CHF-denominated consumer credit abusive clauses: bank's appeal declared inadmissible due to procedural lapse

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x din 9 octombrie 2013 reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pârâta C. SA, solicitând instanţei să constate: caracterul abuziv al clauzelor contractuale ce se regăsesc în Contractul de credit nr. x din 21 februarie 2008 şi actele adiţionale nr. x din 18 iunie 2009 şi nr. y din 26 ianuarie 2011 încheiate între reclamanţi şi pârâta C. SA, cu consecinţa că acestea nu produc efecte faţă de reclamanţi: 1. clauzele contractuale prevăzute la art. 1.2. (astfel cum a fost modificat de actul adiţional nr. x din 18 iunie 2009 şi actul adiţional nr. x din 26 ianuarie 2011) şi art. 5 din contractul de credit nr. x din 21 februarie 2008 în care este prevăzut tipul de dobânda şi modul de calcul al acesteia: variabila, calculata în funcţie de indicele de referinţă şi de marja băncii; Indice de referinţă: LIBOR la 3 luni; Marja: 4,3/5,3/5 puncte procentuale pe an, variabilă" 2. clauza contractuală prevăzută la art. 1.3 lit. a) din contractul de credit, care stabileşte perceperea unui comision de acordare a creditului în cuantum de 4300,5 CHF; 3. clauza contractuală prevăzută la art. 1.3 lit. b) din contractul de credit, referitoare la comisionul de rambursare anticipată, reprezentând procent de 2% sau 1,5% plus dobânda aferentă primelor şase luni considerate promoţionale; 4. clauza contractuală prevăzută la art. 1.3 lit. b) din contractul de credit, referitoare la comisionul de conversie de 3,00% aplicat la soldul creditului, comision perceput în cazul solicitării modificării valutei, duratei sau a altor condiţii ale creditului;

5. clauzele contractuale prevăzute la art. 4.2 din contractul de credit, clauze ce impun încheierea unor contracte de asigurare cu "societăţi de asigurarea agreate de bancă" 6. clauzele contractuale prevăzute de art. 7.1. lit. e), f), g), h). i). k). m), n), o); 7. clauza contractuala prevăzuta la art. 7.2; 8. clauza contractuală cuprinsă în art. 11.2. din Actul adiţional din data de 17 septembrie 2010 neasumat şi nesemnat de reclamanţi, care prevede "În situaţia neresprectării promoţiei oferite, respectiv păstrarea clauzelor iniţiale pe o perioadă de 5 ani de la data semnării Contractului de credit, împrumutatul va plăti Băncii penalităţi în cuantum egal cu valoarea dobânzii calculată pentru primele 6 luni de la acordarea creditului, ţinând cont de formula contractuală de calcul a dobânzii, respectiv în funcţie de indicele de referinţă şi de marja băncii, de la data de 21 februarie 2008." iar, ca o consecinţă a constatării caracterului abuziv să se constate nulitatea absolută a acestor clauze şi să se dispună: a) modificarea contractului de credit bancar încheiat între reclamanţi şi pârâtă prin înlocuirea/eliminarea clauzelor anterior indicate; b) obligarea pârâtei la recalcularea sumelor datorate în temeiul contractului de credit de la data încheierii acestuia, până în prezent (la dobânda agreată de părţi: LIBOR 3M + 4,3 puncte procentuale); c) obligarea pârâtei la restituirea către reclamanţi a tuturor sumelor plătite nedatorat, cu titlu de dobânda şi/sau comisioane în baza clauzelor contractuale abuzive arătate anterior, de la data încasării lor, cu plata dobânzii legale; d) conversia creditului din CHF în RON la cursul de schimb CHF/RON (1 CHF = 2,2581 RON) de la data acordării creditului (21 februarie 2008), emiterea unor noi grafice de rambursare şi i) obligarea paratei la recalcularea sumelor datorate în temeiul contractului de credit raportat la cursul de schimb CHF/RON de la data acordării creditului; ii) restituirea sumelor achitate până în prezent cu titlu nedatorat cu plata dobânzii legale calculată de la data plăţii până la restituirea efectivă.

De asemenea, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauza.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin Sentinţa civilă nr. 4226 din 7 iulie 2016 pronunţată în dosarul nr. x din 2015 a admis în parte cererea reclamanţilor A. şi B.; a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor 5.1 şi 5.4 din contractual de credit nr. x din 21 februarie 2008 în ceea ce priveşte menţiunile "dobânda se poate modifica conform deciziei băncii (art. 5.1 teza a patra)", "banca poate modifica dobânda, în consecinţă, în orice moment conform deciziei sale" (art. 5.1 teza a cincea), "în cazul în care banca poate modifica marja conform deciziei sale" (art. 5.4 teza a doua); a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor 7.1 lit. g), h), m) şi o) din contractul de credit; a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei 7.2 din contractul de credit în ceea ce priveşte menţiunea "în mod satisfăcător pentru bancă" a dispus eliminarea din contract a clauzelor abuzive menţionate şi a obligat reclamanţii, în solidar, să plătească pârâtei suma de 5.000 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu de avocat).

Prin Sentinţa civilă nr. 2284 din 8 iunie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea de completare a dispozitivului Sentinţei civile nr. 4226 din 7 iulie 2016 în cauza privind pe reclamanţii A., B. şi pârâta C. SA, a dispus completarea dispozitivului Sentinţei civile nr. 4226 din 7 iulie 2016 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în Dosarul x/2015 cu dispoziţia: Respinge în rest cererea ca nefondată.

Împotriva Sentinţelor civile nr. 4226 din 7 iulie 2016 şi nr. 2284 din 8 iunie 2017 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă au formulat apel atât reclamanţii A., B. cât şi pârâta C. SA.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă prin Decizia civilă nr. 673 din 23 martie 2018 a respins ca nefondate apelurile reclamanţilor A. şi B. împotriva Sentinţei civile nr. 4226 din 7 iulie 2016 şi a Sentinţei civile nr. 2284 din 8 iunie 2017 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă; a admis apelul pârâtei C. SA, împotriva Sentinţei civile nr. 4226 din 7 iulie 2016, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins ca fiind neîntemeiate pretenţiile reclamanţilor cu privire la caracterul abuziv al clauzelor 7.1 lit. g), h), şi o) teza finală (referitoare la naţionalizare, expropriere sau retragerea din circuitul civil a bunurilor date în garanţie) şi a clauzei 7.2 din contractul de credit în ceea ce priveşte menţiunea "în mod satisfăcător pentru bancă" şi a menţinut în rest sentinţa apelată.

Împotriva acestei decizii, pârâta D. (fostă C. SA) a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de recurs invocat recurenta-pârâtă a relevat aspecte preliminare în cauză şi considerente privind situaţia de fapt relevantă şi parcursul judiciar al cauzei, invocând, în esenţă, nelegalitatea şi netemeinicia deciziei recurate, sens în care a susţinut că instanţa de apel a respins în mod greşit cererea de apel a băncii şi a validat în mod eronat soluţia primei instanţe prin care s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor contractuale privind variaţia dobânzii băncii; instanţa de apel nu a avut în vedere art. 4 alin. (5) din Legea nr. 193/2000, ce împiedica analiza caracterului abuziv al clauzelor în discuţie, iar considerentele deciziei recurate sunt în contradicţie cu aceste prevederi, niciuna dintre condiţiile necesare pentru constatarea caracterului abuziv al unei clauze nefiind îndeplinite.

Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului şi anularea deciziei recurate, în sensul admiterii în integralitate a apelului său; cu obligarea intimaţilor la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei faze procesuale, a apelului şi a fondului cauzei, conform art. 453 C. proc. civ., potrivit dovezilor depuse în fond şi în apel.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din 15 noiembrie 2018 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ.

Părţile nu au depus punct de vedere în termenul de 10 zile de la comunicarea raportului.

Prin încheierea de şedinţă din 14 februarie 2019 recursul D. (fostă C. SA) a fost admis în principiu, fiind stabilit termen de judecată în raport cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din 6 iunie 2019, judecata recursului a fost suspendată în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

La data de 21 februarie 2020 intimaţii-reclamanţi A. şi B. au formulat cerere de constatare a perimării recursului, potrivit dispoziţiilor art. 416 C. proc. civ.

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., a luat în examinare excepţia de perimare a cererii de recurs şi a reţinut următoarele:

Dispoziţiile art. 416 C. proc. civ. reglementează perimarea de drept a oricărei cereri de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau retractare, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de 6 luni.

Ca atare, perimarea apare ca o sancţiune determinată tocmai de lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea litigiului, ea având un caracter mixt, atât de sancţiune cât şi de act de desistare de la judecată.

În definirea perimării, rămânerea cauzei în nelucrare şi culpa părţii sunt două elemente esenţiale, sancţiunea procedurală extinzându-şi domeniul de acţiune şi asupra căilor de atac.

În speţă, se constată că judecata pricinii a fost suspendată prin încheierea de şedinţă din 06 iunie 2019, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Aşadar, condiţiile perimării aşa cum se desprind din dispoziţiile art. 416 C. proc. civ. sunt îndeplinite în cauză, de la data de 6 iunie 2019 - data ultimului act de procedură - şi până la data de 21 februarie 20120 - data formulării cererii de constatare a perimării -, trecând un termen mai mare de 6 luni, dată de la care părţile nu au mai formulat nicio cerere, fiind în culpă procesuală.

Prin urmare, constatând că pricina a rămas în nelucrare din vina părţilor mai mult de 6 luni, fără ca în acest termen să intervină o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condiţiile art. 417 - 418 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 raportat la art. 416 alin. (1) şi (2) şi art. 420 C. proc. civ., va constata perimat recursul declarat de pârâta D. (fostă C. SA).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de pârâta D. SA (fostă C. SA) Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 673 din 23 martie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la pronunţare, care se va depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 iunie 2020.

Procesat de GGC - LM