Supervisory contribution debts extinguished by legal compensation due to invalid payment violating attachment

Şedinţa publică din data de 3 iulie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 578/20.02.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a Civilă s-a respins cererea principală formulată de reclamanta AUTORITATEA PENTRU SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ, s-a admis cererea reconvenţională formulată de pârâta A. S.A. şi s-a constatat intervenită compensaţia legală cu privire la suma de 881.144,71 RON.

Totodată, s-a respins cererea de chemare în garanţie a STATULUI ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE şi a AUTORITĂŢII PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI, ca rămasă fără obiect.

Prin decizia civilă nr. 2408A din 21.12.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins apelul principal formulat de reclamanta AUTORITATEA PENTRU SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ, ca nefondat, şi apelul provocat formulat de pârâta A. S.A., ca rămas fără obiect.

Pentru a pronunţa aceste soluţii, instanţele de fond au reţinut, în esenţă, următoarele:

Reclamanta AUTORITATEA PENTRU SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ (ASF) a sesizat instanţa cu o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat obligarea pârâtei A. S.A. la plata sumei de 881.144,71 RON, cu titlu de contribuţie legală în temeiul Regulamentului nr. 16/2014, contribuţie aferentă lunii ianuarie 2015 la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere.

Pârâta A. S.A. a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat să se constate intervenită compensaţia legală în ceea priveşte suma de 881.144,71 RON, datorată în temeiul art. 1617 C. civ. şi art. 1479 C. civ., ca urmare a plăţii efectuate nelegal după validarea popririi prin decizia civilă nr. 3767/25.11.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

A. S.A. este o societate pe acţiuni care funcţionează ca o societate de investiţii de tip închis pe durata nelimitată, înregistrată în România, listată la Bursa de Valori Bucureşti începând cu ianuarie 2011. Potrivit pct. 1 lit. a) din Anexa 2 la Regulamentul nr. 16/2014, cota lunară din valoarea activului net al fondurilor de investiţii (organismelor de plasament colectiv) este de 0,0078%.

Potrivit art. 8, art. 35 alin. (1) şi alin. (2) din Regulamentul nr. 16/2014, sumele provenite din tarifele percepute pentru operaţiunile prevăzute la pct. 1 lit. a) din Anexa 2 la regulament se plătesc cel mai târziu până la data de 15 a fiecărei luni pentru luna precedentă. In situaţia în care tarifele datorate nu sunt plătite la termenele şi în condiţiile stabilite prin regulamentul anterior menţionat, societăţile datorează, pe lângă aceste tarife, accesorii (dobânzi, penalităţi).

A. S.A. nu a contestat obligaţia de plată către ASF a unei cote lunare din activul net în temeiul prevederilor legii nr. 267/2004, Statutul CNVM, şi Regulamentul CNVM nr. 16/2004. Nu a fost contestat nici cuantumul acestei obligaţii aferente lunii ianuarie 2015, obligaţia devenind exigibilă cel târziu la data de 15 a fiecărei luni, potrivit art. 35 alin. (2) din Regulamentul CNVM nr. 16/2004.

S-a constatat totodată că A. S.A. a achitat în perioada martie- aprilie 2013 mai precis până la data de 26.04.2013, data intrării în vigoare a Legii nr. 113/2013, către CNVM, contribuţiile lunare datorate în temeiul actelor normative evocate anterior, în sumă totală de 1.276.646,74 RON, fapt necontestat de către reclamanta ASF.

Prin Legea nr. 113/2013 pentru aprobarea O.U.G. nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, intrată în vigoare la data de 26.04.2013, s-a dispus la art. II că ASF se substituie în toate drepturile şi obligaţiile decurgând din toate actele normative, contractele, convenţiile, înţelegerile, memorandurile, acordurile şi altele asemenea, precum şi în toate litigiile în care Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private sunt parte. De asemenea, s-a stabilit că Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului preia fără plată drepturile şi obligaţiile Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, rezultate din actele juridice prin care Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a fost obligată, ca parte responsabilă civilmente, la plata de despăgubiri către investitorii la Fondul Naţional de Investiţii.

Pe de altă parte, prin decizia penală nr. 2908/04.06.2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie CNVM a fost obligată să plătească foştilor investitori FNI, despăgubiri, iar în cadrul executării silite demarate de aceşti creditori, A. S.A., în calitate de terţ poprit a primit de la executorul judecătoresc adrese de înfiinţare a popririi asupra sumelor de bani datorate către CNVM.

Creditorii FNI au solicitat validarea proprii şi Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a Civilă a pronunţat decizia civilă nr. 3767/25.11.2014, prin care a validat poprirea înfiinţată în 23 de dosare de executare. Prin această hotărâre, s-a reţinut că terţul poprit Fondul Proprietate avea obligaţia să respecte poprirea înfiinţată în martie 2013 şi că plata către CNVM a contribuţiilor aferente lunilor martie şi aprilie 2013 este o plată nevalabil făcută. În cadrul acestui dosar s-a reţinut transmisiunea calităţii procesuale pasive a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare în temeiul legii, către AAAS, prin încheierea din data de 13.05.2013.

În executarea acestei hotărâri judecătoreşti, la data de 03.02.2015, pârâta A. S.A. a consemnat în contul executorului judecătoresc suma de 881.144,71 RON datorată creditorului său.

În considerarea acestei situaţii de fapt, cu prilejul soluţionării cererii reconvenţionale din prezenta cauză, în baza art. 1479 C. civ., s-a apreciat că A. S.A. avea un drept de regres împotriva creditorului CNVM pentru plata nevalabil făcută (după înfiinţarea popririi) şi anume, are dreptul să-i fie restituită suma de 881.144,72 RON achitată până la data validării popririi, 26.04.2013.

Conform dispoziţiilor Legii nr. 113/2013 pentru aprobarea O.U.G. nr. 93/2012, instanţele au constatat că obligaţia de restituire revine, în calitate de succesor, reclamantei AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ, aceasta preluând toate obligaţiile CNVM, mai puţin obligaţia de a plătii despăgubirea către păgubiţii FNI, care aparţine AAAS.

În continuare, la solicitarea pârâtei - reconveniente, instanţele au constatat îndeplinite condiţiilor compensaţiei legale prevăzute de art. 1617 C. civ., cu consecinţa stingerii obligaţiei de plată a sumei de 881.145 RON reprezentând comisionul de 0,0078% aplicat asupra activului net, aferent lunii ianuarie 2015.

Împotriva deciziei civile nr. 2408A/21.12.2017, a declarat recurs principal reclamanta AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În considerarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat greşita aplicare în cauză a dispoziţiilor art. 1479 şi 1617 C. civ.

În susţinerea recursului, recurenta - reclamantă a arătat că, din perspectiva art. 1479 C. civ., plata sumei de 881.44,71 RON de către pârâtă după data infiinţării popririi nu putea fi considerată nevalabilă, aceasta reprezentând contribuţie datorată CNVM conform Regulamentului nr. 7/2006. Totodată, consemnarea sumei la dispoziţia executorului judecătoresc, respectiv cea de a doua plată realizată de pârâtă, nu ar putea face obiectul unei acţiuni în regres împotriva sa deoarece obligaţiile de plată ale CNVM către foştii investitori FNI nu au fost preluate de ASF potrivit Legii nr. 113/2013 pentru aprobarea O.U.G. nr. 93/2012, ci de AAAS.

În acest cadru, recurenta-reclamantă a precizat faptul că decizia civilă nr. 3767/25.11.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin care s-a dispus validarea popririi şi a fost obligată pârâta, în calitate de terţ poprit la plata sumei de 881.144,71 RON către creditorii fostei CNVM, nu instituie obligaţii în sarcina sa şi nu constituie titlu executoriu împotriva sa deoarece nu a fost parte în cauză, instanţa recunoscând în mod expres în acel litigiu, transmisiunea calităţii procesuale pasive, în temeiul art. II din Legea nr. 113/2013 de aprobare a O.U.G. nr. 93/2012, de la CNVM către AAAS, în contradictoriu cu aceasta fiind pronunţată şi hotărârea judecătorească.

Recurenta-reclamantă a apreciat că instanţa a interpretat greşit dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 116/2011 în ceea ce priveşte natura juridică a sumei de 881.144,71 RON, datorate de pârâtă în perioada martie- aprilie 2013, cu titlu de contribuţie legală obligatorie către CNVM, sumă ce era destinată acoperirii cheltuielilor de organizare şi funcţionare a CNVM şi, datorită acestei destinaţii speciale, nu putea fi supusă executării silite, potrivit art. 452 alin. (2) lit. a) C. proc. civ.. Aceste aspecte au fost înlăturate de instanţa de apel fără a fi analizate, invocându-se autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 3767/25.11.2014, deşi nu era vorba de o cauză similară, între aceleaşi părţi şi cu identitate de cauză.

Reiterând dispoziţiile art. II din Legea nr. 113/2013 de aprobare a O.U.G. nr. 93/2012, recurenta AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ a arătat că, la data preluării drepturilor şi obligaţiilor fostei CNVM (30.04.2013), în patrimoniul acesteia nu se mai regăseau drepturile şi obligaţiile aferente cuzei FNI, care fuseseră deja preluate de AAAS, neexistând în prezent temei pentru executarea sa în contul unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în contradictoriu cu CNVM, într-o cauză în care succesorul acesteia era AAAS.

În ceea ce priveşte aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 1617 C. civ., recurenta - reclamantă a susţinut că nu erau întrunite cerinţele compensaţiei în absenţa învoielii părţilor asupra stingerii în această modalitate a drepturilor/obligaţiilor reciproce, precum şi a calităţii saşe de debitor faţă de pârâtă.

Prin întâmpinarea depusă la data de 02.05.2018, intimata A. S.A. a invocat excepţia inadmisibilităţii şi nulităţii recursului, respinse prin încheierea din data de 11.04.2019, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Totodată, pârâta A. S.A. a formulat recurs provocat, solicitând ca, în cazul admiterii recursului principal, să fie casată şi trimisă spre rejudecare şi partea din decizie referitoare la respingerea apelului său provocat şi, în consecinţă, să fie rejudecată şi cererea sa de chemare în garanţie formulată împotriva AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI şi STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate în recursul principal, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază neîntemeiat recursul pentru următoarele considerente:

Părţile principale în litigiu au dedus judecăţii două creanţe reciproce.

Creanţa reclamantei AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ a fost fundamentată pe dispoziţiile art. 8, art. 35 alin. (1) şi alin. (2) din Regulamentul nr. 16/2014, potrivit cărora sumele provenite din tarifele percepute pentru operaţiunile prevăzute la pct. 1 lit. a) din Anexa 2 la regulament se plătesc cel mai târziu până la data de 15 a fiecărei luni pentru luna precedentă. Pârâta A. S.A. nu a contestat creanţa, reprezentând contribuţia aferentă lunii ianuarie 2015, nici sub aspectul existenţei, nici al întinderii, aceasta devenind exigibilă cel târziu la data de 15 a lunii, potrivit art. 35 alin. (2) din Regulamentul CNVM nr. 16/2004.

Pârâta a opus însă o creanţă proprie de aceeaşi valoare, decurgând din obligaţia de restituire a sumei de 881.144,71 RON, considerată a fi plătită nevalabil în perioada martie- aprilie 2013, în contul contribuţiilor lunare datorate CNVM, şi a pretins constatarea stingerii creanţelor reciproce prin compensaţie legală. Reclamanta a negat însă în mod constant existenţa acestei creanţe, modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale invocate în apărarea sa constituind şi obiectul recursului principal de faţă.

În esenţă, reclamanta a susţinut atât în faţa instanţelor de fond, cât şi pe calea prezentului recurs că nu îi incumbă obligaţia de restituire a sumei plătite în mod valabil în contul unei obligaţii legale şi că cea de a doua plată realizată în cursul lunii februarie 2015 priveşte obligaţii ale fostei CNVM ce au fost preluate de AAAS în baza Legii nr. 113/2013 de aprobare a O.U.G. nr. 93/2012.

Instanţele de fond au întemeiat recunoaşterea creanţei pârâtei pe dispoziţiile art. 1479 C. civ., potrivit căruia plata făcută cu nesocotirea unui sechestru, a unei popriri nu îi împiedică pe creditorii care au obţinut luarea unei asemenea măsuri să ceară din nou plata. În acest caz, debitorul păstrează dreptul de regres împotriva creditorului care a primit plata nevalabil făcută.

S-au avut în vedere considerentele hotărârii judecătoreşti definitive de validare a popririi, decizia civilă nr. 3767/25.11.2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în procedura executării silite declanşate în considerarea titlului executoriu reprezentat de decizia penală nr. 2098/04.06.2009 a ICCJ. În cuprinsul acestora s-a stabilit că plata sumei de 881.144,71 RON a fost realizată de pârâtă în perioada martie- aprilie 2013 cu încălcarea popririi înfiinţate anterior. În consecinţă, pârâta din prezenta cauză a fost obligată la plata sumei de 881.144,71 RON, ca urmare a validăririi popririi dispuse definitiv de instanţă.

Faţă de această situaţie, instanţele de fond au reţinut în mod corect incidenţa dispoziţiilor art. 1479 C. civ.. Ceea ce se impunea a fi restituit era suma achitată iniţial, care, deşi reprezenta obiectul unei obligaţii legale, nu mai era datorată creditoarei CNVM, ci creditorilor acestei instituţii, în urma procedurii de înfiinţare şi validare a popririi. Suma a fost achitată în considerarea calităţii CNVM de autoritate de reglementare şi control pe piaţa valorilor mobiliare, reclamanta fiind succesoarea de drept a acesteia în temeiul Legii nr. 113/2013.

Ţinând cont de calitatea de succesor a reclamantei, aceasta era ţinută de efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 3767/25.11.2014 pronunţată în dosarul nr. x/2013, conform art. 430 alin. (2) C. proc. civ.. Chiar dacă în acea cauză s-a reţinut transmiterea calităţii procesuale pasive a CNVM către AAAS în baza art. II din Legea nr. 213/2013, nu trebuie omis caracterul limitat al obligaţiilor preluate de AAAS de la CNVM cu prilejul desfiinţării acestei instituţii şi faptul că reclamanta a fost recunoscută drept succesor de drept al CNVM, revenindu-i atribuţiile, drepturile şi obligaţiile, ca autoritate pe piaţa valorilor mobiliare, şi că, în virtutea acestei din urmă calităţi, a fost efectuată plata în contul căreia pârâta pretinde restituirea.

Argumentele recurentei privitoare la plata valabilă făcută iniţial de pârâtă către CNVM şi destinaţia specială a acestei sume ce ar fi determinat caracterul insesizabil al acesteia, conform art. 452 alin. (2) lit. a) C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 116/2011, au fost înlăturate în mod judicios ca fiind contrare caracterului obligatoriu al deciziei anterioare de validare a popririi.

Recunoaşterea dreptului de regres al pârâtei în privinţa sumei reţinute ca fiind achitată creditoarei sale cu încălcarea măsurii popririi înfiinţate anterior de instanţa de executare, în conformitate cu dispoziţiile art. 1479 C. civ., a condus la reţinerea de către instanţele de fond a caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei pârâtei împotriva reclamantei, în calitate de succesoare a creditoarei care a încasat nevalabil suma.

Existenţa creanţelor reciproce ale părţilor principale în litigiu a constituit temeiul incidenţei compensaţiei legale prevăzute de art. 1617 C. civ. pentru stingerea celor doua obligaţii de plată. Compensaţia a operat de drept la momentul coexistenţei celor două creanţe deopotrivă exigibile, nefiind necesară o învoială a părţilor în acest sens.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 497 rap. la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul principal ca nefondat.

Faţă de această soluţie şi limitele fixate de pârâtă prin recursul provocat, care justifica un interes doar în situaţia admiterii recursului principal, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge şi acest recurs ca nefondat.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursul principal declarat de recurenta-reclamantă AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ şi recursul provocat declarat de recurenta-pârâta A. S.A. împotriva deciziei nr. 2408 A din 21 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în contradictoriu cu intimaţii-chemaţi în garanţie AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI şi STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iulie 2019.