Shareholder withdrawal and inadmissibility of cancellation against admissibility ruling of cassation court

Şedinţa publică din data de 1 iulie 2020

Asupra contestaţiei în anulare, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 2 noiembrie 2016 pe rolul Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii B. şi S.C. C. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună retragerea reclamantei din cadrul societăţii C. S.R.L. şi obligarea acesteia la plata contravalorii părţilor sale sociale.

Reclamanta şi-a precizat acţiunea, în sensul că a solicitat doar plata unei sume modice de 1 leu.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 222-226 din Legea nr. 31/1990.

2. Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, prin sentinţa nr. 24/2018 din 25 ianuarie 2018, a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi S.C. C. S.R.L. şi, pe cale de consecinţă, s-a dispus retragerea reclamantei din S.C. C. S.R.L. şi obligarea societăţii pârâte la plata sumei modice de 1 leu.

3. Prin decizia nr. 650/2018 din 22 mai 2018, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 24/2018 din 25 ianuarie 2018 a Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă.

4. Împotriva acestei decizii, S.C. C. S.R.L. a declarat recurs, solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, iar, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Prin decizia nr. 2126 din 19.11.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 650 din 22 mai 2018, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

În argumentarea soluţiei pronunţate, s-a reţinut că acţiunea reclamantei A. vizează, în principal, retragerea sa din societatea C. S.R.L., iar solicitarea reclamantei de obligare a societăţii pârâte la plata contravalorii părţilor sociale reprezintă o cerere accesorie, conform art. 30 alin. (4) C. proc. civ.

S-a arătat că, în conformitate cu prevederile art. 460 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală, iar, potrivit art. 226 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, cu modificările ulterioare, "în lipsa unor prevederi din actul constitutiv sau când nu se realizează acordul unanim asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri a tribunalului, supusă numai apelului".

S-a mai reţinut că art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 stabileşte că "Nu sunt suspuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Raportat la dispoziţiile legale enunţate, Înalta Curte a constatat că decizia civilă nr. 650 din 22 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

5. Împotriva deciziei nr. 2126 din 19.11.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a formulat contestaţie în anulare S.C. C. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 şi pct. 3 C. proc. civ., solicitând admiterea acesteia, anularea deciziei contestate, cu consecinţa reluării judecăţii recursului.

Contestatoarea a făcut trimitere la art. 504 alin. (2) C. proc. civ., care are următorul conţinut "Cu toate acestea, contestaţia poate fi primită în cazul în care motivul a fost invocat prin cererea de recurs, dar instanţa l-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt incompatibile cu recursul sau dacă recursul, fără vina părţii, a fost respins fără a fi cercetat în fond" şi la art. 22 din C. proc. civ., care reglementează rolul judecătorului în aflarea adevărului.

În motivarea contestaţiei în anulare s-a susţinut, în esenţă, că recursul declarat în cauză era admisibil, conform celor statuate de Curtea Constituţională în cuprinsul deciziei nr. 369/30.05.2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., arătându-se că decizia ce a format obiectul recursului a fost pronunţată de către Curtea de Apel Craiova, după 20 iulie 2017, dată la care decizia Curţii Constituţionale a fost publicată în Monitorul Oficial.

De asemenea, contestatoarea a evocat decizia nr. 839 din 8 decembrie 2015 a Curţii Constituţionale, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. şi s-a constatat că sintagma "sau că recursul este vădit nefondat" din cuprinsul acestora este neconstituţională.

6. Examinând excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare invocată din oficiu, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Obiectul contestaţiei în anulare este reglementat diferit, în funcţie de motivele pentru care se poate exercita această cale extraordinară de atac.

Potrivit alin. (1) al art. 503 C. proc. civ., pentru motivul legal de neregularitate a procedurii de citare, hotărârile susceptibile de a fi atacate cu contestaţie în anulare sunt toate hotărârile definitive ale instanţei de recurs.

Alin. (2) şi (3) ale art. 503 C. proc. civ. reglementează o altă serie de motive pentru care se poate exercita calea de atac a contestaţiei în anulare, dar care privesc exclusiv hotărârile instanţelor de recurs şi hotărârile instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.

Conform dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Aşadar, având în vedere că prezenta contestaţie în anulare a fost formulată împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu este supusă niciunei căi de atac, decizia a cărei retractare se solicită, respectiv decizia nr. 2126/19.11.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, care a fost pronunţată în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată inadmisibilitatea căii de atac exercitate de contestatoarea S.C. C. S.R.L. pentru neîndeplinirea cerinţei prevăzute de art. 503 alin. (1) C. proc. civ.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, consacrat de art. 129 din Constituţie şi de art. 457 din C. proc. civ., precum şi a principiului unicităţii căii de atac prevăzut de art. 460 din acelaşi cod.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte, în considerarea dispoziţiilor art. 508 alin. (1) C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 2126/19.11.2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 2126/19.11.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 iulie 2020.