Result-based contractual obligation and irrelevance of technical expertise in dismissal of cassation against restitution order.

Şedinţa publică din data de 2 iulie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă la 23 august 2017 sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a solicitat rezoluţiunea contractului de comandă nr. x/H76 încheiat între reclamanta A. S.R.L., în calitate de cumpărător şi pârâta S.C. B. S.R.L., în calitate de vânzător; obligarea pârâtei la restituirea integrală a sumei în cuantum total de 776.174,570 RON, reprezentând valoarea plăţilor efectuate către aceasta pentru respectarea comenzii având ca obiect maşina de debavurat; obligarea la plata dobânzii legale de la data prezentei până la data plăţii efective a sumei de la petitul 2; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1178 coroborat cu art. 1240 din C. civ., precum şi pe cele ale art. 1549 si 1554 C. civ.. De asemenea s-au mai invocat dispoziţiile art. 1635 coroborat cu art. 1658, precum şi ale art. 1531 şi următoarele din C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 935/PI din 10 octombrie 2018 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă în dosar nr. x/2017 a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B..

S-a dispus rezoluţiunea contractului - comandă nr. x/H76 din 15.07.2015 încheiat între părţi.

A fost obligată pârâta la restituirea sumei de 776.174,570 RON achitată de către reclamantă reprezentând plăţile efectuate în vederea executării comenzii, plus dobânda legală aferentă acestei sume de la data introducerii acţiunii (23.08.2017) până la data restituirii efective.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 11.370 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta S.C. B. S.R.L..

Prin decizia nr. 233 din 13 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a fost respins apelul formulat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 935/PI din 10 octombrie 2018 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. B. S.R.L..

Prin memoriul de recurs, recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. solicită admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, conform art. 497 C. proc. civ., raportat la art. 480 alin. (3) C. proc. civ., în vederea administrării probei cu expertiză tehnică.

Prin decizia atacată, recurenta arată că în mod greşit a fost respins apelul său ca nefondat, instanţa de apel considerând că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică.

În acest context, recurenta susţine că instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra criticilor sale referitoare la culpa în neexecutarea echipamentului, la faptul că realizarea echipamentului s-a realizat conform specificaţiilor tehnice puse la dispoziţie de către intimata-reclamantă, precum şi cu privire la actele de preacceptanţă din partea intimatei-reclamante referitoare la primele două comenzi.

Referitor la nulitatea prevăzută de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., incidentă atunci când "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", recurenta susţine că în situaţia de faţă, deşi prin apel s-a reiterat necesitatea administrării probei cu expertiză tehnică, obiectivele fiind formulate în scris şi depuse încă din faţa primei instanţe pentru termenul de judecată din data de 13 iunie 2018, proba care ar fi permis dovedirea inexistenţei culpei sale, adică neîndeplinirea condiţiei referitoare la neexecutarea culpabilă din partea pârâtei a obligaţiilor ce îi reveneau şi deci obligativitatea instanţei de apel de a analiza condiţiile rezoluţiunii/rezilierii, instanţa de apel a respins această probă.

În opinia recurentei, respingerea acestei probe fără examinarea obiectivelor, în condiţiile în care situaţia de fapt era mult mai complexă decât reţinerea disfuncţionalităţii echipamentului, pentru că primele două comenzi fuseseră onorate de pârâtă a condus la imposibilitatea stabilirii situaţiei de fapt şi aplicării normelor de drept incidente.

Astfel, apreciază că motivarea deciziei civile recurate nu reprezintă o argumentaţie personală a judecătorului, aşa după cum îl obligă textul de lege incident, ci o preluare şi o validare a considerentelor primei instanţe.

Având în vedere lipsa examinării apărărilor formulate de pârâtă pe baza probelor a cărora administrare a fost refuzată, hotărârea atacată este pronunţată cu încălcarea flagrantă a prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind astfel afectată de nulitatea prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte nulitatea prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., incidentă atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", recurenta arată că în situaţia în care se va aprecia, deşi recurenta susţine contrariul, că nu este incidentă nulitatea prevăzută de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicită ca instanţa de recurs să constate că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a textelor de lege cu incidenţă în cauza dedusă judecăţii.

Astfel, se susţine că înţelegerea corectă a raporturilor deduse judecăţii ar fi trebuit să fie corelată cu dispoziţiile legale incidente în desfăşurarea cronologică a acestora, respectiv: dispoziţiile art. 1481 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de apel neprecizând modalitatea de analiză în urma căreia a ajuns la concluzia că obligaţia pârâtei era una de rezultat - prevederile art. 1517 C. civ. - pârâta susţinând că neexecutarea celei de a treia comenzi nu îi poate fi imputată - art. 1534 C. civ. - recurenta arătând că executarea echipamentului s-a realizat în baza specificaţiilor tehnice ale reclamantei, art. 1549 şi urm. C. civ., referitoare la condiţiile rezilierii.

Prin modalitatea în care instanţa de control devolutiv a soluţionat apelul pârâtei, aceasta s-a îndepărtat de la obligaţiile şi rolul conferit de lege în a tranşa disputa juridică dintre cele două părţi litigante.

Astfel, instanţa de apel a făcut în primul rând o calificare greşită a situaţiei expuse şi dovedite de către recurentă, procedând în a cataloga relaţia comercială dintre pârâtă şi cocontractantul ei, ca fiind un raport obligaţional cu executare dintr-o dată şi nu unul în care executarea obligaţiilor era succesivă, în acest sens ignorând flagrant, faptul că primele două comenzi conţineau obligaţii succesive şi independente, ce au fost realizate de pârâtă şi acceptate ca fiind îndeplinite corespunzător de către intimata-reclamantă, în calitate de beneficiar fără nici un fel de rezervă.

Mai mult decât atât, în continuarea expunerii motivelor care au condus instanţa de apel la adoptarea soluţiei în cauză, aceasta omite în a motiva respingerea excepţiei de neexecutare invocată de pârâtă prin motivele de apel, excepţie asupra căreia instanţa de fond nici măcar nu se pronunţase, deci era imperios ca instanţa de apel să observe şi să cenzureze motivarea instanţei de fond.

Acest lucru este cu atât mai important, cu cât se susţine în motivarea lacunară a instanţei de apel că pârâta nu ar fi probat cauza care ar fi înlăturat răspunderea sa civilă.

Concluzionând, recurenta apreciază că hotărârea recurată este afectată de motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., întrucât prin maniera în care instanţa de apel a înţeles să soluţioneze cauza a încălcat normele de drept ce reglementează procedura de judecată în apel, abdicând de la rolul instanţei în aflarea adevărului.

Prin întâmpinarea depusă, la 17 iulie 2019, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea motivelor de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin răspunsul la întâmpinare, depus la 6 august 2019, recurenta a solicitat înlăturarea susţinerilor intimatei şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 17 octombrie 2019, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 5 noiembrie 2019, părţile depunând punct de vedere.

Prin încheierea din 20 februarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. prin administrator judiciar C. împotriva deciziei nr. 233 din 13 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă şi a acordat termen la data de 21 mai 2020, apoi la 2 iulie 2020, cu citarea părţilor.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. prin administrator judiciar C. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Critica recurentei, subsumată acestui motiv de casare, prin care a susţinut că hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, întrucât nu a apreciat utilitatea probei cu expertiză tehnică, deşi prin apel s-a reiterat necesitatea administrării acestei probe, se constată a fi nefondată, întrucât în mod corect a apreciat instanţa de apel faptul că încuviinţarea probei cu expertiza tehnică judiciară, nu prezintă utilitate astfel încât să servească prezentei cauze, având în vedere că între părţi nu au existat divergenţe în legătură cu realizarea şi funcţionalitatea echipamentului.

Pe de altă parte, modificările comenzii iniţiale au fost acceptate de către recurentă cu conştientizarea consecinţelor în acest sens - mai precis, o creştere a preţului, dar şi asumarea unor obligaţii suplimentare cu un grad de complexitate superior.

În ceea ce priveşte critica referitoare la faptul că, instanţa de apel la adoptarea soluţiei în cauză, aceasta omite motivarea respingerii excepţiei de neexecutare invocată de pârâtă prin motivele de apel, se constată că este nefondată.

Analizând prevederile art. 1556 alin. (2) C. civ., se constată că excepţia de neexecutare are un efect specific contractelor sinalagmatice, alături de rezoluţiune sau reziliere si de riscul contractului, având la baza principiul reciprocităţii şi interdependentei obligaţiilor din astfel de contracte.

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a apreciat critica recurentei privind excepţia de neexecutare ca fiind o apărare de fond, aceasta neîndeplinind condiţiile unei veritabile excepţii, astfel cum a fost calificată de către pârâta S.C. B. S.R.L..

În cauză, se constată că s-au efectuat plăţi în valoare de 776.174,57 RON, ţinând cont de faptul că valoarea contractului-comandă este de 660.590,23 RON + TVA, adică 786.102,37 RON, rămânând de plătit, practic un procent de 1,26% din valoarea întregului contract.

Aşadar, în ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este de reţinut că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

În raport de cele reţinute, Înalta Curte apreciază această critică a fi nefondată, întrucât contrar susţinerilor recurentei, hotărârea este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, reţinând, în esenţă, că nemotivarea hotărârii despre care face vorbire recurenta nu poate fi primită, instanţa de apel menţionând faptul vă în cauză nu prezintă concludenţă şi relevanţă efectuarea unei expertizei tehnice.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, având în vedere că instanţa de apel nu a precizat modalitatea de analiză în urma căreia a ajuns la concluzia că obligaţia pârâtei era una de rezultat, fiind astfel o calificare greşită a situaţiei expuse şi dovedite de către recurentă.

Aceste susţineri sunt nefondate, având în vedere că obligaţia recurentei a fost una de rezultat, mai precis ar fi trebuit să furnizeze un lucru în stare bună de funcţionare, apt spre a fi folosit conform destinaţiei sale avute în vedere la stabilirea criteriilor tehnice prezentate de către reclamantă şi acceptate de către recurentă.

Din această perspectivă se constată că nu poate fi luată în considerare, în prezentul context, lipsa culpei recurentei, motivat de faptul că reclamanta şi-ar fi modificat cerinţele tehnice pe parcursul executării contractului, câtă vreme societatea recurenta a acceptat aceste intervenţii tehnice ale produsului şi s-a angajat să finalizeze execuţia lucrării până la data de 30 iunie 2017.

Aşadar, prin acordul comercial între părţi Purchase order x din 15 iulie 2015, recurenta s-a obligat la realizarea unui utilaj cu toate caracteristicile tehnice agreate de părţi, astfel că nu s-a înregistrat nicio obiecţie venită din partea acesteia în acest sens. Deşi în procesul de producţie au existat mai multe discuţii, recurenta nemanifestând nemulţumiri sau reţineri legate de termenul de execuţie, totuşi aceasta s-a văzut în imposibilitatea reală de a realiza, respectiv finaliza echipamentul solicitat de societatea reclamantă.

Pentru ca susţinerile dezvoltate de recurentă să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., acestea trebuiau să demonstreze încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situaţia de fapt stabilită.

În cazul de faţă, motivul de casare a fost invocat în mod evident cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. prin administrator judiciar C. împotriva deciziei nr. 233 din 13 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. prin administrator judiciar C. împotriva deciziei nr. 233 din 13 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iulie 2020.