Nullity of civil cassation appeal for failing to ground claims in statutory grounds of illegality

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, la data de 23 februarie 2017, reclamanta S.C A. S.R.L a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta S.C B. S.R.L., să fie emisă o ordonanţă de plată prin care să se dispună obligarea acesteia din urmă la plata următoarelor sume: echivalentul în RON al sumei de 224.624 euro, reprezentând obligaţie de plată stabilită la fila x alin. (5) din contractul preluare de debit, secţiunea preambul; echivalentul în RON al sumei de 6.351 euro, reprezentând dobânda legală penalizatoare aferentă debitului, calculată conform art. 1535 C. proc. civ. şi art. 4 din O.U.G. nr. 13/2011; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 277 din 12 aprilie 2017 a Tribunalului Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de debitoare şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, pe rolul căruia cauza a fost înregistrată sub acelaşi număr la data de 22.05.2017.

La data de 26.06.2017, reclamanta a depus o modificare/completare a cererii prin care a arătat că îşi întemeiază pretenţiile din cererea principală pe dispoziţiile dreptului comun, respectiv art. 1.166, art. 1.469 C. civ.

Reclamanta a mai solicitat în contradictoriu cu aceeaşi pârâtă să se dispună şi în sensul următor: să se constate existenţa consimţământului viciat, respectiv că reclamanta a fost indusă în eroare esenţială la semnarea actului adiţional nr. x autentificat sub nr. x/09.12.2015 la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.04.2015 a actului adiţional nr. x autentificat sub nr. x/09.12.2015 la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.04.2015 şi a actului adiţional nr. x la contractul de vânzare-cumpărare din 28.04.2015; anularea actelor adiţionale indicate anterior.

Prin sentinţa civilă nr. 1400/C din 20 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. şi obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 6.768,13 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1619/AP din 29 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, a fost respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 1400/C din 20 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017. A fost obligată apelanta la plata către intimata S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 3.324,67 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei decizii, motivele fiind, în esenţă, următoarele:

În opinia recurentei, instanţa de apel a analizat în mod greşit probatoriul din dosar, respectiv nu a avut în vedere că părţile iniţial au încheiat contractul de vânzare-cumpărare, care s-a modificat doar ca urmare a prezentării controlului fiscal desfăşurat la pârâtă, iar prin prezenta acţiune s-a urmărit revenirea de la transfer de active la contractul de vânzare-cumpărare vizat iniţial.

Astfel cum susţine recurenta, instanţa de apel s-a rezumat a analiza doar o parte din actele şi probele din dosar, respectiv, doar cele prezentate în faţa sa, nu probatoriul administrat în primă instanţă.

Organul decizional al reclamantei este acţionariatul societăţii, care desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile legale din Austria, unde nu există două interpretări diametral opuse din partea aceleiaşi instituţii pentru aceeaşi operaţiune economică, şi a fost de acord cu semnarea actului pentru intrarea în legalitate impusă de controlul fiscal desfăşurat la pârâtă.

Recurenta arată, de asemenea, că instanţa de fond, în mod greşit, a considerat că nu sunt aplicabile prevederile art. 1.207 C. civ., respectiv că nu a existat o eroare la semnarea actelor adiţionale.

Nulitatea actelor adiţionale este atrasă pentru neîndeplinirea condiţiilor esenţiale pentru validitatea contractului (art. 1179 din C. civ.) pe de o parte, de viciul de consimţământ şi, pe de altă parte, de cauza ilicită a actelor adiţionale semnate cu privire la stornarea T.V.A.-ului.

În opinia recurentei, instanţa de apel a încălcat prevederile art. 22 C. proc. civ., respectiv nu şi-a exercitat rolul activ şi a fost încălcat principiului privind rolul judecătorului în aflarea adevărului.

Astfel, instanţa de apel avea obligaţia de a proceda la analiza cauzei nu doar sub prisma art. 1207 C. civ., ci să coroboreze acest temei legal şi cu altele din C. civ., precum cu Legea nr. 571/2004, dacă era necesar.

Semnarea actelor adiţionale la contractele autentificate sub nr. x, y/29.04.2015 şi a actului adiţional la contactul din 28.04.2015 s-a realizat, aşa cum se prevede în cuprinsul acestora, pentru respectarea dispoziţiilor inspecţiei fiscale efectuate de către A.N.A.F. în vederea compensării convenite de părţi, în baza raportului de inspecţie fiscală nr. x/25.06.2015.

În urma controlului fiscal realizat de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, finalizat prin decizia şi raportul de inspecţie fiscală nr. x/23.11.2016, s-a arătat că opinia Administraţiei Finanţelor Publice Braşov din raportul de inspecţie fiscală nr. 25.06.2015 a fost una greşită. Modificarea contractelor autentificare sub nr. x şi nr. y/29.04.2015, cu privire la obligaţia de constituire a T.V.A., respectiv aprecierea că în fapt potrivit art. 128 din Legea nr. 571/2004 a fost doar un transfer de active, pentru care nu se aplică T.V.A., fiind una ilicită, cu încălcarea prevederilor legale.

Prin acţiune nu s-a urmărit verificarea legalităţii controalelor fiscale.

Recurenta susţine că instanţa de fond, deşi a recunoscut că nu are competenţa privind constatările organelor fiscale şi, implicit, expertiză în astfel de situaţii, a respins în mod netemeinic probele solicitate de reclamantă cu privire la interpretarea prevederilor art. 128 din Legea nr. 571/2004, pentru a se stabili dacă la baza încheierii actelor adiţionale există o cauză licită sau dimpotrivă una ilicită.

O altă critică vizează faptul că instanţa de apel a reţinut că prin actele adiţionale nu se face referire la anularea convenţiei sau a vreunei clauze din convenţia de preluare de datorie, dar în mod netemeinic nu a îndepărtat concluziile primei instanţe că s-a modificat raportul contractual din această convenţie.

În prezenta cauză, potrivit recurentei, renunţarea la aplicarea şi încasarea T.V.A. s-a stabilit în actele adiţionale la contractele subsecvente - accesorii convenţiei principale semnate de către părţi în 09.12.2015, iar în cuprinsul acestor acte adiţionale nu se face nici o referire la modificarea convenţiei de preluare de datorie.

Recurenta invocă, de asemenea, că instanţa de apel în mod greşit a interpretat că un act poate fi considerat modificat de un act adiţional care face referire la un alt tip de act, respectiv, prin actele adiţionale la contractele de vânzare-cumpărare, prin care s-au recalificat operaţiunile economice şi efectele fiscale ale acestora, se modifică inclusiv o convenţie.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost întocmit şi comunicat părţilor, pentru a depune puncte de vedere cu privire la acesta.

Recurenta a depus punct de vedere.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 din acelaşi cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de către recurentă.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod prevăzând că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

În speţă, Înalta Curte constată că argumentele expuse la pct. I, II, IV, VII ale cererii de recurs vizează exclusiv situaţia de fapt, fiind, aşadar, aspecte de netemeinicie, ce excedează controlului de nelegalitate ce se efectuează în recurs. Totodată, criticile care sunt expuse la pct. III, V, VI din cererea de recurs reprezintă o reluare identică a motivelor de apel.

Se tinde, aşadar, pe de o parte, la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Pe de altă parte, prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel. De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Aşadar, nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului.

Accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportat la dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1619/AP din 29 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1619/AP din 29 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 iunie 2020.