Pension recalculation dispute barred by peremption of appeal against constitutional court referral rejection

Şedinţa publică din data de 1 iulie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 19 iunie 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub numărul x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI - CASA LOCALĂ DE PENSII SECTOR 3, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa:

I. În contradictoriu cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

- să constate, în aplicarea deciziei nr. 23/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 797 din 27.10.2015, obligatorie potrivit art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., că majorarea reglementată de O.G. nr. 10/2007, de 18% (2%, 5%, 11%) reprezintă un drept câştigat, existând în patrimoniu la data stabilirii pensiei de serviciu, 1 noiembrie 2009, prin decizia de stabilire a pensiei de serviciu nr. x din data de 17 decembrie 2009, în baza sentinţei civile nr. 1109 din 29 ianuarie 2008 pronunţată de Tribunalul Gorj, irevocabilă prin decizia nr. 4053 din 18 iunie 2009 a Curţii de Apel Craiova, pe ale cărei efecte juridice s-a întemeiat dezlegarea în drept a sintagmei "indemnizaţie avută", dată prin decizia nr. 23/2015 a Înaltei Curţi, menţionată;

- să oblige pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la refacerea adeverinţei nr. x din data de 6 martie 2017 pentru actualizarea pensiei de serviciu, pe care a comunicat-o, din oficiu, Casei de Pensii Sector 3, în sensul în care să ateste: în titlu - temeiul de drept al actualizării, respectiv articolul 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; în conţinut - data emiterii deciziei de pensionare, ca fiind 17 decembrie 2009, în loc de 1 februarie 2015, transpusă din conţinutul primei decizii de actualizare emise la 16 februarie 2015; indemnizaţia brută lunară majorată, astfel: 1) indemnizaţia brută lunară, majorată la data punerii în plată a pensiei de serviciu, 15 ianuarie 2015, care să includă, în plus, majorarea de 18% prevăzută de O.G. nr. 10/2007, existentă în patrimoniu la data stabilirii pensiei de serviciu, 1 noiembrie 2009; 2) indemnizaţia brută lunară de la pct. 1) majorată cu 10% în baza Legii nr. 293/2015, începând cu data de 1 decembrie 2015: 3) indemnizaţia brută lunară (rezultată la pct. 2) majorată prin aplicarea valorii de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 1 octombrie 2016, la care se adaugă majorarea de 10%, conform Legii nr. 293/2015 (Ordinele nr. 283/25.10.2016 şi 350/28.11.2016 ale Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Hotărârea Plenului CSM nr. 887/17.01.2017 pentru punerea în aplicare a Deciziei nr. 794 din data de 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale);

II. În contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti:

- să oblige pârâta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI să procedeze la: revizuirea deciziilor de actualizare a pensiei de serviciu subsecvente deciziei de pensionare nr. x din data de 17 decembrie 2009, emise sub acest număr la 16 februarie 2015, 12 septembrie 2016 şi 30 mai 2017, în sensul punerii de acord a cuantumului pensiei de serviciu stabilit prin acestea cu legea, cu dispoziţiile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare la data emiterii lor; la acordarea şi plata diferenţelor dintre sumele plătite şi încasate în baza deciziilor de actualizare revizuite şi sumele legal cuvenite, aplicând algoritmul de calcul reglementat de art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, în vigoare la indemnizaţiile brute lunare majorate atestate de angajator şi la sporurile înscrise în carnetul de muncă din luna octombrie 2009, aflat în copie certificată de aceasta în dosarul de pensie; la efectuarea rectificărilor necesare în decizia de actualizare a pensiei de serviciu emisă la 30 mai 2017, pentru corelarea obiectului cu temeiul legal al actualizării - art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 forma în vigoare; cu indemnizaţia brută lunară majorată la data de 1 octombrie 2016 atestată de angajatorul Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi cu sporurile înscrise în carnetul de muncă din luna octombrie 2009; la rectificarea menţiunilor privind data stabilirii drepturilor şi a vârstei la data pensionării, în raport cu înscrierile din decizia de pensionare nr. x din data de 17 decembrie 2009, decizia primară, de înscriere a dreptului la pensie.

La data de 14 septembrie 2017, reclamanta a depus cerere precizatoare şi completatoare, prin care a precizat capătul 2 din cererea I, formulată în contradictoriu cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul:

1. În conţinut, la "1) indemnizaţia brută lunară majorată la data punerii în plată a pensiei de serviciu, 15.01.2015, care să includă în plus şi majorarea de 18% prevăzută de O.G. nr. 10/2007, existentă în patrimoniu la data stabilirii pensiei de serviciu: 01.11.2009", redactarea corectată este:

"indemnizaţia brută lunară majorată din decembrie 2014 luată în calcul la data punerii în plată a pensiei de serviciu, 15.01.2015, şi, distinct, această indemnizaţie care să includă şi majorarea de 18% prevăzută de O.G. nr. 10/2007 în baza deciziei Înaltei Curţi nr. 23/2015 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept existentă în patrimoniu la data stabilirii pensiei de serviciu: 01.11.2009";

2. Continuarea acestui paragraf cu următoarea frază cu alternative de conţinut numai la pct. 2) şi 3), cu menţinerea neschimbată a punctului 1):

"Sau, dacă s-a pus în aplicare recomandarea CSM din Hotărârea nr. 15036 din 04.07.2017, 1) indemnizaţia brută lunară majorată din decembrie 2014 luată în calcul la data punerii în plată a pensiei de serviciu, 15.01.2015, şi, distinct, această indemnizaţie care să includă şi majorarea de 18% prevăzută de O.G. 1012007 în baza deciziei Înaltei Curţi nr. 23/2015 - completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept existentă în patrimoniu la data stabilirii pensiei de serviciu: 01.11.2009"; 2) indemnizaţia brută lunară majorată cu valoarea de referinţă de 405 RON la data de 09.04.2015; 3) indemnizaţia brută lunară astfel majorată +10%, începând cu 01.12.2015".

Prin aceeaşi cerere, reclamanta a completat cererea de chemare în judecată I, formulată în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu un nou capăt de cerere, 3) prin care a solicitat, în baza art. 81 din Legea nr. 303/2004, modificată şi completată, obligarea Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie la plata indemnizaţiei de pensionare egală cu 7 indemnizaţii de încadrare lunare brute, care se impozitează potrivit legii, cu luarea în calcul a indemnizaţiei de încadrare brute corespunzătoare funcţiei similare din luna iunie 2017.

Prin încheierea din 2 octombrie 2017, prima instanţă a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei privind pronunţarea unei hotărâri în baza art. 436 alin. (1) C. proc. civ., cu motivarea că recunoaşterea pretenţiilor trebuie să aibă un caracter expres, fiind un act de dispoziţie, conform art. 9 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 9574/18.12.2017 Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a Conflicte de Muncă Asigurări Sociale a respins acţiunea completată a reclamantei A., în contradictoriu cu pârâtele ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE şi CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, ca neîntemeiată.

Reclamanta a declarat apel împotriva acestei sentinţe şi a încheierii din data de 2 octombrie 2017, ambele pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a Conflicte de Muncă Asigurări Sociale.

Prin decizia nr. 4025/09.10.2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., dosarul fiind înregistrat, sub nr. x/2017, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la 14 ianuarie 2019.

La data de 22 octombrie 2019 recurenta-reclamantă a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cerere care a fost completată, la 17 martie 2020, cu solicitarea de sesizare a instanţei de contencios constituţional cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 15 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În cuprinsul cererii depuse la dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la 22 octombrie 2019, recurenta-reclamantă a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale, iar, în eventualitatea în care se va respinge cererea, a cerut să se ia act de faptul că înţelege să declare recurs împotriva încheierii respective, conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Prin încheierea din 31 ianuarie 2020, constatând că recursul nu poate fi soluţionat conform art. 493 alin. (5) sau alin. (6) C. proc. civ., întrucât membrii completului de judecată nu au un punct de vedere comun asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., motiv pentru care, a admis în principiu recursul şi a stabilit termen de judecată în şedinţă publică, pentru discutarea excepţiei inadmisibilităţii recursului şi a cererii recurentei-reclamante de sesizare a Curţii Constituţionale, pentru aceasta din urmă formându-se dosarul asociat nr. x/2017

Prin încheierea din 29 mai 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2017, s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de petenta A., completată, privind sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 15 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În argumentarea soluţiei pronunţate, Înalta Curte a reţinut că prevederile legale criticate pentru neconstituţionalitate se regăsesc în conţinutul Legii nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative (art. I pct. 56 şi art. I pct. 15) şi au intrat în vigoare la data de 21 decembrie 2018, odată cu acest act normativ.

S-a mai reţinut că dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, potrivit art. 24 din C. proc. civ.

Cum litigiul ce formează obiectul dosarului nr. x/2017 a fost declanşat în anul 2017, rezultă că este aplicabilă legea de procedură în vigoare la data începerii procesului, respectiv la 19 iunie 2017.

Prin urmare, s-a constatat că art. I pct. 56 şi art. I pct. 15 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. nu sunt aplicabile în speţă, astfel încât o eventuală soluţie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate invocate nu poate avea nicio înrâurire cu privire la modul de soluţionare a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nefiind îndeplinită condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei a acestor texte legale.

S-a arătat că prevederile art. 29 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 47/1992 impun îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate a sesizării, iar neîndeplinirea uneia dintre aceste cerinţe - în speţă, legătura cu soluţionarea cauzei - conduce la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă.

La data de 4 iunie 2020 recurenta-reclamantă a transmis, prin fax, la dosar o "cerere pentru înregistrarea recursului şi înaintarea dosarului", în cuprinsul căreia a arătat că a constatat că la rubrica "Căi de atac" nu este menţionat recursul pe care l-a declarat anticipat prin paragraful 4 din actul de procedură prin care a formulat "excepţie de neconstituţionalitate", motiv pentru care s-a procedat la formarea dosarului nr. x/2017, având ca obiect recurs împotriva încheierii din 29.05.2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Totodată, recurenta-reclamantă a solicitat comunicarea încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale pentru a observa motivarea instanţei şi a consolida, raportat la considerentele încheierii, argumentele de admisibilitate a sesizării prezentate prin cerere.

Încheierea din 29.05.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a fost comunicată recurentei la 23 iunie 2020, astfel cum rezultă din dovada de comunicare aflată la dosar, iar la 25 iunie 2020 aceasta a transmis, prin e-mail, la dosar argumentarea recursului.

Intimata Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat întâmpinare, prin care a solicitat să se constate că recursul este nefondat.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia tardivităţii declarării recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, "dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile".

Prin decizia Curţii Constituţionale a României nr. 321/2017 s-a stabilit că atunci când, prin hotărârea dată de ultima instanţă în ierarhia instanţelor judecătoreşti, s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, recursul declarat împotriva acesteia angajează o competenţă de recurs pe orizontală, respectiv o judecată realizată de un complet situat pe acelaşi nivel ierarhic.

Textul de lege anterior menţionat instituie o excepţie de la termenul de recurs de drept comun reglementat de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., atât în privinţa duratei, cât şi a momentului de la care începe să curgă.

Astfel, în cazul încheierilor de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, durata termenului de recurs este de 48 de ore, iar momentul de la care începe să curgă termenul de declarare a recursului coincide cu data pronunţării hotărârii. De la data comunicării hotărârii începe să curgă un nou termen, de aceeaşi durată, pentru depunerea motivelor de recurs, conform art. 487 alin. (1) teza finală raportat la art. 470 alin. (5) din C. proc. civ.

De asemenea, art. 181 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prevede că atunci când termenul se socoteşte pe ore, acesta începe să curgă de la ora 00:00 a zilei următoare celei în care s-a realizat actul de procedură.

Pornind de la aceste texte de lege, instanţa supremă constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă încheierea din 29.05.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de petenta A. privind sesizarea Curţii Constituţionale, astfel cum a fost completată, iar termenul de 48 de ore prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 pentru declararea recursului se calculează de la data pronunţării încheierii, astfel încât a început să curgă la 30 mai 2020, ora 00:00 şi s-a împlinit la 2 iunie 2020, ora 24:00, fiind calculat în conformitate cu dispoziţiile art. 181 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Ca atare, rezultă că o cale de atac îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti poate fi exercitată numai în condiţiile prevăzute de lege, cu respectarea termenelor stabilite de către legiuitor.

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

Cu privire la data declarării recursului de către recurenta-reclamantă din prezenta cauză, Înalta Curte constată că aceasta a transmis, prin fax, "cerere pentru înregistrarea recursului şi înaintarea dosarului" la data de 4 iunie 2020, cu referire la împrejurarea că a declarat anticipat "calea de atac a recursului" prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, depusă la 22 octombrie 2019, deci, în afara limitelor temporale arătate.

În speţă, recursul nu a fost declarat în termenul imperativ de 48 de ore de la pronunţare, astfel cum prevede art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 pentru situaţia în care instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Totodată, se reţine că recurenta-reclamantă nu a invocat şi nu a dovedit că există motive temeinice care să justifice repunerea sa în termen, astfel încât devine incident art. 185 alin. (1) teza I din C. proc. civ., potrivit căruia, "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel".

În sistemul procesual român, conform art. 7 şi 10 C. proc. civ., litigiul civil este guvernat de principiul legalităţii, iar părţile au obligaţia îndeplinirii actelor de procedură în condiţiile stabilite de lege.

Astfel, căile de atac nu pot fi declarate de parte decât în condiţiile art. 457 C. proc. civ., adică în condiţiile şi termenele prevăzute de lege. Conform acestor dispoziţii, recursul împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României se declară după pronunţarea încheierii, fiind lipsită de orice efect declaraţia de recurs formulată de parte anterior, prin chiar cererea de sesizare a instanţei de control constituţional cu o excepţie de neconstituţionalitate.

Prin declaraţia de recurs, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 C. proc. civ., partea trebuie să indice, sub pedeapsa nulităţii, hotărârea atacată şi motivele de recurs, împreună cu alte elemente esenţiale, astfel că, în lipsa acestora, declaraţia formulată anterior este lipsită, în primul rând, de obiect.

În plus, actele de procedură nu sunt implicite, astfel încât recursul nu poate fi declarat anterior pronunţării unei hotărâri judecătoreşti, al cărei conţinut partea nu îl poate cunoaşte ori anticipa.

Analiza jurisprudenţei Curţii Constituţionale a României prezentată de recurentă nu are relevanţă asupra excepţiei tardivităţii analizate, ci prezintă un examen al admisibilităţii excepţiei, deci, al temeiniciei recursului, care este necesar precedată de analiza regulatei sesizări a instanţei. Chiar dacă recursul împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României este o cale de atac atipică, argumentele părţii nu pot justifica legitimitatea declarării căii de atac împotriva unei hotărâri anterior pronunţării sale.

Pe cale de consecinţă, instanţa supremă constată că a intervenit decăderea părţii din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac a recursului împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cu consecinţa pierderii de către recurenta-reclamantă a dreptului de a-i fi examinate pe fond motivele invocate prin cererea de recurs.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 raportat la art. 185 alin. (1) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia tardivităţii şi va respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta-reclamantă A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 29.05.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 iulie 2020.