Moral damages reduced for fatal accident upheld on appeals by victims' relatives and RCA insurer

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la Tribunalul Ilfov, secţia Civilă la data de 24 iulie 2017 sub nr. x/2017, reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. au chemat în judecată pârâta S.C. G. S.A. şi pe intervenientul forţat H. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata despăgubirilor materiale şi morale, după cum urmează:

a. pentru A., soţul persoanei decedate I. - suma de 1.000.000 RON cu titlu de daune morale pentru prejudiciul moral încercat ca urmare a decesului soţiei, 8.968,39 RON cu titlu de daune materiale şi suma de 500.000 RON cu titlu de daune morale ca urmare a prejudiciului suferit de propria vătămare;

b. pentru B., fiul persoanei decedate I., suma de 1.000.000 RON cu titlu de daune morale;

c. pentru C., fiica victimei persoanei decedate I., suma de 1.000.000 RON cu titlu de daune morale;

d. pentru D., fiica victimei persoanei decedate I., suma de 1.000.000 RON cu titlu de daune morale;

e. pentru E., sora victimei persoanei decedate I. suma de 500.000 RON cu titlu de daune morale;

f. pentru F., fratele victimei persoanei decedate I. suma de 500.000 RON cu titlu de daune morale.

În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 136/1995, art. 1391 din C. civ., Ordinul CSA nr. 14/2011.

2. Prin Sentinţa civilă nr. 1330 din 2 mai 2018 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă în dosarul nr. x/2017 a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 3.824,5 RON reprezentând despăgubiri materiale către reclamantul A..

A fost obligată pârâta la plata către reclamantul A. a sumei de 180.000 RON reprezentând despăgubiri morale pentru prejudiciul cauzat ca urmare a accidentului de circulaţie din data de 1 martie 2015, a cărui victimă a fost.

A fost obligată pârâta la plata către reclamanţii A., B., C. şi D. a sumei de 225.000 RON, pentru fiecare, reprezentând despăgubiri morale ca urmare a accidentului de circulaţie din data de 1 martie 2015, în urma căruia a decedat numita I..

A fost obligată pârâta la plata către reclamanţii E. şi F. a sumei de 90.000 RON, pentru fiecare, reprezentând despăgubiri morale ca urmare a accidentului de circulaţie din data de 1 martie 2015, în urma căruia a decedat numita I..

În motivarea acestei sentinţe, prima instanţă a reţinut că în urma accidentului a rezultat decesul numitei I. şi vătămarea corporală din culpă a conducătorului auto A..

La data producerii accidentului, autoturismul marca x era asigurat la pârâta S.C. G. S.A.

În drept, tribunalul a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 1357 din C. civ. referitoare la răspunderea civilă delictuală, constatând că prejudiciul constă în suferinţele psihice cauzate reclamanţilor ca urmare a decesului numitei I., apreciindu-se că reclamanţii în calitate de soţ, fiu, fiică şi fraţi ai defunctei au fost profund marcaţi de decesul intempestiv al acesteia.

În ceea ce priveşte prejudiciul suferit de reclamantul A., s-a reţinut că acesta constă în suferinţele fizice şi psihice la care a fost supus reclamantul ca urmare a accidentului de circulaţie produs la data de 1 martie 2015.

Referitor la fapta ilicită, s-a reţinut că aceasta constă în neadaptarea vitezei la spaţiul frontal de vizibilitate de către intervenientul forţat, împrejurare care a dus la producerea accidentului de circulaţie.

Sub aspectul raportului de cauzalitate, instanţa a constatat că în cuprinsul acestuia intră nu numai cauza necesară, care în speţă este dată de faptul că intervenientul forţat nu a corelat viteza de circulaţie cu distanţa de vizibilitate frontală de care acesta a dispus, dar şi condiţiile cauzale, adică acele fapte ilicite care au mediat acţiunea cauzală.

În ceea ce priveşte vinovăţia autorului, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Noul C. proc. pen., hotărârea definitivă a instanţei penale având autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o.

Astfel, prin Sentinţa penală nr. 25 din 27 martie 2017, pronunţată de Judecătoria Filiaşi în dosarul nr. x/2016, definitivă prin neapelare, s-a dispus condamnarea inculpatului H. la o pedeapsă rezultantă de 2 ani şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, reţinându-se că accidentul de circulaţie s-a produs din culpa inculpatului care nu a respectat prevederile legale, circulând cu o viteză peste limita legală admisă şi care a efectuat o manevră neadecvată de viraj spre stânga.

În continuare, au fost avute în vedere şi prevederile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 136/1995, art. 49 din Legea nr. 136/1995, în forma în vigoare la data producerii accidentului, art. 26 alin. (1) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule aprobate prin Ordinul CSA nr. 14/2011, asigurătorul RCA având obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretenţiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă.

Cu privire la prejudiciul material suferit de reclamantul A., instanţa a reţinut că acesta a depus o serie de bonuri fiscale din care rezultă că a efectuat cheltuieli în cuantum de 3.824,58 RON.

În ceea ce priveşte prejudiciul moral suferit de reclamantul A. pentru propria vătămare, s-a reţinut că, deşi stabilirea cuantumului prejudiciului este echivalent unui prejudiciu nepatrimonial, acesta include o doză de aproximaţie, instanţa trebuind să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

În acest context, prima instanţă a apreciat că suma de 40.000 EURO, respectiv 180.000 RON reprezintă o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului moral suferit de reclamant.

3. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta G. S.A., care a fost admis prin Decizia civilă nr. 2103/2018 din 25 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în sensul schimbării în parte a sentinţei apelate, cu consecinţa obligării pârâtei la plata către reclamanţii A., B., C. şi D. a sumei de 130.000 RON fiecare, reprezentând despăgubiri morale ca urmare a accidentului de circulaţie din data de 1 martie 2015, pentru decesul numitei I..

Prin aceeaşi decizie, a fost obligată pârâta la plata către reclamanţii E. şi F. a sumei de 50.000 RON fiecăruia, reprezentând despăgubiri morale ca urmare a accidentului de circulaţie din data de 1 martie 2015, pentru decesul numitei I..

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

Totodată, s-a luat act că pârâta şi-a rezervat dreptul de-a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

În considerentele acestei decizii, instanţa de apel a reţinut că, nu se impune reevaluarea cuantumului daunelor morale acordate pe motivul existenţei unei culpe comune a intimatului reclamant A. sau a soţiei sale decedate la producerea accidentului sau a consecinţelor acestuia.

Cea de-a doua critică, referitoare la cuantumul daunelor morale acordate reclamantului A. pentru vătămările corporale proprii, respectiv suma de 180.000 RON, s-a constatat că este, de asemenea, nefondată, raportat la dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 136/1995 şi art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, care stabilesc că daunele morale se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

În raport cu circumstanţele concrete ale speţei, instanţa de apel a apreciat că la stabilirea cuantumului daunelor morale la suma de 180.000 RON, tribunalul a avut în vedere aceste elemente menţionate anterior, percepute pe baza probelor administrate în cauză.

Au fost astfel avute în vedere toate consecinţele prejudiciabile ale faptei, determinate de leziunile traumatice suferite şi de suferinţele cauzate de acestea pe toată perioada recuperării.

Prin urmare, instanţa de apel a apreciat ca fiind temeinică soluţia primei instanţe de obligare a pârâtului la plata către reclamantul A. a sumei de 180.000 RON despăgubiri pentru prejudiciul suferit în mod direct ca urmare a accidentului de circulaţie din 1 martie 2015.

Critica referitoare la cuantumul daunelor morale acordate reclamanţilor A., B., C., D., E. şi F., pentru prejudiciul de ricoşeu suferit ca urmare a decesului numitei I. a fost apreciat de către instanţa de apel ca fiind fondată, reţinându-se în acest sens că prima instanţă a acordat reclamanţilor A. (soţul defunctei), B., C. şi D. (copiii defunctei) suma de 225.0000 RON pentru fiecare dintre aceştia, iar reclamanţilor E. şi F. (fraţii defunctei) suma de 90.000 RON fiecăruia.

Instanţa de apel a arătat că stabilirea cuantumului despăgubirilor, echivalente unui prejudiciu nepatrimonial, include o doză de aproximare, însă trebuie avute în vedere o serie de criterii cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorii morale lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, însă în acelaşi timp trebuie avut în vedere atât principiul echităţii, cât şi cel al proporţionalităţii şi al dublei compensări.

Astfel, procedând la reevaluarea criteriilor de stabilire a cuantumului daunelor morale, ţinând seama de principiul echităţii, cât şi cel al proporţionalităţii, instanţa de apel a constatat că suma de 130.000 RON pentru fiecare dintre reclamanţii A., B., C. şi D., respectiv suma de 50.000 RON pentru fiecare dintre reclamanţii E. şi F. reprezintă o reparaţie echitabilă şi proporţională a prejudiciului suferit.

Totodată, s-a apreciat că sumele de bani anterior menţionate sunt în concordanţă şi cu criteriile pe care art. 49 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 le are în vedere pentru asigurarea unui cuantum proporţional al daunelor morale, respectiv legislaţia şi jurisprudenţa naţională.

4. La data de 20 decembrie 2018, atât reclamanţii A., B., C., D., E., F., cât şi pârâta G. S.A. au declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 2103/2018 din 25 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Recursul recurenţilor-reclamanţi A., B., C., D., E. şi F. a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitându-se admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Subsumat criticilor întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au învederat că în mod greşit instanţa de apel, fără a argumenta clar şi concret cuantumul prejudiciului, raportat şi la normele legale incidente, a dispus diminuarea daunelor morale, motivarea instanţei fiind una lacunară şi, pe alocuri, contradictorie sau fără legătură cu speţa. Totodată, s-a precizat că instanţa de apel nu a arătat care a fost raţionamentul pentru care sumele acordate de către prima instanţă ar trebui diminuate.

Prin urmare, s-a învederat că, prin neanalizarea criticilor şi a probelor administrate în cauză, precum şi faptul că nu au fost prezentate argumentele pentru care au fost înlăturate cererile şi susţinerile părţilor, instanţa de apel a încălcat prevederile art. 476 din C. proc. civ., care consacră caracterul devolutiv al căii de atac.

Recurenţii-reclamanţi au mai arătat că instanţa de apel nu a procedat la o evaluare individuală, pentru fiecare reclamant, a prejudiciului suferit, iar atunci când a făcut-o, a reţinut cu totul alte aspecte decât cele reale, limitându-se la a arăta că despăgubirile acordate de prima instanţă se impun a fi reduse.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reclamanţii au susţinut că decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de drept material, respectiv cele prevăzute de art. 49 pct. 2 lit. d) din anexa la Ordinul CSA nr. 14/2011, care statuează asupra obligativităţii acordării daunelor morale, în caz de deces şi vătămări corporale, în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

În opinia recurenţilor-reclamanţi, daunele trebuiau să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu prejudiciul suferit, în sensul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care reclamanţii le-au îndurat. În plus, s-a subliniat că daunele morale ar trebui să fie în măsură să amelioreze efectiv condiţiile de viaţă ale reclamanţilor prin procurarea unor satisfacţii morale, urmând a se avea în vedere şi gravitatea faptei cauzatoare de prejudicii şi valoarea protejată, respectiv dreptul la viaţă al persoanei.

În acest context, recurenţii-reclamanţi au apreciat că, deşi, în marea lor măsură dispoziţiile legale incidente au fost enunţate în cuprinsul considerentelor hotărârii recurate, acestea au fost analizate în mod eronat de către instanţa de apel.

Recursul recurentei-pârâte G. S.A. a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susţinut că a solicitat la prima instanţă şi a reiterat în apel, potrivit principiului nemijlocirii aflării adevărului consacrat de art. 22 din C. proc. civ., faţă de actele şi înscrisurile ce însoţesc cererea de chemare în judecată, o expertiză tehnică auto, menită a clarifica dacă atât reclamantul A., cât şi soţia acestuia, pasageră în autoturismul implicat în accident au încălcat vreo normă legală de circulaţie.

S-a mai învederat că nu s-a arătat în expertiza întocmită dacă persoanele din autoturism aveau sau nu centurile de siguranţă cuplate, întrucât în această ipoteză urmările accidentului ar fi fost mult mai mici.

În aceste condiţii, recurenta-pârâtă a susţinut că în mod greşit instanţele de fond i-au respins această probă cu expertiza tehnică auto, motiv pentru care, în opinia pârâtei, neadministrarea tuturor probatoriilor echivalează cu pronunţarea unei hotărâri nemotivate, fiind încălcat atât articolul 425 alin. (1) lit. b), cât şi hotărârile CEDO din cauzele Hiro Balani contra Spaniei, respectiv J..

Prin urmare, recurenta a arătat că o hotărârea nemotivata aduce atingere dreptului la un proces echitabil încălcându-se prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeana a Drepturilor Omului, aceste critici încadrându-se în art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Totodată a mai arătat că instanţa de apel, prin hotărârea pronunţata a nesocotit jurisprudenţa în materie cu privire la cuantumul daunelor morale, împrejurare care conduce la casarea hotărârii atacate, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A susţinută că despăgubirile pentru prejudiciul personal nepatrimonial trebuie stabilite prin raportare la sumele avute în vedere de instanţele naţionale în situaţii similare şi în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în această materie. De asemenea, s-a precizat că, în speţă, sumele acordate reclamantului cu titlu de daune morale de către instanţa de apel exced în mod neîntemeiat despăgubirilor de acest fel evidenţiate în Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale întocmit pentru garantarea obiectivităţii şi tratamentului nediscriminatoriu prevăzut la art. 14 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului şi Liberaţilor Fundamentale.

În consecinţă, s-a subliniat că instanţa de apel nu a examinat criteriul jurisprudenţial şi nu a analizat în suficientă măsură jurisprudenţa naţională, astfel cum impun dispoziţiile art. 50 alin. (1) lit. f) din Ordinul C.S.A. nr. 23/2014, ceea ce echivalează în fapt cu o cercetare incompletă a fondului cauzei

În acest sens pentru a-şi păstra caracterul de satisfacţie echitabilă, daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul şi finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit şi consecinţele acestuia.

5. La data de 11 februarie 2019, recurenţii-reclamanţi A., B., C., D., E. şi F. au depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, fără a prezenta argumente în susţinerea acesteia şi excepţia nulităţii recursului recurentei-pârâte G. S.A.

Cu privire la excepţia nulităţii recursului, recurenţii-reclamanţi au arătat că motivarea şi aspectele invocate de recurenta-pârâtă nu se circumscriu niciunui motiv strict şi limitativ prevăzut de legiuitor în cuprinsul textului de lege al art. 488 din C. proc. civ.. Astfel, s-a învederat că, deşi recurenta-pârâtă şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1), pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., în cuprinsul motivelor de recurs nu face nicio referire la nemotivarea deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti.

S-a mai precizat că, în realitate, recurenta G. S.A. îşi exprimă nemulţumirea faţă de modul de interpretare a probelor şi de aprecierea criteriilor în funcţie de care a fost stabilit cuantumul daunelor morale, aceste aspecte neîncadrandu-se în controlul de legalitate, calea de atac a recursului neavând caracter devolutiv, care să permită reanalizarea situaţiei de fapt sau reaprecierea probelor.

Pe fondul cauzei, recurenţii-reclamanţi au solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de recurenta-pârâtă, susţinând în esenţă că în mod corect instanţa de apel a respins proba cu expertiză tehnică auto solicitată de pârâtă, motivând de ce aceasta nu este utilă şi concludentă cauzei.

De asemenea, recurenţii-reclamanţi au mai învederat că, în ceea ce priveşte daunelor morale, nivelul acestora a crescut faţă de anii 2009 - 2010, având în vedere mărirea nivelului de conştientizare de către persoanele îndreptăţite a drepturilor ce le revin, dar şi a aprecierii de către instanţele de judecată, într-un mod corect şi individual, raportat la fiecare speţă, a criteriilor ce reprezintă factorul principal în cuantificarea prejudiciului moral şi stabilirea daunelor acordate.

La data de 11 februarie 2019 a depus la dosar întâmpinare şi recurenta-pârâtă G. S.A., prin care a invocat excepţia nulităţii recursului declarat de recurenţii-reclamanţi, raportat la faptul că aspectele invocate vizează netemeinicia deciziei recurate care nu pot fi examinate prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.. Simpla nemulţumire a părţilor faţă de soluţia pronunţată fără a arata în concret în ce constau greşelile săvârşite de instanţa şi legea încălcată, pentru a se putea verifica încadrarea acestora în cazurile limitativ prevăzute de lege nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancţionată cu nulitatea cererii.

Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă a solicitat respingerea ca nefondat a recursului recurenţilor-reclamanţi, susţinând că aceştia nu au indicat care este jurisprudenţa constantă care ar justifica acordarea despăgubirilor în alt cuantum, considerat echitabil din perspectiva lor, nu au ataşat decizii de speţă sau practică judiciară relevantă în acest sens.

La 7 martie 2019, recurenta-pârâtă G. S.A. a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiilor şi apărărilor invocate de recurenţii-reclamanţi prin întâmpinare.

6. Prin rezoluţia aflată la dosar, s-a stabilit că recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 15 octombrie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă părţile nu au înţeles să îşi exercite acest drept.

Prin încheierea din 11 februarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia nulităţii recursului declarat de recurenţii-reclamanţi, invocată de pârâta G. S.A. prin întâmpinare. Totodată, a respins excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului declarat de recurenta-pârâtă, invocate de reclamanţii A., B., C., D., F. şi E. prin întâmpinare. Au fost admise în principiu recursurile, stabilindu-se termen de judecată la 31 martie 2020, când instanţa a constatat suspendarea judecăţii de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020.

Ulterior, cauza a fost repusă pe rol, fixându-se termen de judecată la 7 iulie 2020.

6. Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

6.1 Recursul recurenţilor-reclamanţi A., B., C., D., E. şi F. a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., susţinându-se cu privire la primul motiv de recurs că decizia instanţei de apel nu dezvoltă raţionamentul pentru care sumele acordate de către prima instanţă cu titlu de daune morale ar trebui diminuate, precizându-se, totodată că hotărârea atacată este lacunară şi, pe alocuri, contradictorie, iar criticile formulate în apel cu privire la probele administrate în cauză pentru stabilirea stării de fapt nu au fost analizate.

Art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Analizând decizia recurată, Înalta Curte constată că aceasta nu conţine motive contradictorii sau străine de natura cauzei, în sensul arătat de recurenţii-reclamanţi, instanţa de apel prezentând în mod logic argumentele în temeiul cărora a apreciat că daunele morale în suma de 130.000 RON acordate pentru fiecare dintre reclamanţii A., B., C. şi D., respectiv suma de 50.000 RON pentru fiecare dintre reclamanţii E. şi F. reprezintă o reparaţie echitabilă şi proporţională a prejudiciului suferit.

Împrejurarea că recurenţii-reclamanţi nu sunt de acord cu motivarea instanţei de apel, nu echivalează cu incidenţa unor motive contradictorii ori a unei nemotivări a hotărârii şi nu determină incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., astfel încât, criticile întemeiate pe aceste dispoziţii legale vor fi respinse ca nefondate.

În plus, Înalta Curte constată că toate elementele prevăzute la art. 425 lit. b) din C. proc. civ. se regăsesc în conţinutul hotărârii recurate, fiind prezentate motivele de fapt şi de drept care justifică soluţia pronunţată.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în acest sens recurenţii-reclamanţi susţinând că decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din anexa la Ordinul CSA nr. 14/2011, care statuează asupra obligativităţii acordării daunelor morale, în caz de deces şi vătămări corporale, în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Analizând acest motiv de recurs, instanţa constată că recurenţii-reclamanţi contestă cuantumul despăgubirilor acordate de către instanţa de apel, raportat la jurisprudenţa naţională.

Din această perspectivă, în vederea acordării daunelor morale, Înalta Curte reţine că în mod corect a argumentat instanţa de apel că în lipsa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, acestea trebuie stabilite de instanţa de judecată în raport cu consecinţele negative suferite de victime, importanţa valorilor lezate, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite, în ce măsură le-au fost afectate situaţia familială, socială şi profesională.

Criticile formulate de reclamanţi sunt nefondate, având în vedere că prin considerentele deciziei, instanţa a argumentat exhaustiv soluţia de acordare a despăgubirilor morale în cuantum de 130.000 RON şi respectiv 50.000 RON, soluţie în sprijinul căreia a avut în vedere consecinţele suportate de reclamanţi în plan personal, social şi psihologic şi, nu în ultimul rând, a avut în vedere criteriul echităţii şi proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată, criteriu consacrat de asemenea pe cale jurisprudenţială.

Înalta Curte reaminteşte că pentru a-şi păstra caracterul de satisfacţie echitabilă, despăgubirile acordate pentru daune morale trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care le-a îndurat sau le va îndura terţa persoană păgubită.

Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de apel că la stabilirea cuantumului despăgubirilor este necesar să se ţină cont de importanţa valorilor morale lezate şi de tulburările la nivel psihic, care au afectat calitatea vieţii reclamanţilor pe o perioadă de timp îndelungată. Totodată, s-a avut în vedere faptul că acordarea unor sume de bani cu titlu de daune morale nu poate fi disociată de contextul economic şi social în care părţile vătămate se află, ţinând cont de faptul că aceasta nu trebuie să reprezinte o sursă de modificare substanţială a nivelului de trai, în caz contrar scopul avut în vedere de către legiuitor pentru acordarea unei sume de bani cu titlu de daune morale putând fi deturnat de la finalitatea sa.

În cauză, nu există limite minime sau maxime cu privire la repararea integrală a prejudiciului cauzat victimelor, legiuitorul lăsând posibilitatea instanţelor de judecată de a aprecia asupra cuantificării prejudiciului ţinând cont de criteriile jurisprudenţiale: vârsta victimei, natura şi intensitatea leziunilor, consecinţele negative fizice, psihice şi sociale, posibilităţile de recuperare, existenţa prejudiciului estetic etc.

Chiar dacă în dezvoltarea criticilor invocate recurenţii-reclamanţi fac referire la dispoziţiile art. 49 pct. 2 lit. d) din anexa la Ordinul CSA nr. 14/2011, care statuează asupra obligativităţii acordării daunelor morale, în caz de deces şi vătămări corporale, în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România, trimiterea este pur formală, neregăsindu-se argumente care să susţină eventuale motive de nelegalitate ale deciziei recurate din perspectiva temeiului invocat, recurenţii-reclamanţi limitându-se la a afirma că instanţa de apel nu a făcut o evaluare corectă şi proprie a probatoriului administrat, motiv pentru care şi aceste critici vor fi înlăturate.

6.2 În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta-pârâtă G. S.A., Înalta Curte constată, de asemenea, că acesta a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se constată că recurenta-pârâtă a criticat decizia atacată sub aspectul acordării daunelor morale în lipsa unei probe cu expertiza tehnică auto, ceea ce echivalează cu neadministrarea tuturor probatoriilor în cauză. Această împrejurare conduce la pronunţarea unei hotărâri nemotivate, fiind astfel încălcat atât articolul 425 alin. (1) lit. b), cât şi hotărârile CEDO din cauzele Hiro Balani contra Spaniei, respectiv J..

Analizând această critică, întemeiată de recurenta-pârâtă pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., care pot fi invocate atunci când "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", Înalta Curte constată că în realitate că aceste aspecte invocate de recurenta-pârâtă nu vizează lipsa motivării sau motive contradictorii, ori străine de natura pricinii, ci se solicită reevaluarea probatoriului şi rejudecarea cauzei pentru critici care nu ţin de legalitatea hotărârii, ci de aprecierea probatoriului.

Astfel, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate motive care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea şi evaluarea probelor administrate în cauză, în vederea stabilirii situaţiei de fapt, rămân în atribuţia exclusivă a instanţelor de fond, ca instanţe devolutive.

În realitate, prin intermediul acestor critici, recurenta-pârâtă contestă modul în care instanţa de apel a stabilit şi interpretat starea de fapt a litigiului, probele avute în vedere la stabilirea acestei situaţii de fapt cu privire la acordarea daunelor morale, lucru care nu vizează nelegalitatea deciziei atacate cu recurs, ci numai netemeinicia acesteia.

Modul în care au fost construite aceste critici nesocoteşte caracterul de cale extraordinară de atac a recursului, în care nu pot fi deduse şi analizate aspecte care vizează netemeinicia hotărârii atacate, motiv pentru care vor fi înlăturate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care poate fi invocat atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", recurenta-pârâtă a criticat cuantumul daunelor morale acordate reclamanţilor, fiind invocată aplicarea greşită a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, a art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi a art. 50 alin. (1) lit. f) din Ordinul C.S.A. nr. 23/2014.

În acest sens, Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o analiză punctuală a motivelor invocate în apelul pârâtei, hotărârea recurată nefiind susceptibilă de reformare din perspectiva motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pentru ca susţinerile dezvoltate de pârâtă să se încadreze în ipoteza aplicării greşite a legii, se impunea a fi demonstrată încălcarea unor norme legale în pronunţarea soluţiei atacate, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situaţia de fapt stabilită.

Practic, prin aceste critici recurenta-pârâtă îşi exprimă nemulţumirea cu privire la soluţia pronunţată de instanţă, aducând în susţinere argumente ce îşi propun să repună în dezbatere clarificarea situaţiei de fapt, precum şi reinterpretarea probatoriului, împrejurare care situează analiza acestora în sfera controlului de temeinicie şi nu în aceea a controlului de legalitate configurat expres şi limitativ de art. 488 din C. proc. civ.

Aşa fiind, întrucât în operaţiunea de cuantificare a daunelor morale, instanţa de apel a avut în vedere criteriile enunţate, soluţia fiind argumentată în raport cu acestea, se constată că decizia recurată este la adăpost de orice critică circumscrisă motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Faţă de cele reţinute anterior, se constată că decizia atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază, nefiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în speţă, motivarea instanţei de apel fiind una clară, precisă şi ataşată circumstanţelor cauzei, conducând în mod logic la soluţia din dispozitiv.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii B., A., D., F., C. şi E. şi de pârâta G. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii B., A., D., F., C. şi E. şi de pârâta G. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 2103/2018 din 25 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 iulie 2020.

GGC - MM