Employer's recourse in labor dispute inadmissible; revocation annulment and reinstatement upheld with back-pay, costs awarded.

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 28 iunie 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2017, Reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia", solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună: anularea Deciziei nr. 395/30.05.2017, prin care s-a dispus revocarea reclamantului din funcţia de "şef serviciu Resurse Umane" reintegrarea reclamantului în funcţia de şef Serviciu R.U.N.O.S. (Resurse Umane Normare Organizare Salarizare); obligarea pârâtului la plata diferenţei drepturilor salariale, dintre salariul anterior primit, corespunzător funcţiei de şef serv. R.U.N.O.S. şi cel achitat în prezent, aferent funcţiei de economist specialist IA în cadrul Serviciului R.U.N.O.S., până la reintegrarea efectivă în funcţia de şef serviciu R.U.N.O.S., actualizate la zi cu indicele de inflaţie al Institutului Naţional de Statistică, la care se va calcula şi se va plăti şi dobânda legală, începând cu data de 30.05.2017 şi până la data plăţii lor efective; obligarea pârâtului la rectificarea tuturor înscrisurilor efectuate în baza Deciziei nr. 395/30.05.2017 în dosarul profesional al reclamantului, inclusiv în R.E.V.I.S.A.L.; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 2200 din 13 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2017, a fost admisă cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic de Psihiatrie, "Prof. Dr. Alexandru Obregia". A fost anulată Decizia nr. 395/30.05.2017 emisă de pârât. A fost obligat pârâtul să reintegreze reclamantul în funcţia de "Şef Serviciu Resurse Umane" până la ocuparea postului prin concurs. A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului, de la data de 30.05.2017, până la efectivă reintegrare, diferenţa de drepturi salariale intre salariul cuvenit pentru funcţia de "Şef Serviciu Resurse Umane" şi salariul încasat în această perioadă, sume actualizate cu rata indicelui de inflaţie la data plăţii efective. A fost obligat pârâtul să achite reclamantului dobânda legală aferenta sumelor ce urmează a fi achitate, de la data scadentei la data plăţii efective. A fost obligat pârâtul să efectueze în R.E.V.I.S.A.L. menţiunile corespunzătoare dispoziţiilor prezentei hotărâri.

Prin Decizia nr. 3796 din 01 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost respins apelul declarat de pârât, împotriva Sentinţei civile nr. 2200 din 13 martie 2018, ca nefondat.

Împotriva deciziei pronunţate în apel, pârâtul a declarat recurs motivele fiind, în esenţă, următoarele:

Sub aspectul admisibilităţii căii de atac, recurentul invocă Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, pronunţată de Curtea Constituţională.

În susţinerea motivelor de nelegalitate, arată că instanţa de apel a dispus în mod nelegal, cu încălcarea normelor de drept material aplicabile, respingerea apelului declarat de pârât şi menţinerea soluţiei primei instanţe.

Astfel, potrivit recurentului, instanţa de apel nu a analizat apărările sale în privinţa normelor de drept material aplicabile, şi anume: dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 4 din Ordinul nr. 1470/2011 pentru aprobarea criteriilor privind angajarea şi promovarea în funcţii, grade şi trepte profesionale a personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar.

Recurentul susţine că, din dispoziţiile legale mai sus indicate, rezultă că promovarea pe posturi de conducere se poate face prin excepţie, până la organizarea concursului/examinării, prin numirea temporară de către angajator a unui înlocuitor - cu delegaţie - dar nu mai mult de 6 luni şi cu salarizarea corespunzătoare postului respectiv, ceea ce s-a întâmplat în cazul intimatului.

Recurentul, unitate spitalicească, nu a organizat niciun concurs pentru ocuparea acestei funcţii, ci, în conformitate cu prevederile legale anterior menţionate, a emis Decizia nr. 153/23.02.2017 prin care l-a numit temporar pe intimat în funcţia de şef serviciu R.U.N.O.S.

Potrivit recurentului, instanţa de apel a omis să ia în considerare faptul că decizia de revocare a delegării a fost emisă în mod simetric cu decizia de numire temporară în funcţia de şef serviciu şi fără a ţine seama de prevederile legale aplicabile potrivit cărora numirea temporară în funcţia de şef serviciu (delegarea) a intimatului nu ar fi putut depăşi un termen de maximum 6 luni, chiar şi în ipoteza în care concursul pentru ocuparea postului în discuţie nu s-ar fi organizat.

Astfel că, motivele prezentului recurs vizează, în esenţă, greşita aplicare de către instanţa de apel a normelor de drept material aplicabile, respectiv greşita raportare a curţii la prevederile generale ale art. 42 C. muncii, în ceea ce priveşte instituţia delegării, cu omisiunea vădită a prevederilor speciale aplicabile în cauză, ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din funcţii publice şi art. 4 al Ordinului nr. 1470/2011.

De asemenea, recurentul susţine că intimatul, prin petitul cererii de chemare în judecată, nu a solicitat reintegrarea sa în funcţia de şef serviciu R.U.N.O.S. până la ocuparea funcţiei prin concurs, astfel ca soluţia reintegrării intimatului până la ocuparea postului prin concurs a fost pronunţată extra petita.

Totodată, recurentul susţine că instanţa de apel a dispus în mod nelegal respingerea apelului, în condiţiile în care aceasta nu a avut în vedere situaţia de incompatibilitate a intimatului cu ocuparea unei funcţii de conducere, astfel cum este reglementată de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 284/2010, întrucât acesta a fost sancţionat disciplinar în perioada în care a fost numit temporar în funcţia de conducere, prin Decizia de sancţionare nr. 449/23.06.2017, decizie rămasă definitivă prin efectul Deciziei civile nr. 2170/16.05.2018, pronunţată tot de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2017.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 din C. proc. civ.

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului şi a solicitat obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

A fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care s-a constatat că recursul nu este admisibil.

Completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 18 martie 2020, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.

Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Prezentul recurs are ca obiect Decizia nr. 3796 din 1 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Decizia ce formează obiectul prezentului dosar are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, aceasta neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căreia hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac - care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

Potrivit dispoziţiilor art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată şi modificată, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal, hotărârile instanţei de fond fiind supuse numai apelului, astfel cum dispune art. 214 din acelaşi act normativ.

Art. 216 din Legea nr. 62/2011 statuează că prevederile acestui act normativ, referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă, se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului, hotărârile pronunţate în cauze având ca obiect conflicte de muncă şi de asigurări sociale, precum şi hotărârile date de instanţele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine, de asemenea, că potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) din noul C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

Prin urmare, Decizia nr. 3796 din 1 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aportat la dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" împotriva Deciziei nr. 3796 din 1 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca inadmisibil. Totodată, faţă de dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurentul-pârât Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 4.000 RON, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" împotriva Deciziei nr. 3796 din 1 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca inadmisibil.

Obligă recurentul-pârât Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 4.000 RON, cheltuieli de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 iunie 2020.

GGC - NN