Supreme Court resolves negative competence conflict, affirming jurisdiction of initially seized court for civil delictual workplace injury claim.

Şedinţa publică din data de 1 octombrie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată şi reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalului Prahova, secţia I civilă la 8 august 2018 sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanţei de judecată ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să o oblige pe aceasta la plata sumei de 926.300 RON, echivalentul a 200.000 euro, reprezentând daune morale pentru suferinţele fizice îndurate de reclamant în urma accidentului de muncă produs la 10 octombrie 2016 la punctul de lucru al pârâtei din judeţul Prahova.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 1349 alin. (1) şi (2), art. 1357, art. 1358, art. 1381, art. 1385, art. 1387 şi art. 1391 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 3509 din 23 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

În argumentarea soluţiei pronunţate, prima instanţă a reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, în speţă sediul societăţii pârâte fiind în Sebeş, sat Petreşti, judeţul Alba.

Instanţa a mai reţinut că, la stabilirea competenţei teritoriale, are importanţă domiciliul sau sediul pe care îl avea pârâtul în momentul introducerii cererii de chemare în judecată, astfel încât o eventuală schimbare ulterioară a domiciliului sau a sediului nu influenţează competenţa.

În plus, s-a constatat că în litigiul pendinte nu poate fi vorba de o competenţă teritorială facultativă, pentru că nu sunt incidente obligaţii care ar urma să fie executate la locul unde se găseşte unitatea fără personalitate juridică sau cele care au luat naştere din actele încheiate prin reprezentantul acestuia.

Prin sentinţa civilă nr. 289/2019 din 27 februarie 2019, Tribunalul Alba, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova - Complet Specializat în Litigii de Muncă.

În considerentele acestei sentinţe, instanţa a reţinut că pretenţiile reclamantului derivă din accidentul de muncă produs la 10 octombrie 2016 la punctul de lucru al pârâtei din judeţul Prahova, reclamantul fiind ambalator manual, angajat al pârâtei. S-a subliniat că în cauză au fost încălcate de către pârâtă dispoziţiile Legii nr. 319/2006 privind securitatea şi sănătatea în muncă, fiind vorba în speţă de o actiune în răspundere delictuală specifică dreptului muncii.

În consecinţă, în temeiul art. 44 din Legea nr. 319/2006, raportat la art. 253 din Codul muncii şi la art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul Muncii, s-a subliniat că litigiul pendinte este de competenţa completului specializat în litigii de muncă de la domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalul Prahova.

Prin sentinţa civilă nr. 1237 din 24 mai 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018 Tribunalul Prahova, secţia I civilă a admis excepţia propriei necompetenţe teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

În motivarea acestei sentinţe, instanţa a reţinut incidenţa în cauză a prevederilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ., constatând astfel că Tribunalul Alba este competent să soluţioneze litigiul, întrucât sediul societăţii pârâte este în Sebeş, sat Petreşti, judeţul Alba.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 5 iunie 2019, stabilindu-se termen de judecată la 1 octombrie 2019, când instanţa a hotărât următoarele:

Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constată că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 135 C. proc. civ., întrucât acesta s-a ivit între două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, astfel că va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, pentru următoarele considerente:

Instanţa reţine că obiectul litigiului îl constituie acţiunea în răspundere civilă delictuală, reclamantul solicitând suma de 926.300 RON, echivalentul a 200.000 euro, reprezentând daune morale pentru suferinţele fizice suferite în urma accidentului de muncă produs la punctul de lucru al pârâtei din judeţul Prahova, reclamantul fiind angajat al pârâtei pe postul de ambalator manual.

Constată instanţa supremă că cererea introductivă de instanţă este întemeiată de reclamant pe răspunderea civilă delictuală şi că reclamantul, invocând încălcarea de către pârâtă a unor obligaţii decurgând din Legea nr. 319/2006 - legea securităţii şi sănătăţii în muncă, se întemeiază pe dispoziţiile de drept comun, prevăzute de art. 1349 alin. (1) şi alin. (2), art. 1357, art. 1358, art. 1381, art. 1385, art. 1387 şi art. 1391 C. civ., fără nicio trimitere la jurisdicţia muncii.

Constată şi că reclamantul, în finalul cererii de chemare în judecată, face trimitere la tot la dispoziţiile referitoare la răspunderea civilă delictuală ca premisă a determinării competenţei teritoriale, păstrându-se în aceleaşi limite şi în petiţia aflată la dosarului tribunalului Alba.

Înalta Curte constată pe de altă parte că dispoziţiile Legii nr. 319/2006 nu conţin, din perspectiva competenţei materiale procesuale şi teritoriale, trimiteri la jurisdicţia muncii.

În acest context, instanţa supremă apreciază că instanţele sunt ţinute să soluţioneze cauza în limitele învestirii, potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ., anume să o examineze ca pe o acţiune întemeiată expres pe răspunderea civilă delictuală, caz în care nu există norme de procedură de competenţă teritorială exclusivă.

Competenţa teritorială fiind, aşadar, de ordine privată, ea nu putea fi invocată de instanţă din oficiu, aşa cum a făcut-o de două ori Tribunalul Prahova, ci numai în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., impunându-se amintit faptul că pârâta, singura căreia excepţia i-ar fi profitat, nu a invocat-o în întâmpinarea aflată la filele x ale volumului I al dosarului Tribunalului Prahova.

În raport de aceste argumente, reţinând în esenţă că invocarea excepţiei de necompetenţă teritorială de ordine privată nu a respectat cerinţele art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea primei instanţe învestite - Tribunalul Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 octombrie 2019.