Cassation appeal annulled for failure to substantiate grounds of illegality regarding insufficient reasoning and error of law

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 5 noiembrie 2015, reclamanţii, A., B. şi C. au chemat în judecată pe pârâtele D. SA şi E., solicitând instanţei ca, în contradictoriu şi cu intervenientul forţat F., să se dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 15.000 de euro, în echivalentul în RON la data plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale, precum şi despăgubiri pentru daune morale în cuantum de câte 1.500.000 de euro, în echivalent în RON la data efectuării plăţii pentru fiecare dintre reclamanţi, în calitate de soţie, respectiv fiu şi fiică ai defunctului G.

Prin Sentinţa civilă nr. 358 din 2 februarie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei H. SA (fostă E.) şi a respins cererea faţă de această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. De asemenea, a respins, ca nefondată, cererea formulată în contradictoriu cu pârâta D. SA şi cu intervenientul forţat F.

Prin Decizia civilă nr. 517A din 22 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respins apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A., B. şi C. împotriva Sentinţei civile nr. 358 din 2 februarie 2017, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în Dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata-pârâtă D. SA, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, reclamanţii au declarat recurs, motivele fiind, în esenţă, următoarele:

Potrivit recurenţilor-reclamanţi, instanţa de apel, în virtutea rolului activ, nu a efectuat o veritabilă cercetare judecătorească, nu a avut în vedere faptul că judecătorul fondului, deşi a solicitat să-i fie prezentate în original documentele ataşate cererii de chemare în judecată, nu a făcut menţiune cu privire la faptul că acestea corespund cu cele ataşate cererii de chemare în judecată.

Recurenţii-reclamanţi arată că, în cauza de faţă, nu poate fi reţinută existenţa unui caz fortuit, aducând argumente întemeiate exclusiv pe situaţia de fapt.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi consideră că hotărârea nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază, din analiza deciziei recurate reieşind că instanţa nu a acordat niciun răspuns criticilor aduse prin motivele de apel.

Arată, totodată, cu privire la apărările şi criticile aduse de reclamanţi atât oral prin concluziile susţinute şi depuse în fata instanţei de apel, curtea nici măcar nu le-a menţionat.

Recurenţii-reclamanţi susţin, de asemenea, că potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să respingă fără nici o motivare calea de atac.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost întocmit şi comunicat părţilor, pentru a depune puncte de vedere cu privire la acesta.

Părţile nu au prezentat puncte de vedere.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 din acelaşi cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de către recurenţi.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod prevăzând că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

În speţă, Înalta Curte constată că recurenţii nu au expus argumente în susţinerea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., limitându-se la a menţiona în termeni generali că hotărârea nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază, că din analiza deciziei recurate reieşind că instanţa nu a acordat niciun răspuns criticilor aduse prin motivele de apel, iar în ceea ce priveşte apărările şi criticile aduse de reclamanţi atât oral prin concluziile susţinute şi depuse în fata instanţei de apel, curtea nici măcar nu le-a menţionat.

Argumentele expuse de recurenţi în susţinerea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează exclusiv situaţia de fapt.

Se tinde, aşadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Aşadar, nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului.

Accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportat la dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B. şi C. împotriva Deciziei civile nr. 517A din 22 martie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B. şi C. împotriva Deciziei civile nr. 517A din 22 martie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 iunie 2020.

Procesat de GGC - LM