Municipality's contract termination suit assigned to civil tribunal; administrative court jurisdiction excluded

Şedinţa publică din data de 30 iunie 2020

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la 28 august 2019, sub nr. x/2019, şi precizată la 2 decembrie 2019, reclamantul Municipiului Bacău prin Primarul Municipiului Bacău A. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice- Direcţia Generală Programul Operaţional Regional-Serviciul de Constatare Nereguli ("MADR"), să dispună anularea Deciziei nr. 8 din 27 mai 2019 emise de MADR, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Regional 2007-2013, transmisă prin adresa din 24 mai 2019 şi înregistrată la Primăria Municipiului Bacău sub nr. x din 13 iunie 2019.

La termenul de la 2 decembrie 2019, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 870 din 2 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Bucureşti - Secţiile Civile.

În motivarea acestei hotărâri, s-a reţinut, în esenţă, că Decizia nr. 8 din 27 mai 2019 prin care pârâtul MADR a dispus rezilierea contractului de finanţare nr. x din 26 aprilie 2012, încheiat între părţi, motivat de faptul că reclamantul, în calitate de beneficiar, nu a realizat obiectivele şi indicatorii proiectului în cadrul termenului acordat pentru asigurarea funcţionalităţii proiectului, a fost emisă în aplicarea dispoziţiilor art. 7 alin. (2) şi art. 18 alin. (5) din contractul de finanţare, respectiv în executarea contractului de finanţare, iar nu în executarea în concret a legii.

Curtea de Apel a avut în vedere definiţia actului administrativ, astfel cum rezultă din prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, respectiv "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii", precum şi dezlegările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 11/2015, în sensul că nu toate actele emanând de la autorităţile publice sunt acte administrative, şi a calificat Decizia nr. 8 din 27 mai 2019 ca fiind un act emis în executarea dispoziţiilor contractuale.

Instanţa a aplicat dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 şi a reţinut că doar acele litigii privind faza premergătoare încheierii contractului, privind încheierea contractului şi anularea contractului, revin spre competentă soluţionare instanţei de contencios administrativ în timp ce litigiile care decurg din executarea contractului sunt de competenţa instanţelor de drept comun.

Din interpretarea coroborată a prevederilor legale mai sus evocate şi a celor ale art. 94 alin. (1) lit. k) raportat la art. 95 pct. 1 C. proc. civ., competenţa materială de soluţionare a cauzei a fost stabilită în favoarea Tribunalului Bucureşti - Secţiile Civile.

Ca urmare, cauza a fost înaintată spre soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanţe la 28 februarie 2020 sub nr. x/2019. La termenul de la 2 iunie 2020, reclamantul Municipiului Bacău prin primar a depus note scrise prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a tribunalului şi a solicitat trimiterea dosarului spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a.

Prin sentinţa civilă nr. 479 din 2 iunie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, că, potrivit dispoziţiilor art. 95 C. proc. civ., tribunalul judecă in primă instanţă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, dar că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a II-a şi alin. (1)1 teza I din Legea nr. 554/2004, în conformitate cu care litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel, iar cererile privind actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene se soluţionează potrivit criteriului valoric.

A mai reţinut instanţa că din dispoziţiile art. 3, art. 49 şi art. 53 alin. (1) şi alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, rezultă că numai cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către instanţa civilă de drept comun în circumscripţia căreia se află sediul autorităţii contractante, iar în cauză nu se contestă modalitatea de executare a unui contract de achiziţie publică încheiat în temeiul contractului de finanţare, ci este supus analizei chiar contractul de finanţare. Acest contract nu poate fi încadrat între cele menţionate de art. 53 alin. (1) şi alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016 pentru a se atrage competenţa secţiei a VI-a Civile.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestor texte de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Nici una din cele două instanţe aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere material să judece cererea cu care a fost sesizată.

Pentru a stabili competenţa materială de soluţionare a cauzei, Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect anularea Deciziei nr. 8 din 27 mai 2019, prin care MADR a dispus rezilierea unui contract de finanţare încheiat între acesta şi reclamant, respectiv Municipiul Bacău prin primar, motivat de neîndeplinirea de către reclamant, în calitate de beneficiar al contractului de finanţare, a obiectivelor şi indicatorilor proiectului în cadrul termenului acordat pentru asigurarea funcţionalităţii proiectului, respectiv pentru neîndeplinirea unor obligaţii contractuale.

Având în vedere obiectul cauzei, astfel cum a fost stabilit de reclamant, Înalta Curte reţine că acţiunea cu care a fost sesizată Curtea de Apel Bucureşti este o acţiune în anularea unui act (decizie) emis de o autoritate publică în cadrul determinat de neexecutarea de către una din părţi a obligaţiilor născute în temeiul unui contract administrativ, situaţie în care sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 554/2004 fiind vorba de un litigiu în legătură cu un contract administrativ. De altfel, reclamantul a invocat ca temei de drept al cererii de chemare în judecată dispoziţiile art. 8 din această lege, iar anterior sesizării instanţei, reclamantul a urmat procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 554/2004, urmând calea indicată chiar de autoritatea care a emis decizia atacată.

Conform dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, "instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun".

Din analiza prevederilor legale mai sus menţionate rezultă că legiuitorul a înţeles să departajeze litigiile ce presupun un anume grad de specializare în analiza şi soluţionarea respectivelor cauze de cele care pot fi rezolvate şi de alte secţii sau completuri specializate, nepresupunând o problematică juridică diferită, sens în care, în urma modificării art. 8 din Legea nr. 554/2004 prin Legea nr. 212/2018, au fost incluse în sfera de competenţă a instanţelor civile şi litigiile ce provin din executarea contractelor administrative. În speţă, măsura rezilierii, contestată de reclamant, nu se raportează la analiza unor aspecte premergătoarea încheierii contractului sau legate de validitatea sa, ci la îndeplinirea sau nu a obligaţiilor sale contractuale, această chestiune intrând în sfera de competenţă a instanţei civile deoarece ţine de executarea contractului cu caracter administrativ.

Înalta Curte va mai avea în vedere şi dispoziţiile art. 94 alin. (1) lit. k) raportat la art. 95 pct. 1 C. proc. civ. şi, raportat la valoarea contractului de finanţare (7.899.139,66 RON), va constata că este competent în soluţionarea cauzei tribunalul.

Pentru considerentele anterior expuse, având în vedere instanţele aflate în conflict, în temeiul art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 iunie 2020.