Pension correction requests; appeal dismissed as inadmissible, prior judgments left in force.

Şedinţa publică din data de 7 iulie 2020

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2016, astfel cum a fost precizată ulterior, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatele Casa Naţională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestaţii şi Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, anularea hotărârii nr. 19126 din 27 martie 2017, emisă de Casa Naţională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestaţii, şi obligarea acestora la recalcularea pensiei prin valorificarea adeverinţei D.A. nr. x din 5 aprilie 2016 şi a deciziei S.C. B. S.A. nr. 9 din 17 martie 1993 şi acordarea drepturilor corespunzătoare grupei a II-a de muncă începând cu luna următoare datei formulării cererii.

În subsidiar, a solicitat ca drepturile respective să fie acordate pentru perioada de 3 ani anteriori corespunzătoare termenului general de prescripţie.

2. Prin sentinţa civilă nr. 2809 din 19 aprilie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, cauza fiind declinată în favoarea Tribunalului Iaşi.

3. Prin sentinţa civilă nr. 551 din 23 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins acţiunea formulată şi s-a admis cererea contestatorului privind sesizarea Curţii Constituţionale, cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 107 alin. (5) din Legea nr. 263/2010, în sensul de a stabili că textul respectiv este constituţional în măsura în care un drept recunoscut şi câştigat, un stagiu de cotizare realizat anterior pensionării, în condiţiile grupei a II-a de muncă, nu poate fi valorificat decât de la data depunerii documentelor doveditoare, în raport cu prevederile art. 47 alin. (2), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 44 şi art. 53 din Constituţie, şi în lumina Primului Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Împotriva acestei sentinţe şi a tuturor încheierilor premergătoare, contestatorul A. a declarat apel, prin care a solicitat, în principal, anularea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţei.

4. Prin decizia civilă nr. 45 din 6 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017, s-a respins apelul reclamantului, fiind păstrată sentinţa civilă nr. 551 din 23 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă.

5. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, la 6 decembrie 2018, contestatorul C. a solicitat, în temeiul prevederilor art. 442 - art. 444 C. proc. civ., îndreptarea erorii, lămurirea şi completarea hotărârii cu referire la sentinţa civilă nr. 551 din 23 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 340 din 1 martie 2019, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, a respins cererile având ca obiect îndreptarea erorii materiale, lămurirea hotărârii şi completarea hotărârii formulate de contestatorul A..

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel contestatorul A., considerând-o nelegală şi netemeinică.

Sub un prim aspect, apelul a vizat încălcarea prevederilor legale sancţionate cu nulitatea relativă, în sensul că, prin sentinţa civilă nr. 551 din 23 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, prima instanţă nu a soluţionat toate capetele de cerere, aceasta fiind formulată potrivit art. 442-444 C. proc. civ.

6. Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 354 din 4 iunie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a respins apelul formulat în cauză, fiind păstrată sentinţa civilă nr. 340 din 1 martie 2019, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă.

7. La 26 iunie 2019, contestatorul A. a declarat recurs, intitulat "în casaţie", împotriva deciziei civile nr. 354 din 4 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în temeiul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate şi a sentinţei civile nr. 340 din 1 martie 2019, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, precum şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În susţinerea recursului, sub un prim aspect, a învederat că instanţele nu au analizat situaţia de fapt, în integralitate, ignorând o serie de apărări, astfel fiind încălcate regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Sub un al doilea aspect, a susţinut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 55 alin. (1) lit. a) şi art. 107 alin. (3) din Legea nr. 263/2010.

La 16 septembrie 2019, intimatele-pârâte Casa Naţională de Pensii - Comisia Centrală de Contestaţii şi Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, au depus la dosar întâmpinare comună, prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, prin prisma a două motive. Pe de o parte, în materia dreptului civil nu există instituţia recursului în casaţie, iar, pe de altă parte, în raport cu prevederile art. 155 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010 şi art. 483 alin. (2) C. proc. civ., niciuna dintre hotărârile atacate nu este susceptibilă de a fi recurată.

Prin rezoluţia aflată la dosar, s-a stabilit că recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 29 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013.

Magistratul-asistent raportor a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., raportorul procedând la calificarea căii de atac din recurs în casaţie - instituţie nereglementată de legea de procedură civilă - în recurs, propunere validată de către completul învestit cu soluţionarea cauzei.

Prin încheierea de şedinţă din 3 martie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, acestea înţelegând să nu îşi exercite acest drept.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la 7 iulie 2020.

Înalta Curte, constituită în completul de filtru, luând în examinare cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2016, declinată ulterior în favoarea Tribunalului Iaşi, contestatorul A. a solicitat anularea hotărârii nr. 19126 din 27 martie 2017, emisă de Casa Naţională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestaţii.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâtelor Casa Naţională de Pensii - Comisia Centrală de Contestaţii şi Casa Judeţeană de Pensii Iaşi la recalcularea pensiei prin valorificarea adeverinţei D.A. nr. x din 5 aprilie 2016 şi a deciziei S.C. B. S.A. nr. 9 din 17 martie 199 şi acordarea drepturilor corespunzătoare grupei a II-a de muncă începând cu luna următoare datei formulării cererii, respectiv 5 februarie 2012.

Prin sentinţa civilă nr. 551 din 23 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, s-a respins acţiunea formulată şi s-a admis cererea contestatorului privind sesizarea Curţii Constituţional, iar prin sentinţa civilă nr. 340 din 1 martie 2019, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, s-au respins cererile având ca obiect îndreptarea erorii materiale, lămurirea şi completarea hotărârii nr. 551/23.03.2018 a Tribunalului Iaşi, formulate de contestatorul A..

Prezentul recurs a fost declarat împotriva deciziei civile nr. 354 din 4 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, ce are ca obiect soluţia pronunţată cu privire apelul declarat de contestatorul A. împotriva sentinţei civile nr. 340 din 1 martie 2019 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, prin care s-au respins cererile având ca obiect îndreptarea, lămurirea şi completarea hotărârii, formulate de contestatorul A., cauza privind domeniul asigurărilor sociale.

Astfel, decizia recurată are caracter definitiv de la pronunţarea sa, motiv pentru care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, aceasta neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căreia hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 din C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac - care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac - fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

Potrivit art. 446 C. proc. civ., încheierile pronunţate în temeiul art. 442 şi art. 443, precum şi hotărârea pronunţată în temeiul art. 444 C. proc. civ. sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea.

Hotărârile ce au format obiectul cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 442 - 444 C. proc. civ. au fost pronunţate într-o cauză prin care a fost dedus judecăţii un conflict de asigurări sociale.

Din coroborarea dispoziţiilor art. 155 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 cu modificările ulterioare, ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 şi ale art. 483 alin. (2) teza finală din C. proc. civ. care conţin prevederea expresă că hotărârile pronunţate într-un litigiu de asigurări sociale sunt supuse numai apelului, rezultă că pentru acţiunile introduse după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ., cum este acţiunea în speţă, hotărârea curţii de apel este definitivă.

Art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 prevede că hotărârile pronunţate în cererile privitoare la conflicte de muncă şi de asigurări sociale nu sunt supuse recursului.

Având în vedere prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, rezultă că decizia atacată în speţă, având ca obiect un litigiu de asigurări sociale, este definitivă, nefiind supusă prin lege cenzurii căii de atac a recursului.

Prin urmare, în raport cu prevederile legale evocate, se constată că decizia recurată nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 din C. proc. civ.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile stabilite de aceasta.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

În consecinţă, având în vederea dispoziţiile legale evocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 354/2019 din 4 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 iulie 2020.