Credit fee unfairness appeal forwarded to Court of Appeal on jurisdictional ground

Şedinţa publică din data de 1 octombrie 2019

Din examinarea actelor dosarului, constată şi reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgu Jiu la 11 august 2017 sub nr. x/2017, reclamanţii A. şi B. au chemat-o în judecată pe pârâta S.C. C. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate că sunt abuzive clauzele privind comisionul de analiză, comisionul de risc şi comisionul de administrare din contractul de credit bancar nr. x din 13 iunie 2007, să anuleze aceste clauze şi să o oblige pe pârâtă la restituirea sumelor încasate cu aceste titluri, reţinute în mod nelegal, actualizate la data plaţii şi cu dobânda aferentă.

Totodată, s-a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la riscul de curs valutar, precum şi să se dispună îngheţarea cursului de schimb valutar CHF - LEU pentru efectuarea plăţilor în temeiul contractului de credit la valoarea de la data încheierii contractului, să fie obligată pârâta la calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în RON a francului elveţian de la data încheierii contractului pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului şi la restituirea sumelor plătite în plus, cu dobânda legală. Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanţii D. şi B. au depus la dosar, la 26 ianuarie 2018, o precizare a acţiunii, prin care au menţionat că prin cererea formulată înţeleg să solicite anularea clauzei prevăzute la art. 4 punctul 11 lit. b) din contractul de credit nr. x din 13 iunie 2007 şi la art. 9 din actul adiţional nr. x din 23 aprilie 2010, privind perceperea comisionului de administrare, anularea clauzei prevăzute la art. 8 din actul adiţional nr. x din 23 aprilie 2010 la contractul de credit x din 13 iunie 2007 privind perceperea comisionului de acordare şi anularea clauzei prevăzute la art. 5 punctele 1, 2 şi 3 din contractul de credit şi la art. IV punctele 1, 2 şi 3 din actul adiţional privind plata creditului.

Prin sentinţa civilă nr. 2089 din 22 martie 2018, pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu, secţia Civilă a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţi, astfel cum a fost precizată.

S-a constatat nulitatea absolută a clauzei prevăzute la art. 4 pct. 11 lit. b) din contractul de credit nr. x din 13 iunie 2007 şi la art. 9 din actul adiţional nr. x din 23 aprilie 2010 privind comisionul de administrare, precum şi nulitatea absolută a clauzei prevăzute la art. 8 din actul adiţional la contractul de credit privind perceperea comisionului de acordare.

A fost obligată pârâta să restituie reclamanţilor sumele percepute cu titlu de comision de acordare şi comision de administrare, cu dobânda legală aferentă de la data perceperii lor şi până la data plăţii efective.

A fost respinsă cererea privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute de art. 5 pct. 1, 2, 3 din contractul de credit nr. x din 13 iunie 2007 şi la art. IV pct. 1, 2 şi 3 din actul adiţional nr. x din 23 aprilie 2010 la contract.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanţi.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri reclamanţii şi pârâta.

Prin decizia nr. 68/2019 din 27 februarie 2019, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a respins ca nefundat apelul declarat de reclamanţi şi a admis apelul declarat de pârâtă. A schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins cererea privind constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de administrare şi cererea de restituire a sumelor datorate cu acest titlu. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs E. S.A. prin Direcţia Juridică - Biroul Regional de Litigii şi Insolvenţă Târgu Jiu, în calitate de succesoare a pârâtei C. S.A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 8 mai 2019.

Examinând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 132 alin. (1) C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului declarat în cauză, invocată din oficiu la termenul din 1 octombrie 2019, Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit art. 96 pct. (3) C. proc. civ., "curţile de apel judecă: ca instanţe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege", iar potrivit art. 97 pct. 1 din acelaşi act normativ, "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă: recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Prin decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 965 din 14 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel.

Având în vedere că deciziile pronunţate în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanţele judecătoreşti de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018 se impune a fi respectată începând cu 14 noiembrie 2018.

Pornind de la aceste considerente, instanţa supremă constată că obiectul recursului îl reprezintă decizia nr. 68/2019 din 27 februarie 2019, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă.

Astfel, fiind atacată o hotărâre pronunţată în apel de tribunal, rezultă că recursul declarat împotriva acestei hotărâri este de competenţa materială a curţii de apel, ca instanţă imediat superioară tribunalului.

Având în vedere că instanţa imediat superioară Tribunalul Gorj este Curtea de Apel Craiova, rezultă că soluţionarea recursului declarat în cauză este de competenţa materială a acestei din urmă instanţe.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) raportat la art. 96 pct. 3 şi la art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei sale materiale şi va declina competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâtă în favoarea Curţii de Apel Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâta E. S.A. prin Direcţia Juridică - Biroul Regional de Litigii şi Insolvenţă Târgu Jiu împotriva deciziei nr. 68/2019 din 27 februarie 2019, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 octombrie 2019.