Cessation of social share transfer and refusal to pay balance upheld; cassation appeal dismissed.

Şedinţa publică din data de 3 iulie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 967/26.05.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Timiş a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D. S.R.L..

Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul împotriva acestei sentinţe, prin decizia civilă nr. 90A/19.02.2018.

Pentru a pronunţa aceste hotărâri, instanţele de fond au reţinut, în esenţă, următoarele:

Între reclamant, în calitate de cedent, şi pârâta D. S.R.L., reprezentată legal de pârâţii B., C., s-a încheiat la data de 03.07.2012 contractul de cesiune de părţi sociale prin care reclamantul a cesionat pârâtei 1 parte socială, cu o valoare nominala de 10 RON, reprezentând un procent de 5% din capitalul social total al E. S.R.L., preţul cesiunii fiind stabilit la suma de 150.833,00 EURO, sumă ce urma a fi plătită în doua tranşe de 2.500,00 Euro, cu titlu de avans, care a fost plătit la data încheierii contractului de cesiune, prin ordin de plată, iar diferenţa de preţ de 148.333,00 Euro, trebuia achitată în termen de 8 luni de la data încheierii contractului, prin ordin de plata, sumă care nu a fost plătită. Potrivit contractului menţionat, plata integrală a preţului a fost garantată cu patrimoniul personal şi de către administrator, care răspunde astfel în solidar cu societatea. (pct. 5). În contractul de cesiune de părţi sociale s-a stipulat că "prezentul contract de cesiune se completează cu prevederile Convenţiei nr. 1 din data de 08.05.2012, semnată de părţi"

Prin art. 3 din Convenţia nr. 1, încheiată în data de 08.05.2012 s-a stipulat că se va începe realizarea unei investigaţii de Due Diligence privind societatea E. S.R.L., utilă pentru evaluarea oportunităţii de a prelua Cota de participaţie, din capitalul social al E. S.R.L.. La art. 3 pct. 4 din Convenţia nr. 1/08.05.2012 s-a prevăzut că:

"în cazurile în care Due Diligence-ul are un rezultat negativ, al unei singure verificări prevăzute de pct. 3 precedent, iar părţile nu au ajuns la înţelegeri clarificatoare, Cumpărătorii vor avea dreptul de a nu achiziţiona cota de participare, Vânzătorii sau chiar societatea E. neavând dreptul de a prezenta pretenţii cumpărătorului sau consultanţilor acestora, în aceasta privinţa, pentru nici un titlu sau motiv, eliminând şi renunţând definitiv la orice excepţie". Potrivit art. 3 din aceeaşi Convenţie, "Due Diligence"-ul se referă, printre altele şi la aspecte privind fezabilitatea proiectului, existenţa şi valabilitatea autorizaţiilor.

Prin Convenţia nr. 2/10.01.2014, încheiată între aceleaşi părţi, având aceleaşi calităţi ca şi Convenţia nr. .1, s-a convenit că, nu mai produce efecte Convenţia nr. 1 fiind înlocuită cu Convenţia nr. 2, cu condiţia îndeplinirii condiţiilor suspensive de la art. 5 din contract, stabilindu-se că preţul total al părţilor sociale E. este de 505.952,38 EUR, din care avansul de 100 000 EUR a fost deja plătit în 2012-2013, din care pârâta D. S.R.L. a plătit suma de 72.500 EUR şi de F. care a plătit suma de 27.500 EUR .

Condiţiile suspensive prevăzute în acesta convenţie constau în: primirea unui aviz pozitiv în scris din partea consultantului tehnic desemnat de cumpărători în termen de 7 zile de la data convenţiei, respectiv din parte S.C. G. S.R.L., condiţie neîndeplinită în speţă, avizul acordat de consultant fiind unul negativ; ridicarea popririlor de pe conturile bancare curente ale cumpărătorilor în acelaşi termen de 7 zile; semnarea de către părţi a actelor adiţionale la contractele de cesiune de părţi sociale în baza obligaţiilor asumate prin prezenta convenţie, concomitent cu plata confirmată de către bancă prevăzută de art. 5 lit. d) şi plata diferenţei de preţ prevăzută de art. 2 în termen de 20 de zile de la îndeplinirea condiţiilor din art. 5 lit. a), b) şi c), dar nu mai târziu de data de 06.06.2014.

Prin clauza inserata în art. 6 al Convenţiei nr. 2 s-a stabilit că "în situaţia în care oricare dintre condiţiile suspensive prevăzute în art. 5 nu este îndeplinită, părţile declară că prezenta convenţie este nulă de plin drept şi nu mai produce efecte, sancţiunea sa fiind rezoluţiunea, urmând ca părţile să revină la situaţia anterioară semnării ei, respectiv 10.01.2014, cu toate efectele juridice decurgând din aceasta".

S-a apreciat că cererea reclamantului nu poate fi analizată exclusiv în baza contractului de cesiune de părţi sociale în condiţiile în care în respectiva convenţie se stipulează "prezentul contract de cesiune se completează cu prevederile Convenţiei nr. 1 din data de 08.05.2012, semnată de părţi", convenţie care a fost înlocuită cu Convenţia nr. 2/10.01.2014.

Dar, câtă vreme condiţiile suspensive din Convenţia 2 nu au fost îndeplinite, aceasta convenţie este nulă de plin drept şi nu mai produce efecte, părţile revenind la situaţia anterioară semnării ei, respectiv 10.01.2014, cu toate efectele juridice decurgând din aceasta, fiind astfel din nou activate prevederile Convenţiei nr. 1/08.05.2012.

S-a mai arătat că părţile au instituit prin Convenţia nr. 1, parte componentă a contractului de cesiune o obligaţie de efectuare unei Due Diligence" care se referea printre altele şi la aspecte privind fezabilitatea proiectului, existenţa şi valabilitatea autorizaţiilor, în Convenţia nr. 1 prevăzându-se explicit că, în cazurile în care Due Diligence-ul are un rezultat negativ, al unei singure verificări prevăzute de pct. 3 precedent, iar părţile nu au ajuns la înţelegeri clarificatoare, Cumpărătorii vor avea dreptul de a nu achiziţiona cota de participare, Vânzătorii sau chiar societatea E. neavând dreptul de a prezenta pretenţii Cumpărătorului sau consultanţilor acestora, în aceasta privinţa, pentru nici un titlu sau motiv, eliminând şi renunţând definitiv la orice excepţie".

Aceasta voinţă a părţilor a fost apreciată şi din împrejurarea că cesiunea de părţi sociale din anul 2012 nu a fost înregistrat nici până în prezent la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş, câtă vreme potrivit extrasului ORC depus la dosar, rezultă că pârâta nu este asociat al E. S.R.L., ceea ce însemna că cesiunea de părţi sociale nu a produs efecte juridice între părţi.

S-a apreciat că, atâta vreme cât Due Diligence-ul a avut un rezultat negativ, pârâta în calitatea sa de cesionară a părţilor sociale ce fac obiectul contractului de cesiune părţi sociale nu poate fi ţinută de obligaţia de plată integrală a preţului, consultantul menţionat anterior confirmând faptul că proiectul nu este fezabil, inclusiv prin declaraţia de martor data în cauză.

S-a reţinut, de asemenea, că reclamantul nu poate pretinde pârâtei obligaţia de plată a preţului cesiunii câtă vreme nu şi-a îndeplinit propria obligaţie de a transfera efectiv proprietatea şi posesia părţilor sociale care fac obiectul contractului de cesiune, pârâta neavând calitatea de asociat al E. S.R.L. conform extrasului ORC de la dosar.

Suplimentar, instanţa de apel a reţinut că, prin semnarea Convenţiei nr. 2, părţile au realizat o Novaţie, în sensul art. 1609 C. civ., stingând obligaţiile vechi şi stabilind obligaţii corelative noi. La momentul încheierii Convenţiei nr. 2 a devenit legea părţilor, iar vechea Convenţie nr. 1 a încetat să mai existe, pierzându-şi astfel valabilitatea. Acceptarea premiselor avute în vedere la încheierea Convenţiei nr. 2 demonstra că tranzacţia se află în derulare la acel moment, iar condiţiile avute în vedere iniţial nu mai erau considerate valabile de către ambele părţi contractante.

Împotriva acestei soluţii, reclamantul A. declarat recurs, solicitând casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare în considerarea motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a arătat că decizia cuprinde considerente contradictorii, fără logică juridică, incomplete în ceea ce priveşte valabilitatea şi efectele Convenţiei nr. 2 din 10.01.2014 sau ale convenţiei suspensive inserate în cuprinsul acesteia. Recurenta a apreciat că, urmare neîndeplinirii condiţiei suspensive, părţile au revenit la situaţia anterioră datei de 10.01.2014 şi nu se mai poate considera că această convenţie ar mai guverna obligaţiile părţilor sau că ar fi avut loc o novaţie, între păţi producându-şi efecte depline Convenţia nr. 1/08.05.2012 şi contractul de cesiune părţi sociale nr. 5/03.07.2012.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că instanţele au nesocotit forţa obligatorie a contractului de cesiune de părţi sociale, negând dreptul reclamantului de a încasa diferenţa de preţ în condiţiile în care transferul de părţi sociale a avut loc.

Totodată, recurentul a apreciat că motivarea instanţei de apel denotă o greşită aplicare a dispoziţiilor privitoare la condiţia suspensivă sau la novaţie cuprinse în art. 1400 C. civ., respectiv 1609-1610 C. civ., reţinându-se, contrar voinţei părţilor, că, după data de 10.01.2014, raportul dintre părţi este guvernat de Convenţia nr. 2, deşi, în realitate se revenise la condiţiile din Convenţia nr. 1 şi Contractul de cesiune părţi sociale.

Recurentul - reclamant a susţinut greşita aplicare a regulilor de interpretare a actelor juridice prevăzute de art. 1266 C. civ. şi reţinerea eronată a efectelor actelor juridice semnate de părţi. În aceste condiţii, instanţa de apel a refuzat să dea curs efectelor obligatorii ale Contractului de cesiune părţi sociale, deşi tranzacţia s-a finalizat din 03.07.2012 şi părţile au acţionat în acest sens.

Prin întâmpinarea depusă la data de 04.07. 2018, initimaţii D. S.R.L., C., B. au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată nefondat recursul pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl va respinge constatând că, deşi considerentele deciziei atacate nu sunt extrem de ample, acestea împreună cu motivarea hotărârii primei instanţe, ce este în mod expres însuşită de instanţa de apel, cuprind toate argumentele care au stat la baza soluţiei pronunţate şi permit verificarea silogismului instanţei din perspectiva legalităţii specifice căii de atac a recursului.

Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta critică, în esenţă, natura şi efectele pe care instanţa le-a conferit actelor succesive încheiate de părţi şi clauzei cuprinzând o condiţie suspenseivă inserată în convenţia părţilor.

Din situaţia reţinută de instanţele de fond şi necontestată de părţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că părţile au încheiat la data de 03.07.2012 un contract de cesiune de părţi sociale prin care reclamantul a cesionat pârâtei 1 parte socială, cu o valoare nominala de 10 RON, reprezentând un procent de 5% din capitalul social total al E. S.R.L., preţul cesiunii fiind stabilit la suma de 150.833,00 EURO, sumă ce urma a fi plătită în doua tranşe de 2.500,00 Euro, cu titlu de avans, la data încheierii contractului de cesiune, prin ordin de plată, iar diferenţa de preţ de 148.333,00 Euro, în termen de 8 luni de la data încheierii contractului, prin ordin de plata, sumă care nu a fost plătită.

În contractul de cesiune de părţi sociale s-a stipulat că "prezentul contract de cesiune se completează cu prevederile Convenţiei nr. 1 din data de 08.05.2012, semnată de părţi".

Prin art. 3 din Convenţia nr. 1, încheiată în data de 08.05.2012 s-a stipulat că se va începe realizarea unei investigaţii de Due Diligence privind societatea E. S.R.L., utilă pentru evaluarea oportunităţii de a prelua Cota de participaţie, din capitalul social al E. S.R.L.. La art. 3 pct. 4 din Convenţia nr. 1/08.05.2012 s-a prevăzut că: "în cazurile în care Due Diligence-ul are un rezultat negativ, al unei singure verificări prevăzute de pct. 3 precedent, iar părţile nu au ajuns la înţelegeri clarificatoare, Cumpărătorii vor avea dreptul de a nu achiziţiona cota de participare, Vânzătorii sau chiar societatea E. neavând dreptul de a prezenta pretenţii cumpărătorului sau consultanţilor acestora, în aceasta privinţa, pentru nici un titlu sau motiv, eliminând şi renunţând definitiv la orice excepţie". Potrivit art. 3 din aceeaşi Convenţie, Due Diligence-ul se referă, printre altele şi la aspecte privind fezabilitatea proiectului, existenţa şi valabilitatea autorizaţiilor.

Prin Convenţia nr. 2/10.01.2014, încheiată între aceleaşi părţi, având aceleaşi calităţi ca şi Convenţia nr. 1, s-a convenit că, nu mai produce efecte Convenţia nr. 1 fiind înlocuită cu Convenţia nr. 2, cu condiţia îndeplinirii condiţiilor suspensive de la art. 5 din contract, stabilindu-se că preţul total al părţilor sociale E. este de 505.952,38 EUR, din care avansul de 100 000 EUR a fost deja plătit în 2012-2013, din care pârâta D. S.R.L. a plătit suma de 72.500 EUR şi de F. care a plătit suma de 27.500 EUR .

Condiţiile suspensive prevăzute în acesta convenţie constau în: primirea unui aviz pozitiv în scris din partea consultantului tehnic desemnat de cumpărători în termen de 7 zile de la data convenţiei, respectiv din parte S.C. G. S.R.L., condiţie neîndeplinită în speţă, avizul acordat de consultant fiind unul negativ; ridicarea popririlor de pe conturile bancare curente ale cumpărătorilor în acelaşi termen de 7 zile; semnarea de către părţi a actelor adiţionale la contractele de cesiune de părţi sociale în baza obligaţiilor asumate prin prezenta convenţie, concomitent cu plata confirmată de către bancă prevăzută de art. 5 lit. d) şi plata diferenţei de preţ prevăzută de art. 2 în termen de 20 de zile de la îndeplinirea condiţiilor din art. 5 lit. a), b) şi c), dar nu mai târziu de data de 06.06.2014.

Prin clauza inserata în art. 6 al Convenţiei nr. 2 s-a stabilit că "în situaţia în care oricare dintre condiţiile suspensive prevăzute în art. 5 nu este îndeplinită, părţile declară că prezenta convenţie este nulă de plin drept şi nu mai produce efecte, sancţiunea sa fiind rezoluţiunea, urmând ca părţile să revină la situaţia anterioară semnării ei, respectiv 10.01.2014, cu toate efectele juridice decurgând din aceasta".

În ceea ce priveşte funcţia de novaţie reţinută de instanţa de apel pentru Convenţia nr. 2, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta corespunde voinţe exprese a părţilor de a nova, potrivit art. 1610 C. civ., acestea stabilind de la început că aceasta va înlocui Convenţia nr. 1, dar sub condiţia îndeplinirii unor cerinţe enumerate la art. 5. În cursul litigiului, ambele părţi au fost de acord că nu au fost îndeplinite condiţiile suspensive inserate în Convenţia nr. 2 şi că, potrivit clauzei art. 6 din convenţie, în acord cu dispoziţiile art. 1400 C. civ., această convenţie nu a mai produs efecte între părţi.

Prin urmare, ca o consecinţă a neîndeplinirii condiţiilor suspensive, novaţia urmărită de părţi nu a mai produs efecte. În acelaşi sens sunt şi considerentele instanţei de apel care reţin intenţia părţilor de novare manifestată la data semnării Convenţiei nr. 2, dar şi lipsa efectelor concrete ale acestei convenţii în raport de neîndeplinirea condiţiilor suspensive, din această perspectivă ele neputând fi văzute drept contradictorii, cum sugerează recurentul.

Totdată, contrar susţinerilor recurentului, după lipsirea de efecte a Convenţiei nr. 2, între părţi continuă să îşi producă efecte Convenţia nr. 1, ca urmare a neproducerii novaţiei urmărite de părţi la semnarea Convenţiei nr. 2. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu s-ar putea reţine că, deşi Convenţia nr. 2, în ansamblu, nu îşi produce efecte ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor suspensive, semnarea acesteia ar lipsi ab initio de efecte Convenţia nr. 1, în condiţiile care rezultă în mod evident că părţile au urmărit legarea încetării Convenţiei nr. 1 de impunerea noilor obligaţii decurgând din Convenţia nr. 2.

De asemenea, nu se poate considera că singurul act valabil între părţi ar fi contractul de cesiune de părţi sociale şi că, prin intermediul acestuia, a avut deja loc transferul de părţi sociale. Astfel, chiar în cuprinsul contractului de cesiune de părţi sociale, părţile au inserat că acesta se completează cu prevederile Convenţiei nr. 1, semnate anterior între aceleaşi părţi, care stabilea realizarea unor investigaţii pentru verificarea oportunităţii de a prelua cota de participare la E. S.R.L..

Pe de altă parte, dacă efectul translativ de proprietate s-ar fi produs deja de la data semnării contractului de cesiune, conform susţinerilor recurentului, iar Convenţia nr. 1 şi-ar fi încetat efectele odată cu semnarea cesiunii de părţi sociale, cum sugerează recurenta pornind de la preambulul Convenţiei nr. 1, apare ca lipsită de raţiune juridică semnarea ulterioară a Convenţiei nr. 2, care menţinea necesitatea îndeplinirii unor condiţii pentru achiziţionarea pachetului de părţi sociale.

Deşi părţile au prevăzut în finalul contractului de cesiune că acesta constituie şi o modificare a actului constitutiv, tot ele au stabilit la art. 6 că cesiunea se va înregistra în Registrul Comerţului doar după achitarea impozitelor aferente preţului cesiunii, deci după achitarea şi celei de-a doua tranşe de preţ, doar după acest moment cesionara pârâtă putând să îşi exercite potrivit legii drepturile de asociat. Faptul că societatea pârâtă nu a solicitat restituirea avansului achitat la momentul semnării convenţiei nu poate constitui unic temei, în considerarea art. 1266 alin. (2) C. civ., pentru o concluzie contrară deoarece s-ar înfrânge voinţa părţilor manifestată cu prilejul semnării Convenţiei nr. 2.

Reţinând prevederile art. 3 şi 4 din Convenţia nr. 1, care permiteau societăţii pârâte să nu mai achiziţioneze părţile sociale în cazul în care Due dillgence avea rezultat negativ şi împiedicau promitenţii vânzători să mai emită pretenţii împotriva sa, istanţele de fond au constatat neîntemeiate pretenţiile reclamantei referitoare la plata difereţei de preţ. Această concluzie a instanţelor de fond corespunde unei interpretări coroborate şi coerente a voinţei părţilor, astfel cum se desprinde aceasta din actele succesiv semnate.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 497 rap. la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul ca nefondat.

În raport de soluţia pronunţată şi dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va obliga recurentul la plata cheltuielilor de judecată dovedite ca fiind efectuate de fiecare intimat persoană fizică în prezenta cale de atac.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 90/A din 19 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi D. S.R.L., C., B..

Obligă recurentul-reclamant A. la plata sumei de 4.650 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatului C. şi la plata sumei de 4.650 RON în favoarea intimatului B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iulie 2019.