Insufficiency of cassation grounds: failure to demonstrate specific legal error in moral damages quantum precludes extraordinary appeal

Şedinţa publică din data de 2 iulie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 17 noiembrie 2017 sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. şi intervenientul forţat C., solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 Euro (450.000 RON) echivalent în RON la data efectuării plăţii, reprezentând daune morale; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând despăgubiri datorate în temeiul Ordinului nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ca urmare a vătămărilor corporale suferite în urma accidentului produs la data de 27 iunie 2014.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 136/1995 şi cele ale Ordinului nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, O.U.G. nr. 80/2013.

Prin sentinţa civilă nr. 785 din 25 martie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017 a fost admisă în parte acţiunea şi a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 20.000 Euro (în RON la cursul BNR din ziua plăţii), cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta şi pârâta B. S.A..

Prin decizia civilă nr. 1913A din 18 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 785 din 25 martie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

A fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 785 din 25 martie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că obligă pârâta la plata sumei de 10.000 Euro, la cursul BNR de la data plăţii, cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, recurenta a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În argumentarea memoriului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 49 pct. l lit. f) din Normele aprobate prin Ordinul CSA nr. 14/2011, potrivit cărora, la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România; art. 1391 alin. (1) C. civ. potrivit căruia:

"în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, poate fi acordată şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţa familială şi socială"; dispoziţiile art. 1385 alin. (1) C. civ. care prevăd obligaţia reparării integrale a prejudiciului.

În acest context, recurenta susţine că, deşi instanţa de apel a reţinut că sunt incidente dispoziţiile Ordinului CSA nr. 23/2014, se impune a observa că aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 12 noiembrie 2014 (nr. 826), intrând în vigoare la data de 1 ianuarie 2015. Prin urmare, având în vedere că evenimentul rutier s-a produs în data de 27 iunie 2014, anterior intrării în vigoare a Ordinului nr. 23/2014, se apreciază că acesta nu este incident, instanţa de recurs urmând să aibă în vedere dispoziţiile Ordinului CSA nr. 14/2011, în vigoare la momentul producerii accidentului.

Cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirilor morale, recurenta arată că instanţa, la determinarea în concret a cuantumul daunelor morale nu a procedat la o analiză amplă a repercusiunilor evenimentului rutier din anul 2014. nesocotind atât criteriile jurisprudenţiale, cât şi dispoziţiile Ordinului nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

În acest context, recurenta apreciază că decizia atacată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 49 pct. l lit. f) din Ordinul CSA nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în vigoare la data producerii evenimentului rutier,

În acest sens, recurenta arată că a depus la dosarul cauzei practică judiciară din care reiese, fără echivoc, faptul că instanţele de judecată au acordat, în situaţii similare, sume de bani - cu titlu de daune morale, mult superioare celei acordate de către instanţa de apel, context în care apreciază că suma acordată cu titlu de daune morale de instanţa de apel constituie o limitare disproporţionată şi nejustificată a dreptului de despăgubire prin raportare la jurisprudenţă şi la criterii stabilite în practică.

Mai mult decât atât, consecinţele accidentului asupra vieţii sale sunt individualizate în numeroasele înscrisuri aflate la dosarul cauzei, precum şi în declaraţia martorei audiată în prezenta cauză, însă aceste considerente nu au fost avute în vedere la cuantificarea sumei acordată cu titlu de daune morale.

Prin urmare, vătămarea sănătăţii şi integrităţii corporale i-a adus recurentei un serios prejudiciu, prin îngreunarea posibilităţilor de deplasare şi prin restrângerea posibilităţii de a avea o viaţă normală în care să poată desfăşura toate activităţile de dinaintea accidentului, calitatea vieţii fiindu-i diminuată în mod semnificativ

Astfel, regulile în materie impun repararea integrală a prejudiciului moral reprezentat de consecinţele negative suferite în plan fizic si moral, având în vedere importanţa valorilor lezate, măsura în care aceste valori au fost afectate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, ori, este lesne de constatat că instanţa de apel nu s-a raportat la criteriul echităţii, nici la principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată, consacrate pe cale jurisprudenţială în materia stabilirii daunelor morale.

Aşadar, rezultă fără echivoc că posibilităţile de viaţă familială şi socială ale recurentei i-au fost restrânse semnificativ, aspect ce trebuia cuantificat de către instanţa de apel dând eficienţă principiului reparării integrale şi obligând asigurătorul la plata sumei solicitate cu titlu de daune morale.

În ceea ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta apreciază că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Se arată însă în continuare, că instanţa de apel nu a analizat probele administrate în cauză şi nu a stabilit împrejurările de fapt esenţiale, evocând, la nivel teoretic, o parte dintre normele substanţiale şi procedurale incidente, însă nu a făcut o aplicare concretă a acestora, motiv pentru care soluţia este nesusţinută şi pur formală.

Nici motivarea sumară nu corespunde exigenţelor dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ. pentru că instanţa de control judiciar, într-o asemenea situaţie, este în imposibilitatea de a exercita un control efectiv al hotărârii atacate.

Raportând aceste consideraţii teoretice la decizia pronunţată de instanţa de apel, se poate observa că instanţa de apel nu a stabilit în mod clar situaţia de fapt, nu s-a raportat la totalitatea repercusiunilor evenimentului rutier şi nu a determinat criteriile pentru acordarea daunelor morale, rezumându-se la a reţine că "suma de 10.000 euro constituie o reparaţie morală echitabilă a prejudiciului suferit de apelanta-reclamantă".

În concluzie, recurenta apreciază că instanţa nu a analizat motivele de apel privind stabilirea cuantumului daunelor morale în raport de criteriile statuate pe cale jurisprudenţială, de practica judiciară, de circumstanţele particulare ale speţei, de consecinţele suportate de reclamantă în urma accidentului şi nici nu a făcut aplicarea dispoziţiilor din C. civ. a căror nesocotire a fost invocată, ceea ce a condus la o soluţie nemotivată.

Prin întâmpinarea depusă la data de 21 februarie 2020, intimata B. S.A. a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimatei, depus la 9 martie 2020, recurenta a solicitat înlăturarea susţinerilor acesteia ca fiind nefondate.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 9 aprilie 2020, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 13 aprilie 2020, părţile nedepunând punct de vedere.

La termenul din 2 iulie 2020, completul de filtru, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepţia nulităţii recursului invocată din oficiu şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Aşadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate prin memoriul de recurs nu pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

În speţă, se constată că recurenta-reclamanta şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar din analiza memoriului de recurs se apreciază că acestea nu pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor evocate, întrucât criticile vizează de fapt aspecte de netemeinicie privind modul în care a fost soluţionată cererea de reducere a daunelor morale cu referire la obligativitatea valorificării jurisprudenţei în privinţa dimensionării daunelor morale de către instanţe, inclusiv a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie.

Astfel, recurenta nu dezvoltă, în cuprinsul cererii de recurs, motivul de casare invocat, limitându-se la simpla reluare a argumentelor care ţin exclusiv de fondul litigiului dintre părţi şi care, oricum, a fost soluţionat de instanţe în ciclurile procesuale anterioare.

În acest context, se apreciază că, în motivarea cererii de recurs nu se arată, în mod concret, cum au încălcat sau cum au aplicat greşit instanţele inferioare normele de drept material de la art. 1391 alin. (1) şi 1385 alin. (1) C. civ., cu referire la despăgubirile ce se pot acorda părţilor şi în ceea ce priveşte obligaţia reparării integrale a prejudiciului, respectiv care ar fi fost interpretarea/aplicarea corectă a acestor prevederi legale.

Astfel, simpla nemulţumire a părţii cu privire la modul în care instanţa a răspuns referitor la anumite aspecte de fapt în ciclul procesual precedent nu reprezintă un veritabil motiv de nelegalitate care să poată fi încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Deşi dezvoltarea motivului de casare evocat, reprezintă o cerinţă imperativă, recurenta se rezumă în exclusivitate la reluarea situaţiei de fapt, astfel cum a fost prezentată inclusiv în faţa instanţei de apel, urmărind să o obţină o nouă interpretare a faptelor prezentate şi a probatoriului administrat în cauză.

Aşadar, motivarea cererii de recurs se rezumă exclusiv la prezentarea aceloraşi susţineri din faţa instanţei de apel cu privire la greşita reducere a daunelor morale, fără ca acestea să se raporteze în mod real la hotărârea dată în apel şi fără a fi indicate în mod concret motive de nelegalitate a acesteia sub aspectul încălcării unor dispoziţii de drept material sau a greşitei aplicări a acestora.

În ceea ce priveşte critica referitoare la nemotivarea hotărârii atacate, ce vizează dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care recurenta arată că instanţa de apel nu a stabilit în mod clar situaţia de fapt şi nu a analizat motivele de apel privind stabilirea cuantumului daunelor morale în raport de criteriile statuate pe cale jurisprudenţială, se constată că şi aceste chestiuni vizează aspecte de netemeinicie ce nu pot face obiect în calea de atac a recursului, respectiv au în vedere tot nemulţumirile părţii legate de cuantumul daunelor morale acordate în dosar.

Totodată, prin argumentele dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs, recurenta contrazice elementele de fapt reţinute de instanţa de apel cu privire la situaţia de fapt, în condiţiile în care, la termenul de judecată reclamanta, prin apărător a arătat în fata instanţei de apel că nu are alte probe noi de administrat faţă de cele de la fond, cât şi faptul că nu mai are alte cereri de formulat, astfel încât nu se poate reţine că instanţa de apel nu a administrat probele solicitate, cum în mod eronat se susţine prin memoriul de recurs.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

În consecinţă, se constată că recurenta-reclamantă nu indică în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi ce dispoziţii legale au fost încălcate de către instanţa de apel în raport cu soluţia pronunţată de către instanţa de apel.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea nulităţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar potrivit art. 493 alin. (5) din acelaşi cod va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1913 A din 18 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A. şi intimatul-intervenient C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1913 A din 18 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A. şi intimatul-intervenient C..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iulie 2020.