Appeal annulled for failure to state valid illegality grounds; prior rejection of price-reduction and damages claims stands

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamantii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., prin lichidator judiciar D.., au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună reducerea corespunzătoare a preţului contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/13.03.2015 la B.I.N. E., având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra apartamentului A15, situat în Predeal, Şoseaua x, judetul Brasov; obligarea pârâtei la plata daunelor-interese corespunzătoare prejudiciului cauzat prin realizarea partială a bunului contractat; obligarea intimatei plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 1056 din 04 iulie 2018, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi.

Prin decizia civilă nr. 185 din 10 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respins apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A. şi B., împotriva sentinţei civile nr. 1056 din 04 iulie 2018, pronunţate de Tribunalul Constanţa în dosar nr. x/2017, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, reclamanţii au declarat recurs, motivele fiind, în esenţă, următoarele:

În susţinerea primului motiv de recurs, recurenţii- reclamanţi arată faptul că pretenţiile deduse judecăţii au fost întemeiate, pe de o parte, pe dispoziţiile art. 1658 C. civ. şi, pe de altă parte, pe art. 1710 şi art. 1714 C. civ.. Dispoziţiile art. 1658 C. civ. reglementează vânzarea bunului viitor, iar 1710 şi art. 1714 C. civ. răspunderea vânzătorului unui bun realizat, existent.

Aşadar, recurenţii-reclamanţi susţin că fiind două ipoteze distincte, reglementate de norme distincte, se impunea lămurită calificarea acţiunii de către prima instanţă, în raport de dispoziţiile art. 22 C. proc. civ.

Astfel, în opinia recurenţilor-reclamanţi, calificarea juridică exactă era cu atât mai necesară cu cât, temeiurile de drept indicate de aceştia prin cererea de chemare în judecată reglementează două situaţii incompatibile, cea a bunului viitor şi cea a bunului realizat, critica încadrându-se în motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În susţinerea celui de al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi aduc următoarele argumente:

Raportat la dispoziţiile art. 1658 alin. (3) C. civ., expertiza administrată în faţa instanţei de fond relevă, punctual, următoarele: parcarea, accesele auto, trotuarul şi accesul pietonal nu sunt realizate; nu este realizată canalizarea apelor pluviale; nu este realizat branşamentul electric şi postul Trafo; nu sunt realizate lucrările de hidroizolaţii; nu este realizată drenarea apei şi evacuarea acesteia; nu este realizată instalaţia de încălzire a spaţiilor comune, nu este realizată hidroizolaţia pereţilor exteriori; este realizată defectuos hidroizolaţia apartamentului de la mansardă şi cea a acoperişului, ceea ce determină infiltraţii din precipitaţii în apartamentul recurenţilor-reclamanţi.

În ceea ce priveşte argumentul instanţei de apel, potrivit cu care, în măsura în care bunul asupra căruia au convenit prin promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare nu corespundea imobilului pe care au promis că îl vor cumpăra, aveau posibilitatea de a nu încheia contractul şi de a solicita restituirea avansului, recurenţi-reclamanţi arată că intimata se afla, atât la scadenţa obligaţiei de perfectare a contractului de vânzare, cât şi la data perfectării acestuia, în procedura insolvenţei. În această situaţie, rezoluţiunea antecontractului i-ar fi pus, ca şi creditori, într-o situaţie mai precară decât perfectarea contractului de vânzare.

Asupra considerentului instanţei de apel, potrivit cu care pentru a reţine aplicabilitatea dispoziţiilor art. 1710 C. civ., în sensul că reclamanţii trebuia să dovedească existenţa viciilor imobilului şi faptul că acestea sunt imputabile intimatei, situaţie neverificată în speţă, deoarece viciile invocate de aceştia nu intră în categoria viciilor ascunse, astfel cum sunt acestea reglementate de dispoziţiile art. 1707 alin. (2) C. civ., recurenţii-reclamanţi susţin că aceste vicii reies din expertiza administrată în faţa instanţei de fond, neputând fi identificare de un cumpărător prudent şi diligent decât cu asistenţă de specialitate.

Cu privire la momentul al care au luat cunoştinţă despre viciile descrise în cererea introductivă de instanţă, recurenţii-reclamanţi susţin că au aflat despre aceste vicii prin hotărârea judecătorească prin care intimata a fost obligată de judecătorul sindic la executarea tuturor acestor lucrări la cererea unui alt creditor.

Recurenţii-reclamanţi invocă, de asemenea, dispoziţiile art. 1272 C. civ., motiv pentru care, în măsura în care "deficienţele" constatate de expertiză ar fi calificate drept "lipsă a unor calităţi" şi nu "vicii ascunse", existenţa unei clauze exprese era inutilă. Potrivit art. 1707 alin. (1) C. civ., bunul ce formează obiect al contractului de vânzare trebuie să fie "propriu" întrebuinţării la care este destinat sau să corespundă în mare măsură acesteia.

În ceea ce priveşte hotărârea pronunţată de judecătorul sindic în dosarul nr. x/2012, prin care intimata a fost obligată la finalizarea lucrărilor la condominiu, recurenţii-reclamanţi arată că acesta profită tuturor proprietarilor din condominiu

Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost întocmit şi comunicat părţilor, pentru a depune puncte de vedere cu privire la acesta.

Părţile nu au prezentat puncte de vedere.

Analizând recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 din acelaşi cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Recurenţii-reclamanţi au indicat ca temei de drept al cererii dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

În expunerea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurenţii-reclamanţi au reluat, integral, criticile exprimate în cererea de apel, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Susţinerile recurenţilor-reclamanţi prezentate de aceştia drept motive de recurs nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceloraşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, dar care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenţii-reclamanţi tind să obţină o nouă verificare a susţinerilor lor, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, de exemplu atunci când nu se arată şi dezvoltarea motivelor de nelegalitate. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, susţinerile recurenţilor-reclamanţi nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii de apel, deşi recursul nu are caracter devolutiv.

Argumentele expuse de recurenţii-reclamanţi în susţinerea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează exclusiv situaţia de fapt, respectiv starea imobilului, viciile ce afectează imobilul, expertiza tehnică judiciară administrată în cauză.

Se tinde, aşadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportat la dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 185 din 10 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 185 din 10 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 iunie 2020.