Subrogation appeal annulled as void for challenging fact-finding, leaving dismissal intact with costs awarded.

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr. x/2016, reclamantul FONDUL DE PROTECŢIE A VICTIMELOR STRĂZII, asociaţie profesională, a chemat în judecată în acţiune în regres pe pârâţii A. şi S.C. B. S.R.L. pentru pretenţiile în sumă de 266.465,96 RON. Reclamanta a solicitat şi cheltuieli de judecată şi plata dobânzii legale penalizatoare.

Prin sentinţa nr. 2063/CA/2017 din 13 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul FONDUL DE PROTECTIE A VICTIMELOR STRĂZII (în prezent Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România) asociaţie profesională, în contradictoriu cu pârâtul A..

Prin decizia nr. 337 din 16 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă a fost respins apelul declarat de reclamantul BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA împotriva sentinţei nr. 2063/CA/2017, pronunţate de Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016. A fost obligat pe reclamantul să plătească pârâtului A. suma de 2.200 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Reclamantul a declarat recurs împotriva acestei decizii, motivele fiind, în esenţă, următoarele:

Potrivit recurentului-reclamant, în mod eronat instanţa de apel a ignorat susţinerile sale în ceea ce priveşte lipsa unei poliţe R.C.A. valabilă la data producerii accidentului, apreciind, doar în baza unui extras din fosta bază de date C.E.D.A.M., faptul că pentru autovehiculul condus de pârâtul A. ar fi fost îndeplinită obligaţia legală a încheia şi menţine o poliţă de răspundere civilă auto.

Recurentul arată că poliţa de asigurare nr. x, emisă la data de 07.06.2015 de către C. pentru autovehiculul cu nr. de înmatriculare x, ar fi trebuit să aibă valabilitatea cuprinsă între 08.06.2015-07.12.2015, numai că aceasta a fost anulată la data de 08.06.2015.

Mai mult decât atât, chiar din declaraţia administratorului B. S.A. (proprietar al autovehiculului) rezultă că acesta a solicitat anularea poliţei R.C.A. nr. x, întrucât nu a avut disponibilităţile financiare pentru a achita prima de despăgubire, aferentă contractului de asigurare.

Potrivit recurentului, asigurătorul R.C.A. nu a confirmat niciodată încasarea primei de asigurare, astfel că la data producerii accidentului, autovehiculul condus de pârâtul A. nu era asigurat R.C.A., fapt confirmat de proprietarul B..

Tot legat de probaţiune, recurentul arată că pârâtul A. nu a făcut dovada existentei contractului de asigurare, nedepunând poliţa R.C.A. în original; în ceea ce priveşte condiţiile de formă, art. 2.200 C. civ. prevede obligativitatea formei scrise a contractului de asigurare, forma scrisă manifestată, în contract, prin înscrisul denumit poliţă sau certificat de asigurare.

Recurentul susţine că temeiul de drept al chemării în judecată a pârâtului A. de către Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii este, dincolo de dreptul regres prevăzut de art. 13 din Ordinul 1/2008, art. 1.357 C. civ., coroborat cu art. 1.349 alin. (1) şi (2) din C. civ., care consacră regula de principiu potrivit căreia obligaţia de a repara un prejudiciu cauzat altuia printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, se naşte direct şi nemijlocit în sarcina autorului acelei fapte.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul-pârât A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, raportat la decizia nr. 52/2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; pe fondul recursului a solicitat respingerea cererii

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor, care au fost invitate să depună puncte de vedere.

Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prealabil, raportat la dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va analiza excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimatul-pârât A. prin întâmpinare, faţă de decizia nr. 52/2018 din 18 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial - Partea I la 17 iulie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, excepţie care va fi respinsă pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017, pronunţată de Curtea Constituţională, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., fiind publicată în Monitorul Oficial - Partea I la 20 iulie 2017.

Prin decizia nr. 52/2018 din 18 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial - Partea I la 17 iulie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că:

"în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituţia României, efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)".

Ulterior publicării acestei din urmă decizii în Monitorul Oficial, Curtea Constituţională a pronunţat decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial la 3 ianuarie 2019, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 C. proc. civ., în interpretarea dată prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În condiţiile în care s-a statuat că este neconstituţional art. 27 C. proc. civ., astfel cum a fost interpretat prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, admisibilitatea căii de atac a recursului se va determina prin raportare la cele statuate de Curtea Constituţională, prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017.

În considerentele acestei din urmă decizii (paragraful 32) s-a reţinut că efectul constatării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condiţiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Având în vedere că decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale a fost publicată în Monitorul Oficial la 20 iulie 2017, iar decizia instanţei de apel a fost pronunţată la 16 octombrie 2018, rezultă că în prezenta cauză nu este incident pragul valoric de 1.000.000 RON inclusiv.

În aceste condiţii, devine incidentă regula generală cuprinsă în art. 483 alin. (1) C. proc. civ., conform căreia, "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Prin urmare, decizia nr. 337 din 16 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Analizând recursul declarat de recurentul-reclamant sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 din acelaşi cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de către recurentă.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod prevăzând că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Casarea unei hotărâri, conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta, cu titlu de exemplu, în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greşită a normei corespunzătoare situaţiei de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

Totodată, Înalta Curte constată că recurentul, în susţinerea motivului de casare invocat, expune argumentele ce vizează situaţia de fapt, tinzând la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Recurentul tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac.

Accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va respinge excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimatul-pârât A. şi, raportat la dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurentul-reclamant BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA (CONTINUATOR AL FONDULUI DE PROTECŢIE A VICTIMELOR STRĂZII) împotriva deciziei nr. 337 din 16 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă. Totodată, raportat la dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurentul-reclamant la plata către intimatul-pârât A. a sumei de 2.000 RON, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimatul-pârât A..

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA (CONTINUATOR AL FONDULUI DE PROTECŢIE A VICTIMELOR STRĂZII) împotriva deciziei nr. 337 din 16 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

Obligă recurentul-reclamant BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA (CONTINUATOR AL FONDULUI DE PROTECŢIE A VICTIMELOR STRĂZII) la plata către intimatul-pârât A. a sumei de 2.000 RON, cheltuieli de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 iunie 2020.