Recurs dismissed as late due to missing the 30-day deadline for extraordinary appeal in a consumer credit dispute over anticipatory acceleration under O.U.G. 52/2016

Şedinţa publică din data de 7 iulie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara, secţia a II-a civilă, la 24 august 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., decăderea acestora din beneficiul termenului stipulat prin convenţia de credit nr. x din 1 septembrie 2008 şi să constate suma de plată rămasă ca fiind scadentă integral în mod anticipat, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1022 şi art. 1025 din C. civ. de la 1864, art. 1417 alin. (3) şi art. 1418 din C. civ., precum şi dispoziţiile art. 102 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 71/2011.

Prin sentinţa civilă nr. 12814 din 13 decembrie 2017, pronunţată de Judecătoria Timişoara, secţia a II-a civilă, a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată, în favoarea Tribunalului Timiş.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă, la 28 decembrie 2017.

Prin sentinţa civilă nr. 410/PI din 28 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat. Totodată, a fost respinsă acţiunea reclamantei A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., precum şi cererea acestora de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, pârâţii B. şi C. au declarat apel, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în parte a hotărârii primei instanţei, sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată şi menţinerea în rest a soluţiei pe fondul cauzei. Totodată, au solicitat şi cheltuieli de judecată aferente ambelor faze procesuale.

De asemenea, împotriva aceleiaşi hotărâri a declarat apel şi reclamanta A. S.A.

Prin decizia civilă nr. 771/A din 21 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 410/PI din 28 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, şi a fost admis apelul declarat de pârâţii C. şi B..

A fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că a fost admisă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de pârâţi, reclamanta fiind obligată la plata sumei de 6.000 RON către aceştia.

Totodată, prin decizia pronunţată, reclamanta a fost obligată şi la plata sumei de 8.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel, fiind menţinute, în rest, dispoziţiile sentinţei apelate.

Împotriva deciziei civile nr. 771/A din 21 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, a declarat recurs reclamanta A. S.A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia şi casarea deciziei atacate.

În motivarea recursului s-a susţinut, în esenţă, că decizia instanţei de apel este nelegală, întrucât art. 38 alin. (9) din O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit prevede, într-adevăr, faptul că creditorul poate declara creditul scadent anticipat după înregistrarea unui număr de 90 de zile consecutive de restanţă de către consumator, însă art. 135 din O.U.G. nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum şi pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 50/2010 stipulează la alin. (2) "dispoziţiile art. 38 alin. (2) şi alin. (4)-(9) din O.U.G. nr. 50/2010 ... nu se aplică contractelor în derulare la data intrării în vigoarea a prezentei ordonanţe de urgenţă".

Prin urmare, s-a învederat că prevederea legală invocată de instanţa în motivare nu este aplicabilă convenţiei de credit nr. x, ce se afla în derulare la data intrării în vigoare a dispoziţiilor invocate de instanţă, atât sentinţa civilă cât şi decizia din apel fiind date cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale, motiv pentru care se impune admiterea recursului, modificarea deciziei recurate prin admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 14 februarie 2019.

Intimaţii-pârâţi C. şi B., prin întâmpinarea depusă la dosar, au invocat excepţia tardivităţii recursului, având în vedere că hotărârea a fost comunicată reclamantei la 3 ianuarie 2019, iar recursul a fost declarat la 7 februarie 2019, potrivit ştampilei aplicate pe cererea de recurs de către instanţa de apel, cu nesocotirea termenului de 30 de zile reglementat de art. 485 C. proc. civ., excepţia netimbrării recursului, în raport cu prevederile O.U.G. nr. 80/2013, precum şi excepţia nulităţii recursului, în raport cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, aceştia au solicitat şi acordarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat şi cheltuieli de deplasare.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-reclamantă A. S.A. a solicitat respingerea excepţiei tardivităţii recursului, întrucât comunicarea hotărârii recurate s-a efectuat la 8 ianuarie 2019, iar recursul a fost transmis la 6 februarie 2019, cu respectarea prevederilor art. 485 C. proc. civ., respingerea excepţiei netimbrării cererii de recurs, având în vedere că a fost achitată taxa judiciară de timbru în cuantum de 11.945,85 RON, dar şi a excepţiei nulităţii recursului, întrucât criticile invocate se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Magistratul-asistent raportor a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, potrivit art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din 1 octombrie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Intimaţii-pârâţi au depus la dosar punct de vedere la raport.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la 28 ianuarie 2020, termen la care a fost respinsă excepţia netimbrării şi prorogată discutarea excepţiilor tardivităţii şi nulităţii cererii de recurs. Totodată, a fost admis în principiu calea de atac formulată.

La termenul stabilit la 7 iulie 2020, în şedinţă publică, Înalta Curte a pus în discuţie excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului.

Luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia tardivităţii recursului pentru nedepunerea acestuia în termen, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, Înalta Curte urmează să respingă ca tardiv recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cererea dedusă judecăţii instanţei supreme are ca obiect recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 771/A din 21 noiembrie 2018, prin care Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat apelul acesteia împotriva sentinţei civile nr. 410/PI din 28 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, şi a admis apelul declarat de pârâţii C. şi B..

Prin C. proc. civ. legiuitorul a instituit, referitor la declararea căii extraordinare de atac a recursului, exigenţe care privesc printre altele şi respectarea termenului de declarare a recursului.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 485 alin. (1) C. proc. civ., "termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel", iar conform dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."

În speţă, cererea de recurs a fost transmisă Curţii de Apel Timişoara prin e-mail, la 6 februarie 2020, fiind depusă la aceeaşi dată şi la unitatea poştală, potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, fiind depăşit astfel termenul imperativ de 30 zile de la comunicarea hotărârii atacate, prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că decizia recurată a fost comunicată reclamantei la 4 ianuarie 2020, astfel cum rezultă de pe dovada aflată la dosarul de apel. Totodată, se constată că decizia recurată a fost comunicată la adresa indicată de către recurenta-reclamantă, respectiv Bucureşti, Bv. Ion Ionescu de la Brad, cladirea D., nr. 1A.

Argumentul adus de reprezentantul recurentei-reclamante, potrivit căruia recursul a fost declarat în termen, întrucât comunicarea efectivă a deciziei recurate a avut loc la 8 ianuarie 2019, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la dosar, nu poate fi primit, având în vedere că procedura de comunicare se socoteşte îndeplinită, în conformitate cu prevederile art. 165 pct. 1 şi art. 164 alin. (1) C. proc. civ., "la data semnării dovezii de înmânare ori, după caz, a încheierii procesului-verbal prevăzut la art. 164, indiferent dacă partea a primit sau nu citaţia ori alt act de procedură personal",

Faptul că recurenta a depus la dosar un înscris reprezentând în accepţiunea sa o dovadă de comunicare a hotărârii atacate, care poartă data de 8 ianuarie 2019, nu are nicio relevanţă juridică, deoarece nu rezultă că data respectivă a fost aplicată de către factorul poştal cu ocazia încheierii procesului-verbal, astfel cum prevăd dispoziţiile legale evocate.

Prin urmare, potrivit prevederilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., termenul de declarare a recursului s-a împlinit la 4 februarie 2020, aceasta fiind ultima zi în care recurenta-reclamantă ar fi fost în termenul legal, prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., privind declararea recursului.

Totodată, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta", cu raportare la prevederile art. 180 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care "termenele procedurale sunt stabilite prin lege ori de instanţă şi reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură sau în care este interzis să se îndeplinească un act de procedură".

Astfel, legiuitorul stabileşte un termen fix pentru exercitarea unui drept, iar dacă partea lasă să expire acest termen, fără a beneficia de el, intervine decăderea, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate, potrivit dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu şi-a îndeplinit obligaţia de a exercita dreptul procesual în cadrul termenului stabilit de dispoziţiile legale incidente, astfel încât va respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanta A. S.A.

În ceea ce priveşte cererea intimaţilor-pârâţi C. şi B. de acordare a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 8000 RON, Înalta Curte o va respinge, având în vedere că dovada plăţii cheltuielilor nu a fost făcută în conformitate cu dispoziţiile art. 452 C. proc. civ., actele depuse, respectiv chitanţa nr. x/10.04.2019 şi factura nr. x/10.04.2019, aflate la filele x, nu fac dovada că aceste cheltuieli au fost ocazionate cu soluţionarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 771/A din 21 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Respinge cererea formulată de intimaţii-pârâţi C. şi B. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 iulie 2020.