Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1443/2019 AI generated

Extraordinary revision for contradictory judgments inadmissible where only inconsistent case law exists between similar litigants

Case Number Decizia nr. 1443/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible a petition for revision filed by the claimant, leaving the Court of Appeal's decision, which dismissed the underlying labor claim as unfounded, in force. The dispute concerned a labor law claim for the recalculation and payment of salary differences resulting from legislative wage increases between 2015 and 2017, where the claimant challenged the appellate ruling that reversed a trial court decision in her favor. The Court held that the revision was inadmissible under Article 509(1)(8) of the Code of Civil Procedure because the claimant merely alleged inconsistent judicial practice in similar cases, which does not constitute a legal ground for revision; the provision strictly requires the existence of contradictory final judgments in different cases involving the same parties, object, and cause to violate the authority of res judicata, a condition not met here.

Legislator headnote

AI generated

art. 510 alin. (2) C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 509 alin. (3) C. proc. civ, art. 513 alin. (3) C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ; Extraordinary revision for contradictory judgments inadmissible where only inconsistent case law exists between similar litigants: Prin decizia nr. 1350 din 14 mai 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 510 alin. (2) C. proc. civ., reţinând că revizuirea este întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., constând în existenţa unor hotărâri definitive potrivnice.

Keywords

AI generated
revision of a judgment extraordinary revision judicial law article of civil procedure justification of legal divergence inconsistent testimony

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2019

Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 843 din 06 decembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi.

A fost obligat pârâtul la recalcularea drepturilor salariale cuvenite reclamantei, aferente perioadei 01.08.2015-30.11.2015, prin aplicarea majorării de 12 % a salariului de bază, conform O.U.G. nr. 83/2014. A fost obligat pârâtul la recalcularea drepturilor salariale majorate conform O.U.G. nr. 83/2014, O.U.G. nr. 54/2015 şi O.U.G. nr. 9/2017, luând în considerare majorarea de 12 % dispusă mai sus, pentru perioada 01.12.2015-30.06.2017.

A fost obligat pârâtul la plata diferenţelor de drepturi salariale dintre drepturile salariale calculate conform dispoziţiilor de mai sus şi cele efectiv încasate pe perioada 01.08.2015-30.06.2017, sume actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei fiecărui drept şi până la data plăţii efective, precum şi la plata dobânzii legale.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta A. şi pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi.

Prin decizia nr. 573 din 6 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 843 din 06 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

A fost admis apelul declarat de pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi împotriva sentinţei civile nr. 843 din 06 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi a fost schimbată în tot sentinţa în sensul că s-a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Împotriva deciziei nr. 573 din data de 6 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018, a formulat cerere de revizuire reclamanta A., solicitând anularea în tot a hotărârii atacate şi modificarea hotărârii instanţei în sensul admiterii cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.

A arătat faptul că în dosarul nr. x/2018 s-a pronunţat decizia civilă nr. 538/05.03.2019, definitivă, prin care s-a soluţionat apelul formulat de către I.S.J. Mehedinţi, în sensul respingerii căii de atac, iar soluţia dată de către Tribunalul Mehedinţi în acest dosar a rămas nemodificată, reclamantei fiindu-i acordate drepturi salariale.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 573 din data de 06.03.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, de către Curtea de Apel Craiova, definitivă, s-a dispus admiterea apelului formulat de către I.S.J. Mehedinţi şi respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată formulată de către revizuentă. Aşadar, revizuenta a susţinut că există două hotărâri judecătoreşti contradictorii, iar obiectul acţiunilor în ambele dosare este acelaşi.

În drept, şi-a întemeiat cererea pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 6 si pct. 8 C. proc. civ.

Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. x/2019.

La data de 23.04.2019, intimatul Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi a formulat întâmpinare, solicitând respingerea, ca nefondată, a cererii de revizuire.

Prin decizia nr. 1350 din 14 mai 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 510 alin. (2) C. proc. civ., reţinând că revizuirea este întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., constând în existenţa unor hotărâri definitive potrivnice.

Examinând cererea de revizuire sub aspectul admisibilităţii acesteia, prin raportare la dispoziţiile art. 509 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, iar dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei.

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Rezultă că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile judecătoreşti să fie pronunţate în dosare diferite; să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat.

Raţiunea reglementării menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorităţii lucrului judecat, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeaşi pricină, având aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi aceleaşi părţi.

În speţă, revizuenta a solicitat anularea deciziei nr. 573 din 6 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că aceasta este potrivnică şi încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 538 din 05 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2018.

Revizuenta susţine că există o contrarietate între hotărâri definitive pronunţate în speţe similare, de către Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în privinţa altor persoane, cauze soluţionate în contradictoriu cu acelaşi intimat, Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi.

Din examinarea conţinutului cererii de revizuire, se reţine faptul că revizuenta invocă împrejurarea că, la nivelul Curţii de Apel Craiova există practică judiciară neunitară, pronunţându-se hotărâri judecătoreşti contradictorii în pricini având ca obiect recalcularea şi plata drepturilor salariale, promovate de diferiţi reclamanţi în baza aceluiaşi temei juridic.

Or, practica neunitară a instanţelor judecătoreşti nu poate constitui motiv de revizuire în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., această cale de atac neavând menirea de a remedia astfel de situaţii.

Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greşite prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia, premisă ce nu se verifică în speţă.

Înalta Curte constată că demersul judiciar al revizuentei nu a fost determinat de existenţa unei hotărâri judecătoreşti potrivnice în sensul dispoziţiei legale mai sus amintite, ci de nemulţumirea acesteia faţă de soluţia nefavorabilă pronunţată de Curtea de Apel Craiova, spre deosebire de soluţia pronunţată de aceeaşi instanţă într-o cauză similară.

Pentru aceste considerente, constatând că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 573/2019 din 6 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 573/2019 din 6 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii la Completul de 5 Judecători.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 septembrie 2019.