Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6761/2004 AI generated

Recusal appeal inadmissible without statutory avenue after abrogation; lower court order final, appellant liable for costs.

Case Number Decizia nr. 6761/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the defendant-appellant's appeal against the lower court's interlocutory order rejecting his request to recuse two judges, and ordered him to pay 600,000 lei in judicial costs to the state. The dispute arose in a criminal review procedure where the appellant sought recusal under former Article 47(2) of the Criminal Procedure Code, claiming the judges had prejudged the case by rejecting his evidentiary requests. The Court held that, because Government Ordinance No. 55/2004 had abrogated former Article 52 of the Criminal Procedure Code (which previously allowed an appeal within 48 hours against a rejection of recusal), no legal avenue for appeal remained; thus, the appeal was inadmissible under Article 38515(1)(1)(a) second thesis C. proc. pen. The lower court's order rejecting the recusal therefore stands as final.

Legislator headnote

AI generated

art. 47 alin. (2) C. proc. pen, art. 52 C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen, art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza II C. proc. pen; Recusal appeal inadmissible without statutory avenue after abrogation; lower court order final, appellant liable for costs: The dispute arose in a criminal review procedure where the appellant sought recusal under former Article 47(2) of the Criminal Procedure Code, claiming the judges had prejudged the case by rejecting his evidentiary requests. The Court held that, because Government Ordinance No. 55/2004 had abrogated former Article 52 of the Criminal Procedure Code (which previously allowed an appeal within 48 hours against a rejection of recusal), no legal avenue for appeal remained; thus, the appeal was inadmissible under Article 38515(1)(1)(a) second thesis C. proc. pen. The lower court's order rejecting the recusal therefore stands as final.

Keywords

AI generated
judicial review standing to appeal motion for recusal evidentiary orders code of criminal procedure order to pay

Cited Legislation

AI generated
art. 47 alin. (2) C. proc. pen
și J.T., invocând cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 47 alin. (2) C. proc. pen.
art. 52 C. proc. pen
55/2004 au fost abrogate dispozițiile art. 52 C. proc. pen., care prevedeau că încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai cu recurs în termen de 48 de ore din momentul pronunțării.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Costs provision: the appellant was ordered to pay judicial expenses to the state.
art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza II C. proc. pen
Main ground for the verdict: used to reject the appeal as inadmissible.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza II C. proc. pen.

Main ground for the verdict: used to reject the appeal as inadmissible.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Costs provision: the appellant was ordered to pay judicial expenses to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 5765 din 15 noiembrie 2004, revizuientul apelant P.V. a recuzat judecătorii O.E. și J.T., invocând cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 47 alin. (2) C. proc. pen.

S-a arătat că, în compunerea menționată, judecătorii s-au antepronunțat, în sensul că probele solicitate de apelantul-revizuient au fost respinse prin încheierea din 4 noiembrie 2004, în mod greșit completul de judecată apreciind că revizuientul ar urmări doar o prelungire a probatoriului administrat de curtea de apel.

De asemenea, a considerat apelantul revizuient că cele două judecătoare, motivându-și hotărârea prin care au respins probele solicitate, și-au spus părerea asupra căii de atac formulate, astfel încât a solicitat admiterea cererii de recuzare.

Curtea de Apel Iași, prin încheierea din 16 noiembrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 5765/2004, a respins cererea formulată de revizuientul-apelant P.V. privind recuzarea judecătorilor O.E. și J.T., în soluționarea dosarului nr. 5765/2004 al Curții de Apel Iași.

În motivarea acestei soluții s-a apreciat că instanța, în compunerea judecătorilor recuzați, prin respingerea cererii de administrare a probelor, apreciind ca nefiind utile și petinente soluționării cauzei, a dat curs dispozițiilor procesuale penale și nu și-au format cu anticipație o părere asupra cauzei.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs revizuientul P.V., solicitând admiterea recursului și, rejudecând, în urma casării încheierii recurate, admiterea cererii de recuzare.

Verificând cauza sub toate aspectele, atât prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu, Curtea constată că recursul declarat este inadmisibil.

Astfel, în mod greșit s-a menționat în dispozitivul încheierii recurate „Cu recurs în termen de 48 ore de la pronunțare”, întrucât prin O.G. nr. 55/2004 au fost abrogate dispozițiile art. 52 C. proc. pen., care prevedeau că încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai cu recurs în termen de 48 de ore din momentul pronunțării.

În consecință, revizuentul P.V. nu avea posibilitatea legală de exercitare a recursului împotriva încheierii prin care s-a respins cererea sa de recuzare a magistraților O.E. și J.T.

Față de aceste considerente, urmează ca, în baza dispozițiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza II C. proc. pen., să fie respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petent.

În baza dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul petent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza dispozițiilor art. 35815 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza II C. proc. pen., respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul P.V. împotriva încheierii din 16 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Iași, în dosarul nr. 5765/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul petent la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 decembrie 2004.