Negative jurisdiction conflict in labor litigation involving judicial auxiliaries: application of Art. 127 CPC as public order norm and post-constitutional review competence of neighboring court

Şedinţa publică din data de 1 octombrie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată şi reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale la 13 aprilie 2018 sub nr. x/2018, astfel cum a fost completată prin cererea depusă la 18 aprilie 2018, respectiv precizată prin cererile formulate la 25 mai 2018 şi la 14 ianuarie 2019, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Piteşti şi Tribunalul Argeş, au solicitat:

- obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului creat, respectiv la plata sumelor reprezentând diferenţa dintre venitul calculat potrivit valorilor de referinţă sectorială de 421,36 RON în perioada 9 aprilie 2015 - 30 noiembrie 2015 şi de 463,5 RON începând cu 1 decembrie 2015 şi venitul efectiv plătit aferent perioadelor menţionate;

- obligarea pârâţilor la plata daunelor moratorii şi a dobânzii legale, calculate până la data plăţii efective.

În drept, reclamanţii au invocat prevederile Legii nr. 71/2015, O.U.G. nr. 83/2014, O.U.G. nr. 20/2016, Legea nr. 284/2010, art. 166 Codul muncii, art. 1531 şi art. 1535 C. civ., Decizia Î.C.C.J. nr. 23/26.09.2016, Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016.

Prin încheierea de şedinţă din 31 ianuarie 2019, instanţa a dispus disjungerea cererilor formulate de reclamanţii care au calitatea de personal auxiliar de specialitate, formându-se dosarul nr. x/2019, în care figurează reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., intervenienta în nume propriu X. şi pârâţii Tribunalul Argeş, Curtea de Apel Piteşti şi Ministerul Justiţiei.

În acest din urmă dosar, la termenul de judecată din 31 ianuarie 2019 instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Argeş de a soluţiona cauza disjunsă.

Prin sentinţa civilă nr. 440/2019 din 31 ianuarie 2019 s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Argeş, cu consecinţa declinării competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

În argumentarea soluţiei pronunţate, prima instanţă a reţinut incidenţa deciziei nr. 290/2018, pronunţată de Curtea Constituţională a României.

A mai reţinut şi că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. în forma modificată, începând cu 21 decembrie 2018, prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, respectiv "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea". Acest argument a fost dezvoltat prin raportare la dispoziţiile art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora normele noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar în cauză, cererea de chemare în judecată a fost introdusă de reclamanţi la 13 aprilie 2018, deci anterior modificării C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018.

Prin urmare, s-a constatat că, potrivit art. 127 alin. (3) C. proc. civ., dispoziţiile art. 127 alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul grefierilor, iar în cauză reclamanţii au calitatea de grefieri la Judecătoria Câmpulung. În acest context, s-a reţinut că sunt competente din punct de vedere teritorial tribunalele aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu Curtea de Apel Piteşti, motiv pentru care prima instanţă a dispus declinarea judecării cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Pe rolul Tribunalului Dâmboviţa cauza a fost înregistrată sun nr. 1577/120/2019 la 8 aprilie 2019.

Prin sentinţa nr. 871 din 22 mai 2019, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă - Complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Dâmboviţa a reţinut, în esenţă, că nu este competent teritorial prin raportare la art. 127 alin. (1) C. proc. civ., întrucât este aplicabilă forma acestor dispoziţii de la momentul înregistrării cauzei (potrivit art. 24 C. proc. civ., cauza din care a fost disjunsă prezenta acţiune fiind înregistrată la 3 aprilie 2018, anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018), formă prin care s-a reglementat doar situaţia reclamantului într-o cerere de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşura activitatea în calitate de magistrat ori grefier. S-a constatat că în cauză reclamanţii nu îşi desfăşoară activitatea la tribunal, ci la judecătorie, care nu este competentă a soluţiona un litigiu de muncă, potrivit art. 94 C. proc. civ.. În opinia instanţei, nu este suficientă reţinerea simplei calităţi de grefier, ci se impune a se constata că instanţa unde părţile îşi desfăşoară activitatea este chiar instanţa competentă, ceea ce nu este cazul în dosarul pendinte.

Tribunalul Dâmboviţa a apreciat că nu este competent să soluţioneze litigiul şi în considerarea dispoziţiilor art. 127 alin. (2) C. proc. civ., deoarece potrivit acestora doar reclamantul poate sesiza o altă instanţă competentă din circumscripţia curţii de apel învecinate, o astfel de excepţie neputând fi invocată din oficiu de către instanţă.

Prin urmare, s-a reţinut că, dacă partea şi-a exercitat dreptul de opţiune în sensul sesizării uneia dintre instanţele deopotrivă competente, în favoarea aceleia operează prorogarea de competenţă şi aceasta nu mai poate invoca necompetenţa şi nici declina cererea în favoarea altei instanţe, normele devenind în acest caz de ordine publică.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 4 iunie 2019, stabilindu-se termen de judecată astăzi când instanţa a hotărât următoarele:

Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 135 C. proc. civ. ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, pentru următoarele considerente:

În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.

Prin acţiunea formulată, reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Piteşti şi Tribunalul Argeş la emiterea unor noi decizii de încadrare şi plata drepturilor salariale raportat la valorile de referinţă sectoriale indicate, cu respectarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015.

În fapt, se constată că reclamanţii au calitatea de personal auxiliar în cadrul Judecătoriei Câmpulung.

În drept, dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., deşi formal indicate a reglementa o competenţă facultativă, în realitate reglementează o competenţă teritorială de ordine publică, în sensul art. 130 alin. (2) C. proc. civ., interzicând sesizarea unei anumite instanţe în considerarea calităţii reclamantului sau a pârâtului, judecătorul având obligaţia de a invoca incidenţa acestor dispoziţii legale chiar şi din oficiu, potrivit art. 131, raportat la art. 247 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât verificarea competenţei este o obligaţie esenţială care îi incumbă judecătorului.

Art. 127 C. proc. civ. este o normă specială de competenţă care se aplică atunci când reclamantul din cererea principală este o persoană care îşi desfăşoară sau şi-a defăşurat activitatea în justiţie, ca judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier şi care impune, atunci când acţiunea este de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, să sesizeze una din instanţele judecătoreşti de acelaşi grad, aflată în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Cu titlu preliminar, instanţa supremă apreciază că prezentul conflict de competenţă urmează a fi soluţionat din perspectiva dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., în forma de dinainte de modificările aduse prin Legea nr. 310/2018, având în vedere că sesizarea primei instanţe s-a făcut la 13 aprilie 2018, că Legea nr. 310/2018 nu are norme tranzitorii legate de aplicarea dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., astfel încât în cauză se va face aplicarea dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ.

Curtea Constituţională, prin decizia nr. 290/2018, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi a constatat că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt neconstituţionale.

Prin aceeaşi decizie s-a mai stabilit că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) Cod procedură civile sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

Înalta Curte evocă prevederile art. 127 alin. (3) C. proc. civ., constatând că reclamanţii au calitatea de personal auxiliar, dar şi faptul că în cauză calitatea de pârât o deţine Tribunalul Argeş, situaţie în care devin incidente dispoziţiile care atrag competenţa uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad învecinate, în sensul deciziei nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale.

În aceste condiţii, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Dâmboviţa, astfel cum în mod corect a stabilit instanţa iniţial învestită.

Prin urmare, având în vedere faptul că reclamanţii au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Câmpulung, dar şi faptul că Tribunalul Argeş are calitatea de pârât, în temeiul dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., raportat la art. 135 alin. (4) din acelaşi cod şi cu respectarea deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 octombrie 2019.