Motion to annul rejected as time-barred; restoration of time limit refused.

Şedinţa publică din data de 2 iulie 2020

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Mehedinţi, reclamanta A. S.R.L., sub nr. x/2012, în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 6.627.275,28 RON, echivalentul în RON a sumei de 1.226.833,32 euro, reprezentând contravaloarea lucrărilor suplimentare executate în baza contractului nr. x/008-05.

Curtea de Arbitraj Mehedinţi, prin sentinţa arbitrală nr. 1 din 8 aprilie 2013, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa în favoarea Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României unde cauza a fost înregistrată sub nr. x/2013.

Prin sentinţa arbitrală nr. 17 din 16 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în dosarul nr. x/2013, a fost constatată perimată acţiunea arbitrală.

La data de 14 noiembrie 2014, reclamanta, prin administratorul judiciar, a introdus aceeaşi cerere împotriva pârâtei, la Tribunalul Mehedinţi.

Prin sentinţa civilă nr. 7/2015, Tribunalul Mehedinţi a declinat competenţa în favoarea Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României unde s-a format dosarul cu nr. x/2015.

Prin sentinţa arbitrală nr. 126 din 5 noiembrie 2015, pronunţată de această curte arbitrală, cererea a fost respinsă ca prescrisă, faţă de data introducerii cererii de chemare în judecată, aceea de 14 noiembrie 2014.

La data de 11 august 2017, reclamanta a formulat o a treia cerere de chemare în judecată împotriva aceleiaşi pârâte, aceasta fiind înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

Prin sentinţa arbitrală nr. 88 din 14 noiembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, cu opinie majoritară, a fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat şi a fost respinsă cererea de arbitrare.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, petenta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar C., a formulat, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.A., acţiune în anularea sentinţei arbitrale nr. 88 din 14 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în dosarul arbitral nr. x/2017.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 46 F din 21 mai 2018, a respins acţiunea în anulare formulată de petenta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar C., împotriva sentinţei arbitrale nr. 88 din 14 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul arbitral nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.A..

Împotriva acestei hotărârii a declarat recurs recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. - prin lichidator judiciar C..

Prin decizia nr. 553 din 5 martie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018 a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar C. împotriva sentinţei civile nr. 46 F din 21 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reţinându-se că, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 2539 alin. (2) C. civ.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la 15 iunie 2020, contestatoarea S.C. A. S.R.L. - prin lichidator judiciar C. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 553 din 5 martie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.A., întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., în cadrul căreia a solicitat admiterea contestaţiei şi, pe cale de consecinţă,anularea deciziei atacate.

Alăturat cererii formulate, contestatoarea a depus şi cerere de repunere în termenul de exercitare a căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare, în temeiul dispoziţiilor art. 506 (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 186 din acelaşi Cod, prin care arată că în cauză există motive temeinice care justifică împiedicarea contestatoarei de a exercita această cale de atac împotriva deciziei a cărei anulare se solicită.

În acest sens, contestatoarea invocă dispoziţiile Capitolului V din Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României - domeniul Justiţiei - art. 41, potrivit căruia, "prescripţiile şi termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar dacă au început să curgă, se suspendă pe toată perioada de urgenţă instituite potrivit prezentului decret, dispoziţiile art. 2532 pct. 9 teza II din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. au alte dispoziţii legale contrare nefiind aplicabile".

Tot în acest context, contestatoarea arată că D. - fostul manager şi actualul administrator al S.C. A. S.R.L., persoana interesată în recuperarea sumelor de bani învestiţi în lucrările executate pentru intimata B., s-a aflat în imposibilitate de a-şi putea exercita dreptul la una din căile de atac extraordinare împotriva hotărârii Înaltei Curţi, în perioada 15 mai 2020 până la 3 iunie 2020, întrucât a fost bolnav, fiind diagnosticat cu varicelă ceea ce a presupus izolarea acestuia la domiciliu, sub tratament, astfel cum atesta adeverinţa medicală eliberată de medicul de familie şi ataşată la dosarul cauzei.

Aşadar, din data de 3 iunie 2020 până la data de 15 iunie 2020, data formulării contestaţiei în anulare şi a cererii de repunere în termenul de 15 zile, contestatoarea apreciază că au trecut 13 zile, aşa încât repunerea în termen s-a făcut cu respectarea art. 506 (l) C. proc. civ., de la încetarea împiedicării.

În consecinţă, solicită admiterea cererii de repunere în termenul de exercitare a contestaţiei în anulare, deoarece a fost promovată cu respectarea condiţiilor de admisibilitate.

Pe fondul cauzei, contestatoarea arată că motivele de casare invocate în recursul declarat împotriva sentinţei atacate şi reţinute de Înalta Curte în decizia atacată, vizau exclusiv inexistenţa autorităţii de lucru judecat, iar acest aspect trebuia în mod obligatoriu să constituie obiect de analiză, fiind determinant în soluţionarea recursului, iar neanalizarea acestui aspect deschide calea prezentei contestaţii în anulare.

Prin întâmpinarea depusă, la 25 iunie 2020, intimata B. S.A. a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de repunere în termenul de exercitare a căii de atac a contestaţiei în anulare şi, pe cale de excepţie, să se respingă contestaţia în anulare ca tardiv formulată, iar pe fond, să fie respinsă ca neîntemeiată contestaţia în anulare.

Examinând cererea de repunere în termenul de formulare a contestaţiei în anulare, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 186 alin. (1) C. proc. civ., "partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate", iar alin. (2), prevede că, "în acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac".

Astfel, sancţiunea decăderii pentru exercitarea căii de atac cu depăşirea termenului legal nu va fi aplicată dacă partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei să exercite calea de atac în termenul legal.

Prin raportare la acest text de lege, Înalta Curte reţine că prin cererea de repunere în termen contestatoarea a susţinut, în esenţă, că administratorul S.C. A. S.R.L. a fost împiedicat să exercite calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare în perioada 15 mai 2020 - 3 iunie 2020, întrucât a fost diagnosticat cu varicelă, fiind izolat la domiciliu, conform adeverinţei medicale ataşată la dosarul cauzei, totodată invocând şi dispoziţiile art. 41, Capitolului V din Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României - domeniul Justiţiei.

Susţinerea contestatoarei, în sensul că reprezentantul societăţii a fost în imposibilitate medicală de a exercita calea de atac a contestaţiei în anulare, se constată că nu are relevanţă, în raport cu prevederile art. 183 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, "actul de procedură, depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare ori trimis prin fax sau e-mail, este socotit a fi făcut în termen".

Aşadar, susţinerile contestatoarei privind incidenţa dispoziţiilor art. 41 din Decretul nr. 195/2020, se constată că nu pot fi primite, având în vedere prevederile art. 42 alin. (7), coroborate cu alin. (1) şi (6) din Decretul nr. 195/2020 prin care s-a instituit starea de urgenţă pe teritoriul României, astfel că, termenul de depunere începea să curgă de la data de 15 mai 2020, aceasta fiind data încetării stării de urgenţă.

De altfel, "împrejurarea mai presus de voinţa părţii" trebuie să fie una obiectivă, asimilabilă forţei majore, care nu putea fi prevăzută şi nici depăşită de către recurentă, iar faptul că reprezentantul legal al societăţii în faţa instanţei, nu era deplasabil, raportat la dispoziţiile art. 183 C. proc. civ., nu justifică admiterea cererii de repunere în termen.

Prin urmare, contestatoarea nu a făcut dovada existenţei unei împrejurări mai presus de voinţa sa care să o fi împiedicat să exercite calea de atac în termenul legal, astfel cum impune art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termenul de formulare a contestaţiei în anulare.

Examinând excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare, Înalta Curte reţine următoarele:

În cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 506 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă.

Legiuitorul a adoptat sistemul unui termen dublu: un termen subiectiv de 15 zile, calculat cu începere de la data comunicării hotărârii şi un termen obiectiv de un an, socotit de la data când hotărârea ce se atacă a rămas definitivă.

În cauza de faţă, se constată că decizia nr. 553 din 5 martie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost comunicată contestatoarei la 13 aprilie 2020, astfel cum rezultă din dovada aflată la dosarul de recurs, iar contestaţia în anulare a fost promovată la 15 iunie 2019, potrivit ştampilei aplicate pe plicul aflat la dosar.

In principiu, termenul legal de 15 zile de la data comunicării, în care ar fi trebuit depusă contestaţia în anulare, ar fi început să curgă la data de 14 aprilie 2020 şi s-ar fi împlinit la data de 28 aprilie 2020.

Însă, având în vedere că prin Decretul nr. 195/2020 s-a instituit starea de urgenţă pe teritoriul României, în raport cu prevederile art. 42 alin. (7), coroborate cu alin. (1) şi (6) din Decretul nr. 195/2020, termenul de depunere începea să curgă de la data de 15 mai 2020, aceasta fiind data încetării stării de urgenţă.

În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că termenul de 15 zile prevăzut de art. 506 C. proc. civ. a început să curgă la data 15 mai 2020, aceasta fiind data încetării stării de urgenţă şi se împlineşte la data de 30 mai 2020.

Fiind un termen stabilit pe zile, devin aplicabile dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., conform cărora, "când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua în care acesta se împlineşte".

Având în vedere că termenul de 15 zile a început să curgă la 15 mai 2020, data încetării stării de urgenţă, rezultă că acest termen s-ar fi împlinit la 30 mai 2020.

Dat fiind că această din urmă dată corespunde unei zile nelucrătoare (sâmbătă), rezultă că termenul s-a prelungit până la sfârşitul primei zile lucrătoare care a urmat, respectiv 1 iunie 2020, conform art. 181 alin. (2) C. proc. civ.. Prin urmare, ultima zi în care contestatoarea putea formula contestaţia în anulare a fost la 1 iunie 2020.

În acest context, se constată că, în speţă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. - prin lichidator judiciar C. împotriva deciziei nr. 553 din 5 martie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018 a fost depusă peste termenul de 15 zile prevăzut de dispoziţiile art. 506 alin. (1) C. proc. civ.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că formularea contestaţiei în anulare la 15 iunie 2020, conform menţiunii de înregistrare a contestaţiei de la dosarul nr. x/2020, s-a făcut cu nerespectarea termenului imperativ de 15 zile prevăzut de art. 506 alin. (1) C. proc. civ.

Or, nerespectarea termenului evocat a atras decăderea părţii din dreptul de a exercita calea de retractare a contestaţiei în anulare.

Conform art. 10 alin. (1) C. proc. civ., părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător.

Or, neexercitarea dreptului procesual în cadrul termenului imperativ stabilit de lege atrage sancţiunea prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ., care este decăderea din exercitarea dreptului, actul de procedură făcut peste termen fiind lovit de nulitate.

Cum în cauză, contestaţia în anulare a fost promovată cu depăşirea termenului imperativ de 15 zile prevăzut de dispoziţiile legale evocate, Înalta Curte urmează să respingă cererea de repunere în termen, să admită excepţia tardivităţii şi să respingă ca tardiv formulată contestaţia în anulare promovată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. - prin lichidator judiciar C. împotriva deciziei nr. 553 din 5 martie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termen.

Admite excepţia tardivităţii.

Respinge ca tardiv formulată contestaţia în anulare promovată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. - prin lichidator judiciar C. împotriva deciziei nr. 553 din 5 martie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iulie 2020.