Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1245/2020 AI generated

Aviation accident damage claim: nullity objection declared time-barred and dismissed

Case Number Decizia nr. 1245/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the nullity objection as time-barred, leaving the prior decision nullifying the appeals of the parties in force. The dispute concerned a civil aviation accident case where the appellants challenged the Court of Appeal’s refusal to analyze specific illegality grounds, alleging that the lower court erroneously applied ICAO Annex 14 technical regulations and violated the principle of party disposition by awarding depreciation calculated at a different date than requested. The decisive legal basis for the dismissal was the breach of the mandatory 15-day statutory deadline under Article 319(2) of the Code of Civil Procedure, which commenced upon the communication of the contested decision on May 28, 2020, whereas the nullity objection was filed on June 29, 2020, failing to provide proof of force majeure to prevent the lapse of the right under Article 103(1).

Legislator headnote

AI generated

art. 304 pct. 6 C. proc. civ, art. 103 alin. (1) C. proc. civ, art. 319 alin. (2) C. proc. civ, art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ, art. 101 alin. (1) C. proc. civ, art. 101 alin. (5) C. proc. civ; Aviation accident damage claim: nullity objection declared time-barred and dismissed: Potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, "neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei".

Keywords

AI generated
civil dispute civil aviation law grounds for cassation statutory deadline force majeure principle of allegation

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 2 iulie 2020

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:

Prin decizia nr. 214 din 29 ianuarie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2010 au fost constatate nule recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi A. şi B. şi de recurenta-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ A AEROPORTURILOR BUCUREŞTI S.A. împotriva deciziei civile nr. 1222 din 28 iunie 2019, pronunţate Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Pentru a decide astfel, s-a reţinut, cu privire la recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B., că deşi aceştia au indicat prin cererea de recurs motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ., din dezvoltarea criticilor formulate nu rezultă niciun element care să se subsumeze ipotezelor reglementate de acestea.

Cu privire la recursul declarat de recurenta-pârâtă, s-a reţinut că aceasta a evocat prin memoriul de recurs motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ., dezvoltarea criticilor formulate nefiind încadrate în motivele menţionate în cererea de recurs, acestea fiind indicate pur formal.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la 28 februarie 2020, contestatorii B. şi A. au formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 318 teza finală C. proc. civ. de la 1865, precizând că motivele acesteia vor fi detaliate pe larg, după redactarea deciziei atacate.

În acest sens, prin notele de şedinţă depuse la 20 mai 2020, contestatorii apreciază contestaţia în anulare a fi depusă în termenul procedural impus de art. 319 alin. (1) teza I C. proc. civ. de la 1865.

Prin cererile înregistrate pe rolul Înaltei Curţi la 28 mai 2020, 10 iunie 2020 şi 20 iunie 2020, contestatorii au solicitat comunicarea deciziei contestate, motivele contestaţiei în anulare fiind depuse la 29 iunie 2020.

În motivarea contestaţiei în anulare, contestatorii au solicitat admiterea contestaţiei în anulare şi rejudecarea recursului, având în vedere că decizia criticată vizează omisiunea instanţei de recurs de a analiza motivele de recurs referitoare la analizarea aspectelor de nelegalitate vizând încălcarea şi aplicarea greşita de către Cartea de Apel Bucureşti a prevederilor Anexei 14 ICAO (implementata pe plan naţional prin Ordinul MT nr. 166/2005, publicat în Monitorul Oficial Partea I nr. 347/25.04.2005 privind aprobarea Reglementarii tehnice Ghid pentru proiectarea planurilor generate de aerodromuri, Indicativ GP 108-04/15.02.2005 ("OMT 166/2005" în vigoare şi în prezent), cu efect direct privind culpa părţilor implicate in accidentul aviatic.

În acest context, contestatorii apreciază că se impune admiterea prezentei contestaţii în anulare sub aspectul omisiunii instanţei de recurs de a analiza motivul de nelegalitate impus de interpretarea şi aplicarea greşită a normelor tehnice de drept material prevăzute de Anexa 14 ICAO (preluate integral prin Capitolul IX din Anexa la OMT 166/2005).

De asemenea, se critică omisiune instanţei de recurs a analiza motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. de la 1865 - când instanţa a acordat ceea ce nu s-a cerut (s-a solicitat la fond valoarea constând in deprecierea avionului ca urmare a accidentului, calculată la data punerii sale în funcţiune, respectiv la 22 februarie 2008, iar instanţa de apel are în vedere deprecierea avionului la nivelul anului 2014, data depunerii răspunsului la obiecţiunile formulate faţă de raportul de expertiză, această dată fiind contestată de părţile reclamante, nefiind solicitată sau indicată în obiectivul expertizei aviatice şi a fost stabilită în mod aleatoriu, fără aplicarea regulilor privind inflaţia la suma stabilită iniţial, la nivelul anului 2008).

Prin urmare, contestatorii apreciază admisibil şi acest motiv al contestaţiei în anulare, întrucât instanţa de recurs omite, din analiza sa, aspectele de nelegalitate ale deciziei Curţii de Apel Bucureşti, generate de acordarea a ceea ce nu s-a cerut, ca urmare a încălcării principiului disponibilităţii procesului civil.

În acest sens, se arată că sumele stabilite de Curtea de Apel Bucureşti încalcă nu numai principiul disponibilităţii procesului civil, ci şi regulile imperative ale termenului de prescripţie generală.

Examinând excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, "neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei".

Astfel, sancţiunea decăderii pentru exercitarea căii de atac cu depăşirea termenului legal nu va fi aplicată dacă partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei să exercite calea de atac în termenul legal.

Prin raportare la acest text de lege, se reţine că, cererii de comunicare a deciziei atacate, formulată de constatatori la data de 28 mai 2020, i s-a dat curs în aceeaşi zi, având în vedere că acestora li s-a comunicat prin e-mail-ul aflat la fila x, decizia nr. 214 din 29 ianuarie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2010.

În cauză, constatatorii au continuat să formuleze cereri de comunicare a deciziei atacate, la data de 10 iunie 2020 şi 20 iunie 2020, deşi acestora li s-a comunicat decizia în vederea depunerii motivelor contestaţiei în anulare, iar la termenul de judecată din 21 mai 2020, cauza a fost amânată tocmai pentru a da posibilitate acestora să ia cunoştinţă de conţinutul deciziei atacate şi să depună motivele contestaţiei în anulare.

Aşadar, susţinerile contestatorilor formulate în cadrul notelor de şedinţă depuse la 1 iulie 2020, fila x, în sensul că decizia atacată a fost comunicată la data de 11 iunie 2020, astfel că, depunerea motivelor contestaţiei în anulare la data de 29 iunie 2020 s-a făcut în termenul procedural de 15 zile calculate de la comunicării deciziei a cărei anulare se solicită, se constată că nu pot fi primite.

Examinând excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 319 alin. (2) C. proc. civ. din 1865, "contestaţia se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în tot timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. (1) lit. b) sau c). Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă".

Prin raportare la acest text de lege, Înalta Curte reţine că, prin cererea formulată la data de 28 mai 2020, contestatorii au solicitat comunicarea deciziei atacate.

Or, solicitarea de către contestatori privind comunicarea deciziei contestate implică luarea ei la cunoştinţă şi face să curgă termenul de 15 zile în care contestaţia poate fi introdusă.

Ca atare, contestatorii a luat cunoştinţă de decizia atacată pe calea contestaţiei în anulare cel mai târziu la data comunicării deciziei atacate, respectiv la 28 mai 2020.

De asemenea, susţinerea contestatorilor, potrivit căreia, decizia atacată nu era motivată, se constată că este eronată, având în vedere că decizia a fost redactată şi introdusă, la data de 19 mai 2020, în sistemul Ecris pentru a putea fi vizualizată de cei interesaţi.

Această împrejurarea este irelevantă momentului de la care a început să curgă termenul de 15 zile pentru formularea contestaţiei în anulare, de vreme ce decizia respectivă nu este supusă comunicării, fiind o hotărâre irevocabilă, conform art. 328 alin. (1), raportat la art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. din 1865.

În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că termenul de 15 zile prevăzut de art. 319 alin. (2) C. proc. civ. din 1865 a început să curgă la data comunicării deciziei atacate, respectiv la 28 mai 2020.

Fiind un termen stabilit pe zile, devin aplicabile dispoziţiile art. 101 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, conform cărora, "termenele se înţeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârşit termenul".

Având în vedere că termenul de 15 zile a început să curgă la 28 mai 2020, rezultă că acest termen s-ar fi împlinit la 13 iunie 2020.

Dat fiind că această din urmă dată corespunde unei zile nelucrătoare (sâmbătă), rezultă că termenul s-a prelungit până la sfârşitul primei zile lucrătoare care a urmat, respectiv 15 iunie 2020, conform art. 101 alin. (5) C. proc. civ. din 1865.

Prin urmare, ultima zi în care contestatorii puteau formula contestaţia în anulare a fost la 15 iunie 2020.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că formularea contestaţiei în anulare la 29 iunie 2020, conform menţiunii de înregistrare a contestaţiei de la dosarul nr. x/2020, s-a făcut cu nerespectarea termenului imperativ de 15 zile prevăzut de art. 319 alin. (2) C. proc. civ. din 1865.

Or, nerespectarea termenului anterior evocat a atras decăderea părţii din dreptul de a exercita calea de retractare a contestaţiei în anulare.

Totodată, se reţine că nu s-a făcut dovada existenţei unei împrejurări mai presus de voinţa contestatorilor care să-i fi împiedicat să exercite calea de atac în termenul legal, astfel cum impune art. 103 alin. (1) C. proc. civ. din 1865.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 103 alin. (1), raportat la art. 319 alin. (2) teza finală C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte va respinge ca tardivă contestaţia în anulare formulată de contestatorii B. şi A. împotriva deciziei nr. 214 din 29 ianuarie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2010, în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAŢIONALĂ AEROPORTURI BUCUREŞTI S.A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare.

Respinge ca tardiv formulată contestaţia în anulare promovată de contestatorii B. şi A. împotriva deciziei nr. 214 din 29 ianuarie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2010, în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAŢIONALĂ AEROPORTURI BUCUREŞTI S.A..

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iulie 2020.