Director's damages claim over mandate revocation fails as appeal grounds inadmissible.

Şedinţa publică din data de 2 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrat pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă la data 23.04.2015 sub nr. x/2015, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. a solicitat obligarea pârâtei la plata: sumei de 196.600 RON, reprezentând daune interese pentru perioada 01.11.2014-10.08.2017, ca urmare a revocării abuzive şi intempestive a mandatului de Director General acordat reclamantului prin contractul de management (mandat) nr. x/10.08.2013 aşa cum a fost modificat prin actul adiţional încheiat la data de 15.08.2013; a penalităţilor de întârziere de 0,05% aplicate la suma de 196.600 RON, calculate de la data de 01.11.2014 şi până la momentul plăţii sumelor datorate; sumei de 196.600 RON, reprezentând daune morale pentru prejudiciul moral produs acestuia prin retragerea abuzivă şi intempestivă a mandatului acordat de societate.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile contractului de management nr. x/10.08.2013 aşa cum a fost modificat prin actul adiţional încheiat la data de 15.08.2013, art. 1270, art. 1530, art. 1539 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 6923/09.12.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2015 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, solicitând schimbarea sentinţei apelate, în sensul admiterii acţiunii şi obligării pârâtei la plata sumei de 196.600 RON, daune interese, a penalităţilor de întârziere de 17.104,20 RON, calculate conform art. 8.9 din contract şi a daunelor morale, în cuantum de 196.600 RON.

Prin decizia nr. 2566/2018 din 11 decembrie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă a respins apelul formulat de apelantul reclamant A., împotriva sentinţei civile nr. 6923/09.12.2015, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata pârâtă B. S.A., ca nefondat.

În motivarea soluţiei, instanţa de apel a reţinut că, faţă de cadrul procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată, din perspectiva obiectului şi cauzei acţiunii, motivul invocat pentru prima oară în apel, referitor la necompetenţa adunării generale de a dispune revocarea din funcţia de Director general (pct. 1 lit. a) şi b) din cererea de apel), este inadmisibil, faţă de prevederile art. 478 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte critica privind nerespectarea procedurii de revocare a mandatului, instanţa de apel a constatat, în acord cu prima instanţă, că nu se poate reţine încălcarea obligaţiilor contractuale ce reveneau intimatei pârâte cu privire la procedura retragerii mandatului acordat apelantului, conform art. 6.4.11, art. 6.4.14 şi art. 12.7 din contract, în condiţiile în care acesta avea cunoştinţă de punctul înscris pe ordinea de zi a şedinţei adunării generale, referitor la revocarea sa, încă de la momentul propunerii acestui punct, în plus convocatorul fiind publicat în Monitorul Oficial, iar absenţa sa de la şedinţa respectivă, în cadrul căreia ar fi putut să ia cunoştinţă de motivele revocării şi să îşi exprime opinia asupra acestora, îi este pe deplin imputabilă.

Instanţa de apel a mai reţinut că nu s-a făcut dovada procedurii interne la care face referire în răspunsul la întâmpinare, în baza căreia recurentul era îndreptăţit să plece în concediu în baza unei simple cereri înregistrate la societate şi neaprobate de Consiliul de administraţie din care făcea parte.

Curtea a apreciat ca neîntemeiat şi motivul de apel referitor la încălcarea de către prima instanţă a principiului rolului activ şi omisiunea de a lămuri situaţia de fapt, în raport de art. 254 alin. (6) C. proc. civ.

Ţinând cont de atribuţiile ce reveneau apelantului conform art. 4.1.7, art. 4.1.8, art. 4.1.12, art. 4.1.15, art. 4.1.16, art. 4.1.20 din contractul de management şi de sarcinile trasate acestuia prin procesul-verbal al şedinţei Consiliului de administraţie din 24.09.2014, precum şi de aspectele reţinute în procesul-verbal al şedinţei CA din 15.10.2014, Curtea a apreciat că apelantul avea sarcina probei cu privire la informările periodice adresate consiliului de administraţie, efectuarea periodică a raportărilor legale, desemnarea unui director economic, încheierea contractului colectiv de muncă la nivel de societate şi a contractului directorului general adjunct (propus de preşedintele CA), întocmirea unui raport cu privire la situaţia societăţii, respectiv dacă respectă prevederile legale privind sănătatea, securitatea în muncă, numirea unei persoane calificate la serviciul resurse umane, în acest caz fiind vorba de fapte pozitive definite.

În consecinţă, în absenţa oricăror dovezi contrare cu privire la aspectele menţionate, administrate de reclamant şi constatând că, în parte, se confirmă motivele care au fundamentat revocarea mandatului acestuia, Curtea a apreciat că în cauză nu a avut loc o revocare fără justă cauză, astfel încât reclamantul nu este îndreptăţit la daune interese, în condiţiile art. 11.12 - art. 11.14 din contractul de management iar în absenţa unei fapte ilicite a intimatei şi a dovedirii oricărui prejudiciu moral produs ca urmare a revocării mandatului, Curtea a considerat ca neîntemeiată şi solicitarea de acordare a daunelor morale.

Împotriva acestei decizii, recurentul-reclamant A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant critică decizia instanţei de apel sub aspectul modalităţii de revocare a mandatului de director general, care în opinia acestuia constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 6.4.11, art. 6.4.15 din contract întrucât este de natură să-i încalce drepturile şi interesele legitime deoarece a fost îndepărtat din toate funcţiile deţinute.

Recurentul mai susţine că au fost încălcate şi dispoziţiile art. 11.8 din Contractul de management nr. x/2013, nefiind asigurat caracterul motivat al măsurii adoptate, de vreme ce nu s-a putut justifica legalitatea şi oportunitatea măsurii.

În ceea ce priveşte decizia atacată susţine că instanţa de apel că nu a administrat un probatoriu complex pentru clarificarea existenţei motivelor obiective pentru revocare, deşi prin cererea de probe a solicitat administrarea probei cu înscrisuri pentru a arăta că nu recurentul fusese împuternicit să întocmească raportul economico-financiar ci preşedintele Consiliului de Administraţie, motiv pentru care recurentul apreciază că i-a fost examinată în mod formal cauza, fiind pronunţate hotărâri judecătoreşti afectate de cauze de nelegalitate.

Sub un alt aspect, recurentul critică decizia instanţei de apel faţă de nerespectarea dispoziţiilor art. 478 alin. (1) C. proc. civ., necompetenţa adunării generale de a dispune revocarea din funcţia de director general fiind un motiv de nulitate absolută. Această măsură putea fi luată doar de către Consiliul de Administraţie potrivit dispoziţiilor art. 6.2 din contract. Adoptarea acestei măsuri constituie o încălcare a dispoziţiilor contractuale şi o înfrângere a competenţelor Consiliului de Administraţie, şi o cauză care atrage nulitatea revocării mandatului acordat directorului general.

În opinia recurentului, modalitatea concretă în care s-a procedat la revocarea acestuia are caracter abuziv şi intempestiv şi s-a realizat fără a fi invitat reclamantul, în vederea respectării dreptului la apărare şi informare, procedura de revocare a mandatului directorului general realizându-se fără just temei, în contradicţie cu dispoziţiile art. 11.10. lit. a) şi respectiv art. 12.4 din contract.

Intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat, în principal anularea recursului pentru nemotivarea acestuia în termenul legal precum şi faţă de neîncadrarea acestuia în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în subsidiar solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 19 septembrie 2019 s-a dispus comunicarea raportului către părţi potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., iar la data de 12 decembrie 2019 a fost respinsă excepţia nulităţii recursului şi a fost admis în principiu recursul, fiind stabilit termen pentru soluţionarea recursului la 12 martie 2020, termen la care însă a fost amânată cauza în contextul epidemiei COVID-19.

La 7.05.2020 s-a constatat că judecata este suspendată de plin drept, în temeiul dispoziţiilor art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 a Decretului nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed.

Reclamantul a învestit instanţa cu o acţiune în pretenţii, solicitând obligarea intimatei pârâte la plata unor daune interese pentru revocarea intempestivă a mandatului de Director General acordat prin contractul de management nr. x/10.08.2013, modificat prin actul adiţional din 15.08.2013.

Prin decizia atacată cu recurs, instanţa de apel a menţinut argumentat soluţia instanţei de fond cu privire la netemeinicia cererii de chemare în judecată, în cauză procedura de revocare a mandatului fiind legală.

Recurentul şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în conformitate cu care, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate atunci când hotărîrea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Aşadar, incidenţa acestui motiv de recurs presupune în mod obligatoriu aplicarea greşită sau încălcarea de către instanţa de apel a normelor de drept material, adică a dispoziţiilor legale care guvernează raportul juridic dedus judecăţii.

Cu alte cuvinte, instanţa de recurs învestită cu examinarea legalităţii deciziei instanţei de apel trebuie să regăsescă în cuprinsul cererii de recurs critici care vizează în concret încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material.

Deşi cererea de recurs este desfăşurată pe mai multe pagini, din cuprinsul acestora rezultă o singură critică ce poate fi încadrată în dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. şi anume, cea care priveşte necompetenţa adunării generale de a dispune revocarea din funcţia de director general, recurentul afirmând că acesta este un motiv de nulitate absolută şi că trebuia examinat de instanţa de apel.

Înalta Curte reţine că această chestiune nu a putut fi examinată de instanţa de apel deoarece nu a făcut obiectul judecăţii instanţei de fond ci a fost susţinută direct în faţa instanţei de apel.

Acest motiv de nulitate absolută, astfel cum a fost formulat, reprezintă o schimbare a obiectului cererii de chemare în judecată care contravine din punct de vedere procedural art. 478 alin. (3) C. proc. civ., conform căruia, în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi.

Contrar susţinerilor recurentului, faptul că nulitatea absolută poate fi invocată oricând din punct de vedere al dreptului material nu se confundă cu posibilitatea depăşirii termenelor procedurale, în speţă posibilitatea modificării cererii de chemare în judecată, care este permisă de C. proc. civ. doar până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.

Astfel, conform art. 204 C. proc. civ. reclamantul poate să-şi modifice cererea şi să propună noi dovezi, sub sancţiunea decăderii, numai până la primul termen la care este legal citat or, invocarea necompetenţei adunării generale de a dispune revocarea mandatului recurentului, formulată direct în apel, încalcă acest text de lege.

Faţă de cadrul procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată, din perspectiva obiectului şi cauzei acţiunii, motivul invocat pentru prima oară în apel, referitor la necompetenţa adunării generale de a dispune revocarea din funcţia de Director general, a fost reţinut în mod corect ca inadmisibil, astfel că această critică nu poate fi primită.

În ceea ce priveşte celelelte critici, Înalta Curte reţine că acestea nu vizează decizia atacată ci reprezintă critici pe fondul cauzei prin care se reiau susţinerile formulate în faţa instanţelor de fond reiterându-se că modalitatea de revocare a mandatului reprezintă o încălcare a dispoziţiilor contractului de management încheiat cu intimata, or, astfel cum s-a arătat, controlul exercitat de instanţa de recurs vizează legalitatea deciziei atacate iar nu analiza pe fond a pretenţiilor.

Critica prin care se invocă neexercitarea de către instanţa de apel a rolului activ prevăzut de art. 22 C. proc. civ. în sensul că instanţa de apel nu a administrat un probatoriu complex pentru clarificarea existenţei motivelor obiective pentru revocare, nu poate fi primită faţă de dispoziţiile art. 254 alin. (6) C. proc. civ. în conformitate cu care părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii.

Având în vedere considerentele reţinute, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 2566/2018 din 11 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât B. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 2566/2018 din 11 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât B. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iulie 2020.