Admitted jurisdictional challenge; appeal sent to Craiova Court of Appeal.

Şedinţa publică din data de 1 octombrie 2019

Din examinarea lucrărilor din dosar s-au constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoriei Motru, secţia Civilă la 6 iunie 2016 sub numărul x/2016, contestatoarea A. S.A., în contradictoriu cu intimaţii B. şi C., în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 a formulat contestaţie împotriva notificării din 23 mai 2016, solicitând instanţei de judecată ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a notificării formulate, cu cheltuieli de judecată.

La 12 iulie 2016, intimaţii B. şi C. au formulat cererea reconvenţională, prin care au solicitat instanţei să constate stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi să se transmită către creditor dreptul de proprietate asupra imobilului ipotecat.

Prin sentinţa nr. 1255 din 11 iunie 2018, pronunţată de Judecătoria Motru, secţia Civilă s-a respins contestaţia formulată de reclamanta A. S.A. şi intervenienta D., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C..

S-a respins cererea reconvenţională formulată de pârâţii B. şi C. în contradictoriu cu reclamanta A. S.A şi cu intervenienta D. S.A.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta A. S.A. şi intervenienta D. S.A., care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 23/2019 din 5 februarie 2019, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă.

A fost obligată reclamanta A. S.A. la plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial.

Recurenta-intervenientă D. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 23/2019 din 5 februarie 2019, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate, iar în rejudecare s-a solicitat admiterea apelului, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de soluţionarea cauzei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 8 mai 2019.

Examinând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 132 alin. (1) C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate într-un proces în care competenţa în primă instanţă aparţine judecătoriei, conform art. 7 alin. (2) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite.

Potrivit art. 96 pct. (3) C. proc. civ., "curţile de apel judecă: ca instanţe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege", iar potrivit art. 97 pct. 1 din acelaşi act normativ, "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă: recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Prin decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 965 din 14 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel.

Deşi decizia sus-amintită a fost pronunţată având ca premisă cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, instanţa supremă apreciază că es conţine o dezlefgare de principiu, valabilă, ca în speţă, pentru toate cauzele de competenţa de primă instanţă a judecătoriei, fiind aşadar incidentă şi în cauza de faţă.

Având în vedere că deciziile pronunţate în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanţele judecătoreşti de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018 se impune a fi respectată începând cu 14 noiembrie 2018.

Pornind de la aceste considerente, instanţa supremă constată că obiectul recursului îl reprezintă decizia nr. 23/2019 din 5 februarie 2019, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă.

Astfel, fiind atacată o hotărâre pronunţată în apel de tribunal, rezultă că recursul declarat împotriva acestei hotărâri este de competenţa materială a curţii de apel, ca instanţă imediat superioară tribunalului.

Având în vedere că instanţa imediat superioară Tribunalului Gorj este Curtea de Apel Craiova, rezultă că soluţionarea recursului declarat în cauză este de competenţa materială a acestei din urmă instanţe.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3), raportat la art. 96 pct. 3 şi art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei sale materiale şi va declina competenţa de soluţionare a recursului declarat de intervenienta D. S.A. împotriva deciziei nr. 23/2019 din 5 februarie 2019, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă în favoarea Curţii de Apel Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de intervenienta D. S.A. împotriva deciziei nr. 23/2019 din 5 februarie 2019, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 octombrie 2019.