aprobe planul de administrare elaborat de consiliul de administraţie;

c) să evalueze periodic activitatea consiliului de administraţie, pentru a se asigura, în numele statului sau al unităţii administrativ-teritoriale fondator, că sunt respectate principiile de eficienţă economică şi profitabilitate în funcţionarea regiei autonome.

Potrivit dispoziţiilor legale evocate, Înalta Curte constată că actul contestat are natură administrativă, raportat la faptul că autoritatea tutelară - în speţă Ministerul Apelor şi Pădurilor - are competenţa numirii şi revocării membrilor în consiliul de administraţie.

De asemenea, ordinul contestat, dar şi contractul de mandat reprezintă acte administrative raportat şi la dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) şi c)1, coroborate cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative în sensul legii şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, prestarea serviciilor publice.

Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că actul contestat, anume ordinul de revocare dintr-o anumită funcţie a persoanei reclamantului, fiind emis de o autoritate în regim public şi în exercitarea unor prerogative conferite de lege, este încheiat pe principiul simetriei actelor juridice, iar verificarea condiţiilor lui de legalitate presupune verificarea unei proceduri administrative care nu intră în competenţa instanţei de drept comun, chemată să cenzureze raporturile dintre persoana numită în consiliul de administraţie şi regia autonomă, ci a celei de contencios administrativ, chemată să examineze ordinul în discuţie din perspectiva raporturilor dintre autoritatea tutelară şi persoana pe care a mandatat-o să îi reprezinte interesele.

În ceea ce priveşte instanţa competentă să soluţioneze un litigiu având ca obiect ordinul de revocare din calitatea de membru în consiliul de administraţie al B., art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "Litigiile privind (...) actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel", competenţa curţii de apel fiind atrasă în raport de calitatea emitentului ordinului - Ministerul Apelor şi Pădurilor - de autoritate centrală.

Prin urmare, faţă de considerentele anterior expuse, în sensul că în cauză este vorba despre un act administrativ, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 octombrie 2019.