Revision bid against nullity-only cassation ruling dismissed as inadmissible; prior judgment stands.

Şedinţa publică din data de 1 iulie 2020

Prin cererea înregistrată la 17 iunie 2009 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2009, reclamantele A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu Societatea Naţională Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu S.A. şi Regia Autonomă Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - C. R.A. şi cu angajaţii celor două pârâte, care, la 14 iunie 2006, îndeplineau calitatea de controlor trafic aerian angajat al pârâtei C. şi cu angajatul "Aeroportului Băneasa", care răspundea de semnalizarea lucrărilor efectuate pe pistă:

- să fie obligaţi pârâţii persoane fizice, în solidar cu Aeroportul Băneasa şi C., la plata către reclamante a sumei 3.288.916 EUR, reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a avarierii aeronavei Learjet 60 în accidentul de la 14 iunie 2006;

- să fie obligaţi pârâţii, în solidar cu pârâtele Aeroportul Băneasa si C., la plata dobânzii legale calculată la debitul principal datorat, începând cu data sesizării instanţei şi până la momentul plăţii efective;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces. Pârâta Societatea Naţională Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu S.A. a depus întâmpinare, prin intermediul căreia a invocat excepţiile necompetenţei funcţionale a secţiei a V-a Civile a Tribunalului Bucureşti, prematurităţii şi prescripţiei dreptului material la acţiune.

Pârâta Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - C. R.A. a depus întâmpinare, solicitând să se dispună: în principal: a) admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei B. şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii ca promovată de o persoană fără calitate procesuală activă, admiterea excepţiei prematurităţii cererii de chemare în judecată şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii ca prematur formulată, iar, în subsidiar: a) respingerea solicitării reclamantelor de a obliga C. să furnizeze informaţii referitoare la identitatea controlorilor de trafic; urmând ca, pe fondul cauzei, cererea de chemare în judecată să fie respinsă ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 14 decembrie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea către secţia a VI-a Civilă a aceluiaşi tribunal. Pe rolul secţiei a VI-a Civile a Tribunalului Bucureşti, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2010.

Prin încheierea din 10 mai 2010 instanţa a respins cererea reclamantelor de obligare a pârâtelor să indice numele angajaţilor lor, pentru considerentele expuse în această încheiere, iar la 31 mai 2010, reclamantele şi-au restrâns cererea la judecata în contradictoriu cu pârâtele persoane juridice.

La termenul de la 31 mai 2010, a fost respinsă excepţia prematurităţii, nu a mai fost susţinută excepţia prescripţiei, iar în privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale active, s-a prorogat discutarea acesteia după administrarea probelor.

În şedinţa de la 30 iunie 2014, instanţa a luat act de transmiterea calităţii procesuale active a reclamantei B. către D..

Prin sentinţa civilă nr. 5048 din 20 octombrie 2014, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active ca nefondată. A admis în parte cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâtele, în solidar, la plata sumelor de 703.798,66 euro către reclamanta A., respectiv de 1.369.438,66 euro către reclamanta D., cu titlu de contravaloare prejudiciu, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor sume de la data sesizării instanţei (12 iunie 2009) şi până la data plăţii efective. A obligat pârâtele, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată, astfel: 42.220,02 RON către reclamanta A., respectiv 70.452,27 RON şi 5.236,99 euro către reclamanta D..

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantele A. şi D., precum şi pârâtele Regia Autonomă Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - C. R.A. (C.) şi Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti S.A.

Reclamanta A. a precizat în cererea de apel că la 10 noiembrie 2014 a cesionat drepturile litigioase către S.C. E. S.R.L., această entitate preluând şi drepturile şi obligaţiile procedurale din dosarul de faţă.

Prin decizia nr. 228 din 6 februarie 2019, instanţa a luat act de tranzacţia încheiată între reclamantele D. şi E. S.R.L. şi pârâtă Regia Autonoma Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - C. R.A. La 16 octombrie 2018, S.C. E. S.R.L. a cesionat drepturile litigioase către F., acesta preluând şi drepturile şi obligaţiile procedurale din dosarul de faţă.

Prin decizia civilă nr. 1222 din 28 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de D. şi de F., a admis apelul promovat de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, a schimbat, în parte, sentinţa civilă atacată, în sensul că a admis, în parte, cererea de chemare în judecată. A obligat pârâta Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti la plata către reclamanta D. a sumei de 586.872,94 euro, cu titlu de prejudiciu, constând în cheltuielile efectuate de reclamantă pe durata imposibilităţii de utilizare a aeronavei, precum şi la plata către F. a sumei de 51.867,40 Euro, cu titlu de prejudiciu, constând în pierderea de valoare a aeronavei, a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei civile atacate, a admis, în parte, cererea pârâtei Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti de obligare a reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată efectuate şi a dispus obligarea, în solidar, a acestora la plata către pârâtă a sumei de 21.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în faza apelului.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs D. şi F., precum şi Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

Prin decizia nr. 214 din 29 ianuarie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2010, s-au constatat nule recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi D. şi F. şi de recurenta-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ A AEROPORTURILOR BUCUREŞTI S.A. împotriva deciziei civile nr. 1222 din 28 iunie 2019, pronunţate Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi sentinţei civile nr. 5048 din 20 decembrie 2014, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

În argumentarea soluţiei pronunţate, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că recurenţii-reclamanţi au indicat prin cererea de recurs motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., însă din dezvoltarea criticilor formulate nu rezultă niciun element care să se subsumeze ipotezelor reglementate de acestea.

S-a arătat că recurenţii-reclamanţi nu au înţeles să încadreze criticile formulate în motivele menţionate în memoriul de recurs.

Deşi, s-a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut că instanţa de apel ar fi acordat altceva decât s-a cerut în ceea ce priveşte data în raport de care se stabileşte scăderea valorii de piaţă a aeronavei.

Instanţa de recurs a reţinut că prin criticile subsumate acestui motiv recurenţii-reclamanţi tind tot la o reanalizare a probatoriului administrat în cauză, exprimându-şi nemulţumirea faţă de modul în care instanţa de apel a înţeles să dea eficienţă probelor şi în care a stabilit cuantumul despăgubirii cuvenite pentru acoperirea prejudiciului suferit de reclamante ca urmare a scăderii valorii de piaţă a aeronavei în urma accidentului aviatic.

S-a constatat că recurenţii-reclamanţi au supus analizei critici ce se referă exclusiv la suma pe care instanţa de apel a acordat-o recurentului-reclamant F. pentru a acoperi valoarea prejudiciului suferit de acesta ca urmare a scăderii valorii comerciale a aeronavei, astfel cum acesta a solicitat, în condiţiile în care instanţa de apel a stabilit valoarea acestui prejudiciu în baza unui raport de expertiză tehnică judiciară, raport care a luat în calcul mai multe scenarii, în concordanţă cu obiectivele încuviinţate de instanţă şi în considerarea principiului reparării integrale a prejudiciului.

Ca urmare, s-a concluzionat în sensul că o astfel de critică nu se încadrează în niciuna din tezele art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., s-a reţinut că a fost indicat formal în finalul memoriului de recurs, fără ca recurenţii-reclamanţi să precizeze care anume parte a deciziei instanţei de apel este nemotivată sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au invocat faptul că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii rezultând din aprecierea eronată în principal a prevederilor Anexei 14 ICAO.

Astfel, au considerat că această anexă reprezintă o normă de drept material, însă au dezvoltat critici ce vizează distribuirea procentelor de culpă între părţile implicate în accidentul aviatic de la 14 iunie 2006, susţinându-se că instanţa de apel a apreciat, în mod greşit, probele administrate în cauză, cu referire la raportul de expertiză tehnică judiciară în domeniul aviatic, obiecţiunile formulate de părţi cu privire la acesta, raportul final de investigaţie tehnică al CIAS şi obiecţiunile părţilor faţă de acest raport.

S-a constatat că se pune în discuţie, în realitate, modul în care instanţa de apel s-a raportat la probatoriul cauzei, a stabilit gradul de vinovăţie a părţilor implicate în accident şi a cuantificat prejudiciul produs.

Totodată, instanţa învestită cu soluţionarea recursului a reţinut că din petitul cererii de recurs rezultă cu claritate împrejurarea că recurenţii-reclamanţi urmăresc modificarea procentului de culpă al recurentei-pârâte, omologarea unei alte variante a raportului de expertiză tehnică aviatică, cu consecinţa modificării sumelor acordate ca daune-interese, solicitând, în mod eronat, ca instanţa de recurs să intre pe tărâm probator şi să reconsidere aspecte de fapt, în condiţiile în care recursul vizează exclusiv aspecte de legalitate.

Cu privire la recursul declarat de către recurenta-pârâtă, Înalta Curte a constatat că din dezvoltarea criticilor formulate nu rezultă niciun element care să se subsumeze ipotezelor reglementate de art. 304 pct. 6, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., motive de nelegalitate indicate expres prin cererea de recurs.

Înalta Curte a reţinut că recurenta-pârâtă a formulat numai critici referitoare la decizia instanţei de apel, deşi, aceasta consideră că sunt nelegale şi celelalte hotărâri pronunţate în cauză.

Din lecturarea cererii de recurs a rezultat că motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. a fost indicat pur formal şi că recurenta-pârâtă a precizat ca temei juridic şi art. 304 pct. 8 C. proc. civ., fără a arăta care este actul juridic ce a fost interpretat greşit de către instanţă.

Aşadar, s-a constatat că motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat cu scopul de a repune în discuţie probatoriul administrat şi concluziile instanţei de apel.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa de recurs a observat că, în aparenţă, susţinerile recurentei-pârâte tind să demonstreze încălcarea dispoziţiilor legale de drept material referitoare la răspunderea civilă delictuală în cadrul special al reglementărilor din domeniul aviaţiei.

În realitate, autoarea căii de atac a reiterat aspecte de netemeinicie care repun în discuţie calitatea de parte în raportul juridic delictual, neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale din perspectiva recurentei-pârâte şi caracterul licit al acţiunilor sale, raportate la aspecte de fapt, fără a se demonstra încălcarea vreunui text legal.

Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o rejudecare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind legalitatea hotărârii pronunţate în apel. Simpla nemulţumire a părţilor faţă de soluţiile pronunţate, fără a se dezvolta şi arăta, în concret, în ce constau greşelile săvârşite de instanţă pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestora în cazurile limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. de la 1865, nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursurilor, neinvocarea unor veritabile motive de recurs fiind sancţionată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.

Împotriva deciziei nr. 214/29.01.2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, au formulat cerere de revizuire revizuenţii F. şi D., în temeiul dispoziţiilor art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., solicitând admiterea acesteia, întrucât instanţa de recurs s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut.

Examinând cu prioritate admisibilitatea cererii de revizuire, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte reţine următoarele:

În sistemul dreptului procesual civil, căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti sunt guvernate de principiul legalităţii, regulă cu valoare de ordin constituţional, care semnifică faptul că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Art. 322 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865 prevede că pot fi atacate cu revizuire hotărârile rămase definitive în apel sau prin neapelare, precum şi hotărârile date de o instanţă de recurs atunci când se evocă fondul, pentru motivele prevăzute expres şi limitativ la pct. 1-10 din acelaşi articol.

Textul de lege anterior evocat stabileşte condiţiile de admisibilitate ale revizuirii, indicând hotărârile care pot face obiectul acestei căi extraordinare de atac de retractare.

În privinţa hotărârilor date de o instanţă de recurs este instituită condiţia de admisibilitate a revizuirii, constând în evocarea fondului, care implică fie stabilirea unei alte situaţii juridice decât cea reţinută în fazele procesuale anterioare, fie aplicarea altor dispoziţii legale la situaţia de fapt stabilită de instanţele devolutive.

În oricare din aceste ipoteze, evocarea fondului presupune ca instanţa de recurs să fi dat o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii decât cea care fusese dată de instanţa inferioară.

Aşadar, nu pot forma obiectul revizuirii hotărârile prin care calea de atac nu a fost soluţionată prin evocarea fondului.

Pornind de la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că prin decizia nr. 214/29.01.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, ce face obiectul cererii de revizuire, s-au constatat nule recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi D. şi F. şi de recurenta-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ A AEROPORTURILOR BUCUREŞTI S.A. împotriva deciziei civile nr. 1222 din 28 iunie 2019, pronunţate Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi a sentinţei civile nr. 5048 din 20 decembrie 2014, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Cum decizia de constatare a nulităţii recursurilor nu se circumscrie hotărârilor care evocă fondul rezultă că nu este îndeplinită cerinţa de admisibilitate impusă de art. 322 C. proc. civ. de la 1865.

Or, recunoaşterea unei căi extraordinare de atac în alte situaţii şi pentru alte motive decât cele prevăzute de legea procesual civilă ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului exercitării cu bună-credinţă a drepturilor procesuale, motiv pentru care, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste motive, văzând şi dispoziţiile art. 328 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenţii F. şi D. împotriva deciziei nr. 214/29.01.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenţii F. şi D. împotriva deciziei nr. 214/29.01.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 iulie 2020.