Director revocation for breach of performance targets: cassation for insufficient judicial reasoning on contractual performance evidence

Şedinţa publică din data de 1 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

1. Prin cererea înregistrată, sub nr. x/2015 (ca urmare a disjungerii cererii reconvenţionale formulate de pârâtul A., în contradictoriu cu reclamanta S.C. B. S.A., în dosarul nr. x/2015), la data de 04.09.2015 pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, precizată ulterior, reclamantul A. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei S.C. B. S.A. la plata despăgubirilor în sumă de 221.669 RON, reprezentând contravaloarea remuneraţiei pentru perioada de valabilitate a contractului încheiat între părţi, precum şi la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1170, art. 1270 şi art. 1350 din C. civ. şi art. 1431 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.

Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, prin încheierea nr. 1946/04.09.2015, a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei I Civile şi a înaintat cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 1390/23.10.2015 a Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia necompetenţei funcţionale a acestei secţii şi s-a trimis cauza spre competentă soluţionare către Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, pe rolul căreia dosarul a fost înregistrat, sub nr. x/2015, la data de 26.11.2015.

2. Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1441/24.06.2016, a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C B. S.A., aşa cum a fost precizată. Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 221.669 RON, reprezentând despăgubiri echivalente drepturilor băneşti cuvenite pentru perioada 23.07.2012-31.12.2015, actualizate cu indicele de inflaţie, respectiv contravaloarea remuneraţiei de director, precum şi suma de 6.288,38 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta S.C. B. S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 776 din 06.12.2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis apelul promovat de apelanta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1441/24.06.2016, pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

S-a schimbat în tot hotărârea apelată, în sensul că s-a respins acţiunea ca nefondată iar intimatul-reclamant a fost obligat la plata sumei de 2.769 RON către apelanta-pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru achitată în apel.

Pentru a pronunţa această soluţie Curtea de Apel Constanţa a reţinut următoarele:

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că între cele două părţi s-a încheiat contractul de mandat nr. x/02.04.2009, prin care s-au prevăzut drepturi şi obligaţii reciproce privind deţinerea funcţiei de director general al S.C. B. S.A. de către reclamantul A., pe o perioadă de trei ani, începând cu data de 02.04.2009, contractul fiind modificat prin Actul Adiţional nr. 2008/15.12.2011, sub aspectul prelungirii duratei acestuia, până la data de 31.12.2015.

Curtea a redat conţinutul clauzelor contractului de mandat referitoare la "Obiectul contractului" (art. 2), la "Drepturile şi obligaţiile directorului general" (art. 4 alin. (1) lit. B), la "Drepturile şi obligaţiile societăţii" (art. 5 lit. A) şi la "Încetarea contractului" (art. 10 lit. B).

S-a menţionat că art. 12 alin. (4) din acelaşi contract stipulează că "Anexele întocmite în baza bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat în AGA, cuprinzând obiectivele şi criteriile de performanţă, sunt anexe la prezentul contract de mandat. Acestea se revizuiesc odată cu aprobarea unui nou buget de venituri şi cheltuieli".

Raportat la conţinutul acestor clauze contractuale, instanţa de apel a reţinut că intimatul-reclamant a deţinut funcţia de director general al societăţii apelante-pârâte, în perioada 02.04.2009 - 23.07.2012, contractul intervenit între părţi, fiind aprobat de Consiliul de Administraţie al S.C. B. S.A. în şedinţa din data de 02.04.2009, potrivit Deciziei Consiliului de Administraţie nr. 4/02.04.2009.

S-a arătat că părţile au prevăzut, în cuprinsul art. 8 alin. (2) din contractul de mandat, că "răspunderea directorului general este angajată pentru nerespectarea prevederilor legale ale prezentului contract şi a hotărârilor adoptate de adunarea generală a acţionarilor".

Cu alte cuvinte, Curtea a observat că, în speţă, este disputată răspunderea contractuală, astfel cum este reglementată în art. 1350 din C. civ. (2009).

Pornind de la regula generală, privind obligativitatea executării obligaţiilor contractuale rezultată din conţinutul textului de lege menţionat anterior, Curtea a reţinut că aceste prevederi se coroborează pe deplin cu dispoziţiile cuprinse în art. 1270 din C. civ. (2009), ce se identifică cu art. 969 din C. civ. de la 1864 (forţa obligatorie a contractului), pentru că, prin modul în care a fost legiferat, contractul s-a fundamentat pe teoria autonomiei de voinţă, care are la bază cele trei principii: libertatea contractuală, forţa obligatorie a contractului şi relativitatea efectelor contractului.

Curtea de Apel Constanţa a constatat că instanţa de fond a admis în mod greşit acţiunea reclamantului, fiind interpretate eronat dispoziţiile legale aplicabile speţei, prin raportare la clauzele contractului de mandat intervenit între părţi.

În analiza sa, instanţa de apel a avut în vedere că modul de organizare a activităţii directorilor poate fi stabilit prin actul constitutiv sau printr-o decizie a Consiliului de Administraţie, care poate delega atribuţiile de conducere către unul sau mai mulţi directori, iar organizarea activităţii acestora va fi stabilită prin decizia Consiliului de Administraţie, cum este situaţia din speţă, legiuitorul stabilind o astfel de competenţă de bază, ce se exercită "in concreto", de către Consiliul de Administraţie, impunând directorilor obligaţia de a informa Consiliul de Administraţie periodic şi complet asupra operaţiunilor întreprinse şi asupra celor care urmează a se întreprinde în viitor, între acestea regăsindu-se şi cea privind înştiinţarea asupra tuturor neregulilor constatate cu ocazia îndeplinirii atribuţiilor lor.

În acest context, instanţa de prim control judiciar a reţinut că dispoziţiile art. 1431 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 prevăd posibilitatea revocării directorilor, oricând, de către Consiliul de Administraţie, ceea ce înseamnă că în concepţia legiuitorului societar pot fi revocaţi "ad nutum", ştiut fiind că natura juridică a delegării conducerii societăţii de către Consiliul de Administraţie, către directorii societăţii, îşi găseşte fundamentul într-un drept de substituire de natură legală "sui generis", cu efecte specifice, care se grefează pe raportul juridic de mandat dintre societate în calitate de mandant şi Consiliul de Administraţie în calitate de mandatar care, la rândul său, poate emite decizie de mandatare.

S-a menţionat că au fost produse dovezi din care rezultă că prin decizia nr. 1/12.03.2012, Consiliul de Administraţie al S.C. B. S.A. a avizat favorabil bugetul de venituri şi cheltuieli pentru exerciţiul financiar 2012, urmând să fie supus aprobării A.G.O.A., situaţie de fapt ce s-a materializat prin emiterea Hotărârii nr. 525/03.05.2012, de aprobare a bugetului de venituri şi cheltuieli (BVC), în forma propusă de conducerea executivă şi avizată de Consiliul de Administraţie al societăţii, intimatul-reclamant A. având la acea dată calitatea de membru al Consiliului de Administraţie, calitate în care a prezidat şedinţa A.G.O.A. şi a propus spre aprobare BVC-ul, pentru exerciţiul financiar 2012, astfel cum rezultă din procesul-verbal de şedinţă al A.G.O.A. din 03.05.2012.

Coroborând dispoziţiile legale enunţate cu clauzele contractului de mandat intervenit între părţi, Curtea a concluzionat în sensul că: directorul general avea obligaţia de a duce la îndeplinire hotărârile AGA, inclusiv de a duce la îndeplinire indicatorii economico-financiari prevăzuţi în BVC-ul aprobat pentru exerciţiul financiar 2012.

Nu au fost reţinute susţinerile reclamantului, potrivit cărora "revocarea din funcţia de director general a avut loc fără justă cauză" sau că "obligaţiile stabilite în contract au un caracter general", iar, măsura revocării nu "precizează în mod concret care sunt obligaţiile încălcate", ori că "nu a avut cunoştinţă despre cuprinderea în contractul de mandat a unor obiective şi criterii de performanţă".

În egală măsură, instanţa de apel a înlăturat susţinerile intimatului-reclamant legate de inexistenţa obiectivelor şi criteriilor de performanţă, ce ar rezulta din "imposibilitatea prezentării acestora de societate în faţa instanţei", atât timp cât, ele derivă din dispoziţiile legale aplicabile speţei, fiind cuprinse în clauzele contractului de mandat, la art. 4 alin. (1) lit. B), neputându-se concluziona, aşa cum susţine intimatul, că "perioada în care se obţin venituri din exploatarea activelor societăţii este iulie - august" şi că "analiza veniturilor obţinute din aceste activităţi se poate face, în mod obiectiv, în luna septembrie, la final de sezon estival".

Prin urmare, Curtea a ajuns la concluzia că revocarea a fost justificată de executarea necorespunzătoare a obligaţiilor prevăzute în contractul de mandat, în condiţiile în care intimatul-reclamant avea obligaţia de a duce la îndeplinire hotărârile AGA, în sensul ducerii la îndeplinire a indicatorilor prevăzuţi în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat pentru exerciţiul financiar 2012.

De altfel, s-a observat şi că materialul probator administrat în cauză, respectiv înscrisurile (bilanţurile contabile) şi expertiza contabilă, produc dovezi certe, în sensul că nici în exerciţiul financiar 2011, intimatul-reclamant nu a realizat indicatorii economico-financiari prevăzuţi în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat de A.G.O.A., pentru exerciţiul financiar 2011 şi chiar începând cu exerciţiul financiar 2009 - nu a dus la îndeplinire aceşti indicatori prevăzuţi în BVC-urile aprobate anual.

4. La data de 11.07.2019 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2015, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 776/06.12.2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Constanţa, apreciind că sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.. În temeiul art. 453 din acelaşi cod recurentul a cerut obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul a arătat că decizia atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Totodată, a susţinut că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, întrucât instanţa de apel a motivat hotărârea succint, iar soluţia exprimată prin dispozitiv este pur formală, nesusţinută de considerente.

În acest sens, recurentul a relevat faptul că instanţa de prim control judiciar a reţinut, la modul general, faptul că revocarea sa din funcţia de director general al pârâtei S.C. B. S.A., prin decizia Consiliului de Administraţie nr. 6/23.07.2012, a avut loc ca urmare a unei "executări necorespunzătoare a obligaţiilor prevăzute în contractul de mandat", fără a le indica, deşi, din probatoriul administrat în cauză a rezultat că nu a existat o neîndeplinire a obligaţiilor contractuale, iar revocarea nu s-a fundamentat pe o justă cauză.

Totodată, s-a arătat că instanţa de apel nu a analizat, în considerentele deciziei recurate, "presupuşii indicatori economico-financiari existenţi", de vreme ce a reţinut că aceştia nu "ar fi fost realizaţi de către reclamant în decursul anului 2012 şi anterior, în 2011, respectiv 2009".

Mai mult decât atât, recurentul a învederat că în considerentele hotărârii atacate se face referire, în mod sumar, doar la probele administrate de către partea adversă (înscrisuri - bilanţuri contabile şi expertiza contabilă), fără să procedeze la o analiză a acestora şi nu se face nicio menţiune cu privire la probele administrate de către reclamant.

Mai exact, a susţinut că instanţa de apel nu a analizat procesul-verbal de şedinţă a Consiliului de Administraţie din data de 23.07.2012 şi nici Decizia Consiliului de Administraţie nr. 6/23.07.2012.

Or, în acest proces-verbal de şedinţă, încheiat şi semnat de către membrii Consiliului de Administraţie, nu se menţionează nicio obligaţie contractuală pe care reclamantul A. nu a respectat-o în exercitarea mandatului de director general.

Recurentul a învederat că instanţa nu a observat faptul că decizia de revocare din funcţie, emisă de preşedintele Consiliului de Administraţie, a cuprins menţiuni suplimentare faţă de procesul-verbal al şedinţei, care este întocmit în vederea stabilirii veridicităţii aspectelor ce urmează să fie trecute în decizie.

De asemenea, recurentul-reclamant a susţinut că nu au fost analizate argumentele sale vizând faptul că situaţia financiară nu era cunoscută la data de 23.07.2012, aspect care rezulta din împrejurarea că la o săptămână după ce a avut loc şedinţa de revocare, respectiv la 30.07.2012, acelaşi Consiliu de Administraţie a analizat şi a aprobat prin decizie, în unanimitate, situaţiile financiare ale societăţii pentru perioada 01.01.2012 - 01.06.2012, în care şi-a desfăşurat activitatea directorul general A.. În opinia recurentului, maniera extrem de succintă în care au fost exprimate considerentele deciziei atacate, fără a se analiza în concret probele, dar şi fără să se stabilească situaţia de fapt şi normele substanţiale care i se aplică, nu creează transparenţă asupra silogismului judiciar, nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi nici nu respectă exigenţa motivării, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurentul a invocat faptul că, în mod eronat, curtea de apel a reţinut că obiectivele şi criteriile de performanţă ar deriva din dispoziţiile legale aplicabile speţei, fiind cuprinse în clauzele contractului de mandat nr. x/02.04.2009, completat de actul adiţional nr. x/15.12.2011 - art. 4 alin. (1) lit. B).

În acest sens, a arătat că instanţa de apel a înlăturat susţinerile reclamantului ce au vizat inexistenţa obiectivelor şi a criteriilor de performanţă, dovedite de imposibilitatea prezentării acestora de către societatea intimată.

Recurentul a arătat că, într-adevăr, art. 4 alin. (1) lit. B) din contractul de mandat stabileşte că subzistă în sarcina directorului general obligaţia de a aduce la îndeplinire obiectivele şi criteriile de performanţă prevăzute în contract, însă acesta trebuie să fie coroborat cu art. 12 alin. (4), potrivit căruia obiectivele şi criteriile de performanţă constituie anexe la contract şi se revizuiesc odată cu aprobarea unui nou buget de venituri şi cheltuieli.

A mai susţinut că, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, prevederile art. 969 din C. civ. de la 1864, care reglementează principiul forţei obligatorii a contractului se coroborează cu dispoziţiile contractului şi cu cele ale Legii nr. 31/1990, potrivit cărora directorii pot fi revocaţi oricând de consiliul de administraţie, însă, trebuie avut în vedere că atât art. 1431 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, cât şi ultimul alineat al art. 10 din contractul de mandat.

Astfel, recurentul a precizat că aceste dispoziţii prevăd o despăgubire în situaţia revocării fără justă cauză, care, în speţă, a fost evaluată prin contract, părţile stipulând acordarea unei sume echivalente cu remuneraţia cuvenită până la încheierea contractului de mandat, respectiv 31.12.2015.

În acest context, a subliniat că motivul pentru care societatea pârâtă nu a putut prezenta instanţei obiectivele şi criteriile de performanţă aferente anului 2012 este acela că ele nu au fost aprobate în Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor din data de 03.05.2012 iar concluzia instanţei de apel, în sensul că indicatorii economico-financiari prevăzuţi în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat pentru exerciţiul financiar 2012 ar reprezenta, în realitate, indicatori de performanţă, este eronată, atât timp cât pe parcursul unui an fiscal bugetul poate suporta rectificări.

Or, este real faptul că directorul general are obligaţia de a duce la îndeplinire hotărârile adunării generale a acţionarilor şi de a realiza indicatorii financiari prevăzuţi în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat de AGA, însă această obligaţie nu poate fi analizată decât prin raportare la existenţa unor obiective şi criterii de performanţă, care, în speţă, nu au existat, astfel încât nu se putea face, în concret, o evaluare a performanţei.

În plus, recurentul a arătat că la momentul revocării din funcţia de director general, situaţia financiară a societăţii nu era cunoscută, aspect ce rezultă din împrejurarea că, ulterior revocării sale, consiliul de administraţie a analizat şi a aprobat situaţiile financiare aferente perioadei în care a deţinut această funcţie, respectiv 01.01.2012 - 01.06.2012.

În continuare, a prezentat pe larg, prin raportare la obiectul de activitate şi la situaţia financiar-contabilă a societăţii B. S.A., argumentele pentru care a apreciat că i-a fost revocat mandatul fără o cauză justă.

În fine, recurentul-reclamant a arătat că, dincolo de faptul că activitatea desfăşurată în exerciţiul financiar 2009 sau 2011 nu prezintă relevanţă în cauză, de vreme ce revocarea sa a avut în vedere primele şase luni ale anului 2012, instanţa de prim control judiciar s-a limitat la a indica generic nerealizarea indicatorilor aferenţi anilor 2009 şi 2011, fără a analiza, în concret, în ce constă această nerespectare a obligaţiilor.

5. Intimata-pârâtă S.C. B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia insuficientei timbrări, susţinând că recursul a fost timbrat cu 100 RON, excepţia tardivităţii declarării recursului, în motivarea căreia a arătat că hotărârea atacată a fost comunicată la 27.12.2017, iar memoriul de recurs a fost depus la 27.05.2019, precum şi excepţia inadmisibilităţii recursului, prin raportare la valoarea obiectului cererii de chemare în judecată; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

6. Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 27.11.2019 Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu menţiunea că părţile pot depune un punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Intimata-pârâtă a formulat punct de vedere la raport, prin care a arătat că îşi menţine excepţia tardivităţii şi excepţia inadmisibilităţii recursului, invocate prin întâmpinare.

Recurentul-reclamant a depus punct de vedere la raport, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

7. Prin încheierea din 05.02.2020 s-au respins excepţiile insuficientei timbrări, inadmisibilităţii şi tardivităţii recursului, invocate de intimata-pârâtă S.C. B. S.A., s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 776/06.12.2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi s-a fixat termen în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării acestuia.

8. Examinând recursul formulat în cauză prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte urmează să îl admită pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că motivele de recurs astfel cum au fost dezvoltate de către autorul căii de atac se pot circumscrie doar motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., neexistând nicio critică aptă să reprezinte greşita aplicare a legii, conform art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

Astfel, se reţine că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat formal şi că toate alegaţiile recurentului se referă la o motivare succintă, insuficientă, care nu explică în mod necesar modalitatea de stabilire a stării de fapt pe baza probelor analizate.

În susţinerea motivului de casare ce vizează interpretarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material recurentul-reclamant a menţionat că din întregul material probatoriu administrat în cauză nu a rezultat că şi-a îndeplinit în mod necorespunzător obligaţiile contractuale şi nici nu au fost identificate obligaţiile neîndeplinite, propunând o reevaluare a situaţiei de fapt.

Or, recursul este o cale de atac nedevolutivă, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici vizând temeinicia hotărârii recurate, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentului cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

În prezenta cauză, recurentul nu a indicat eventualele greşeli săvârşite de instanţa de apel în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale incidente iar în această fază procesuală instanţa nu se poate substitui părţii, în sensul de a completa deductiv argumentaţia căii de atac.

Aşadar, Înalta Curte va analiza decizia recurată prin prisma motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Invocând nelegalitatea deciziei atacate, în considerarea acestor dispoziţii legale, recurentul-reclamant a susţinut faptul că instanţa de prim control judiciar nu a prezentat, în considerentele hotărârii, modalitatea în care nu a îndeplinit indicatorii economici prestabiliţi în Adunarea Generală a Acţionarilor şi nici nu au fost analizate probe principale cum ar fi decizia Consiliului de Administraţie prin care a fost revocat din fucţia de director general al societăţii pârâte.

În opinia recurentului, există şi o contradicţie în motivarea hotărârii referitoare la aprobarea situaţiilor financiare pe anul 2012, pentru ca, ulterior, instanţa să concluzioneze în sensul că nu au fost îndeplinite obiectivele financiare.

Criticile recurentului-reclamant A. subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., constând în motivarea sumară a hotărârii din apel, sunt întemeiate.

Analiza considerentelor deciziei recurate relevă faptul că nu au fost respectate cerinţele impuse de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., care stabilesc obligaţia instanţei de a preciza motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea, precum şi cele pentru care s-au înlăturat apărările părţilor.

Totodată, este util de subliniat că o hotărâre trebuie să respecte exigenţele art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, întrucât, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă să fi examinat, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse analizei, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

În prezenta cauză, se reţine că instanţa de apel nu face nicio referire concretă la probele analizate, cu excepţia expertizei ale cărei concluzii sunt redate eliptic, astfel încât soluţia pronunţată nu îşi găseşte suportul într-o analiză corespunzătoare a stării de fapt şi este rezultatul unei încălcări a dispoziţiilor art. 264 C. proc. civ.

În motivarea hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Constanţa sunt expuse doar considerente teoretice referitoare la regulile de drept aplicabile şi la principiile guvernării societare, fără o prezentare suficientă a situaţiei de fapt, în raport cu care s-a apreciat că acţiunea reclamantului este nefondată.

Înalta Curte constată că se impune casarea deciziei atacate pentru ca, în rejudecare, instanţa de apel să-şi fundamenteze raţionamentul logico-juridic care susţine concluzia pe baza unei analize a probelor administrate sau a oricăror probe pe care le consideră necesare în demonstrarea soluţiei.

Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ. coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi cod, va admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 776/06.12.2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o va casa şi va trimite cauza spre spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

În rejudecare va fi analizată şi cererea accesorie a recurentului A. având ca obiect acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul acestui recurs, în conformitate cu dispoziţiile art. 453 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 776/06.12.2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 iulie 2020.