Competence for appeal against clarification of labor law judgment after unconstitutionality of special jurisdiction ordinance
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted its own lack of subject-matter jurisdiction and declined to hear the appeal, referring the case to the Alba Iulia Court of Appeal; consequently, the appellate court's decision clarifying the original judgment remains in force pending review by the competent body. The dispute involved a request by several prosecutors to clarify the operative part of a final civil judgment that had awarded them salary differences based on alleged discrimination compared to colleagues in specific anti-corruption structures, with the respondent tribunal appealing the appellate court's clarification order. Relying on the principle that clarification requests follow the appellate competence regime of the original judgment (Article 2813 of the Code of Civil Procedure) and citing the unconstitutionality of the emergency ordinance that had previously assigned first-instance labor disputes involving justice personnel to the appellate courts, the supreme court held that after the abrogation of that ordinance, the appellate courts are the competent authorities for appeals against clarifications of such labor dispute judgments.
Legislator headnote
AI generatedart. 137 alin. (1) C. proc. civ, art. 2811 din C. proc. civ, art. 2811 C. proc. civ, art. 2813 C. proc. civ, art. 316 C. proc. civ, art. 298 C. proc. civ; Competence for appeal against clarification of labor law judgment after unconstitutionality of special jurisdiction ordinance: The dispute involved a request by several prosecutors to clarify the operative part of a final civil judgment that had awarded them salary differences based on alleged discrimination compared to colleagues in specific anti-corruption structures, with the respondent tribunal appealing the appellate court's clarification order. Relying on the principle that clarification requests follow the appellate competence regime of the original judgment (Article 2813 of the Code of Civil Procedure) and citing the unconstitutionality of the emergency ordinance that had previously assigned first-instance labor disputes involving justice personnel to the appellate courts, the supreme court held that after the abrogation of that ordinance, the appellate courts are the competent authorities for appeals against clarifications of such labor dispute judgments.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedGround for admitting the exception of lack of subject-matter jurisdiction and declining competence.
Procedural basis for the court's decision to decline jurisdiction in favor of the competent appellate court.
Cited in conjunction with other procedural norms to support the ruling on jurisdiction.
Procedural norms regarding the determination of competence applied in the dispositive.
Full text
Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 21 noiembrie 2019, petenţii A., B., C., D. solicitat lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 153/57/2008 din 27 noiembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosar nr. x/2008, în sensul că diferenţele de drepturi salariale dintre indemnizaţiile reclamanţilor şi cele ale procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., recunoscute şi stabilite prin această hotărâre, au fost şi rămân incluse în indemnizaţia brută lunară de încadrare a reclamanţilor până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau de stingere a condiţiilor legale de acordare a indemnizaţiei de încadrare, cu consecinţa plăţii diferenţelor băneşti rezultate.
Prin încheierea civilă nr. 5 din 23 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă în dosarul nr. x/2008 a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de intimatul MINISTERUL JUSTIŢIEI prin întâmpinare. A fost admisă cererea formulată de petenţi şi s-a dispus lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 153/57/2008 din 27 noiembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2008, irevocabilă prin decizia civilă nr. 316 din 23 martie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2008, în sensul că diferenţele de drepturi salariale dintre indemnizaţiile procurorilor din structurile D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. şi indemnizaţiile petenţilor, stabilite prin sentinţa menţionată, au fost şi rămân incluse în indemnizaţia de bază lunară de încadrare a fiecărui petent, fiind datorate şi pentru viitor, începând cu data acordării lor şi până la încetarea stării de discriminare.
În motivarea soluţiei, Curtea a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 153/57/2008 din 27 noiembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2008, irevocabilă prin decizia civilă nr. 316 din 23 martie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2008, s-a admis acţiunea reclamanţilor A., E., F., B., D., G., H., C. ŞI I., fiind obligaţi pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI, TRIBUNALUL HUNEDOARA şi CURTEA DE APEL ALBA IULIA, în solidar, la acordarea despăgubirilor băneşti reprezentând drepturile salariale rezultate din diferenţa dintre salariul încasat şi cel prevăzut în Anexa I lit. a) pct. 6-13 din O.U.G. nr. 27/2006, corespunzător funcţiilor exercitate de fiecare dintre reclamanţi, începând cu data de 10.04.2006 şi în continuare, sume care urmează a fi actualizate cu indicele de inflaţie, începând cu data naşterii dreptului material şi până la data plăţii efective.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, Curtea a reţinut că cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei nu este supusă unui termen de prescripţie, general sau special, dimpotrivă o atare cerere poate fi promovată atâta timp când partea creditoare apreciază că obligaţia de plată corelativă dreptului care i-a fost recunoscut pe calea judecătorească, nu a fost executată în mod corespunzător, impunând a se lămuri întinderea în timp a obligaţiei de plată, cu atât mai mult cu cât această obligaţie presupune prin natura sa realizarea mai multor prestaţii periodice din partea debitorilor.
De asemenea, în ceea ce priveşte apărarea formulată de intimata CURTEA DE APEL ALBA IULIA sub aspectul inadmisibilităţii acţiunii, aşa cum a fost invocată prin întâmpinarea depusă, Curtea a reţinut că, deşi drepturile băneşti acordate prin sentinţa civilă nr. 153/57/2008 au făcut obiectul unor plăţi voluntare şi eşalonate prin dispoziţiile O.U.G. nr. 71/2009, acest lucru nu înseamnă că procedura de lămurire a dispozitivului sentinţei este paralizată pentru că ar fi intervenit finalizarea executării silite, dimpotrivă etapa executării silite nu a fost încă epuizată, dovadă fiind faptul că mai multe executări silite se derulează în acest sens şi fac obiectul unor contestaţii la executare, toate aceste aspecte învederând că executarea silită nu este lipsită de interes în condiţiile în care părţile petente apreciază că aducerea la îndeplinire de bunăvoie a sentinţei nu s-a realizat în mod corespunzător.
Curtea a apreciat că cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei aşa cum a fost depusă de părţile petente se circumscrie pretenţiilor deduse judecăţii în litigiul originar, prin prezenta cerere nu se ajunge la o modificare a capetelor de cerere din acţiunea iniţială şi nici nu se urmăreşte o explicitare a dispozitivului pentru a se obţine încuviinţarea unor pretenţii care nu au fost analizate de instanţa care a pronunţat sentinţa civilă nr. 153/57/2008.
Curtea s-a raportat, totodată, la deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23/2015 şi nr. 7/2019, precum şi la decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
În final, Curtea a reţinut că diferenţele de drepturi salariale acordate prin sentinţa civilă nr. 153/57/2008 sunt izvorâte dintr-o stare de discriminare în privinţa căreia intimaţii nu au făcut dovada că ar fi încetat, prin urmare aceasta se menţine şi produce în continuare consecinţe, obligaţiile de plată instituite prin hotărâre în sarcina intimaţilor au ca element limită după care se apreciază întinderea efectelor în timp, încetarea stării de discriminare, stare care subzistă în sensul că şi în prezent procurorii din cadrul D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. beneficiază de o salarizare superioară, prin urmare cererea petenţilor nu poate fi privită ca lipsită de interes, reperul care limitează în timp întinderea creanţei nefiind nici încetarea executării silite promovate de unul dintre reclamanţi şi nici pensionarea altor reclamanţi, ci momentul la care se poate stabili că a interveni încetarea stării de discriminare mai sus relevate.
Împotriva încheierii civile încheierii civile nr. 5 din 23 ianuarie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă în dosarul nr. x/2008, a formulat cerere de recurs TRIBUNALUL HUNEDOARA.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.
La termenul din 24 iunie 2020, examinând cu prioritate, în baza art. 316, raportat la art. 298 şi la art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia necompetenţei sale materiale, Înalta Curte reţine următoarele:
Petenţii şi-a întemeiat cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 153/57/2008 din 27 noiembrie 2008, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosar nr. x/2008, pe dispoziţiile art. 2811 din C. proc. civ. de la 1865.
Potrivit normei legale evocate, "În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziţii potrivnice, părţile pot cerere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice."
Înalta Curte reţine că art. 2813 alin. (1) din acelaşi Cod statuează că "Încheierile pronunţate în temeiul art. 281 şi 2811, precum şi hotărârea pronunţată potrivit art. 2812 sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor potrivnice ori completarea."
Astfel, textul legal precitat statuează asupra regimului juridic al căilor de atac, hotărârea dată asupra îndreptării/lămuririi/înlăturării dispoziţiilor potrivnice sau completării unei hotărâri fiind supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea lămurită, îndreptată sau completată.
Pentru identitate de raţiune, regimul juridic care guvernează căile de atac declarate împotriva hotărârilor a căror lămurire, îndreptare sau completare se cere se impune şi în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a cererilor de lămurire, îndreptare sau completare.
Astfel, hotărârea de lămurire, îndreptare sau completare este susceptibilă de a fi cenzurată de aceleaşi instanţe competente să soluţioneze căile de atac îndreptate împotriva hotărârilor a căror lămurire, îndreptare sau completare s-a cerut.
În speţă, litigiul dedus judecăţii, soluţionat prin sentinţa a cărei lămurire s-a cerut, este un litigiu guvernat de legislaţia muncii, situaţia de discriminare invocată de reclamanţi vizând drepturile salariale ce le revin în baza contractului de muncă de la ordonatorii de credite pârâţi.
Se constată că atât hotărârea de primă instanţă, cât şi hotărârea pronunţată în temeiul art. 2811 C. proc. civ. au fost soluţionate de către curtea de apel, competenţa de la data soluţionării în primă instanţă, stabilită potrivit dispoziţiilor art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 75/2008 păstrându-se şi în cazul cererii de lămurire de dispozitiv.
Se mai constată că, urmare a abrogării art. II din O.U.G. nr. 75/2008 prin Legea nr. 76/2009, recursurile formulate împotriva hotărârii de primă instanţă au fost soluţionate tot de curtea de apel, în complet format din trei judecători.
Potrivit art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, cererile menţionate în cuprinsul acestui text de lege, din categoria cărora fac parte şi cele având ca obiect acordarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică, erau soluţionate, în primă instanţă, de curţile de apel.
Conform alin. (2) din textul de lege anterior menţionat, recursul împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă, de curţile de apel se judeca de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin decizia nr. 104 din data de 20 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate, invocată din oficiu de instanţa supremă în mai multe dosare, şi s-a constatat că dispoziţiile art. I şi II din O.U.G. nr. 75/2008 sunt neconstituţionale.
Curtea Constituţională a reţinut că elementele cuprinse în nota de fundamentare care însoţeşte O.U.G. nr. 75/2008, referitoare la necesitatea ca justiţia să reprezinte un factor esenţial de echilibru în statul de drept, care implică unificarea practicii judiciare, inclusiv în domeniul stabilirii drepturilor salariale, la necesitatea asigurării unui cadru unitar privind administrarea fondurilor în domeniul justiţiei, la dificultăţile întâmpinate în executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în materie, printre altele, nu sunt de natură să justifice adoptarea ordonanţei de urgenţă în condiţiile stabilite de art. 115 alin. (4) teza I din Constituţia României.
De asemenea, aspectele ce ţin de oportunitatea adoptării reglementării nu îşi pot găsi, însă, soluţionarea în modificarea unor norme ce reglementează competenţa în primă instanţă şi în recurs.
Mai mult, Curtea Constituţională a constatat că niciunul dintre obiectivele O.U.G. nr. 75/2008 nu este susceptibil de a fi atins prin măsura schimbării de competenţă, adică prin derogare de la dreptul comun în materia litigiilor de muncă, în domeniul acţiunilor privind valorificarea drepturilor salariale ale personalului din justiţie.
S-a reţinut şi înfrângerea prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţia României, prin dispoziţiile art. I şi II din Ordonanţă, deoarece se afectează regimul unei instituţii fundamentale a statului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al cărei statut constituţional este prevăzut de art. 126 alin. (4) din legea fundamentală.
În continuare, Curtea a mai reţinut şi că stabilirea în competenţa instanţei supreme a soluţionării recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel, în primă instanţă, are ca efect extinderea sferei sale de competenţă şi supradimensionarea activităţii acesteia, în condiţiile în care, potrivit Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu funcţionează o secţie specializată în soluţionarea conflictelor şi litigiilor de muncă.
A mai reţinut că dispoziţiile ordonanţei de urgenţă respective nu satisfac nici exigenţele art. 21 alin. (3) din Constituţie, în ceea ce priveşte soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, întrucât supradimensionarea activităţii instanţei supreme are repercusiuni asupra judecării cu celeritate a cauzelor, afectând grav calitatea actului de justiţie.
În esenţă, Curtea a constatat că nerespectarea normelor constituţionale ale art. 115 alin. (4) şi (6) şi art. 21 alin. (3), prin art. I şi II din O.U.G. nr. 75/2008 atrage şi înfrângerea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), conform cărora:
"În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie".
Ulterior deciziei Curţii Constituţionale s-a adoptat Legea nr. 76 din data de 1 aprilie 2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 75/2008, cu mai multe modificări şi completări, printre care şi abrogarea art. I din ordonanţă, text de lege care stabilea competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în primă instanţă de curţile de apel, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Ca atare, având în vedere declararea neconstituţionalităţii art. I din Ordonanţă, precum şi abrogarea ulterioară a acestui text de lege, Înalta Curte nu mai are în competenţă, în prezent, soluţionarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate, în primă instanţă, de curţile de apel, în materia litigiilor de muncă în care este implicat personalul din justiţie, ca, de altfel, în nicio altă categorie de litigii de muncă.
Chiar dacă, prin Legea nr. 76/2009, în urma abrogării art. I, nu s-au prevăzut şi norme tranzitorii, în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în primă instanţă, de curţile de apel, având în vedere şi considerentele Curţii Constituţionale în exercitarea controlului de constituţionalitate al acestui text de lege, este fără dubiu că intenţia legiuitorului nu a fost aceea de a stabili, în continuare, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate în această materie, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
O asemenea interpretare ar conduce la concluzia că legea de aprobare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 75/2008, ulterioară deciziei Curţii Constituţionale, în loc să transpună concepţia în materie a instanţei de contencios constituţional, în legătură cu degrevarea instanţei supreme de această categorie de litigii, faţă de volumul semnificativ de activitate al acesteia, dar şi de inexistenţa unei secţii specializate în materia conflictelor de muncă în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ar perpetua tocmai acele considerente avute în vedere în nota de fundamentare a ordonanţei de urgenţă, apreciate ca fiind elaborate cu înfrângerea dispoziţiilor art. 115 alin. (4) şi (6), precum şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României.
Aşadar, instanţa de drept comun în materia soluţionării recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă în domeniul litigiilor de muncă este reprezentată de curţile de apel, care au secţii specializate în judecarea acestui tip de litigii, indiferent cărei instanţe aparţine sentinţa recurată.
Cât priveşte cauza de faţă, se constată că acţiunea reclamanţilor a fost soluţionată în primă instanţă de către Curtea de Apel Alba Iulia, în baza prevederilor O.U.G. nr. 75/2008, având în vedere calitatea acestora.
Recursurile declarate împotriva hotărârii instanţei de fond au fost soluţionate tot de Curtea de Apel Alba Iulia, în baza competenţelor legal stabilite la acea dată.
Prin urmare, identitatea de raţiune care se desprinde din examinarea dispoziţiilor art. 2811 şi art. 2813 C. proc. civ. impune, aşadar, ca şi în cazul recursurilor îndreptate împotriva hotărârii de lămurire a dispozitivului competenţa de soluţionare a cauzei să se determine similar şi să revină tot curţii de apel, în complet format din trei judecători.
Pentru aceste argumente, în baza art. 316 raportat la art. 298 şi la art. 137, cu referire la art. 158 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi să decline competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocată din oficiu.
Declină în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurentul TRIBUNALUL HUNEDOARA împotriva încheierii civile nr. 5 din 23 ianuarie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 iunie 2020.