Prescription of restitution claim following annulled forced execution sale: accrual date tied to final annulment judgment rather than insolvency opening

Şedinţa publică din data de 2 iulie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. şi D. S.A., a solicitat obligarea D. S.A. să restituie suma de 275.325 RON reprezentând preţul încasat de la cumpărător ca urmare a vânzării imobilului situat in Bucureşti, strada x, nr. 98, în cadrul executării silite din dosarul de executare silită nr. x/2010 al executorului bancar E., din cadrul Corpului Executorilor Bancari ai D. S.A..

Prin sentinţa civilă nr. 3707 din 18 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, s-a respins excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâta D. S.A.; s-a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive, invocate de pârâte; s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C. S.A.; s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâta D. S.A.; s-a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâta D. S.A. pentru prescripţia dreptului material la acţiune; s-a respins ca neîntemeiată cererea pârâtei C. S.A. privind cheltuielile de judecată.

Împotriva sentinţei civile nr. 3707 din 18 octombrie 2017 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B., a declarat apel, solicitând schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată formulate.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin decizia civilă nr. 116/A din 28 ianuarie 2019 a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta - reclamantă A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B., împotriva sentinţei civile nr. 3707 din 18 octombrie 2017 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata-pârâtă F. S.A..

Împotriva deciziei nr. 116/A din 28 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă reclamanta A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B. a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 299-318 C. proc. civ. de la 1865.

În raport de textele de lege indicate, recurenta apreciază că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a prevederilor legale, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul încuviinţării acţiunii în pretenţii şi obligarea pârâtei să restituie preţul încasat de la cumpărător.

Sub un prim aspect recurenta-reclamantă critică decizia recurată în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, arătând că dreptul la acţiune a fost exercitat în termenul de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958, respectiv la data de 9 aprilie 2017.

Recurenta invocă dispoziţiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 pentru curgerea termenului, apreciind că dreptul la acţiune s-a născut la data deschiderii procedurii de insolvenţă asupra debitoarei, moment în care a fost desemnat administrator judiciar al debitoarei.

În acest sens, apreciază că operează şi întreruperea termenului de prescripţie la momentul deschiderii procedurii insolvenţei, fiind pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, recurenta-reclamantă susţine că sunt aplicabile dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, astfel încât executarea silită începută de creditoarea S.C. D. S.A. în cadrul dosarului de executare silită se suspendă de drept.

Creditoarea S.C. D. S.A. deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, înscrisă în tabelul definitiv al creanţelor, care nu poate fi valorificată decât prin procedura specială reglementată de Legea nr. 85/2006 şi nu pe calea acţiunii de drept comun.

Recurenta susţine că a contestat executarea silită şi adjudecarea imobilului de către S.C. C. S.A., procesul-verbal de licitaţie nr. x/2011 fiind anulat, precum şi actele subsecvente acestuia, situaţie în care bunul imobil revine în situaţia anterioară acestora.

Conform prevederilor art. 1254 alin. (1) C. civ. efectul nulităţii constă în faptul că respectivul act se consideră a nu fi fost încheiat niciodată, cu alte cuvinte bunul imobil trebuia să revină în patrimoniul debitoarei S.C. A. S.R.L. cu restituirea prestaţiilor, respectiv preţul de 275.325 RON.

În ceea ce priveşte modalităţile de restituire, recurenta-reclamantă apreciază că sunt incidente dispoziţiile art. 1639 şi art. 1640 C. civ.

Pentru toate aceste motive, recurenta S.C. A. S.R.L. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.

Prin întâmpinarea depusă, la 29 mai 2019, intimata F. S.A. a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 19 septembrie 2019, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 24 septembrie 2019, recurenta depunând punct de vedere.

Prin încheierea din 26 martie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva deciziei nr. 116 A din 28 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, şi a acordat termen la data de 2 iulie 2020, cu citarea părţilor.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte temeiul de drept invocat în susţinerea recursului - art. 299-318 C. proc. civ., care vizează dispoziţii din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte constată că acestea nu sunt incidente, faţă de data introducerii acţiunii - 10 aprilie 2017 - dată ulterioară intrării în vigoare a noului C. proc. civ. - 15 februarie 2013.

Raportând datele speţei la dispoziţiile legale evocate se constată că, criticile de nelegalitate permit analiza acestora din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., încadrare făcută în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susţine că în mod greşit instanţa de apel a menţinut hotărârea primei instanţe în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, prin respingerea apelului său, întrucât dreptul la acţiune a fost exercitat în termenul de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958, respectiv la data de 9 aprilie 2017.

În acest context, recurenta invocă dispoziţiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 pentru curgerea termenului, apreciind că dreptul la acţiune s-a născut la data deschiderii procedurii de insolvenţă asupra debitoarei, moment în care a fost desemnat administrator judiciar al debitoarei, sens în care apreciază că operează şi întreruperea termenului de prescripţie la momentul deschiderii procedurii insolvenţei, fiind pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Aceste critici sunt nefondate, urmând a fi respinse, în considerarea următoarelor argumente:

Din analiza cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că reclamanta a formulat împotriva pârâtei o acţiune în pretenţii, ca urmare a anularii de către Judecătoria Sector 5-Bucureşti a procesului-verbal de licitaţie nr. x din 29 august 2011 şi a actelor de executare subsecvente întocmite în cadrul dosarului de executare silită nr. x/2010, măsura fiind dispusă prin sentinţa civilă nr. 3644 din 25 aprilie 2013 pronunţată în dosarul nr. x/2012, context în care reclamanta s-a considerat îndreptăţită să formuleze prezenta acţiune în pretenţii.

Astfel, susţinerea recurentei, potrivit căreia, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune a fost greşit soluţionată, se constată că nu poate fi primită, având în vedere că dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul legal.

Pretinsul drept material la acţiune al reclamantei s-a născut la data de 25 aprilie 2013, dată la care Judecătoria Sector 5-Bucureşti a pronunţat sentinţa civilă nr. 3644 din 25 aprilie 2013, având în vedere că această hotărâre era executorie de drept de la momentul pronunţării, conform art. 377 pct. 1 C. proc. civ., coroborat cu art. 3 din acelaşi Cod.

Astfel, în condiţiile în care se considera îndreptăţită să formuleze o acţiune în pretenţii, reclamanta avea născut dreptul la acţiune încă din data de 25 aprilie 2013, or având în vedere că acţiunea a fost introdusă la data de 10 aprilie 2017, dreptul la acţiune era prescris de aproximativ un an.

În acest context, se constată că, în mod corect a reţinut instanţa de fond că prescripţia a început să curgă de la data pronunţării sentinţei civile nr. 3644 din 25 aprilie 2013, de la acel moment născându-se dreptul recurentei la acţiune.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 2523 din C. civ., potrivit cărora, prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut naşterea lui, astfel că, de la data introducerii prezentului litigiu, respectiv 10 aprilie 2017, au trecut mai mult de 3 ani, termen în care recurenta putea să-şi valorifice dreptul la acţiune.

Pentru ca susţinerile dezvoltate de recurentă să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., aceasta trebuia să demonstreze încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situaţia de fapt stabilită.

În cazul de faţă, motivul de casare a fost invocat în mod evident cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Cu privire la criticile aduse de către recurentă deciziei atacate care vizau fondul cauzei, Înalta Curte arată că acestea nu vor mai face obiectul analizei instanţei de recurs, având în vedere soluţionarea cauzei pe excepţie.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva deciziei nr. 116 A din 28 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă F. S.A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva deciziei nr. 116 A din 28 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă F. S.A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iulie 2020.