Cassation nullity for failure to substantively articulate illegality grounds in commercial debt dispute

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 13.11.2017 reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea acesteia la plata unui debit total de 559.050 EURO, compus din următoarele sume: 450.000 EURO, reprezentând sume datorate ca urmare a neachitării parţiale a facturii fiscale nr. x/31.07.2015 emise de reclamantă, 109.050 EURO, reprezentând penalităţi contractuale datorate pentru neplata la termen a facturii fiscale.

La data de 26 iulie 2018 pârâta B. a înţeles să recalifice întâmpinarea formulată în cauză ca fiind cerere reconvenţională pentru suma de 110.553,88 euro, reprezentând penalităţi contractuale pentru livrarea întârziată, sumă la care a solicitat să fie obligată pârâta şi să îşi menţină poziţia procesuală de respingere a acţiunii reclamantei pentru restul pretenţiilor.

Prin sentinţa nr. 127 din 23 aprilie 2019 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2017 s-a admis acţiunea formulată de către reclamanta-pârâtă S.C. A. S.A., împotriva pârâtei-reclamante B.. A fost obligată pârâta către reclamantă la plata sumei de 450.000 euro reprezentând contravaloare produs livrat şi neachitat integral şi la plata sumei de 109.050 euro reprezentând penalităţi pentru neplata la termen a facturii fiscale emise. S-a respins cererea reconvenţională formulată de către pârâta - reclamantă B.. A fost obligată pârâta către reclamantă la plata sumei de 4499,98 euro şi a sumei de 916,26 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei primei instanţe a declarat apel la 01.07. 2019 pârâta B., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia nr. 713 din 25 septembrie 2019 pronunţată de CURTEA DE APEL CRAIOVA, secţia A II-A CIVILĂ a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta - reclamanta B. împotriva sentinţei nr. 127 din 23 aprilie 2019 pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă S.C. A. S.A..

Împotriva acestei decizii a formulat recurs B..

Recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. susţinând că instanţa, cu încălcarea art. 1270, art. 1350, art. 1516 C. civ. şi art. 1182 C. proc. civ., a constatat că părţile au convenit cu privire la prelungirea termenului de livrare, deşi un asemenea acord nu există. Argumentele reţinute de instanţă în sensul prelungirii termenului au în vedere discuţiile referitoare la unele componente ce urmau să fie montate pe transformator şi ca atare reclamantei nu i se poate imputa prelungirea tremenului de livrare. În opinia recurentei, aceste argumente nu pot justifica în niciun fel prelungirea termenului deoarece întârzierile sunt provocate de un furnizor al reclamanţilor şi nu de schimbarea unei soluţii tehnice din partea B. sau a clientului final. Corespondenţa purtată de părţi nu demonstrează altceva decât că A. solicită recurentei să accepte noul termen de livrare, aspect pentru care recurenta susţine că nu şi-a dat consimţământul.

În ceea ce priveşte obligaţia de livrare a transformatorului în portul Salonic, recurenta susţine că societatea reclamantă trebuia obligată la plata penalităţilor de întârziere având în vedere livrarea cu întârziere, 1.10.2015 faţă de 10.05.2015, cât era prevăzut, instanţa încălcând dispoziţiile art. 1518 C. civ.

Responsabilitatea pentru proiectarea şi fabricarea transformatorului au aparţinut A., recurenta susţinând că a acţionat ca un intermediar între producător şi clientul final iar faptul că A. nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale corespunzător, a determinat clientul final să ridice obiecţii cu privire la modul în care recurenta şi-a îndeplinit obligaţiile deşi, susţine aceasta, nu are nicio culpă.

Recurenta învederează că instanţa i-a ignorat apărările legate de faptul că transformatorul a suferit un şoc determinat de o cădere pe vagonul de transport, motiv pentru care clientul final a solicitat testarea suplimentară şi prelungirea perioadei de garanţie. Condiţia de livrare a fost CFR port grecesc, ceea ce înseamnă că riscurile se transferă la cumpărătorul B. după încărcarea pe vas, or şocul a fost produs înainte de acest moment, riscul fiind asumat de A..

În ceea ce priveşte garanţia de bună execuţie, se arată că A. nu şi-a respectat obligaţia de a constitui o garanţie de 10 % din preţul contractului, motiv pentru care a fost reţinută din plăţile către aceasta. Cu toate acestea, instanţa a reţinut că nu există temei juridic pentru reţinerea ei, în lipsa unei cereri reconvenţionale şi în lipsa unei sancţiuni contractuale sau legale, deşi, susţine recurenta, opereză trei excepţii de neexecutare a contractului sinalagmatic instanţa, încălcând art. 1556 C. civ. În aceste condiţii, recurenta arată că a refuzat plata preţului pentru că intimata nu şi-a executat obligaţia de constituire a garanţiei de bună execuţie, această apărare putând fi făcută în afara unei cereri reconvenţionale.

Intimata a depus întâmpinare prin care a invocat nulitatea recursului pe considerentul că susţinerile recurentei nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor, care au fost invitate să depună puncte de vedere.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 din acelaşi cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de către recurentă.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod prevăzând că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Înalta Curte constată că recurenta a indicat ca temei de drept al cererii dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 1.270, art. 1.350 alin. (1), art. 1.516 alin. (1), art. 1.182 C. civ.

Din cuprinsul cererii de recurs nu rezultă însă şi modul în care instanţa de apel ar fi încălcat, sub aspect substanţial, aceste texte de lege astfel că invocarea lor rămâne pur formală.

Astfel, deşi se face trimitere la dispoziţiile C. civ. în materie de contracte, recurenta aduce în discuţie elemente de fapt tinzând spre o reapreciere a probatoriul administrat în faţa instanţelor de fond, atâta timp cât aceste susţineri vizează: neanalizarea corespunzătoare a corespondenţei dintre părţi cu privire la condiţiile de livrare; ignorarea apărărilor legate de faptul că transformatorul a suferit un şoc determinat de o cădere pe vagonul de transport; posibilitatea aprecierii diferite a dispoziţiilor contractuale privind constituirea scrisorii de garanţie.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei nr. 713 din 25 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei nr. 713 din 25 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.A.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2020.