Appeal annulled as late in mortgage contract clause nullity dispute

Şedinţa publică din data de 8 iulie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la data de 30.03.2015, sub nr. x/2015, reclamanţii A. şi B. au solicitat să se constate nulitatea absolută a clauzelor privitoare la comisionul de risc/comision de administrare, prevăzute la art. 5 lit. a) din condiţiile speciale din convenţia de credit nr. x/21.11.2007, obligarea pârâtei la restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de risc şi a dobânzii legale aferente, calculate de la data încasării până la data restituirii integrale şi exonerarea de la plata comisionului pentru viitor; obligarea pârâtei la întregirea art. 3 lit. a) al convenţiei de credit, în sensul menţionării caracterului fix al dobânzii, cum a fost precizată cu prilejul semnării convenţiei; precizarea elementelor componente ale procentului de dobândă din contractul de credit, având în vedere procentul de dobândă şi valoarea indicelui Libor CHF de la data încheierii contractului; obligarea pârâtei la recalcularea ratei dobânzii pe parcursul derulării contractului de credit şi refacerea graficelor de rambursare, raportat la valoarea marjei băncii de la data încheierii contractului, respectiv 21.11.2007, precum şi indicele Libor actualizat periodic şi marja fixă de la data încheierii contractului; constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute în cuprinsul art. 3 lit. d) din condiţiile speciale ale convenţiei de credit nr. x/21.11.2007, referitoare la ajustarea dobânzii şi, în consecinţă, constatarea nulităţii absolute a acesteia; constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute în cuprinsul art. 10 din condiţiile generale ale convenţiei de credit nr. x/21.11.2007, referitoare la costurile suplimentare ce pot apărea şi, în consecinţă, constatarea nulităţii absolute a acesteia; anularea articolului 1 pct. 3 lit. a) din actul adiţional nr. x/22.12.2010 la contractul de credit nr. x/21.11.2007; stabilizarea cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contactului; denominarea în moneda naţională a plăţilor, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia preţul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenţi se plăteşte în moneda naţională. S-au solicitat şi cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 10892 din 21 octombrie 2015, Judecătoria Sectorului 2 Bucureti, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 5568/2016 din 23 septembrie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată; a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a următoarelor clauze contractuale din convenţia de credit nr. x/21.11.2007: art. 3 lit. d) din condiţiile speciale; art. 5 lit. a) din condiţiile speciale; art. 10 din condiţiile generale; a obligat pârâta să restituie reclamanţilor sumele percepute cu titlu de comision de risc/administrare, de la data de 21.11.2007 şi până la data pronunţării prezentei hotărâri şi a diferenţei dintre dobânda efectiv achitată şi cea datorată conform ratei de 4,25 pe an, iniţial convenită de la data încheierii contractului până la data de 22.12.2010; a respins în rest cererea ca neîntemeiată; a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 1846/A din 08 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă au fost respinse apelurile declarate de apelanţii-reclamanţi A. şi B. şi de apelanta-pârâtă C. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 5568/2016 din 23 septembrie 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondate.

A. şi B. au declarat recurs împotriva acestei decizii, prin care au solicitat admiterea căii de atac şi schimbarea în parte a hotărârii atacate.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 486 şi urm. C. proc. civ., fără a fi indicate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Intimata-pârâtă C. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, excepţia nulităţii recursului, înrucât modalitatea de redactare a recursului este una generală, nefiind indicat niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În cauză a fost întocmit, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., raportul asupra admisibilităţii recursului, în cuprinsul căruia s-a apreciat că decizia recurată este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, însă recursul a fost declarat cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 485 alin. (1) teza I din C. proc. civ.

Prin încheierea din 4 decembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului către părţi, cu menţiunea că acestea pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Raportul a fost comunicat părţilor la 12 decembrie 2019, conform dovezilor de înmânare aflate la dosarul de recurs

Părţile nu şi-au exprimat poziţia procesuală prin formularea unui punct de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 12 februarie 2020, întrucât nu s-a întrunit unanimitatea membrilor completului de judecată, în vederea soluţionării recursului în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, apeciind că sunt incidente dispoziţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată la 1 aprilie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul din 1 aprilie 2020, Înalta Curte a constatat suspendarea judecăţii de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020.

Prin rezoluţia din 19 mai 2020 s-a stabilit termen de judecată pentru soluţionarea recursului la data de 8 iulie 2020.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia tardivităţii formulării recursului, reţinând următoarele considerente:

Potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ., "termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".

Textul de lege anterior evocat stabileşte că durata termenului de recurs este de 30 zile, iar momentul de la care începe să curgă coincide cu data comunicării hotărârii.

Potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Astfel, nerespectarea termenului pentru exercitarea căii de atac atrage decăderea părţii din exerciţiul acestui drept.

Hotărârea recurată a fost comunicată recurenţilor-reclamanţi B. şi A. la 09 august 2018, astfel că începutul termenului legal de recurs se raportează la această dată.

Fiind un termen stabilit pe zile, în cauză devin incidente dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., conform cărora, "când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte".

În condiţiile în care termenul de recurs de 30 zile a început să curgă la 9 august 2018, rezultă că acesta s-ar fi împlinit în ziua de 10 septembrie 2018, luni, zi lucrătoare.

Cu privire la data declarării recursului, Înalta Curte constată că recurenţii au expediat prin poştă cererea de recurs, la data de 12 septembrie 2018, astfel cum aceasta este menţionată pe plicul poştal de la dosar, fiind depăşit termenul legal de 30 de zile de la data comunicării deciziei recurate, care s-a împlinit la data de 10 septembrie 2018.

În situaţia nerespectării unui termen procedural, devin aplicabile dispoziţiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Prin urmare, având în vedere că recursul a fost declarat şi motivat cu depăşirea termenului imperativ de 30 zile prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., în speţă devin incidente dispoziţiile art. 185 alin. (1) din acelaşi act normativ, consecinţa fiind aceea a anulării recursului.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 185 alin. (1) şi art. 485 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va anula recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 1846/A din 8 noiembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca tardiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 1846/A din 8 noiembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca tardiv.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iulie 2020.