Inadmissibility of cassation appeal against final revision decision in pension dispute

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Prahova la 23 octombrie 2017, sub nr. x/2017, contestatoarea A. a chemat-o în judecată pe intimata Casa Judeţeană de Pensii Prahova, solicitând instanţei să anuleze Decizia de pensie nr. x din 11 august 2016, emisă de intimată, în conformitate cu dispoziţiile art. 149 din Legea nr. 263/2010.

Prin Sentinţa civilă nr. 1771 din 23 mai 2018, Tribunalul Prahova, secţia I civilă, a admis excepţia lipsei procedurii prealabile, invocată de pârâtă prin întâmpinare şi respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Prahova.

Prin Decizia nr. 2415 din 31 octombrie 2018, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de contestatoarea A. împotriva sentinţei primei instanţe.

Împotriva Deciziei nr. 2415 din 31 octombrie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, contestatoarea A. a formulat contestaţie în anulare, care a fost respinsă, ca nefondată, prin Decizia nr. 432 din 21 februarie 2019, pronunţată de aceeaşi curte de apel în Dosarul nr. x/2017.

Prin Decizia nr. 1993 din 12 septembrie 2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 432 din 21 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Împotriva deciziei instanţei de revizuire, A. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac şi casarea deciziei atacate.

Recurenta a susţinut că instanţa de revizuire, în mod nelegal, a reţinut că nu sunt aplicabile în speţă dispoziţiile art. 509 C. proc. civ. şi că instanţa nu s-a pronunţat pe fondul cauzei, ci numai pe excepţia lipsei procedurii prealabile.

Recursul nu a fost întemeiat în drept.

Intimata nu a depus întâmpinare.

A fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care s-a constatat că recursul nu este admisibil.

Completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea de la 13 mai 2020, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.

Părţile au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Prezentul recurs are ca obiect Decizia nr. 1993 din 12 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Decizia ce formează obiectul prezentului dosar are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, aceasta neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căreia hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 din noul C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac - care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

Potrivit dispoziţiilor art. 152 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel, iar art. 155 din acelaşi act normativ stabileşte că împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă, hotărârile curţilor de apel, precum şi hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen, fiind definitive.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului, hotărârile pronunţate în cauze având ca obiect conflicte de muncă şi de asigurări sociale, precum şi hotărârile date de instanţele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Conform art. 513 alin. (5) C. proc. civ., "Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".

Cum hotărârea atacată cu revizuire este definitivă, rezultă că şi decizia instanţei de revizuire are acelaşi caracter, conform dispoziţiilor legale anterior arătate.

Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunţării, rezultă că Decizia civilă nr. 1993 din 12 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Înalta Curte reţine, de asemenea, că potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) din noul C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, va respinge recursul declarat de recurenta A. împotriva Deciziei nr. 1993 din 12 septembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta A. împotriva Deciziei nr. 1993 din 12 septembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, ca inadmisibil.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 iunie 2020.

GGC - NN