Inadmissibility of appeal against final labor dispute judgment barring extraordinary remedy for former mayor's liability in public procurement

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 17.12.2015, sub nr. x/2015, reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA SMEENI a chemat în judecată pe pârâtul A., fost primar, solicitând ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 316.444 RON, reprezentând prejudiciul pe care l-a cauzat reclamantei prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor care îi reveneau, derivând din executarea contractului de achiziţie publică nr. 2/12.12.2007.

Prin sentinţa nr. 496 din 27 iunie 2016, Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârât şi a respins pe fond acţiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamanta, cale de atac soluţionată prin decizia nr. 1924 din 23 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost admis recursul declarat, a fost casată sentinţa atacată, cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

În rejudecare, după casarea cu trimitere, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015*, dosar în cadrul căruia instanţa a respins prin încheiere excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar prin sentinţa nr. 488 din 11 mai 2017, a fost admisă acţiunea, fiind obligat pârâtul să plătească reclamantei sumei de 316.444 RON, reprezentând prejudiciul cauzat în derularea contractului de achiziţie publică de lucrări nr. x/12.12.2007.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, iar prin decizia nr. 150 din 17 ianuarie 2018, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Buzău, secţia I civilă, reţinând în considerente decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recurs în interesul legii, nr. 16/2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 110 la data de 09.02.2017, decizie prin care s-a statuat, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1, art. 231 şi art. 278 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 55 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, că prevederile Codului muncii se aplică raporturilor juridice dintre primar/viceprimar şi unitatea administrativ-teritorială, dacă legi speciale nu conţin dispoziţii specifice, inclusiv după încetarea mandatelor.

În urma celei de-a doua casări cu trimitere, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secţia I civilă la data de 13.03.2018, sub nr. x/2015, pe complet specializat - litigii de muncă şi asigurări sociale.

Prin sentinţa civilă nr. 749 din 19 aprilie 2018, Tribunalul Buzău, secţia I civilă - Complet specializat conflicte de muncă şi asigurări sociale - a admis acţiunea formulată de reclamantă, a obligat pârâtul către reclamantă la plata sumei de 316.444 RON, reprezentând prejudiciul cauzat în derularea contractului de achiziţie publică lucrări nr. x/12.12.2007 şi a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 2812 din 26 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a fost admis apelul declarat de pârâtul A., împotriva sentinţei civile nr. 749 din 19 aprilie 2018 pronunţată de Tribunalul Buzău. A fost schimbată în tot sentinţa apelată, în sensul că au fost respinse, ca neîntemeiate, excepţiile lipsei calităţii procesuale active a UNITĂŢII ADMINISTRATIV TERITORIALE COMUNA SMEENI, respectiv a prescripţiei dreptului material la acţiune şi a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea.

Împotriva deciziei pronunţate în apel, reclamanta a declarat recurs.

Potrivit recurentei, instanţa de apel a făcut o interpretare eronată a normelor de drept material, apreciind că nu sunt incidente condiţiile răspunderii civile delictuale, chiar dacă litigiu este unul ce ţine de jurisdicţia muncii.

Recurenta arată că prima instanţă a apreciat corect asupra existentei faptei ilicite şi expune un istoric al situaţiei litigioase, susţinând că răspunderea civilă delictuală operează, conform dispoziţiilor art. 1.357 alin. (2) din noul C. civ., chiar şi pentru cea mai uşoară culpă, iar intimatul a acţionat cu această formă de vinovăţie în îndeplinirea atribuţiilor ce îi reveneau în executarea contractului de achiziţie publică.

În ceea ce priveşte considerentele instanţei referitoare la soluţia de clasare pronunţată în dosarul penal, recurenta arată că, în mod corect, prima instanţă a concluzionat în sensul că vinovăţia penală nu o exclude pe cea din materie civilă.

Potrivit recurentei, spre deosebire de răspunderea penală, răspunderea civilă operează chiar şi pentru cea mai uşoară culpă, iar pârâtul a acţionat cu această formă de vinovăţie, contrar susţinerilor instanţei de apel.

De asemenea, recurenta susţine că, în mod eronat instanţa de apel a reţinut că putea recupera suma de bani solicitată prin cererea de chemare în judecată de la societatea B. S.R.L., aflată în procedura falimentului, în condiţiile în care acoperirea creanţei în cadrul procedurii de insolvenţă este condiţionată de obţinerea fondurilor necesare, iar, pe de altă parte, în urma achitării prejudiciului, intimatul s-ar putea subroga în limitele legale, în drepturile recurentei în procedura insolvenţei.

Totodată, recurenta afirmă că, în mod eronat, instanţa de apel a concluzionat în sensul că nu a făcut dovada că paguba se datorează conduitei intimatului, în condiţiile în care, din întregul material probator administrat în cauză, rezultă contrariul.

În drept, recurenta a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, raportat la dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar a invocat nulitatea recursului, arătând că motivele invocate de recurentă nu se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

A fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care s-a constatat că recursul nu este admisibil.

Completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 18 martie 2020, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.

Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prealabil, raportat la dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va analiza excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimatul-pârât A. prin întâmpinare, excepţie care va fi admisă pentru următoarele considerente:

Prezentul recurs este formulat împotriva deciziei nr. 2812 din 26 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Decizia ce formează obiectul prezentului dosar are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, aceasta neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căreia hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac - care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

Potrivit dispoziţiilor art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată şi modificată, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal, hotărârile instanţei de fond fiind supuse numai apelului, astfel cum dispune art. 214 din acelaşi act normativ.

Art. 216 din Legea nr. 62/2011 statuează că prevederile acestui act normativ, referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă, se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului, hotărârile pronunţate în cauze având ca obiect conflicte de muncă şi de asigurări sociale, precum şi hotărârile date de instanţele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine, de asemenea, că potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

Prin urmare, decizia nr. 2812 din 26 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite inadmisibilităţii recursului, invocată de intimatul-pârât A. şi va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA SMEENI împotriva deciziei nr. 2812 din 26 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimatul-pârât A..

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA SMEENI împotriva deciziei nr. 2812 din 26 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, ca inadmisibil.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 iunie 2020.